duminică, 14 august 2011

Un vechi "oraş" roman din România și comorile sale, ascunse încă

Un vechi "oraş" roman, situat pe teritoriul României, așteaptă sa fie scos la lumină. Cine stie ce comori sunt incă ascunse acolo. 95% din vechiul "oraş" roman, împodobit odinioară cu fresce colorate, ornamente şi coloane din marmură, aşteaptă sa fie cercetat, spun arheologii români despre Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Acum o lună, acestia au descoperit o frescă romană din locuinţa unui demnitar al vremurilor apuse. Multe altele aşteaptă să fie scoase la lumină, însă lucrările nu mai pot fi continuate din lipsă de bani.


Pe şantierul de la Sarmizegetusa lucrează studenţi, profesori şi voluntari din străinătate.
"Cei 50.000 de lei care ne-au fost alocaţi de la Ministerul Culturii au fost blocaţi şi nu mai avem bani pentru continuarea lucrărilor. Toată lumea munceşte pe gratis, studenţii îşi plătesc mâncarea din banii lor, dar banii lor sunt pe terminate. Când nu vom mai avea bani, ne vom duce cu toţii acasă şi vom lăsa totul baltă", a spus Ioan Piso, profesor de istorie romană la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi coordonator al lucrărilor.


În acest an, au început lucrările pe 11 iulie şi arheologii au descoperit deja o frescă de câţiva metri pătraţi, parţial pe peretele casei unui demnitar roman din secolul II, parţial căzută. "Ştim că era locuinţa unui demnitar pentru că avea canalizare", spune Ioan Piso, care povesteşte că, ulterior, în secolul al III-lea, a fost construit peste această locuinţă templul zeilor palmyreni, pentru soldaţii romani care-şi aveau originea în oraşul sirian Palmyra. Ioan Piso şi-ar dori să poată continua lucrările şi la Templul lui Jupiter şi al Traidei Capitoline, centrul religios al întregii Dacii romane. Templul avea o suprafaţă de 20 pe 30 de metri şi coloane de marmură de 10 metri. Arheologii au găsit şi fragmente dintr-o statuie de marmură a lui Jupiter de 4,5 metri înălţime, cea mai mare din Dacia romană. "Doar 5% din Sarmizegetusa Ulpia Traiana a fost descoperit, mai este de descoperit ... totul. Tot oraşul a fost pictat, existau ornamente, coloane din marmură. Ar putea fi restaurat aşa cum s-a făcut cu oraşe din Ungaria, din Croaţia", spune Ioan Piso.






Radu Enache, consilier al ministrului Culturii, spune că mai multe situri arheologice din ţară sunt în situaţia celui de la Sarmizegetusa.


"Banii au fost alocaţi, dar, din păcate, Curtea de Conturi ne-a cerut modificarea procedurilor de alocare, Acesta e motivul pentru care s-a blocat eliberarea banilor. Este o situaţie foarte neplăcută, pe care sperăm să o rezolvăm în câteva săptămâni. N-au fost blocaţi doar banii de la Sarmizegetusa, ci banii pentru toate săpăturile arheologice din ţară", a mai declarat Radu Enache.

Sursa: http://www.gandul.info/news/ galerie-foto-ultima-descoperire-de-la-sarmizegetusa-ulpia-traiana -ce-alte-comori-asteapta-sa-fie-scoase-la- lumina-din-vechiul-oras-8537773

2 comentarii despre subiectul „Un vechi "oraş" roman din România și comorile sale, ascunse încă”:
Anonim spunea...

Trist acest reportaj despre Ulpia Traiana dar asa era in anul 2011 un sit arheologic fara arheologi, o locatie buna de cercetat dar cu o mare lipsa de cercetatori, un loc de care romanii erau mandri dar cercetatorii indiferenti si toate acestea pe motivul ca nu erau fonduri. Fonduri nu erau pentru ca cei in masura sa ceara fonduri nu le cereau din lipsa de interes pentru acea zona si mai ales pentru munca fizica depusa de cei care lucrau in acel loc.
Da dar acum in 2014 s-a schimbat situatia dupa multele critici aduse de iubitorii dacilor la adresa specialistilor care tratau Sarmizegetusa ca pe un loc naclaios si dezinteresant pentru ei.
Dar in anul trecut 2013 au fost cu 75 la suta mai multi vizitatori decat in 2012 si asta datorita celor care au renovat si scos la lumina frumusetile templului sau cetatii sau orasului sau cum mai vreti sa ii spuneti.
Deci daca se vrea se poate iar unde nu se vrea se da vina pe fisc si pe fonduri.
Asa si la recompense, nu sunt fonduri. nu sunt bani, dar oare de ce nu sunt bani, bani sunt da ne tremura mana sa ii dam la altii.

Anonim spunea...

In aceasta luna sau strins o gramada de cautatori acolo la sarmisegetula sa caute aurul lu decebal.
ia sa vedem cit aur gasesc pina la toamna ca daca nu arata ce au gasit ori au gasit si au ascuns sau povestile cu braconieri la sarmisegetula sant minciuni ca acolo nu au gasit nimic ca nu e aur e minciuni.

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.