marți, 21 septembrie 2010

Comoara din Cetatea Moșna

Aflată pe culmea unui deal, cetatea dacică de la Moşna fascinează şi astăzi sătenii Se spune că cetatea ascunde o comoară fabuloasă, proprietarii legendari ai acesteia fiind dacii sau turcii Bătrânii din Moşna îşi amintesc şi acum de o expediţie de prin anii ’40, când un grup de temerari au urcat la cetate pentru a găsi comoara Până acum, toate încercările au dat greş, din acest motiv sătenii fiind convinşi că un blestem cumplit păzeşte comoara Câţiva îndrăzneţi au întrat în tunelul care, se spune, leagă satul de cetate Un alt tunel ar lega chiar cetatea şi satul de Basarabia, trecând pe sub Prut.


O echipă de arheologi ieşeni au săpat la această cetate în anul 1966.  Potrivit arheologilor, atât cetatea Moşna cât şi alte cetăţi dacice din secolele III-II î. Hr., cum e şi Cetatea Cotnari, sau secolele VI-V î.Hr., cum este cea de la Stânceşti, judeţul Botoşani, au jucat un important rol de apărare în perioadele în care teritoriul era atacat de sciţi sau de bastarni (o populaţie de origine germanică). Când nu a mai rezistat, populaţia autohtonă s-a refugiat către Siret, spre zona mai centrală a Moldovei, ridicând alte cetăţi şi fortificaţii precum cele de la Poiana, Răcătău, Piatra Neamţ.

Aşa cum arată în lucrarea sa dedicată săpăturilor de la Moşna, arheologul Adrian Florescu, „recunoaşterile repetate efectuate aici în ultimii ani de Gh. Melinte, directorul Muzeului raional Huşi, şi de Al. Brătianu, profesor la şcoala din Moşna, au dus la identificarea unor interesante resturi arheologice datate din secolele III-II î.Hr“.

Cetatea se află la 3,5 kilometri de sat, pe o înălţime dominantă, care asigură o bună vizibilitate. De altfel, zona răsăriteană a podişului central moldovenesc poate fi considerată ca un adevărat bastion natural, cu văi înguste şi adânci şi înălţimi care pot atinge şi 500 de metri, acoperite de codri seculari, după cum scria în studiul său, redactat în 1968, arheologul Adrian Florescu.

„Cetatea propriu zisă constă exclusiv dintr-o incintă de formă aproximativ pentagonală mult aplatisată, orientată NV-SE, cu suprafaţa de circa 9 ha. Latura de sud, urmând o linie destul de sinuoasă, este marcată de o pantă foarte înclinată, aproape imposibilă accesului“, arată Adrian Florescu care adaugă că la data cercetării sale se mai păstrau elemente de fortificaţie pe laturile de SV, NV şi parţial N.

De asemenea, vizibilitatea a fost accentuată de un tumul imens situat în porţiunea de sud, cu o bază de 80X60 metri şi o posibilă înălţime de 10 metri. „În prezent acest tumul prezintă în mijloc un «crater» adânc de circa 6 m, rezultat în urma săpăturilor repetate, executate începând încă din veacul trecut de numeroşi căutători de comori“, remarca Adrian Florescu.

Săpăturile din 1966 au atestat, pe partea vestică, prezenţa resturilor de locuire în incinta cetăţii şi absenţa acestora în exterior. Astfel, resturile de locuire aduc în atenţie vase cu buza faţetată în interior, „bastarnice“, alături de mănuşi de amfore cosiene, ceea ce a dus la datarea depunerii la secolele III-II î. Hr. contemporane cu cele de la Lunca Ciurei (Şantierul arheologic Truşeşti), Iaşi - Şorogari, Cocorăni şi Botoşana, după cum a notat arheologul Adrian Florescu. Aici sunt urme ale unor locuiri de suprafaţă prin existenţa unor fragmente de chirpic în şi sub care s-au găsit vase de ceramică.

Cetatea şi comoara blestemată

Cercetările arheologice nu au mai continuat din cauza lipsei fondurilor pe de o parte, iar, pe de altă parte, deoarece unul din cei care conduceau cercetările, Gheorghe Melinte, şi-a pierdut viaţa, fiind ucis de un val de pământ care s-a prăbuşit peste el, după cum a povestit Marilena Florescu.

Totuşi, fascinaţia comorii din cetatea dacică a rămas.

Bătrânii îşi aminesc că, atunci când erau elevi, mergeau cu clasa în excursie la cetate, iar cei care săpau la întâmplare în pământul din zonă aveau şanse de a găsi bucăţi de metal care puteau fi vârfuri de săgeţi sau de pumnale. Sătenii cred că în cetate este un beci adânc, care este încuiat cu un lacăt mare cât un ceaun chiar de către turcii care au ascuns acolo o comoară. Tot turcii ar fi blestemat comoara, astfel încât nimeni, în afară de ei să nu poată ajunge la ea.

Din acest motiv, toţi cei care doresc să o găsească sunt implicaţi în tot felul de întâmplări neprevăzute. Astfel, cel mai adesea, căutătorii comorii se rătăcesc, ei sunt duşi, de o forţă nevăzută, pe o cale rătăcită, iar unii se trezesc la câţiva kilometri distanţă, susţin sătenii.

Forţa blestemului e mare: „Te duce şi te tot duce, nu ştii unde, eşti ca ameţit“, povestesc bătrânii. Printre cei care au păţit astfel de întâmplări mai sunt şi cei care au participat la celebra expediţie de căutare a comorii din timpul războiului şi care au povestit altora cum au fost ei rătăciţi de o putere nevăzută.

Orice ar fi fost, nici un sătean din Moşna nu priveşte cu ochi prea buni cetatea de pe deal.

Lucrul cel spurcat

Ştefan Andronache, un bătrân de 79 de ani, crede că e vorba de „lucrul cel spurcat“: „Cetatea de pe deal este lucrul cel rău, este lucru spurcat. Nu ai cum să intri acolo. N-ai cum, nu-ţi dă voie. O încercat oameni, s-o dus acolo, îi bătea vântul, venau furtuni, una alta, îi strâmba, îi cârne, nu putea să înainteze. N-o intrat nimeni! Se spune că este un lacăt mare cât un ceaun la porţile alea. Cică de la turci o rămas lacătul, că ei au încuiat acolo. Şi acum urmează să vină să moştenească tot turcii averea care este ascunsă acolo. Acolo în cetate este cărată de turci averea care au adunat-o ei şi au pus-o acolo apoi au blestemat locul. «N-are cine să ia averea, n-are cine să beneficieze până nu venim noi», aşa au spus turcii. Păi, până acum încă nu au venit!“.

Căutătorii de comori au dat târcoale cetăţii mai tot timpul. „Aveau legende, cărţi vechi, reviste, aveau şi scris. Veneau să caute averea şi oamenii de aici din sat dar şi din satele vecine, şi de la Răşeşti şi de la Cozmeşti. Nu a putut nimeni să deschidă poarta! Acum, poarta este acoperită de pământ dar se mai cunoaşte locul. Am fost şi eu acolo când eram flacău. E în pământ zidită, e ca o boltă, iar deasupra este ca la un beci, acoperit cu pământ. Deasupra au crescut copaci seculari. Înauntru este beciul şi este şi un lac. Mai este un tunel care merge dincolo, în Basarabia. Este un tranşeu adânc care merge pe la Roşu, pe acolo, spre Basarabia şi pe unde se purta corespondenţă. Da, este un tunel care traversează pe aici satul, vine de acolo de la movilă, din pădure, trece pe sub Prut şi ajunge în Basarabia“, a mai spus Andronache Ştefan.

O altă femeie mai în vârstă, Proca Emilia, spune că la cetate a fost ascunsă o fată: „Se zice că o fost o fată acolo şi s-o închis uşile şi o rămas acolo.., şi n-o mai scos-o nimeni. Şi se zice că şi în ziua de zi e tot acolo... Se spune că porţile nu se mai văd acu, s-o ponorât, s-o astupat, o crescut copacii peste porţi, dar noi ştim că este cetatea.. Se spune că este acolo o comoară dar acum n-o mai păzeşte nimeni... O început mai demult nişte arhitecţi de aştia, cum se cheamă, să sape dar nu o mai dovedit să mai facă, că zice că nu le dă voie, ar fi ceva aşa acolo.. Cine ştie cum o fi...“.

O altă bătrână de 80 de ani, Maria Dima, este şi ea convinsă că „acolo nu e lucru curat, e cetatea turcilor. Dacă stai mai mult acolo te duce într-o parte. Ca să nu te rătăceşti treâ să faci ceva anume.. că altfel te rătăceşti pentru că nu e lucru curat! Până acum câţi nu s-au rătăcit... Unii au adormit în pădure şi s-au trezit abia a doua zi dimineaţă, dar în altă parte“. Oamenii nu ştiu cum să explice această rătăcire: „Ei, te duce şi nu ştii unde te duce... Eşti tot pe drumul ceala, dar te trezeşti în altă parte“, a spus Dima Maria.

Bătrâna ştie că „acolo sunt nişte porţi, un lacăt şi un beci mare. Unii au mai fost şi zic că şi acum se văd porţile şi lacătul, dar nu se poate intra. Nici nu te poţi apropia de locul acela. Încă de pe drum te ameţeşte, nici nu prea ajungi la porţi că te ie şi te duce... Nu au dispărut oameni dar te ie şi te duce în lumea ta că nici nu ştii unde te duce... te duce ca şi cum ai fi beat, într-o parte. Vrei să ţii drumul, dar te trezeşti în altă parte“, susţine bătrâna foarte convinsă. Ea adaugă că totul e aşa cum susţine, că nu sunt poveşti din bătrâni: „Ei poveşti! Şi acu dacă vrei să te duci pe acolo te ie şi te duce.. daâ cum daâ...“.

Un alt sătean mai în vârstă, Marcel, spune că „asta de aici (n.r. cetatea) este ca aceea de la Răşeşti, unde mai este cetate. Spun bătrânii că este armament înauntru, dar nu se ştie, adică o vrut să săpe cineva să intre înăuntru, dar nu o putut, nu s-o putut apropie. Ei asta a fost de mulţi ani, a fost un profesor la noi, unul Brătianu, nu o putut să se aprochie de locul ăla. Acolo locul îi dăruit cuiva, acolo nu te poţi apochia. O fost uşă de fier cu lacăt, un lacăt cât ceaunelul aşa. Se mai spune că au fost unii şi au săpat şi apoi noaptea, s-au trezit din lucrare pe un cătun cine ştie unde.. la câte sate distanţă“.

„Alţii poate că nu cred, dar eu când eram mică ne-o dus cu şcoala acolo, se vedeau uşile acolo, se vedeau uşile!“, spune nevasta lui Marcel, care adaugă că „de la şcoala noastră, din ciuşmeaua ceea de la deal este tunel, care merge direct acolo, este tunel prin care mergi chiar în picioare. Dar mai este şi pe altă variantă un tunel, mai sunt mai multe, Da, este şi un tunel care merge în Basarabia, Dar unii au intrat în tunel de aici de la ciuşmea şi au ajuns acolo la movilă, la cetate. Iar tunelul este pavazat cu piatră, poţi să mergi în voie“.Sursa:http://www.ziarullumina.ro/articole;1378;0;381;0;Misterioasa-cetate-dacica-de-la-Mosna.html



Niciun comentariu despre subiectul „Comoara din Cetatea Moșna”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.