Comoara de la Pietroasele

Tezaurul de la Pietroasele (cunoscut și ca Tezaurul de la Pietroasa) a fost descoperit în 1837 în localitatea Pietroasele, Buzău, fiind format pe atunci din 22 piese. O mare parte din piesele componente s-au pierdut. În prezent este expus la Muzeul Național de Istorie. Cunoscuta si sub numele popular de "Closca cu puii de aur", tezaur ce dateaza din secolul al IV-lea, aceasta comoara a fost descoperita de doi sateni, Stan Avram (socru) si Ion Lemnaru (ginere), in timp ce extrageau piatra de pe dealul Istrița (749 m), necesara pentru constructia Seminarului Teologic din Buzau.



Cum am spus , in momentul descoperirii tezaurul se compunea din 22 de piese, din care au ramas 12, iar din cele 27 kg (sau chiar 40 kg, dupa cum sustin alte pareri) cat ar fi cantarit initial, au mai ramas astazi doar 18,795 kg. Putem spune ca pana la descoperirea lui Tutankamon, in 1923, Closca cu puii de aur a fost principalul tezaur din aur al lumii. A participat la Expozitia Universala de la Paris din 1867, fiind prima iesire importanta in evidenta a arheologiei Romaniei. In 1895, Paul Telge restaureaza Closca la Berlin dupa schitele intocmite de Petrache Poenaru si declara: `Astfel restaurata, ar deveni ceea ce trebuie sa fie, adica monumentul cel mai stralucit si frumos al artei antice`.

Din cele 12 piese recuperate, doar cinci sunt lucrate numai din aur:

• un platou mare, de 7,6 kg, cu un diametru de 56 cm. A fost rupt în patru bucăți, la puțin timp după descoperire;

• o cană (oenochoe), cu înălțimea de 37 cm; a fost reconstituită, fiind deteriorată după descoperire.
• o pateră (platou mai mic) cu decor în relief și o statuetă în centru; are un diametru de 26 cm, iar statueta reprezintă un personaj feminin cu un pahar în mâini, așezat pe un tron împodobit cu un vrej de viță de vie.
• un colan cu o inscripție gravată cu caractere runice. A fost piesa cea mai studiată din întregul tezaur;
• un colan simplu;

iar șapte sunt împodobite și cu pietre prețioase:

• un colan cu balama;
• patru fibule, un fel de broșe folosite la prinderea veșmintelor. Se numără printre cele mai somptuoase exemplare ale antichității târzii;
• două vase poligonale, unul octogonal și altul dodecagonal. Se disting prin forma aparte a torților, compuse din două pantere, sprijinite cu labele din față pe o placă decorată și cu cele din spate și coada pe fundul vasului. Au fost, deasemenea, distruse și restaurate de mai multe ori.

Cele zece piese pierdute au fost probabil trei colane, dintre care unul cu inscripție, o cană asemănătoare cu cea păstrată (oenochoe), o pateră simplă, nedecorată, o fibulă mică, și două perechi de brățări încrustate cu pietre.
Datarea tezaurului și atribuirea sa au pornit atât de la aspectul pieselor, cât și de la inscripția de pe colan, prezența runelor sugerând un neam germanic. Prima ipoteză atribuie tezaurul vizigoților conduși de Athanaric, care s-au refugiat în Imperiul Roman odată cu apropierea hunilor, tezaurul fiind îngropat cel mai târziu în anul 381. A doua ipoteză îl atribuie ostrogoților, din prima jumătate a secolului al V-lea.

Tezaurul a avut o istorie foarte zbuciumată. A fost cumpărat de la țăranii care îl descoperiseră de un antreprenor pe nume Verussi. Acesta a zdrobit cu toporul piesele, pentru a le face mai compacte. A fost apoi recuperat parțial de banul Mihalache Ghica, vornic al Departamentului Trebilor Dinăuntru, frate al domnitorului Alexandru D. Ghica, care l-a și adus în atenția lumii științifice a vremii. Popularitatea internațională a dobândit-o în urma Marii Expoziții Universale de la Paris, din 1867, când a fost restaurat și expus sub supravegherea lui Alexandru Odobescu. Ulterior, Odobescu a publicat monumentala monografie arheologică Le Trésor de Petrossa, vol. I-III, 1887-1900. La sfârșitul lunii noiembrie 1875 a fost furat din Muzeul de Antichități din București. A fost recuperat în 1876, însă colanul cu inscripția a fost deteriorat. În anul 1884 trece printr-un incendiu, pentru a fi salvat a fost aruncat pe fereastră.

În toamna aceluiași an a fost restaurat la Berlin de Paul Telge, un orfevrier german, și a căpătat aspectul pe care îl cunoaștem și astăzi. În 1917 a fost trimis în Rusia, împreună cu tot tezaurul național, și s-a întors de acolo în 1956. Din 1971 este expus la Muzeul Național de Istorie al României. Articol compilat din surse partiale: Wikiedia.org, http://www.citbuzau.ro/, Youtube.com, alte surse.

Un milion de bani de aur in "labirintul subteran" de sub Braila ?

Am gasit cateva informatii interesante despre comorile din zona Brailei, despre legendele unor tezaure ascunse in regiune, despre "labirintul subteran" format din hrubele de sub Braila si despre cautatorii sau presupusii descoperitori ale unora dintre acestor comori.

Intrările din hrube sunt „forţate“ de brăilenii în căutare de comori pierdute - Adevarul.ro 

Sper ca o sa vi se para interesante aceste informatii, chiar daca nu avem posibilitatea sa le verificam pentru dumneavoastra, informatii pe care vi le aducem in atentie, bazandu-ne pe profesionalismul jurnalistilor de la Adevarul.ro.

Ţăranii din zona Brăilei au aşteptat cu nerăbdare noaptea de 22 spre 23 aprilie când limbi de foc ieşite din pământ ar fi trebuit să le arăte unde se află ascunse aurul pierdut al turcilor. Legenda spune că doar în noaptea de Sfântul Gheorghe văpăile comorilor din vechime se arată. Anul acesta cu atât mai mult, pentru că noaptea a coincis cu Vinerea Mare.

Vreme de trei secole, Brăila a fost nu doar un avanpost, ci unul dintre cele mai bogate oraşe stăpânite de turci. Nenumărate sunt poveştile care spun că turcii, până să fie alungaţi, şi-au ascuns aurul în labirintul subteran din zona Brăilei, în speranţa că vor reveni să-l recupereze. Despre bogăţiile acelor vremuri povestesc cronicile încă de pe vremea lui Mihai Viteazul. „Pentru eliberarea Brăilei, oştile lui Mihai au trebuit să susţină şase bătălii. În aprilie 1595, oastea condusă de banul Mihalcea a obţinut capitularea garnizoanei turceşti, care suferise grele pierderi. Oştenii au găsit în cetate, scriu cronicile, «un milion de bani de aur şi multe provizii»", a explicat arhivistul Gheorghe Iavorschi. Mărturia unui sătean Legenda este amplificată şi de faptul că nimeni nu ştie ce se ascunde sau cât de vast este labirintul de sub oraş. Cu toate că oficial nu există nicio dovadă că într-adevăr ar exista comori ascunse, în multe din satele judeţului existenţa aurului turcesc este considerată o certitudine. Nimeni nu îndrăzneşte să nege că ar exista în anume locuri aur „ascuns de turci".

În fostele sate ale judeţului, credinţa că în noaptea Sfântului Gheorghe ies comorile la iveală, din pământ, este cu atât mai mare. La Tichileşti, de pildă, un sătean a solicitat autorităţilor în urmă cu câţiva ani un buldozer, ca să sape „la Cruce", acolo unde, spune el, ar fi văzut „flăcări albăstrui, de juma' de metru" ieşind din pământ. „Veneam de la schimbul II. La intrare în comună, era să cad de pe bicicletă: ieşeau limbi de foc din pământ. Şi era aproape de miezul nopţii, în noaptea Sfântului Gheorghe!", a povestit bătrânul. Omul a cerut Primăriei un buldozer, însă autorităţile nu l-au luat în serios, iar aurul a rămas negăsit. Brăilenii ştiu bine că, din când în când, comorile din vechime sunt descoperite întâmplător şi că doar o parte din aur ajunge la autorităţi.

Brăilenii cunosc, de asemenea, legenda potrivit căreia un mare industriaş şi filantrop ar fi găsit o comoară de pe vremea turcilor, de pe urma căreia s-ar fi îmbogăţit. „Aurul e acolo!"

Anul acesta, pentru că noaptea de Sfântul Gheorghe a picat în ajun de Paşte, localnicii erau siguri că Dumnezeu le va arăta calea către comoară. „Sigur că vom porni în căutarea limbilor de foc, sperăm să şi găsim comoara!", au strigat ieri câţiva tineri înainte de a se îndrepta către hrube. „Aurul e acolo! Trebuie cercetate bine", a explicat un altul îndepărtându-se.

Oricum, Centrul Vechi al Brailei păstrează încă porţiuni din vechile tuneluri folosite de turci secole la rând - locul tainic unde ar fi fost ( nr: sau este ) ascuns aurul Semilunii Oraş de legendă, Brăila poartă în pântece urmele celui mai mare sistem defensiv construit vreodată de-a lungul Dunării, de către turcii care au stăpânit-o aproape trei sute de ani: catacombele, numite aici hrube.

Secole la rând, bogăţiile raialei şi ale Ţării Româneşti luau drumul Stambulului prin portul „Ibrailei" şi nu puţini au fost cei care au râvnit la aurul păzit cu străşnicie de ieniceri.
Legendele ţesute aici de-a lungul timpului, i-au făcut pe mulţi să asedieze şi să prade oraşul apărat de turci. Chiar şi aşa, cetatea Brăilei - azi rasă de pe faţa pământului - a fost cucerită de numai şapte ori, după ce garnizoana depunea armele, pentru că rămânea fără provizii şi muniţie.

Porţiuni ale hrubelor - păienjeniş de tuneluri folosite de otomani - se mai găsesc şi astăzi, ascunse la mai bine de zece metri sub caldarâm, uneori pe două-trei nivele, în Centrul Vechi. Vechea pulberărie de pe strada Cetăţii, unde-şi ţineau mai apoi brăilenii budanele, tunelurile de pe Bulevard, Ştefan cel Mare şi Împăratul Traian - sunt numai câteva din tainicele locuri unde se află catacombele.

„Casa în care locuiesc are 200 de ani vechime. Când am făcut reparaţii, am găsit, la um moment dat, în perete, cărămizi cu ştampila meşterului de atunci, însemnele Brăilei Vechi. Sunt cărămizi de o duritate extraordinară. Până acum 10-15 ani, mai era în capătul străzii o porţiune de zid vechi, dar cărămizile au fost furate între timp. Sunt ferm convins că, în hrube, sunt multe vestigii de pe vremea turcilor",  (... ) a afirmat un brăilean de pe vechea stradă a Cetăţii.

La câteva zeci de metri depărtare, se află o alta casa, aşezată la intersecţia cu Bulevardul Sfânta Maria, azi Panait Istrati. Puţini sunt cei ce ştiu că, sub clădire, se află un păienjeniş de tuneluri. Casa exista prin 1839 - dovadă actele păstrate de familie - şi a fost dată drept dotă, la 1871, cu toate acareturile din preajmă.

În anii '50, autorităţile au decis închiderea hrubelor şi astuparea lor cu pământ, ca să nu se mai surpe clădirile noi. Porţiunile rămase sunt inaccesibile sau ţinute în secret. Se ştie că, în unele locuri, hrubele se întindeau pe câte două sau trei niveluri şi că unele duceau (...) dincolo de zidurile cetăţii.
Se spune chiar că exista o hrubă pe sub Dunăre, pe unde se ajungea la Ghecet, în Tulcea.

„Hruba de la Grădina Mare şi-a dovedit eficacitatea în anul 1595 când, învinsă de oştenii lui Mihai Viteazul, garnizoana turcească a reuşit să salveze mare parte din comorile Brăilei. Avem relatarea că turcii se retrăgeauşi că încearcă să plece cu aurul, în timp ce valahii stăteau la pândă.Probabil că aceste bogăţii, lingourile de aur şi galbenii, au fost ascunse în pâini şi încărcate în bărci, ajungând în Dobrogea" (...) a precizat directorul Muzeului Brăilei.

Un fost consilier la Arhivele Naţionale povesteşte că, atunci când au intrat în Cetatea Brăilei, valahii conduşi de banul Manta au găsit „un milion de bani de aur şi mare cantitate de provizii".

Salahorii au dărâmat cetatea

Garnizoana Brăilei a reuşit să ţină piept atacurilor unor oşti de zece ori mai numeroase. La 1828, însă, după căderea raialei, ruşii au decis dărâmarea cetăţii. Trei ani au muncit 3.000 de salahori până ce au făcut una cu pământul Cetatea Brăilei. La Arhive, există documente care dovedesc acest fapt. Despre vechea fortificaţie mai amintesc doar denumirile străzilor din Centrul Vechi: Cetăţii, Citadelei, Bastionului, Fortificaţiei.

„Vechea pulberărie a sărit în aer în anul 1810, pe când ruşii ocupaseră Brăila. A intrat un soldat cu pintenii în ea, a făcut scântei şi n-a mai rămas nimic acolo. Pulberăria nouă se afla pe strada Cetăţii, fiind folosită ulterior ca închisoare", a mai spus directorul Muzeului Brăilei.

Se ştie că hrubele erau folosite pentru transportul pulberei către bateriile celor nouă bastioane ce apărau cetatea.

Aproape că nu exista casă veche care să nu aibă câte o hrubă la subsol, sau legături cu vechea reţea construită de turci. În vechile hrube, temperatura şi umiditatea sunt constante, diferenţa de la iarnă la vară fiind de patru-cinci grade Celsius. Totodată, prin hrube se putea ajunge uşor în spatele oştilor invadatoare. Muzeografii brăileni au propus, ani la rând, ca măcar porţiuni din vechile hrube să fie restaurate şi amenajate, pentru a putea fi incluse într-un circuit turistic, dar un asemenea proiect, extrem de costisitor de altfel, a rămas fără finalitate.

Surse adevarul.ro : http://www.adevarul.ro/locale/braila/ EXCLUSIV-_Povestea_orasului_subteran_-_Catacombele_Brailei_0_395360537.html si http://www.adevarul.ro/societate/ Cautatori_de_comori_in_noaptea_ de_Sfantul_Gheorghe_0_467353856.html

Comorile de la Piscul Crasani ( documentar video )

Piscul Crasani este situat la sud-est de satul Crasanii de Jos, comuna Balaciu, pe malul drept al raului Ialomita, la 25 km de Urziceni. Descoperirile arheologilor au scos la iveala vestigii istorice atribuite culturilor Boian (mil. VI-V i.Hr.), Hallstatt si geto-dacice (mil. III-I i.Hr.). Cetatea fortificata era inconjurata de rape adanci pe trei laturi, care o faceau greu de cucerit, si a cunoscut o puternica inflorire in sec. II - I i.Hr., cand au aparut si s-au dezvoltat in jurul cetatii si asezari civile cu un bogat inventar agricol, casnic si mestesugaresc; aici au fost gasite peste 40 de amfore provenind din Thassos, Rhodos si Eridos (?).

"Dromichete si-a facut capitala si l-a adus in lanturi pe generalul macedonean Lisimah, mana dreapta a lui Alexandru cel Mare, dupa ce i-a infrant ostile...", spun invatatii din zona. La Piscul Crasani, urmele sapaturilor arheologilor se vad peste tot. Unii localnici cred ca arheologii si cautatorii de comori mai scormonesc si acum dupa "caruta de aur a lui Dromichete": "Boierul Dormichetre avea caleasca de aur, care a fost ingropata undeva in deal, langa conacul sau de la Movila. Am cautat si eu comoara lui Dormichetre, cu tatal meu, Alexandru, cand eram flacau." Tot in legatura cu acest subiect, am gasit si un articol interesant, din care va citez doar cateva fragmente, invitandu-va sa il cititi in totalitate pe site-ul original.

Din cele trei dâmburi care au fost odată, numai mamelonul din mijloc a fost cercetat. În 1926 Vasile Părvan o cataloga drept o aşezare protoistorică de maximă importanţă şi scria despre ea „Crăsanii au alcătuit în chip natural o încrucişare de drumuri: drumul greco getic, al apei cu drumul iranian, al stepei”. După 83 de ani de la publicarea Geticii şi la mai bine de 2000 de la ospăţul oferit de Dromichete lui Lysimah, pe dealurile Crăsanilor, directorul Muzeului Judeţean Ialomiţa perorează luat de val: „Acum 2-3 mii de ani, aici a fost ceea ce numim acum Occident. În timp ce occidentaţii trăiau în peşteri, se omorau între ei şi încă nu descoperiseră civilizaţia, aici exista un centru politico-administrativ al unei uniuni tribale ce făcea parte dintr-o mare federaţie de triburi getice. Dava de la Piscul Crăsani a fost, la vremea ei, cea mai înaltă formă de civilizaţie a timpului. De aceea este unică. Pentru că nicăieri în Occident nu există vestigii arheologice atât de vechi.”(...)

"Era o aşezare întărită, cu şanţ şi val. A fost cercetat doar mamelonul din centru. Aici a fost descoperit candelabrul din bronz, vatra solară, ritonul… Dacă aş fi turist şi aş veni aici, n-aş vedea mare lucru…Locul e important, cercetările…fiind una dintre puţinele cercetări de sec II-I fortificată, de tip davă.”(...)

Elena Renţea a fost norocoasa care a ţinut pentru prima dată în palme ritonul în palme. Un obiect de cult care a făcut furori in Occident şi a fost purtat mai ceva ca moaştele sfinţilor, din expoziţie în expoziţie şi muzeu în muzeu. Piesa de rezistenţă a Piscului Crăsani, motivul pentru care ne aflăm aici, singura evidenţă certă din toată comoara lui Dromichete: „Ritonul ăsta de mă tot întrebaţi a fost descoperit aici, în apropierea sanctuarului, pe una din gropi. Iar eu am avut şansa de a fi după două mii şi ceva de ani, prima persoană care am luat în mână această piesă. Eram atunci, îmi aduc aminte cu Virgil Niţulescu. El lucra atunci pe şanţ, la fundaţie…Şi nu-mi venea să cred…L-am ridicat, era în două bucăţi, cornul şi terminaţia în formă de cal…şi stăteam cu piesele în mână şi l-am strigat… S-a uitat la mine de la vreo 15 metri şi a strigat: „Ritonul de la Piscul Crăsani”. Şi aşa i-a rămas numele. ” ( citeste articolul complet, nu doar aceste ultime 3 fragmente,  dand click aici )

Alte surse partiale ale acestui introduceri: http//skytrip.ro si http//formula-as.ro .
Am postat aceasta introducere pentru a va trezi interesul de a urmari documentarul de mai jos, care pe mine m-a impresionat placut si pe care va invit sa il vizonati si dumneavoastra.

Partea 1 - Piscul Crasani, Comori si Povesti uitate




Partea 2 - Piscul Crasani, blestemul zeilor

Un potir din aur, un platou din aur, 100 de monede din aur ...

Comoara de Gourdon (Trésor de Gourdon), descoperita in 1845 în apropiere de Gourdon, Saône-et-Loire, Franta, este un tezaur de aur, obiectele datând la sfârşitul sec. V - inceputul sec. VI.
Când a fost găsit tezaurul, acesta cuprindea un potir şi un platou dreptunghiular, ambele incrustrate cu pietre pretioase ( inclusiv turcoaze ),  dar continea si un depozit de aproximativ o sută monede de aur datând din timpul domniilor împăraţilor bizantini ( incepand cu Flavius Valerius Leo Augustus ( Leo I )(457-474) si pana la Flavius Justinus Augustus ( Justin I ) (518-527) ). Regele Clovis I (c. 466–511, din dinastia merovingiana ) s-a convertit la creştinism în 496, asadar potirul şi discul ar putea fi merovingiene timpurii sau galo-romane tarzii.

Comoara este păstrata în Cabinet des Médailles, Paris, un departament al Biblotecii Nationale Franceze.

În secolul al VI-lea, Gourdon a fost locul unde a existat o mănăstire, de unde se pare ca ar proveni aceste artefacte. Cea mai recentă moneda din tezaur fusese datata ca fiind din anul 524. Probabil comoara a fost îngropata în grabă, pentru a fi protejata in fata unui raid armat. Recuperarea a fost întâmplătoare: o ciobanita, Louise Forest, a descoperit tezaurul sub o ţiglă romană gravata cu o cruce. Comoara a fost vânduta la o licitaţie din Paris, in data de 20 iulie 1846, atunci când platoul si potirul au fost achiziţionate de către stat, în timp ce monedele au fost dispersate şi s-au pierdut.

 Potirul este mic, de 7,5 cm înălţime, avand la bază un con trunchiat. Acest potir are două mânere de forma unor unor păsări extrem de stilizate, care pot fi recunoscute doar prin elementul care simbolizeaza un cioc şi pietrele pretioase cu forma ochilor.

Potirul poate fi comparat cu vasele canthares ( din ceramica sau metal ), comune in randul romanilor, care le foloseau ca si cupe de vin. Prin contrast, decorul este "barbar", atât în ​​iconografie, cat si ca tehnica.

 Platoul dreptunghiular are o lungime de 19,5 cm si o latime 12,5 cm, iar adancimea acestuia este de 1,6 cm. Crucea centrala formata din pietre pretioase, precum si cele patru ornamente de turcoaz din colturi, identifică tezaurul ca apartinand creştinismului.

Monede similare cu cele gasite in tezaur

Comoara medievala din Colmar

Comoara Colmar este un tezaur format din obiecte pretioase îngropate de catre evrei undeva in perioada 1348 - 1350 dupa Hristos. Comoara a fost găsita în anul 1863, în peretele unei case a medievalului Rue des Juifs, în Colmar ( regiunea Alsacia ), Franta.
Se crede că unele dintre obiecte au fost vândute de catre descoperitori înainte de a fi preluate si inregistrate in colecţia Musée Cluny, unde se pastreaza cea mai mare parte dintre relicvele acestui tezaur. Acesta comoara a fost complet expusa doar în 1999, la Colmar.

Comoara include unul dintre putinele inele de căsătorie evreiască, inele care au supravietuit din acea perioada pana astazi, cu rama in forma clădire, cu acoperis în loc de obisnuita piatră preţioasă, de asemenea si în acord cu cerinţa legii evreiesti ca inelele de nuntă să fie realizate numai din aur.

Comoara contine si monede de argint, precum si vase de argint, bijuterii din aur şi argint, inclusiv catarame de centura atent lucrate, dar şi 15 inele de argint.

Statueta de aur a lui Tutankhamon si alte comori se intorc la Muzeul din Cairo

Cum istoria s-a scris si recent, la Cairo, prin evenimentele care au avut loc in regatul faraonului Tutankhamon, nu se putea ca muzeele, dar si comorile care se adapostesc intre zidurile acestora sa nu fie afecate. O parte dintre artefacte au fost distruse sau furate.

Insa spiritul lui Tutankhamon poate este acela care a ajutat la recuperarea unora dintre relicve: autorităţile din Egipt au reuşit să gaseasca patru dintre comorile care au fost sustrase din muzeul Cairo la inceputul anului 2011, doua dintre ele facand parte din colecţia faraonului Tutankhamon.

Anticele comori ar fi fost recuperate "întâmplător" într-o staţie de metrou din capitala egipteană, potrivit cotidianului The Telegraph : o statuetă din aur a lui Tutankhamon, un fragment din evantaiul celebrului faraon, o trompetă din bronz şi o figurină funerară.

Obiectele au fost sustrase pe data de 28 Februarie 2011, în timpul protestelor violente care l-au înlăturat de la putere pe fostul preşedinte Hosni Mubarak. Autorităţile continuă să caute inca alte 33 de antichităţi dintre cele aproape 1000 de obiecte furate din muzeu.



Sursa: realitatea.net.

Comoara templului păgân

Tezaurul Berthouville din Franta fost descoperit intamplator, atunci când cativa muncitori au lovit cu tarnacopul o ţiglă romană, care odată indepartata, a scos la iveala,  la doar 20 centimetri sub pamant, comoara unui templu. Aceasta fusese ingropata in graba si se pare ca a apartinut unui altar dedicat lui Mercur Canetonensis, pe care Iulius Cezar il identifica ca fiind una dintre principalele zeităţi ale Galiei .
Comoara este formata din obiecte de argint şi alte metale, artefacte de diferite tipuri si calitati ale maoperei, fiind datate ca si fabricatie undeva in primele doua secole dupa Hristos.

Comoara de la Berthouville este unul dintre cele trei tezaure asociate unui cult păgân din perioada amintita, recuperate în Galia şi Britania.  Tezaurul a fost ingropat la inceputul secolului al III-lea, dar conţinea si piese sau obiecte casnice, cum ar fi un vas de argint fabricat in Imperiul Roman în secolul I d.Hr.

Comoara totalizeaza 93 de articole, cu o greutate totală de 25 kg. Cele mai multe dintre elementele tezaurului sunt boluri, cupe şi ulcioare, dar există si phiale pentru libaţii ( un fel de tavi fara manere, folosite pentru a duce ofrande).

Există in componenta comorii si două statuete de argint a lui Mercur (de peste 60 cm inaltime), precum şi un bust de argint a unei zeite, probabil zeita Maia. Toate acestea dovedesc ca respectivele culte "pagane" ar fi fost de fapt bazate pe versiuni romanizate a unor zeităţi celtice.

 Patru dintre boluri au incizate modele emblematice asociate cu Mercur, şi inscripţia VSLM, adica "votum solvit libens Merito".

Nouă dintre vase  formeaza un set de argintarie de lux, provenind de pe piaţa internă a secolului I, avand conexiuni iconografice cu Dionysos mai degrabă decât să Mercur. Acestea sunt marcate ca daruri votive ale unei persoane numite Q. Tutus Domitius. Argintaria include si o pereche de căni de argint (scyphi) cu imagini dionisiace cu centauri, precum şi o pereche de cani de argint pentru vin.

Săpăturile efectuate la locul descoperirii comorii au relevat existenta unui teatru galo-roman si a unui altar, care ar putea fi chiar altarul unde erau folosite obiectele de argint din comoara.

Comoara imensa gasita cu detectorul de metale - Partea a 3-a

Continuam seria de articole dedicate uimitoarei descoperiri de la Staffordshire ( pentru a citi primele doua parti dati click aici ( partea I-a ) si aici ( partea a II-a ) ), adica o comoara care a transformat doi oameni obisnuiti in milionari, peste noapte. De aceasta data, continuarea povestii are mai mult o tenta de monden, din cauza neintelegerilor care au aparut intre timp, dar si din cauza vrasmasiei ascunse despre care se spune ca ar exista intre descoperitorul comorii si proprietarul terenului pe care a fost gasit acest tezaur. Bineinteles, totul a pornit de la banii pe care i-au primit cei doi ca recompensa, si care, conform legilor din Anglia, trebuie sa ii imparta intre ei in cota egala., adica peste 1,6 milioane lire sterline fiecare.

Terry Herbert, descoperitorul comorii

A fost descoperirea arheologica care a transformat doi oameni simpli in milionari, dar si in dusmani.

Cautatorul de comori Terry Herbert descoperise comoara saxona, poate cea mai importanta gasita in Anglia din ultimii ani, într-un teren care apartine agricultorului Fred Johnson, iar descoperirea a transformat vietile lor pentru totdeauna.

Stirea despre gasirea tezaurului din Staffordshire s-a raspandit cu repeziciune in întreaga lume, iar mai tarziu mass-media si publicatiile online au facut cunoscuta informatia ca fiecare a primit cate 1,6 milioane de lire sterline, dupa ce comoara a fost cumparata de un muzeu important.

Dar de curand lucrurile au luat o intorsatura nepotrivita, iar cei doi au "recunoscut" ca poate era mai bine sa nu fi fost descoperita niciodata acea comoara.

Proprietarul terenului, adica Fred Johnson, un agricultor in varsta de 67 de ani, la etichetat pe Terry Herbert ( descoperitorul comorii) ca fiind "lacom".

Fred Johnson, proprietarul terenului

Apoi a mai adaugat :''Nu vreau sa-l mai vad ca tipul ala pe terenul meu niciodata - are interdictie de a mai intra pe proprietatea mea"

"Imi doresc sa nu-l fi intalnit niciodata pe acest om. Nu mi-a cauzat decat probleme si deranj, nimic altceva.''

Dar descoperitorul tezaurului, detectoristul Terry Herbert, in varsta de 56 de ani, a contraatacat, sustinand ca de fapt agricultorul a fost nemultumit, pentru ca a trebuit sa imparta recompensa pe comoara, conform legislatiei în vigoare. "Cred ca Fred a vrut toti banii si acum este suparat ca a trebuit sa ii imparta cu mine,''a spus el. ''Asta e problema principala."

"A actionat ca un copil care isi bate cainele din cauza ca el, copilul, a pierdut un meci la fotbal.
"Ma simt ranit in orgoliu din cauza ca a luat aceasta pozitie, dar acum nu stiu cum am putea indrepta lucrurile. Uneori îmi doresc sa nu fi gasit comoara.''

Tezaurul a fost descoperit de catre Terry într-un câmp noroios la Hammerwich, aproape de Brownhills, pe 5 iulie 2009.

Curând a devenit clar ca a gasit cel mai important tezaur anglo-saxon descoperit vreodata în Anglia si povestea a devenit de senzatie internationala.

Comoara continea mai mult de 1.500 de artefacte care au fost datate ca fiind din secolele VII-lea sau al VIII-lea, ca origine fiind plasate în timpul Regatului Mercia.

Comoara descoperita are aproximativ 5 kg aur de foarta buna calitate si 2,5 kg de argint.

Expertii au fost uimiti la calitatea relicvelor si modul cum erau lucrate bijuteriile, iar un website dedicat comorii a avut in cateva zile de la anuntarea descoperirii peste 10 milioane de vizitatori.

Unele dintre bijuterii au fost în cele din urma expuse la Muzeul Birmingham & Art Gallery, atragand peste 40.000 de vizitatori si provocând cozi lungi, de mai multe ore de asteptare la intrarea in muzeu.

Desi cautatorul Terry a aparut în ziare si la televizor in mod cat mai timid, incercand sa nu atraga publicitate asupra evenimentului, pentru a nu-l provoca pe fermier, totusi pana la urma proprietarul terenului a rabufnit: "Sunt satul de el (Nr: de Terry)!

"Pentru ca sincer mi-am dat seama de la început de caracterul lui, iar acum m-am saturat de lacomia sa!"

''Din momentul in care el a gasit comoara nu a vrut sa discute cu mine decat despre banii pe care sa-i cerem pe comoara si ca, indiferent de cati bani o sa primim, sa nu acceptam prima oferta. Pe mine nu ma interesau banii."
 
''Imi doresc sa nu-l fi lasat pe acest om pe pamanturile mele, si in în primul rând imi doresc sa nu-l fi intalnit niciodata pe acest om. Mi-a cauzat numai deranj. Nu am fost prieten cu el, dar a fost foarte insistent , incat pana la urma l-am lasat sa caute pe terenul meu."

"Când ma gândesc la toti oamenii care ar fi putut gasi comoara de-a lungul anilor si-ar fi putut beneficia de banii care au venit odata cu ea ..."

"Uneori ma gandesc ca bine ar fi fost ca unul dintre stundentii saraci care invatau sa devina veterinari si practicau pe terenurile mele, sa fi gasit comoara, si-ar fi facut un rost in viata, eu sunt batran si nu prea mai am nevoie de acesti bani."

Tezaurul a fost în cele din urma evaluat la 3.3 milioane lire sterline si a fost achizitionat de catre Birmingham Museum & Art Gallery si The Potteries Museum & Art Gallery, ca urmare a unui apel la nivel national.

Totusi, Terry si Fred, dupa ce au primit partea lor de bani , au si stabilit deja cum se vor bucura de acestia in restul vietii lor.

Agricultorul Fred a incepu sa construiasca o casa nou la ferma sa, în timp ce Terry s-a mutat din vechiul sau apartament din Burntwood intr-o locuinta de lux din apropiere.

Cand cautatorul de comori a fost intrebat daca e suparat pentru neintelegerile si declaratiile aparute in presa, el nu a putut sa-si ascunda dezamagirea si a pretins ca banii au fost la radacina problemelor.

El a spus: "Cinci ani am sapat pe terenurile acestui om si am fost avertizat de mai multe ori ca daca voi gasi ceva, fermierul vrea sa ia tot."

"In cele din urma, atunci când am mers din nou acolo si a gasit in sfarsit tezaurul, Fred a ramas la fel de interesat ca la inceput."

"Fred vrut la inceput sa pastram tacerea, chiar daca i-am spus ca nu e bine. Dar în minutul urmator el era peste tot la televizor, asa ca am decis sa îl las sa aiba el toata publicitatea si renumele."

"El a avut întotdeauna o atitudine gresita si aceasta de aceasta imi era teama."

"Personal, eu cred ca el ar fi trebuit sa ia toti banii din comoara, dar nu eu am facut legile, nu?''

Dar faima bogatiei lui Terry are si dezavantajele sale.
"Foarte multi oameni vor sa se intalneasca cu mine zilele acestea, doresc sa vorbeasca cu mine, ceea ce este frumos, dar poate fi, de asemenea, si o reala problema.", a mai spus el.

''Fac ce e mai bine pentru a ma bucura de clipe frumoase si de viata. M-am mutat intr-o casa noua, e adevarat, dar nu e ca si cum as fi sarit stacheta si mi-as fi cumparat un Ferrari."

''Dar trebuie sa recunosc ca nu sunt multumit într-adevar de cum au decurs lucrurile. Mai ales din cauza ca au aparut neintelegeri ca acestea.''

Cautatorul de comori a mai sugerat, de asemenea, ca ar putea exista si alte comori in zona unde a gasit tezaurul.

"Este o adevarata rusine. Fred nu va ma mai lasa sa caut pe câmpurile sale, desi eu sunt convins ca mai sunt multe artefacte valoroase de gasit in zona. Oricum, nimeni nu va asculta de sfaturile mele.'', a mai spus el.

"Sunt convins ca mai sunt comori de gasit pe pamanturile acestui fermier si daca Fred ar lasa cautatorii sa mai cerceteze terenul sau, tot el ar fi in avantaj, fiindca ar obtine jumatate din ce ar gasi acestia. "

"Nici chiar arheologii nu m-au ascultat, chiar daca le-am spus ca am gasit artefactele la aproape 100 de metri de unde ei incepusera sa investigheze ulterior."

"Oricum, Fred parca si-a inchis mintea la toate sau sufera de prostie.''
Cam aceasta e povestea celor doi fericiti "nefericiti", inconjurata de oarecare ipocrizie din partea ambelor parti. Se contrariaza in mass-media si se jignesc, in loc sa fie bucurosi fiindca au devenit bogati peste nopate si mai ales fiindca ca au contribuit la descoperirea unor dovezi istorice de mare importanta pentru poprul englez...

Sursa partiala, adaptata si tradusa din limba engleza de catre http://hartacomorii.blogspot.com, in premiera in Romania:

http://www.sundaymercury.net/news/ midlands-news/ 2011/03/20/ staffordshire-hoard-millionaires -in-secret-feud-66331-28366914/ si http://www.sundaymercury.net/  news/midlands-news/2011/03/20/ staffordshire-hoard- millionaires-in-secret-feud-66331-28366914/2/

Au fost descoperite peste 100.000 de monede romane !

Sapaturile arheologice efectuate în Autun, o suburbie a Arroux din Franta, au dezvaluit recent un vechi cartier rezidential roman, compus din ateliere artizanale si locuinte. Intr-unul din ateliere, special conceput pentru realizarea de statuete, atelier care avea in componenta si un cuptor pentru ceramica, au fost gasite figurine complete, dar si statuete care nu trecusera testul calitatii artizanului. Toate aceste obiecte ornamentale erau insa insemnate cu numele artistului.

  
Mai mult de 100.000 de monede romane !
 
Foarte interesant este ca in ultimele saptamani de excavare arheologii au descoperit un depozit de monede romane datând de la sfârsitul secolului 3 d.Hr., care fusesera ascunse într-o groapa sigilata cu gresie.

  
Au fost descoperite si mici monede de bronz de tip "neoficial", multe dintre ele circuland în perioada tulbure dintre a doua jumatate a secolului al secolului al III-lea - inceputul secolului al IV-lea. Razboaiele interne si conflictele între candidatii la scaunul împaratului, epidemiile, cheltuielile uriase necesare pentru a sustine o armata mare, presiunile de la frontierele Imperiului, criza economica si o serie de alte probleme au însemnat Imperiul Roman in acel moment.

   Asadar, Imperiul Roman nu mai era capabil sa asigure pe deplin controlul pe termen lung a sistemului monetar. Au aparut mici monede de bronz cu valoare redusa, ceea ce specialistii ar numi "monedele de necesitate". Intentia nu a fost sa induca în eroare sau sa fie falsuri ci pentru a servi ca numerar de schimb în cadrul tranzactiilor din economiile locale. Desi produse de catre cetateni, monedele au fost tolerate de catre stat, intr-o mai mare sau mai mica masura.

Acestea au fost totusi imitatii sarace in detalii ale monedelor oficiale, iar efigiile sunt dificil de identificat. Monedele descoperite la Autun se aseamana cu cele tipice secolului al treilea, cum ar fi cele Tetricus.
  
Desi aceast tezaur are o valoare rezonabila, nu pare sa fi fost ascuns ca o comoara, ci mai degraba a fost creat ca un depozit de monede destinat sa fie reprelucrate. Locul unde au fost gasite monedele este de fapt situat într-unul dintre atelierele metalurgice descoperite in sit-ul arheologic amintit.

Într-adevar, pentru a reface o economie monetara sanatoasa, unii împarati au lansat reforme si au încercat sa înlocuiasca monedele antice care incepusera sa nu mai aiba valoare de circulatie in economie. Depozitul monetar de Autun este probabil legat de reformele lui Diocletian în cadrul tetrarhiei (sfarsitul secolului al III-lea -  începutul secolului al IV-lea).
  
Aceste artefacte numismatice vor contribui la o întelegere mai buna a fenomenului de reforma monetara din timpul Imperiului Roman.

La aceste monede se alatura peste 300 alte monede romane - cea mai mare parte dintre ele din bronz - care au fost descoperite în alta zona din sit-ul arheologic respectiv.

A gasit un penny si l-a vandut cu 1500 de lire sterline

O moneda penny a umplut buzunarele unui englez cu 1.500 lire sterline, dupa ce a vandut-o la o casa de licitatii din Londra. Moneda, veche de 900 de ani, a fost batuta în timpul domniei lui William Cuceritorul între anii 1066 şi 1087 - la scurt timp după bătălia de la Hastings - si a fost găsita la Grafton Underwood, anul trecut. Locul exact unde a fost gasita şi de către cine ramane insa un mister.

În ciuda vechimii sale, moneda este in stare foarte bună şi este deosebit de rara şi valoroasa, fiind printre putinele batute la Nottingham Mint. Acesta a fost realizata in acel loc de catre un asa numit monetar. Monetarii erau acele persoane care faceau parte din personalul responsabil cu verificarea greutatii monedelor de argint produse, dar si cu verificarea baterii corecte a detaliilor pe moneda . În cazul în care evaluau gresit monedele, acestia erau aspru pedepsiti. Unii dintre ei au fost chiar mutilaţi sau executati pentru punerea in circulatie a unui penny neconform cu caracteristicile hotarate, mai ales ca un penny era o sumă de bani destul de mare la momentul respectiv.

Robert Wharton, coordonator la Muzeul Wellingboorugh, a fost fascinat de aflarea stirii ca moneda a fost scoasa la licitatie: "Este extraordinar că persoana care a găsit aceasta rara moneda a hotarat sa o scoata la vaznare, în aşa fel încât istoricii sa o poata analiza. De obicei, multi oameni aduc la muzeu diverse relicve gasite de ei şi le predau unui ofiţer care constată si ajută la centralizarea informaţiilor despre obiectele gasite de cautatori. Apoi aceste relicve sunt oferite specialistilor spre studiu, iar obiectele despre care se considera ca sunt valoroase sunt scoase la licitatie, daca descoperitorul doreste aceasta procedura. Daca nu sunt valoroase, sunt predate inapoi celui care le-a gasit.Prin aceasta metoda,respectivele descoperiri, chiar daca nu sunt neaparat achizitionate de catre un muzeu sau un stat, ne pot ajuta să construim o imagine mai corecta a trecutului."

In Gold We Trust

Pentru ca anul trecut, exact astazi, in aceasta zi de 4 aprilie, crestinii sarbatoreau Pastele, si pentru ca nici nu mai este mult pana la sarbatorile pascale din acest an, care vor incepe pe data de 24 aprilie, adica peste mai putin de 3 saptamani, ne-am gandit sa corelam oarecum aceste evenimente de mare insemnatate pentru crestini, cu modul in care se desfasoara activitatea unui cautator de comori. Dar ce reprezinta aurul, acest fals idol care pentru multi a devenit deja o credinta?

Pentru un om obisnuit, aurul jefuit de pirati, strans si ascuns pe o insula secreta sau intr-o tainica pestera de pe malul oceanului, reprezinta substanta unei comori. Insa asemenea tezaure nu prea au fost descoperite de catre cautatorii de comori. La fel de negasit sunt si comorile cuceritorilor continentului american, care au jefuit aurul si giuvaerele din temple si palate.

Aurul, transformat in lingouri sau monede, ce trebuia transportat in cala corabiilor, scufundat din cine stie ce cauze, nu este nici pe departe doar o legenda. Aurul si argintul pretinse tribut au existat si ele cu adevarat. De asemena, si minele de aur, exploatate cu pricepere, valoreaza o adevarata avere.

Tot acest aur, dar si multe alte obiecte de valoare istorica si nu numai, constituie comorile ascunse, cautate de sute de ani in intreaga lume. Odoarele bisericesti furate sau puse la pastrare sunt de obicei, ca si podoabele regale, pierdute in vremuri de razboi. Nici comorile regilor de demult, adevarate tezaure nationale, si depre care astazi se vorbeste adesea in legende, nu sunt neaparat un rod al fanteziei. Undeva, in locuri de nimeni stiute, stau ascunze zeci de cufere pline cu pietre pretioase, cu dubloni de aur sau cu statuete de argint inchinate Lunii, apartinand incasilor. Sa nu uitam de lantul de aur al ultimului imparat incas Atahualpa (1502-1533), lant care masoara 350 de pasi lungime, este alcatuit din verigi groase cat mana unui om, incat era nevoie de peste 200 de barbati ca sa il ridice. Toate acestea si multe altele s-au pierdut.

Cele 20 de care incarcate cu fildes, cu sipete pline de monede de aur si casete cu diamante, apartinand regelui african Lobengula ( plecat in lumea celor drepti in anul 1894) nu au fost niciodata descoperite.

Nu au fost gasite nici legendarele mine de aur ale regelui biblic Solomon (cca 965-926 i. Hr ), pierdute undeva in tara acum de poveste Ofir, despre care cercetatorii cred ca ar fi situata undeva pe teritoriul Arabiei Saudite. Savantii americani presupun ca ar fi vorba despre mina Madh adh Dhahab.

Bogatiile templului Siwah, Egipt, si nici mormantul conducatorului mongol Ginghis-Han ( 1155 - 1227 ), cu uriasele sale comori, nu au fost gasite. Chiar daca Gingis-Han s-a crezut stapanul lumii, dupa ce a plecat in lumea celor drepti, comorile adunate nu i-au mai fost de folos: "Aşa cum nu există decât un singur zeu invizibil în Cer, tot aşa nu se află decât un singur stăpân pe Pământ, adică eu, Gingis Han…", spunea acesta.

In lacul Titicaca din Anzii sud-americani se spune ca s-ar afla o cantitate impresionanta de aur, oferit drept jertfa.

"In padurea de dincolo de muntele cu cap de caine", undeva prin Zimbabwe, Africa, se afla orasul disparut si aurul regelui Monomotapa, cu care portughezii din Sofala, Mozambic, au practicat schimburi comerciale incepand cu anul 1504.

Undeva pe domeniul Castelului La Malmaison, de langa Paris, se spune ca se gaseste ingropata o parte a averii imparatului francez Napoleon ( 1769 - 1821 )

Pe fundul marii, langa coastele americane, se afla inca numeroase galioane incarcate cu aur si argint.

In jurul Insulelor Scily, Anglia, s-au scufundat multe nave incarcate cu comori ale Spaniei, care nu au fost readuse la suprafata, cu mici exceptii.

In Pelopones, in Golful Pylos, care acum se numeste Navarino, s-a scufundat, in anul 1827, o intreaga flota turco-egipteana, care avea la bord aur in valoare de peste 100 de milioane de euro.

Unele tezaure de mare pret au fost descoperite totusi in trecut in intreaga lume, atat sub pamant, cat si in adancurile oceanelor si marilor, dar multe comori si aur asteapta inca sa fie scoase la lumina.

Acest aur a inflacarat imaginatia multor cautatori de comori, incat pentru unii aurul si cautarea acestuia a devenit o obsesie, mai presus decat credinta. De aceea am denumit acest articol "In Gold We Trust"... Parerea noastra este ca un cautator de comori ar trebui sa demistifice substanta comorilor, adica in principal aurul, studiind mai degraba, in cercetarile sale asupra posibilei locatii a unei comori,  elemente stiintifice, istorice si arheologice, iar legendele sa fi doar un vag punct de plecare in cautarea unei comori. Nu trebuie ca pasiunea pentru cautarea comorilor sa inlature umanitatea si buna-credinta a cautatorului de comori, ci din contra, sa fie imbinata aceasta cercetare cu stiinta si buna-intelegere intre partenerii la cautare. Pentru ca pana la urma, oricat aur ar gasi, lucrurile nu se vor termina cu happy-end pentru nimeni, daca nu exista o farama de umanitate sau credinta in inima cautatorului de comori. Probabil nu putine au fost cazurile cand odata descoperita o comoara, "norocosii" si-au facut rau unul altuia, in speranta de a capata pentru sine intreagul tezaur.

Astfel, lipsa de credinta a avut ca rezultat direct o fatalitate creata chiar de catre descoperitori, prin intentiile si comportamentul lor malitios, iar mai tarziu aceste evenimente neplacute au fost fals atribuite blestemului comorii. Nu blestemul comorii, aruncat de cel care a ingropat-o asupra vitorilor posibili descoperitori, a adus necazurile asupra descoperitorilor, ci chiar ei au abatut nenorocirile asupra lor, prin deciziile rau-voitoare pe care le-au luat fiecare dupa descoperirea tezaurului. Probabil asemenea evenimente neplacute au facut ca unele comori descoperite sa fie iar pierdute, prin disparitia in urma unor tragice evenimente a celor care le-au gasit, la scurt timp de la descoperire.

Deci cautati comorile, daca nu cu credinta in Dumnezeu, cel putin cu pace sufleteasca si buna intelegere. Pentru ca viata nu e nesfarsita, pana la urma aceste valori materiale nu vor mai avea nici o insemnatate la sfarsitul calatoriei pe Pamant, iar aurul, masinile si casele fastuoase pe care cautatorul spera sa le achizitioneze cu banii de pe comoara vor fi inutile. Vor apartine unei epoci apuse, asa cum averile dacilor, romanilor, ale imperiilor otomane sau austro-ungare, ale incasilor, casele si automobilele, pe atunci de lux,  ale anilor 1900-1950, au disparut in nefiinta pentru totdeauna. Sau cel putin in ceea ce ii priveste detinatorii lor de drept. Pentru ca vrem, nu vrem, indiferent daca suntem credinciosi sau atei, zicala populara ca " Pe lumea cealalta nu iei nimic cu tine" ramane valabila...

Pentru individ in sine, comorile si aurul devin obiecte perisabile. Mai bine sa speram ca daca vom reusi sa evoluam ca spirit in timpul vietii, asa cum ne invata de fapt toate credintele, inclusiv cele scientologice, vom avea sansa unei vieti in continuarea celei pe care o avem pe aceasta planeta.

Si descoperirea acestei nemuriri a sufletului, a continuitatii existentei logice, cognitive si individuale a fiintei umane, fara nevoia unui trup fizic, trup care pana la urma cu siguranta ca va capata defectiuni si va deveni inutilizabil, ar fi bineinteles cea mai mare comoara.

PS: Imi cer scuze daca am deranjat pe cineva cu aceste mici pareri personale, dar trebuia sa aduc in discutie si acest subiect. Acestea fiind spuse, sfatuiesc crestinii sa se pregateasca spiritual pentru un Paste Fericit si Curat, celor de alta credinta sau ateilor le doresc tot binele din lume, iar detectoristilor le urez si spor la cautat de comori, dar pe principii umane, cu bunatate si intelegere intre semeni.