luni, 13 septembrie 2010

Trovantii si nalucile care pazesc comorile din Horezu

Pe dealurile din vecinatatea manastirilor Hurezi si Bistrita stau parca de straja blocuri mari de piatra, cu forme ciudate, modelate de vreme, numite trovanti.



Batranii din tinutul valcean Horezu spun ca langa colosii de stanca sunt ingropate sute de comori blestemate, pazite de naluci si spirite protectoare. Se spune ca in preajma Sanzienelor sau a altor sarbatori cu origine pagana, in apropierea stancilor ciudate se pot vedea lumini stranii care arata cum 'joaca aurul blestemat'. Constantin Brancoveanu, ctitorul Manastirii Hurezi, a dat porunca ca dupa moartea sa trupul sa-i fie inhumat in acest loc sfant, dar dorinta nu i-a fost respectata. Se spune ca, tot in acea perioada, domnitorul si-a ingropat aurul in spatele manastirii si pe dealurile din apropiere, ca turcii sa nu il ia. Batranii zic ca acesta a legat un blestem de comori ca bogatia sa nu se prinda de necredinciosi.



Cu zeci de ani in urma, veneau oameni de peste tot. Au facut sute de gropi in cautarea comorilor, dar nu au gasit nimic. Parintii mei imi spuneau ca toti care au sapat la bolovani si au gasit aur, ori s-au imbolnavit si au murit, ori au ajuns saraci lipiti', spune Maica Eftimia (87 de ani). Aceasta a mai povestit ca mai multi astfel de cautatori au fost goniti de naluci ale unor femei care pazeau comoara ingropata.


Oameni de prin partea locului spun ca au vazut noaptea, in locurile stiute, silueta stravezie a unei femei care i-a urmarit si i-a alungat din apropierea stancilor cu forme ciudate. Cei care au zarit spiritul comorilor nu s-au mai intors niciodata sa mai caute aurul.

Niciun comentariu despre subiectul „Trovantii si nalucile care pazesc comorile din Horezu”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.