miercuri, 13 iulie 2011

"Comoara din Dealul Magiarului" si "Secretul comorii"

A venit timpul sa mai prezentam si cate ceva din biblioteca cautatorului de comori, de data aceasta literatura recomandata de un cititor al site-ului nostru.
La Editura „Contrast” din Bucuresti a aparut anul trecut o noua carte semnata de Artemiu Vanca, inginer nascut in satul Banisor, din judetul Salaj, in 1936: „Secretul comorii”. Autorul si-a inceput studiile in satul natal si le-a continuat in orasele Simleu Silvaniei, Zalau, Cluj si Bucuresti.




A profesat in Hunedoara, Craiova, Targu Jiu si Bucuresti, oras in care si locuieste. „Secretul comorii”, „carte de aventuri, si nu numai, pentru toate varstele”, este dedicata profesorilor si colegilor autorului din timpul studiilor facute la Simleu Silvaniei, in anul scolar 1947 – 1948. In cuvantul inainte, autorul precizeaza: „Cartea aceasta este, in buna masura, o continuare a « Comorii din Dealul Magiarului », dar, in acelasi timp, ea poate fi considerata ca fiind de sine statatoare.
In spatele localitatii Valea Banului se ascunde Banisorul, satul natal al autorului, iar intreaga povestire se pare ca este imaginata de autor, ca personajele cartii sunt fictive, iar asemanarea lor cu persoane din viata reala este intamplatoare.
Lectorul cartii, Imelda Chinta, a notat: „(...) autorul, prin spiritul sau de observatie si printr-o documentare in detaliu, ne ofera nu doar un roman de aventuri, ci si un document cu accente istorice, folclorice, o monografie, serios realizata, a satului salajean”.




Vorbind de "prima parte" ("Comoara din Dealul Magiarului") intr-o recenzie apărută în revista "Caiete Silvane"( citata de pe blogul autorului Artemiu Vanca), Imelda Chinţa ne spune (cităm):

O carte de marturisiri, dublata de fictiune si asezonata cu personaje desprinse din realitatea scriitorului, ne propune salajeanul Artemiu Vanca prin volumul Comoara din dealul Magiarului, aparut la Editura Contrast din Bucuresti, o carte de aventuri adresata copiilor intre 7 si 70 de ani. Actiunea, cum insusi marturiseste in Cuvant inainte, are loc in vara anului 1947, intr-un spatiu paradisiac, al copilariei autorului, Valea Banului din judetul Salaj, iar timpul este unul marcat de istorie si devastat in urma celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Volumul este gandit ca un serial de istorisiri, legate prin personajele pitoresti si lumea arhetipala a satului transilvanean, un univers desprins parca din povestirile lui Creanga, insa nu la fel de savuros ca al marelui povestitor.

Subiectul simplu se construieste in jurul mitului unei comori care se spune ca ar fi ingropata in Dealul Magiarului inca din „timpul stipanirii turcesti”. Gandul descoperirii acesteia ii preocupa din ce in ce mai mult pe copiii care vad o salvare din greutatile cotidiene, o posibilitate de a-si continua studiile, dar si o desavarsire spirituala prin achizitionarea de carti: „Cred ca as opri si pentru mine niste bani sa-mi cumpar o bicicleta,...un stilou...si...multe, multe carti”.

Discursul este pe alocuri fortat sa pastreze verosimilitatea si culoarea locala, iar personajele construite in tuse simpliste pastreaza ceva din intelepciunea arhetipala: „Veranda, filegoria, cum i se mai zicea in Ardeal, era acoperita cu iedera. (...)Cele doua turturele, din colivia de pe tarnat (pridvor), il salutara si ele cu un gungurit vesel. Bunicul, un batran de 70 de ani, micut si rotofei, se afla pe veranda rasfoind o carte si asteptand ca bunica sa-l pofteasca la masa”.

Curiozitatea juvenila a copilului il obliga pe bunic sa tina lectii de istorie din timpul stapanirii turcesti in judetul Salaj, insa autenticitatea este voalata datorita nevoii de explicitare pe care o simte autorul, acest lucru diminuand frumusetea si veridicitatea discursului narativ: „Ba, mai mult, au inceput sa roada si tot ce-i lemn: ieslele si sosii (stalpii) de sustinere a grajdului”. Folosirea exagerata a explicatiilor contravine actului artistic si naratiunea se transforma in Dictionar explicativ: „Flacaii si fetele se intorceau de la «dant», cum i se zicea horei in sat”.

Limbajul urban atat de familiar autorului umbreste povestirea care se vrea a fi una traditionala, a unui timp care nu permite sa fie intimidat de transformarile si inovatiile societatii contemporane: „Amandoi au fost surprinsi de descoperirea facuta de Cornel si Stefan si, evident, si eu am manifestat dorinta de a participa la acest «proiect»”.

Portretele pitoresti nu lipsesc din naratiune, iar personaje precum Gavriloaia, bunica lui Mihai, „o femeie in varsta, desirata, dar foarte vioaie pentru varsta ei”, „un fel de trepadus al satului” pastreaza ceva din savoarea traditionala prin discursul si autenticitatea rostirii: „O, tuca-ti-as gura, ca de mult nu te-am mai vazut. D-apoi, arati de parca amu ai iesit din coparseu! De ce esti asa pierit copile? Nu-ti da doamna invatatoare de mancare? Ia vino pana aici sa te pipaie baba un picut”.

Povestirea gliseaza pe marginea etosului popular, redand traditiile locale cum ar fi impletitul de damigene, sau superstitiile transmise din batrani „mama mi-o descantat si mi-o stins taciuni de multe ori cand i s-o parut ca sunt deochiat”, inradacinate in constiinta populara.

Descrierile uneori lirice, dau contur peisajului local, insufletindu-l: „Livada era raiul fluturilor, albinelor si al cosasilor, iar zumzetul lor domina registrul ei sonor. La fiecare pas al copiilor, lacustele ascunse in iarba faceau salturi mari in aer”.

Convinsi de existenta comorii, copiii pornesc o aventura initiatica prin padurile ce inconjoara satul, iar glumele joviale despre comoara nu lipsesc din dialogul inocent al celor mici: „Poate ne impiedicam de ea, glumi Mihai”. Erijandu-se in adevarati arheologi, ei cauta semne vizibile, „fundatii ramase la suprafata”, „urme de ziduri”, „resturi de caramizi sau de alte materiale de constructii”.

In peregrinarile lor mundane descopera o grota, motiv de suspiciune, apoi o groapa ce s-a dovedit a fi prea neincapatoare pentru „ditamai comoara”.

Autenticitatea rezida din amanuntele pe care naratorul ni le ofera, iar ochiul vigilent si familiarizat cu locurile recunoaste detaliile. In aceasta naratiune pactul autobiografic se interfereaza cu cel romanesc: „La Unghitau se putea ajunge mergand de la Podul Magiarului, de-a lungul Valcelei, pana la varsarea ei in Vale si apoi, inca putin, in sensul de curgere al apei”.

Descrierea aminteste de tehnica rebreniana, in naratiunile caruia aceasta devine o poarta spre lumea fictionala, avand menirea de a topografia spatiul si a da autenticitate relatarii.

Initierea copiilor este si in universul feminin cand, intr-un episod, Stefan si Cornel, protagonistii neofiti ai relatarii, descopera nuditatea unor „frumuseti locale” aflate la scalda, camuflate de salciile si arinii de pe mal.

Pentru a descoperi provenienta comorii, baietii apeleaza la descantecele Gavriloaiei, personaj mitic, cunoscatoare a acestei practici arhetipale, transmise prin viu grai din generatii: „ Va inconjor si va poruncesc banilor sa iesiti afara, precum a poruncit Dumnezau in Dealul Vavilonului, de-au iesit din deal multe feluri de hrana pentru oamenii flamanzi ai Israelului. Asa poruncesc si eu acestui loc sa sloboada banii afara. Banilor, pana acum ati fost ai pamantului, dar de acum inainte sunteti ai nostri, cei care suntem aici. Si va stropesc cu apa de la casa lui Dumnezau, ca sa nu sa poata apropia de voi Diavolul”.

Expeditia continua insa nu fara peripetii; copiii sunt invadati de puricii care „joaca tontoroiul pe corpurile lor”, convinsi fiind ca duhul comorii i-a pedepsit.

Padurea devine spatiu al initierii, ascunde mistere ca acela povestit de Costel despre Fata Padurii, o faptura neverosimila ce inspaimanta feciorii din sat pe care-i ademeneste si „vre sa se culce cu ei”, iar „feciorul cu care s-o culcat nu se mai insoara, nu mai poate iubi pe nimeni. Ii duce ei dorul”; poveste ce conserva mitul ielelor si aminteste de naratiunile lui Eliade si de superstitiile ce se consuma in universul traditional.

Descoperirea comorii ii antreneaza pe baieti intr-un adevarat ritual: gasirea buruienii, Vartejul pamantului, ziua de post si spovedania, toate devin instrumente ce ce fac parte din recuzita materiala si spirituala, necesare pentru realizarea descantecului. Insa Providenta este neinduratoare si ii va pedepsi pentru nesabuinta lor, astfel povestirea ia o intorsatura moralizatoare : „de acum inainte cea mai buna minciuna este adevarul”. Dupa asa o patanie in care iti risca viata, bunicul afirma: „Copiii astia nu-s prosti deloc! (...) Judeca precum oamenii mari, dar se poarta ca niste copii”, iar pedeapsa vine si din partea parintilor care hotarasc o corectie pentru fapta comisa.

Paginile de istorie se armonizeaza cu cele de literatura si folclor, menite a defini si contura zona Vaii Banului: „La 1660, principe al Transilvaniei era Gheorghe Rakoczi II. La 22 mai 1660, acesta a fost infrant si ranit grav, intr-o batalie cu turcii, care a avut loc la Floresti, langa Cluj”, poveste relatata de Domnisoara ce are menirea de a-i lamuri pe baieti in legatura cu comoara.

Cartea devine dintr-o anume perspectiva o monografie a satului salajean: „Mai departe era Togul, un grup de case razlete, izolate de sat, apoi, Coastea, islazul satului si, in fine, padurea Dosul, cea mai mare din sat. Se vedeau si satele vecine Ban, Mal, Pecei”, iar limbajul regional da savoare lecturii.

Naratiunea poate fi amendata pe alocuri cu excesul de explicatii nepermise intr-o scriere cu pretentii literare, de asemenea jargonul devine suparator intr-o povestire traditionala: „Ar fi extraordinar ca busteanul acesta sa fie reperul cautat! continua el. Asta zic si eu bomba!”; amestecul de registre bulverseaza cititorul, iar dialogul pe alocuri facil este dublat de erori literare si gramaticale ce nu scapa cititorului avizat: „Cornel avea sa recite Luceafarul de Mihai Eminescu, cu toate cele 94 de strofe ale sale, invatata inca anul trecut, in schimbul unui briceg promis de tatal sau”.

In ciuda acestor sincope si stangacii, cartea devine interesanta prin informatiile cu aspect documentar, realizand o panorama a unui judet ce nu a prea fost surprins in scrierile artistice; e un exercitiu, care, desigur, impune un efort de stilizare pentru a deveni literatura.
Acestea fiind spuse, fie ca este vorba doar de simpla fictiune, fie ca este vorba despre literatura care are la baza legende despre comori ale zonei respective, noi va recomandam cu mare placere blogul autorului, unde puteti afla mult mai multe informatii interesante: http://artemiuvanca.blogspot.com/



Niciun comentariu despre subiectul „"Comoara din Dealul Magiarului" si "Secretul comorii"”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.