joi, 2 septembrie 2010

Comoara piratilor din Atlantic

După ce firma americană de explorări marine "Odyssey", din Florida, a anunţat că a găsit o imensă comoară într-un vas scufundat în Atlantic, presa britanică a făcut unele verificări şi a descoperit că era vorba de un vas al piraţilor, scufundat în Golful Falmouth, la mai puţin de 70 de kilometri de ţărmul britanic.



Cele 500.000 de monede de argint şi cele câteva sute de monede de aur, precum şi multe alte obiecte de aur se aflau pe epava vasului britanic "Lebăda neagră". Cotidianul "The Daily Mail" semnala că firma "Odyssey" a păstrat un secret absolut asupra cercetărilor sale până când comoara, în valoare de aproximativ 500 milioane de dolari, a ajuns în Statele Unite, pentru a împiedica autorităţile britanice s-o revendice. Dacă cele trei vase ale firmei "Odyssey" ar fi ancorat într-un port britanic, atunci Marea Britanie ar fi putut pretinde o parte din comoară. Dar americanii au ancorat în portul liber Gibraltar şi de acolo au luat avionul spre Florida. Istoricii spun că încărcătura de 17 tone de argint aparţinea unui vas spaniol, pe care piraţii englezi de pe "Lebăda neagră" tocmai îl jefuiseră. Prin urmare, spaniolii sunt singurii care ar cere o parte din bani.




Niciun comentariu despre subiectul „Comoara piratilor din Atlantic”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.