vineri, 3 septembrie 2010

Flacari pe comori

Se spune ca locul in care se afla ascunsa o comoara este dezvaluit, o singura data pe an, in noaptea de Sfintul Gheorghe sau, dupa alte pareri, in noaptea de Dragaica. Atunci, deasupra acelui loc tainic, dracii pusi sa pazeasca aurul ingropat, bucurosi ca si-au indeplinit nestingheriti misiunea inca un an, incing o hora nebuna. Oamenii, aflati din intimplare in acele locuri, nu pot sa vada decit niste flacari verzui care, desi uneori ating si trei metri inaltime, nu pirjolesc nimic in jur.



Aproape ca nu este catun mai rasarit in care sa nu fie cineva care sa nu se jure ca a vazut, macar si o singura data, astfel de flacari, pe la vreo rascruce de drumuri, linga vreun copac scorburos sau, pur si simplu, in mijlocul cimpului. Este vorba despre ulceaua, cazanul sau, uneori butoiul plin cu galbeni. Fiecare ar putea sa sape in locul in care a vazut cu ochii lui dansul flacarilor, dar aproape toti se tem de "razbunarea comorii", asupra careia vegheaza un juramint teribil. "Nu vreau sa patesc la fel ca..." si aproape intotdeauna exista o poveste ciudata, despre sfirsitul tragic al cite unuia care, cindva, a gasit o comoara.Undeva, intr-un sat aflat prin mijlocul Baraganului si acum se mai povesteste despre patania boierului Iamandi. Se spune ca acesta a trait pe la inceputul secolului trecut, si, initial, nici nu a prea fost boier. Fusese doar un mic negustor grec, pe care niste afaceri paguboase il facusera sa naufragieze, fara nici o speranta in Tara Romaneasca.



 Aproape toata viata sa el a tot incercat sa-si mai injghebeze cite ceva, ba prin tirgul Urzicenilor, ba prin cel de la Tandarei sau Fetesti, dar norocul nu i-a suris niciodata. Era deja batrin cind, pe neasteptate, a devenit foarte bogat. Intr-un timp foarte scurt, el si-a cumparat citeva mii de hectare de pamint, iar mai apoi, in doar citiva ani, si-a cladit un conac deosebit de luxos. Lumea vorbea ca, in peregrinarile sale de negustor fara noroc, grecul ar fi gasit o comoara imensa. Iar el nu a contrazis niciodata aceste zvonuri. Se mai spune ca, in ultimii sai ani de viata, isi pierduse mintile. Avea aproape 75 de ani cind, brusc, a cazut in patima femeilor. Nu trecusera inca sapte ani de la gasirea comorii cind, intr-o noapte, boierul si-a dat duhul in bratele unei armence focoase, venita tocmai de la Constanta. La citiva ani dupa moartea lui, toata averea ivita pe neasteptate s-a risipit si din ea nu au mai ramas decit ruinele conacului, pe care, pe la inceputul secolului, batrinii din sat il mai prinsesera in picioare.Tot in Baragan, in satul Dor Marunt, localnicii mai povestesc si acum despre doua comori.



Gasite in primele decenii ale secolului, amindoua au adus nenorocul asupra celor care le-au scos la lumina. Prima, "comoara lui Prepelita", a fost descoperita la citiva ani dupa incheierea primului razboi mondial. Neamul lui Prepelita era o familie de tarani instariti, care isi permiteau sa aiba chiar si citiva argati. Intr-o zi, Prepelita al batrin l-a trimis pe unul dintre acestia sa aduca o caruta de lut galben din malul unei ripe. Dupa mai putin de un ceas, argatul s-a intors insa, acasa, cu caruta goala. Ajuns in batatura, omul tremura ca zgiltiit de friguri si vorbea alandala. Abia intr-un tirziu, cind si-a mai potolit clantanitul dintilor, el i-a putut povesti stapinului ca, sapind dupa lut sub un mal, cazmaua i s-a izbit de un cazan de arama plin cu galbeni. Cu greu a fost convins sa revina la locul unde se afla comoara, dar nici in ruptul capului, argatul nu a mai vrut sa intre si el in groapa. Mai curajos, batrinul a scos de acolo vasul metalic in care, intr-adevar, erau mai mult de 100 de galbeni, "icosari si mahmudele" turcesti.



Drept multumire pentru acest dar venit pe neasteptate, Prepelita a pus sa se faca, la marginea satului, o fintina larga si adinca. Insa, la scurt timp dupa ce ea a fost gata, una dintre femeile din neamul sau s-a aruncat acolo si s-a inecat. Dupa un timp, fintina a fost "sleita", apoi i s-a facut sfestanie. Cu toate acestea, in anii care au urmat, desi avea o apa rece si buna, satenii au ocolit fintina spurcata prin moarte de om. Locul devenise blestemat, mai ales dupa ce inca trei sinucigasi si-au cautat sfirsitul in racoarea ei.Cel de-al doilea tezaur, descoperit in aceeasi localitate, a fost "Comoara lui Pintecan", gasita la citiva ani dupa prima. Pe atunci, acest Pintecan era un tinar negustor de prin partea locului. Oamenii nu mai stiu unde a gasit el aurul, dar se spune ca a fost vorba de mai multe butoaie pline. La scurt timp, imbogatit peste noapte, el s-a insurat iar nevasta i-a nascut un baiat. Toate pareau sa-i mearga din plin dar, intr-o zi, la scurt timp dupa ce feciorul implinise doi ani, l-a gasit spinzurat intre barele patutului. Lasat un timp singur, copilul cazuse cu gitul intre ele. Din averea sa uriasa, omul a pus sa se ridice in sat o biserica mare si bogat impodobita. Dorinta sa a fost ca lacasul sa aiba hramul "Sfintul Gheorghe", la fel cu numele fiului sau mort. Biserica a fost tirnosita cu mare fast in anul 1937, dar parca si ea a fost urmarita de nenoroc. In ultimul an al razboiului, ajunsi si aici, ocupantii rusi au impuscat, pe terenul din spatele sau, mai multi prizonieri nemti. De-a lungul timpului, cu citeva exceptii, preotii care au slujit acolo au fost niste oameni fie betivi, fie nevolnici. Acum cladirea este la fel de impozanta dar, cu toate ca actualul preot paroh este unul destoinic, lipsa banilor face ca biserica sa fie departe de stralucirea ei din anii de inceput.Poate ca toate acestea si multe altele la fel nu sint decit niste simple legende, dar oamenii nu le uita. Acum nimeni nu mai stie in ce o fi constat juramintul depus o data cu ingroparea unei comori si nici ce fel de descintece puteau desface acest juramint.



Niciun comentariu despre subiectul „Flacari pe comori”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.