marți, 7 septembrie 2010

Ducatii venetieni din casa boierului

Undeva intre satele Cutinaş şi Rădeana din comuna Ştefan Cel Mare, judeţul Bacău, arheologi elevei au dezvelit de sub pământ vestigiile unui vechi sat feudal. Zi de zi , în coşurile lor se adunau unelte şi podoabe, fragmente ceramice, cahle cu motive florale, zoomorfe, geometrice sau heraldice. Toate de o frumuseţe aparte, ceea ce denotă gustul pentru frumos al boierilor noştri.

La sfârşitul campaniei de săpături arheologice, din zidul unei foste case boiereşti “răzuite” de şpaclu unui elev se rostogoliră două monede.

Sunt de aramă, s-a spus la început. Totuşi ochiul experimentat al arheologului sef sesizează contrariul. Cu unghiile, acesta îndepărtă pojghiţa de pământ. Sub razele soarelui de iulie, în toată splendoarea, străluci aurul. Aur adevărat, de 24 de carate!

„Emoţia mă paralizase cu totul”, îşi aminteşte norocosul arheolog. „Simţeam că mă aflu în faţa unei mari descoperiri. Fiindcă se însera, am îndepărtat orice persoană de pe şantier, fără a comunica ce se găsise. Câte nu se pot întâmpla la auzul că s-a găsit aur… N-am avut somn. A doua zi, pe la orele cinci, la răsăritul soarelui, împreună cu şase elevi am continuat săpăturile. De sub podeaua casei boiereşti am mai adunat 48 de monede, în greutate de 146 grame aur.”


Toate erau de aur, fiind emise de dogii veneţieni între anii 1550-1650. Într-adevăr, o mare comoară. Erau ducaţi veneţieni sau ţechini. În Moldova li se spuneau zloţi tătărăşti. O monedă cântărea 3 grame şi jumătate, întreaga comoară echivalând cu 8400 de aspri turceşti, (spre comparaţie, o găină putea fi cumpărată cu 100 de aspri, un porc cu vreo 400).

„Am pus întreaga comoară într-un rucsac şi am plecat la Autogară pentru a o depune în siguranţă în seiful Muzeului de Istorie din Bacău. Nereuşind să iau cursa spre Bacău m-am urcat într-o ocazie. Mi se părea că cei doi ocupanţi ai maşinii ştiu ce bogăţie duc eu. În pădurea Măgura m-a cuprins o transpiraţie rece. Credeam că voi fi omorât”, a mai declarat arheologul.

Fireşte, n-a fost aşa. Astăzi aceste monede pot fi admirate în colecţia Muzeului de Istorie şi Arheologie din Bacău. În schimb, la Gutinaş şi Rădeana, locuitorii au fost cuprinşi de „febra aurului”, transformându-se în căutători de comori pentru un timp…

Dar cum au apărut ducaţii veneţieni, tocmai în acest colţ al Moldovei? Se ştie foarte bine că Moldova a întreţinut strânse relaţii comerciale, dar si politice cu Veneţia. La începutul lunii mai 1477, în vestita cetate a lagunelor, sosea ambasada moldovenească având în fruntea ei chiar pe cumnatul domnitorului Ştefan, cu o înfăţişare mândră, hatmanul Şendrea, care îl apărase cu un an înainte la Suceava, împotriva oştilor otomane conduse de El Fatah-Mahomed al II-lea Cuceritorul.

Într-o mare solemnitate, el este prezentat dogelui şi senatului: „Signor Zambelacco Valacco ambasador şi barba (unchi) de Signor Stephano Voivoda di Vala-chia”. Din nefericire, cererea de ajutor prezentată de hatmanul Şendrea a fost onorată mai mult simbolic de către veneţieni.

În timp ce Moldova vindea Veneţiei numai într-un singur an, 1599, un număr incredibil de boi, între 15-20.000 de capete, precum şi vestiţii şi preţuiţii cai moldoveneşti, ceară, miere, piei de animale, în schimb, se cumpăra din pieţele veneţiene, stofe fine, mătăsuri şi podoabe. Ducaţii veneţieni erau cele mai căutate monede de către moldoveni pentru calitatea lor excepţională de 24 carate. Pare de necrezut, dar valoroşii ducaţi veneţieni, în Moldova purtau denumirea, atât de des întâlnită şi în hrisoave, de zloţi tătărăşti. De ce? Pentru că şi negustorii care veneau din hanatul Hoardei de aur, întrebuinţau în tranzacţiile comerciale, acest ban de aur. Mai mult ca sigur, un boier însemnat, poate Ştefan Dumitraşcu, tatăl domitorului Gheorghe Ştefan, să fi ascuns mica comoară sub podeaua casei de frica turcilor sau tătarilor.



Niciun comentariu despre subiectul „Ducatii venetieni din casa boierului”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.