duminică, 3 octombrie 2010

Comoara din cetatea construita sub pamant, sub dealul Horhij din Cluj

Povesti cu cetati stranii se pot gasi in majoritatea satelor romanesti, dar Ardealul are un loc aparte. Aici povestile au fost transmise de la o generatie la alta, au capatat dimensiuni deosebite si au devenit traditie rurala. Si cand legendele sunt sustinute si de unele descoperiri, totul se transforma in istorie. O istorie bizara, ciudata, specifica acestei zone a Europei, in care magia a ocupat un loc special si unde nimeni nu se mai mira cand aude intimplari cu fiinte mitologice, vrajitori sau alte lucruri de acest gen.


Dealul Horhij, din judetul Cluj ascunde povestea unei comori blestemate. Oamenii spun ca in maruntaiele dealului s-ar gasi o cetate veche, construita sub pamint. Unii spun ca cetatea ar fi apartinut unor cavaleri porniti in cruciade si care ar fi gasit aici teren propice pentru a lupta contra “necredinciosilor”, imbogatindu-se in acelasi timp. Altii spun ca cetatea a fost construita de diavol. Parintele Anton, de la o biserica clujeana, spune ca multa lume cunoaste legenda cetatii construite de diavol.

“Se spune ca un un diavol a vrut sa fure sufletul unui calugar bastinas si ar fi pus un ramasag cu acesta din urma, ca poate construi o cetate in care sa adune toate comorile lumii. Daca reusea sa faca asta in 3 zile, calugarul pierdea ramasagul si sufletul sau mergea in iad. Numai ca diavolul tot diavol. A inceput sa construiasca cetatea sub pamint unde, credea el, calugarul nu avea de unde sa stie ca venisera legiuni intregi de diavoli sa faca cetatea”.

n cea de a treia zi, diavolul a venit la calugar si l-a invitat sa-si tina promisiunea. Omul sfint a pornit sa vada cetatea si cand a iesit de acolo, a trintit un lacat imens pe usa cetatii si l-a blestemat pe diavol sa pazeasca pe veci comoara si sa nu mai iasa in lume. De atunci multi au incercat sa treaca de usa imensa, dar ceva, dincolo de puterea lor de intelegere, ii oprea dinaintea acesteia, fara a avea curajul sa-l sparga sau sa-l deschida.

“Ia seama, Iosife, ca lacata-i pazita de necuratul”

Multi dintre cei batrani la ora actuala, au vazut lacatul, dar nici unul nu s-a incumetat sa paseasca dincolo de usa cu pricina. Unul singur a intrat si a iesit dupa 3 zile, cu mintile ratacite. Nimeni nu stie ce anume s-a intimplat in tot acest timp. Dupa intimplarea cu pricina, Mos Dinu, a inebunit. Doar in anumite momente pare ca mai are un licar de luciditate si atunci povesteste despre un drum de caramida rosie care ducea in mai multe camere. In prima camera era un pat imens de aur, iar in a doua camera era o masa lunga, cu 12 scaune inalte, toate de aur. Atit vorbeste mosul, dar oamenii stiu ca el a vazut mai multe.

“Sigur batranul a vazut ce nu trebuia sa vada si de aia si-a pierdut mintile, ca sa nu spuna secretul cel cumplit”, spune un alt batran, Iosif, care a incercat, la randul sau, sa patrunda sub cetatea de sub pamint. Are 83 de ani, dar mintea ii este treaza iar amintirile par proaspete, de parca nu s-ar fi petrecut in urma cu mai bine de jumatate de secol. Spune ca pe vremea copilariei, s-a jucat de mai multe ori cu lacatul cel straniu.

“Si de fiecare data cand ma jucam, eu sau altcineva, murea un porc sau o oaie din gospodaria respectiva. Bunicul si tatal meu stiau si-mi spuneau cu suparare: . Da` cine sa se ieie dupa prostiile alea cu Necuratul? Ca noi stiam numai ce vedeam si daca nimenea nu vazuse pe cel urit, apai insemna ca-s numa povesti de-ale tatinilor nostri, ca sa ne sperie”.

“Imi inghetase mana pe cruce, desi afara soarele ardea”

Intr-o noapte a avut un vis ciudat.

“Am vazut cum trei oameni au spus impreuna si lacatul a sarit de la locul lui, iar usa s-a deschis singura. Numai ca o voce din vis mi-a spus ca tati trei trebuie musai sa fi fost nascuti de Rusalii. Adica sa aiba dezlegarea cea veche la comori... Am cautat eu alti doi oameni, dar nici unul nu s-a incumetat sa ma insoteasca. Acuma, eu daca stiam asemenea lucruri, nu m-am putut opri si am plecat singur la usa ceea”.

A plecat barbatul cu toate cele de trebuinta pentru a patrunde in fundul pamintului, inclusiv cu aghiazma si o cruce mai mare, de argint, care sa-l ocroteasca de blestemele locului. Cand a ajuns dinaintea usii, s-a inchinat omul si a inceput sa spuna . “Trebuia sa-l spun de 9 ori la rind, ca asa vazusem in vis. Numai ce spusesem de doua ori, ca am simtit cum ma ia un tremur ciudat si mi se face frig. Da` nu asa, ca imi inghetase mana pe cruce, desi afara soarele ardea. Mi-am dat eu seama ca nu-i lucru bun si mi s-a facut frica, dar am continuat”. Cand a ajuns la a cincea rugaciune, numai ce vede la 10 pasi in urma lui, o vulpe mare, cu ceva stralucitor in bot.

“N-am stiut ce are vulpea in bot, dar stralucea ca aurul, asa ca m-am luat dupa ea, doar doar i-o da drumul din gura”. Numai ca vulpea a continuat sa se departeze de barbat, nu foarte tare. Si cand barbatul obosea si voia sa renunte la urmarire, vulpea parca ii intelegea gindul si se apropia de el la citiva pasi. Ore intregi a alergat Iosif dupa vulpe, pina pe inserat.

“O data o vad ca fuge, apoi se ridica in doua labe si incepe sa rida spre mine cu un ris gros, barbatesc, de am inghetat pe loc. Ca am inteles eu ca vulpea era Necuratul care nu mi-a dat dezlegare sa intru la comoara”.

S-a intors barbatul acasa si de atunci nu a mai incercat niciodata sa intre in cetatea de sub deal.

“Daca Diavolul pazeste aurul, atunci e clar ca acolo-i blestem mare si nu-mi trebe asa ceva!”

Ce mai cred satenii

"Când era copil, tata meu, care umbla cu turma de porci, şi alt copil, care grijea de oi, se jucau mereu cu lăcata de pe uşa 'ceea de sub dealul Horhij. Şi de câte ori se jucau, de-atâtea ori murea câte-un porc, ori o oaie. Păcuraru' ştia. Şi-ntotdeauna spunea: ".

Paulina Petruţ rosteşte apăsat fiecare cuvânt, de parcă ar citi dintr-o carte între coperţile căreia au fost ferecate toate secretele lumii. Bărbatul ei, Cornel, un bătrân cu ochi limpezi şi statură impunătoare, clatină din cap a aprobare....

Blestemul lacătului


Tatăl Paulinei Petruţ, Vasile Inoan - zis Vasile a Bradului, s-a stins la 80 de ani, acum mai bine de un deceniu. Seara, la lumina caldă a lămpii, le povestea copiilor de vremurile în care se juca cu "lăcata mai grea de-un kil", şi cum, negreşit, de fiecare murea câte-un porc. "De-asta nu au spart oamenii lăcata. Că dacă mureau porcii, apoi ce s-ar fi întâmplat dacă intrau ei pe uşa ceea!", spune femeia. Are 72 de ani, dar îşi aminteşte de parcă ar fi fost ieri, cum şi bunicul ei îi povestea despre un drum "clădit cu cărămidă şi cu răşină" care pornea din Sânmartin spre dealul Horhij, sub care, spuneau oamenii, ar fi fost îngropată o cetate. "Zice că i s-a arătat în vis că o intrat în prima cameră şi-o găsit o masă de aur. Şi-o intrat şi în a doua încăpere, şi-acolo era un pat de aur. Da' dintr-o dată or intrat în cameră copiii de la şcoală şi el le-o spus să nu se atingă de nimic, să nu fie bai.", povesteşte bătrâna.

"Bradul", după cum îi spuneau oamenii din sat bunicului ei, nu a îndrăznit niciodată să vadă dacă visul său era adevărat. Blestemul era prea mare.

Coada necuratului

Dar, într-o noapte, "Bradul" a visat cum ar trebui să procedeze pentru ca uşa fermecată să se deschidă de la sine. "O visat că tre să meargă acolo, în ziua de Rusalii, tri omeni născuţi de Rusalii. Şi să spună tăţi câte-o rugăciune, şi uşa s-o deschide de măgan", continuă bătrâna.

N-a găsit alţi doi oameni, dar el, care era născut taman într-o zi de Rusalii, s-a dus la poartă şi a început să spună "Tatăl nostru". "Pe la mijlocul rugăciunii o văzut pe deal o vulpe cu o găină în gură, că se uita la el. S-o oprti din rugăciune şi s-o dus s-o alunge. Când l-o văzut că vine, vulpea o lăsat găina şi-o fugit, da' s-o oprit câţiva paşi mai încolo şi-o început să râdă ca un om. Era necuratu', care nu l-o slobozit să poată trece de uşă", spune bătrâna.

În locul despre care vorbeşte Paulina Petruţ nu se mai vede, acum, nici urmă din uşa închisă cu "lăcata" de-un kil. Dar, atât vreme cât poveştile despre el, dealul Horhij va continua să stârnească imaginaţia sătenilor.



Dincolo de legenda

Domnul Manea Dumitru, istoric, spune ca dealurile Clujului sunt pline de vestigii vechi, cele mai multe de origine romana. Domnia sa sustine ca, data fiind importanta strategica si comerciala a zonei, e posibil ca unele triburi sau chiar familii bogate, sa-si fi construit locuri secrete in care isi ascundeau comorile, pentru ca eventualele invazii sau atacuri sa nu le gaseasca. “Cred ca acea de care vorbesc oamenii e mai curind locul de refugiu construit de un particular, unul din cavalerii sau nobilii locului, iar legenda a fost special raspindita pentru a-i indeparta pe neaveniti de locul unde isi tineau ascunse comorile”.

Si in comuna Chinteni s-au făcut, de-a lungul timpului, mai multe descoperiri arheologice: o aşezare neolitică aparţinând culturii Tisa; o aşezare din epoca bronzului târziu; o vilă şi o fermă romană şi, la nord-nord-est de Măcicaş - în locul numit Dealul Horhij - fragmente de ceramică din perioada feudală. "Poveşti cu cetăţi se întâlnesc în majoritatea satelor din Ardeal. Au fost transmise de la o generaţie la alta căpătând, în timp, proporţii fantastice. Unele nu se bazează pe nimic, iar în altele, cum este şi cazul sătenilor din Măcicaş - se hrănesc chiar şi numai din câteva fragmente de ceramică sau un lacăt feudal", spune arheologul Dorin Alicu, de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei.

Cat despre lacatul cel mare de care povesteau localnicii, nu se mai vede nici urma din el, iar locul in care era usa de fier s-a surpat de mult.Sursa:http://www.horoscop-astrologie.ro/blestemul-cetatii-de-sub-pamant.html si http://old.clujeanul.ro/articol/ziar/cluj/odoarele-de-sub-deal/4949/ .



Niciun comentariu despre subiectul „Comoara din cetatea construita sub pamant, sub dealul Horhij din Cluj”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.