joi, 5 aprilie 2012

Statuile Gherga

Se considera că zeii, oamenii şi lumea naturală împărtăşeau aceeaşi esenţă divină - pe baza unei forţe indestructibile care le străbate - şi statuile erau mărturiile acelei personificări. Oamenii interpretau sacrul ca pe o forţă puternică. Ei doreau să împărtăşească viaţa zeilor, depăşind limitele şi pericolele existenţei lor fragile; drept urmare, doreau să fie cât mai aproape de locul sacru. Templul se afla în mijlocul comunităţii iar oamenii aşezaţi în jurul acelui loc sfânt credeau că-şi pot trăi viaţa în preajma divinităţii. Oamenii căutau să obţină protecţia zeilor în timpul vieţii mai mult decât după moarte. Şi umanizarea zeilor era o caracteristică a culturii vremii - aparţinând unei concepţii asupra lumii în care fiinţa umană reprezenta un standard. În sculptură, umanitatea era asemenea zeităţii. Tipul sculptural fără multe detalii şi nedecorarea construcţiilor în detaliu denotă vechimea aşezării Gherga.

Chiar lângă Templul Gherga - la mică distanţă se află un grup de case ruinate şi o stradă delimitată de ziduri - sunt statui din piatră răsturnate, cu dimensiuni de câţiva metri (una - având un soclu rectangular purtând sculptura unui cap de taur, cea mai mare, având 5,20 metri înălţime - a aparţinut protectoarei lumii venerată din Epoca Pietrei, una masculină are găuri pe piept deoarece purta o placă / pe spate având scris mare în Greacă “aşezarea Gherga” şi una, la intrarea Sudică a localităţii, are inscripţionată pe piept numele Gherga, tot cu litere din alfabetul Grec); statuia din nişa Templului Gherga a dispărut.


Nişa Templului Gherga

În prezent, în Sanctuarul Gherga au rămas 3 statui Gherga din piatră: statuia “bunicii” Gherga, Marea Zeiţă, statuia “bunicului” Gherga, Zeul Apollo şi statuia “tatălui” Gherga, adică eroul Gherga / după cum apare scris prin inscripţia de pe piept, căci statuile Gherga anterioare, din lemn, demult au dispărut iar cele din marmură ce existau când au năvălit Romanii au fost duse la vilele lor, pentru împodobire (în Sfânta Treime Ghergană din piatră rămasă în formă personalizată, totul era fundamentat pe bunica” Gherga, ceremonialul fiind dedicat bunicului” Gherga, el petrecându-se sub patronajul tatălui” Gherga). În politeismul practicat pe atunci, în Sanctuarul Gherga ea era asimilată cu Artemis şi statuia de lângă ea cu a fratelui ei Apollo, în marginea Sanctuarului fiind ipostaza nocturnă a lui, Dionis; la Obeliscuri era invocat strămoşul Hermes (din perechea cealalaltă de bunici Gherga, cel care a fost însurat cu Afrodita, denumită Venus de Romani).


Statuia Marii Zeiţe Gherga

Localnicii Gherga au ridicat statui de zeu (care nu erau decorative, ci obiecte de cult), au făcut morminte şi fântâni; în mod preponderent - pe lângă serviciul religios asigurat pentru Cariani în aşezarea lor - ei se ocupau cu agricultura pe pământurile înconjurătoare, aflate în proprietatea Gherga. În Caria, cele mai vechi statui erau din lemn; statuile Greceşti din piatră au apărut în secolul VII î.C. (primele statui de piatră fiind cele de cult, inspirate de către Cariani din Egipt). Tot până atunci - secolul VII î.C. - statuile erau de un accentuat schematism în execuţie, detaliile operelor de mare fineţe apărând ulterior. Statuile Gherga sunt arhaice, toate pe baza frontalităţii, având drept caracteristici stilul sever de austeritate şi rigiditate; o particularitate a statuilor era policromia: toate erau pictate în culori, fapt care le făcea mai uşor accesibile gustului oamenilor şi totodată le comunica un aer vesel (erau pictate ochii, părul, buzele, chiar şi amănuntele veşmintelor, urmărindu-se astfel conferirea de mai multă viaţă - de fapt un spor de realism brut pentru susţinere şi subliniere a efectului artistic - astfel încât să fie cât mai accesibile privitului).



E de observat că la Greci ofrandele aduse unei divinităţi pentru împlinirea dorinţelor erau depuse pe genunchii statuii zeului reprezentat, aproape întotdeauna, în poziţie şezândă; în Sanctuarul Gherga toate statuile Gherga erau frontale şi verticale: nici una şezând, ceea ce denotă - în plus - caracterul misterios, aparte atât al lor, cât şi al restului ansamblului Gherga în care erau integrate (e de ştiut că statuilor Gherga credincioşii Cariani le aduceau şi veşminte).


Statuia lui Apollo Gherga

Arheologul Galez Stephen Mitchell consemna în 1999 că până în secolul XIX lângă Templul Gherga putea fi admirat capul statuii de 5,2 metri a Sibilei, în greutate estimată de peste 9 tone / ştiută ca “mama muntelui” - acum lipsă. În imediata sa apropiere există răsturnată de pe soclul său de peste un metru (piedestalul înfăţişa un taur) o statuie de circa 3 metri, aparţinând unui bărbat cu umerii pătrăţoşi, cu atitudine hieratică - adică solemnă, rigidă, conform canoanelor religioase - şi în S Sanctuarului Gherga, la intrarea dinspre Hilarima, o statuie pe al cărui piept stă scris Gherga / redarea simplificată a statuilor era intenţionat stilizată, ca să le fie conferite un aspect “supranatural”.

Articol preluat de pe site-ul http://origineagherga.blogspot.com cu acordul autorului Eugen Gherga .
Intreaga lucrare "Originea Gherga" poate fi descarcată in format digital de aici:
Originea Gherga
descărcare completă
- sub formă de carte -
(PDF, 614 pagini, 153 MB)
.eu
.ro
.org



Niciun comentariu despre subiectul „Statuile Gherga”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.