luni, 24 octombrie 2011

Misteriosul tezaur de la Staffordshire

Pe la sfarsitul secolului al VII-lea, necunoscuti calatori strabateau vechiul drum roman care strabatea o imensa zona pustie, inconjurata de paduri, din regatul Anglo-Saxon, Mercia.

Este posibil sa fi fost soldati sau chiar hoti - pentru ca zona a ramas renumita secole de-a randul ca fiind impanzita de talhari la drumul mare. Abatandu-se din drum, acolo unde se ivea din pamant o mica creasta, ei au sapat o groapa si au indesat acolo un adevarat tezaur pe care l-au acoperit apoi cu pamant.


Peisajul din acel loc a evoluat transformandu-se in timp din luminis de padure mai intai in pasune si apoi in teren agricol, iar comoara a ramas nederanjata timp de 1.300 de ani, pana cand vanatorii de comori si-au facut aparitia cu detectoarele lor de metale in curtea fermierului Fred Johnson, cerand permisiunea sa ii cerceteze campul, informeaza National Geographic.

 Astfel a fost descoperit misteriosul tezaur din Staffordshire. Aceasta comoara care a stat nestiuta timp de 13 secole pe pamanturile detinute acum de Fred Johnson insumeaza artefacte din aur, argint si granat provenind de la unul dintre cele mai importante regate anglo-saxaone. Calitatea fiecarei piese si stilul decorativ foarte elaborat in filigran si cloisonne confera o insestimabila valoare artistica acestui tezaur legendar.

In procesul de catalogare si inregistrare a acestuia s-au inventariat in total 3.500 de piese dintre care sute de obiecte sunt complete si nedeteriorate iar altele par sa fi fost indoite sau rupte in mod intentionat.



Cine a ingropat comoara si de ce ?

 Cine sa fi inghesuit toata aceasta comoara la gramada si in mare graba acum 13 secole, in acea regiune turbulenta din punct de vedere politic si militar. Tezaurul de la Staffordshire este o descoperire palpitanta atat pentru arheologi cat si pentru public, tocmai pentru ca ramane enigmatic.

 Sunt multe motive care ar fi putut determina ingroparea comorii: dorinta de a nu o lasa sa incapa pe mainile dusmanilor, necesitatea de a depune o avere intr-o "banca", sau pur si simplu in scop ritualic.
Un prim indiciu ar fi caracterul militar al tezaurului care corespunde cu caracteristicile triburilor germanice. Acestea ii impresionasera chiar si pe romani. Istoricul Tacitus spunea despre ei ca "nu isi desfasoara nicio activitate publica sau privata fara sa fie inarmati iar atunci cand un baiat devine adolescent i se inmaneaza un scut si o sulita, asa cum noi romanii primim toga".

Regatul Mercia a fost se pare unul dintre cele mai beligerante dintre cele sapte regate principale anglo-saxone. Intre anii 600 si 850, Mercia a purtat 14 razboaie cu regatul vecin Wessex, 11 cu velsii si a intreprins alte 18 campanii militare mai restranse impotriva multor alti dusmani.

 Mercienii erau luptatori agresivi care faceau adesea incursiuni militare la granita. De altfel numele regatului Mercia provine din cuvantul "mierce" din engleza veche, care inseamna "oamenii de la granita". Tocmai de aceea este foarte interesant faptul ca tezaurul a fost descoperit in zona de frontiera dintrea Mercia si Tara Galilor.

 O alta ipoteza care nu face decat sa adanceasca misterul tezaurului este si cea a unei ingropari ritualice. Un fapt deloc surprinzator intr-o lume dominata de magie si farmece, cand de multe ori se raspundea acestor atacuri energetice prin diverse ritualuri de magie alba.

Exista intr-adevar doua obiecte care nu sunt militare in acest tezaur si anume doua cruci de aur indoite anume, si o fasie subtire de aur inscriptionata cu un citat biblic. Este foarte posibil sa fie vorba de o ingropare ritualica a unor arme furate, pentru a-i priva pe razboinicii respectivi de barbatie si victorie in lupta. Istoricii presupun pe de alta parte ca razboinicii insisi ar fi putut ingropa aceste arme, indeplinind un ritual de lupta.

Faptul ca multe artefacte sunt distruse sau indoite ridica cele mai multe semne de intrebare cu privire la natura magica a ascunderii comorii. Aurul nu era pe atunci la mare pret doar pentru valoarea sa intrinseca, ci si pentru ca fiind indestructibil era asociat cu magia si adesea folosit la amulete.

Miturile germanice ne povestesc despre aurul zeilor, iar bisericile crestine si manastirile, pe masura ce au acumulat bogatii, s-au inconjurat de obiecte de cult din aur. In multe culturi arta insasi a metalurgiei este considerata magica. Inelul de aur si sulita lui Ondin, ciocanul lui Thor sunt simboluri nelipsite in legendele nordice, care pomenesc despre magia acestei meserii, considerata o adevarata arta.

Cert este ca in zilele noastre, comoara este evaluata la aproximativ Lire 3,285,000 iar fermierul Fred Johnson, proprietarul pamantului pe care aceasta a fost descoperita s-a ales cu jumatate din suma. El a declarat ca desi a devenit bogat, nu are de gand sa isi schimbe modul de viata.

"Acest noroc neasteptat inseamna ca nu mai trebuie sa ma rezum la un anumit buget si mai ales ca fara datorii, voi dormi mult mai bine" a declarat el. Sursa: http://ngm.nationalgeographic.com/2011/11 /gold-hoard/alexander-text si http://www.ziare.com/magazin/descoperire/ comoara-misterioasa-in-curtea-unui-fermier-din-anglia-1128188 si



Niciun comentariu despre subiectul „Misteriosul tezaur de la Staffordshire”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.