Comorile fosile gasite in pesterile ursilor preistorici din Bihor

Stiu ca v-am obisnuit sa va prezint in general comori formate din metale si pietre pretioase, dar este momentul sa va mai readuc in atentie si un alt tip de "comori", din care multe persoane fac bani cu adevarat: comorile fosile. Se pare ca acestea sunt foarte cautate in strainatate.

Ţara Bihorului este un tinut de legenda cu locuri sălbatice, neschimbate parcă de la facerea lumii încoace. Acolo, peste tot sunt locuri în care legendele cresc sub lumina soarelui, izvorâte din istoria oamenilor. Dar şi locuri de o frumuseţe nelumească, ascunse în inima de piatră a Pământului: tărâmul misterios al peşterilor, plin, şi el, de poveşti vechi de când lumea. Unele peşteri sunt compuse din culoare, galerii labirintice şi săli imense multietajate.

Altele, scufundate şi ele în bezna veşnică, sunt doar nişte hrube nu mai mari decât beciurile vechilor case boiereşti. Indiferent de mărimea lor, toate au nume ciudate, venite şi ele din negura vremurilor. Unele nume au o rezonanţă ciudată, izvorâte parcă direct dintr-o limbă secretă a străbunilor, precum "Meziad" care, cu ai săi cinci kilometri de galerii labirintice, este una dintre cele mai mari din ţara noastră. Altele, la fel de ciudate, par să reflecte nişte întâmplări aparte, păstrate de memoria colectivă. Acum, doar localnicii mai ştiu de ce uneia i se spune Peştera Vacii, iar altora Focul Viu, Ruginoasa ori Peştera Osoiu. Sau de ce văgăunii de la Onceasa i se spune Peştera Zmeilor. La fel de ciudat sună şi un nume oficial, dat de specialişti: "Complexul Carstic Peştera Cerbului - Avenul cu vacă". Oricum s-ar numi, unele peşteri sunt accesibile turiştilor cu spirit de aventură. Dar cele mai multe sunt deosebit de periculoase, motiv pentru care sunt "rezervate" doar speologilor care, în majoritatea cazurilor, sunt şi oameni de ştiinţă.

De câteva decenii încoace, prin peşteri au început să intre si cautatorii de fosile. Aceste peşteri, care acum zeci de mii de ani erau îndeajuns de confortabile, încât "Urşii de peşteră" să-şi petreacă în ele iernile dure din "Era" Glaciară, contin adevarate comori fosile, deseori vandute pe sume mari de bani. Nu toţi ursii apucau să mai şi iasă din ele şi, morţi din diverse cauze, îşi lăsau acolo ciolanele pe care condiţiile de mediu le-au păstrat aproape intacte.

Astfel că, peste tot, locurile frecventate cândva de aceste fiare acum dispărute sunt "maşina timpului" care ne poartă în lumea de acum câteva zeci de mii de ani. O lume în care oamenii abia îşi făceau o apariţie timidă. Iar confortul oferit de grote era disputat între urşi cu mult mai voinici decât cei de astăzi, nişte lei cumpliţi, acum dispăruţii "Panthera leo spelaea", dar şi de "Crocuta spelaea", ciudata "Hienă de peşteră". Uneori, aceste locuri de hibernare deveneau "cavouri colective", cum s-a întâmplat cândva în Peştera Urşilor. În urmă cu aproximativ 20.000 de ani, peste 180 de urşi au intrat în galerii, probabil ca să hiberneze. A fost ultimul drum pe care au mai apucat să-l facă. Din cauza unui cutremur sau din cine ştie ce alt motiv, intrarea s-a prăbuşit şi i-a blocat înăuntru. Au urmat scene cumplite de canibalism: înnebunite de foame, fiarele s-au luptat între ele, cele mai puternice le-au ucis şi le-au devorat pe cele mai slabe.

Dar totul a fost în zadar, căci, până la urmă, toţi urşii au murit. Apoi, oasele lor, perfect conservate, au aşteptat milenii la rând, până în anul 1975, când o explozie controlată, efectuată la o carieră de marmură din zonă, a redeschis această lume a miracolelor. Din fericire, primii care au pătruns acolo au fost oamenii de ştiinţă, pentru care străvechea catastrofă a fost un dar ceresc. Peştera nou-descoperită a fost închisă, iar ei au studiat-o, pe îndelete, timp de peste cinci ani. Apoi, în vara anului 1985, o bună parte a ei, amenajată special şi electrificată, a fost deschisă şi pentru turiştii care de atunci încoace pot să vadă cu ochii lor această minune păstrată aproape intactă după câteva zeci de mii de ani. Dar cercetările savanţilor continuă şi acum în cei peste 500 de metri de galerii care au fost declarate rezervaţie ştiinţifică.

Acest caz a fost însă o excepţie fericită. Tot în Bihor se află Peştera Igriţa, cu mult mai bogată în vestigii. Pe la începutul secolului al XX-lea, acolo s-au făcut cercetări sistematice. Apoi au urmat cele două războaie mondiale, după care savanţii au cam fost înlocuiţi de turiştii curioşi care, veniţi acolo, îşi luau ca "suveniruri" oase străvechi de urs.

Intamplarea a făcut ca la un moment dat să fie găsit şi un mic tezaur antic din monede romane care a adus după el căutătorii de comori. Cuprinşi de "febra aurului" subteran, aceştia au săpat la voia întâmplării şi au distrus cea mai mare parte a acelui spaţiu ciudat, pe care timpul însuşi părea să-l fi uitat.

Apoi, după 1990, Igriţa, la fel ca multe alte peşteri bogate în vestigii preistorice, a fost invadată de cautatorii de fosile.
Din păcate, pe "cautatori" îi interesează doar craniile de urs şi dinţii izolaţi, care, ce-i drept, sunt de-a dreptul impresionanţi.

Iar restul oaselor sunt aruncate peste tot, de-a valma. Plecate de aici, fosilele ajung mai întâi la Budapesta, iar de acolo la Viena, pentru ca în final să traverseze oceanul, ajungând tocmai în America. Fiecare "etapă" parcursă astfel adaugă un "adaus comercial" corespunzător. Cert este un singur lucru: este de ajuns să deschizi paginile "ebay" specializate în comerţul cu fosile ca să observi că majoritatea ofertelor de "Ursus spaeleus" provin din peşterile din "Carpathian Mountains". Sursa:http://www.jurnalul.ro/stire-zoom/oameni-si-fiare-in-pesterile-din-bihor-551979.html