miercuri, 9 mai 2012

Blestemul lui TUTANKAMON

Descoperirea mormantului din Valea Regilor a avut loc în anul 1922, sub conducerea arheologului egiptolog Howard Carter "sponzorizat" de bogatul nobil englez, Lordul Carnarvon.

Howard Carter (n. 9 mai 1874, d. 2 martie 1939) a fost un tânăr englez din clasă medie care va intra în istorie drept cel mai spectaculos și mai de succes egiptolog. Acesta s-a născut în Putney, Londra, la data de 9 mai 1874, dar și-a petrecut mare parte din copilărie în orașul Swaffham, Norfolk. Tatăl său era artist, și își câstiga existența pictând portretele animalelor care aparțineau localnicilor și facând ilustrații pentru ziarul "Illustrated London News". Carter a fost cel mai mic dintre cei 11 copii,el a fost educat acasă, a simțit lipsa acută de educație, tot restul vieții. A invățat de la tatăl său să picteze impecabil, fiind să capabil să rețină o casă sau o scenă dintr-un sat.




Lord George Edward Stanhope Molyneux Herbert (Berkshire, 26 iunie 1866 – Cairo, 5 aprilie 1923), a fost al cincilea conte de Carnarvon; împătimit colecționar de antichități egiptene și, totodată, egiptolog britanic. Posibilitățile materiale l-au ajutat îndeajuns pentru susținerea financiară a expediției de săpături arheologice, a căror conducere a încredințat-o conaționalului egiptolog, Howard Carter, operațiune care a dus la descoperirea mormântului lui Tutankhamon în Valea Regilor, din Egipt.


A intrat în istorie cu numele simplu de Lordul Carnarvon. În anul 1890, la moartea tatălui său, Henry Herbert (cel de-al patrulea conte de Carnarvon, George Herbert a devenit al cincilea conte. Pe 26 iunie 1895 s-a căsătorit cu Almina Victoria Maria Alexandra Wombwell cu care, în 1898, l-au avut pe Henry George Herbert, care va fi al șaptelea conte de Carnarvon. Contele era un mare iubitor de egiptologie și, în 1907, a plecat în Egipt cu intenția de a face o campanie de săpături pentru îmbogățirea propriei colecții. Dându-și imediat seama că era absolut necesar să aibă pe teren un expert care să fie și la curent cu dificultățile unei astfel de cercetări, a cerut părerea lui Gaston Maspero, care l-a indicat pe arheologul Howard Carter, ca fiind persoana cea mai potrivită și care, pe deasupra, în acea perioadă rămăsese fără ocupație. Cei doi s-au înțeles de îndată și, între ei, s-a născut o profundă prietenie.




Cu bogățiile familiei, Lordul Carnarvon, a finanțat săpăturile conduse de Howard Carter la Theba (Egipt) și altele, care au îmbogățit substanțial colecția de piese egiptene a contelui. Arheologul însă, visa să descopere în Valea Regilor mormintele a doi faraoni, despre care se știa puțin pe atunci: Amenoth al IV-lea, „Faraonul eretic”, și Tutankhamon, „Faraonul copil”. L-a convins pe Lordul George Herbert să finanțeze întreprinderea.


Lordul Carnarvon


Grație abilității sale, Lordul a reușit să obțină concesionarea săpăturilor, care pe atunci erau încă în mâinile arheologului Theodore M. Davis, și astfel în 1917 echipa condusă de Carter a început excavările. Au urmat cinci ani de muncă fără nici un rezultat în schimb cu mari eforturi financiare pentru Lordul Carnarvon astfel că în august 1922, dazamăgit, a declarat închis șantierul. Entuziasmul, încă viu, al lui Carter l-a convins, în cele din urmă, să mai acorde „visătorului” încă o stagiune de excavări, timp suficient să termine sectorul care rămăsese încă necercetat. Pe 3 noiembrie 1922 săpăturile și-au reluat cursul și, deja în cea de-a doua zi a văzut lumina scara unui mormânt necunoscut. Arheologii, ajunși curând la intrarea în mormânt, au constatat – plăcut surprinși – că sigiliile de la intrare erau intacte ceea ce însemna că în decursul mileniilor mormântul n-a fost violat de nimeni. Lordul Carnarvon, în acel moment în Anglia, a fost chemat imediat în Egipt, unde a ajuns pe 20 noiembrie.







După numai 7 zile a asistat – împreună cu Carter – la deschiderea mormântului care în acel moment își revela „bogăția sa funerară” exact așa cum fusese dispusă cu mii de ani înainte. Pe bună dreptate această descoperire este considerată cea mai mare descoperire arheologică a sec. al XX-lea, nu atât pentru bogăția conținutului cât pentru faptul că era pentru prima oară când se putea admira mormântul unui faraon neviolat încă. Moartea care l-a surprins pe Lordul Carnarvon pe 5 aprilie 1923 nu i-a permis să asiste și la deschiderea sarcofagului lui Tutankhamon.

Dupa aceasta descoperire au avut loc mai multe morti suspecte. Presa vremii a vorbit de Blestemul lui Tutankamon, un blestem care vine de dincolo de mormânt, care i-a ajuns pe toţi aceia care „au profanat" mormântul şi sarcofagele faraonilor. Primul deces a fost al Lordului Carnarvon, care a murit în februarie 1923 la doar trei luni de la Marea Descoperire.

Cu expresia „Blestemul lui Tutankhamon” sau „Blestemul Faraonului” (episod din Tutenstein) se indică o presupusă „moria” (blestem care vine de dincolo de mormânt) care i-a ajuns înainte de timp și pe neașteptate, pe toți aceia care „au profanat” mormântul și sarcofagele faraonilor: mai precis pe toți cei care au participat la căutarea și la descoperirea mormântului Faraonului Tutankhamon, mormânt găsit în Valea Regilor (în Egipt) și catalogat de arheologi cu sigla KV62. Descoperirea a avut loc în anul 1922, sub conducerea arheologului egiptolog Howard Carter "sponzorizat" de bogatul nobil englez, Lordul Carnarvon. De altfel și această întreprindere a lor este cunoscută cu numele de „Carter-Carnavon”. Iată lista participanților direct implicați în această expediție, listă care poate ajuta cititorul la înțelegera fenomenului.

Nume și PrenumeRolul avutData nașteriiData morțiiVârstaSupraviețuit după 1922
Lordul Carnarvonsponsor18661923571
Howard CarterȘeful expediției187419396517
Arthur Cruttenden MaceColaborator18741929546
Alfred LucasChimist187919457823
Harry BurtonFotograf187919406118
Arthur R. CallenderInginer și desenatornecunoscută1936necunoscută14
Percy E. NewberryEgiptolog186919498027
Alan H. GardinerEgiptolog filolog187919638441
James H. BreastedEgiptolog istoric186519357023
Walter HauserArhitect189319596637
Lindslay Foote HallArhitect188319698647
Richard AdamsonPolițist (cu paza)190119828160

Prima moarte este dealtfel și singura care ar putea fi pusă în legătură cu descoperirea mormântului. Aceasta este a Lordului Carnavon, care a murit în februarie 1923 (trei luni după descoperire). Sir Carnavon a fost înțepat de o insectă (probabil o muscă?). În clima umidă și caldă a Egiptului și mai ales un fizic mult slăbit cum era cel al Lordului (în urma unui accident de circulație din 1901) orice zgârâietură putea deveni gravă: este exact ceea ce i s-a întâmplat Lordului. La câteva zile după incidentul cu insecta, în timp ce se berberea (cu briciul), fără să-și dea seama a redeschis rana. În pofida tratamentului făcut imediat cu tinctură de iod (antibioticul cunoscut azi cu numele de Penicilină va fi semnalat de dr. Alexander Fleming abia în 1928), infecția nu s-a lăsat așteptată. Așa se face că, la scurt timp, Lordul Carnavon a fost pus la pat de o febră foarte puternică (peste 38°C), care repede s-a transformat în pneumonie. De la Aswan a fost transferat la Cairo, unde – așa cum scrie Carter în jurnalul său – pe 5 aprilie 1923 „sărmanul Ld. C. (sic.) a murit la primele ore ale acestei dimineți”.



Apoi, alţi zeci de oameni au murit în urmatorii 20 ani... Unii cred că a fost de vină blestemul.

Cât de nefondat și de mistificată este teoria „Blestemului” se poate lesne vedea din lista reprodusă mai sus, listă ale cărei date merită analizate. Media de vârstă în momentul morții (exclusă valoarea minimă „0”, relativ la Callender, și valoarea maximă „86”, relativ la Hall): peste 63 de ani; Media de supraviețuire după anul 1922 – data descoperirii – (exclusă valoarea minimă „1” an, relativ la Lordul Carnarvon, și valoarea maximă „47”, relativ la Lindslay Foote Hall): în jur de 22 de ani. Chiar Lady Evelyn, fiica Lordului Carnarvon, care a participat activ la fazele inițiale ale descoperirii mormântului, născută în 1901, va muri în 1980, iar Dr. D.E. Derry, care a făcut prima necropsie asupra cadavrului lui Tutankhamon, va muri în 1969, la vârsta de 87 de ani. Rămânând tot la datele statistice, merită aduse în discuție și următoarele precizări: din 26 de persoane prezente la deschiderea mormântului, numai 6 au murit în decursul următorilor 10 ani; din 22 de persoane prezente la deschiderea sarcofagului numai 2 vor muri în următorii 10 ani; *iar din cele 10 persoane prezente la „desfășarea” mumiei nici una n-a murit în următorii 10 ani. Toate aceste date mărturisesc în mod decisiv că „Blestemul lui Tutankhamon” nu este adevarat .

Afară de goana după senzațional – specifică ziarelor – au mai fost (se pare) două cauze care au contribuit la răspândirea acestui mit al „Blestemului”: a) puținele știri care erau cu privire la operațiunile lente de cercetare a mormântului (necropsia lui Tutankhamon a fost posibilă abia în 1925; 3 ani după descoperire) și b) Lordul Carnavon în persoană a acordat exclusivitate numai unui singur ziar (american), ceea ce facea ca toate celelalte publicații „să fie puse pe tușă” (într-o perioadă când informația prindea aripi, încet dar sigur). Această exclusivitate voită de Lord a provocat o violentă campanie de denigrare a descoperirii: într-adevăr, cotidienele prezentau, pe cât posibil, descoperirea diminuându-i valoarea.



In jurul acestui blestem s-a creat o adevarata legenda si au aparut multe carti si filme care au tratat acest subiect. În anul 1925, mumia lui Tutankhamon a fost deschisă şi analizată de către echipa lui Howard Carter. În 1969 şi 1986, ea a fost supusă razelor X; în anul 2005, mumia a fost testată cu scanerul. Radiografiile indică mai multe fracturi, dar se presupune că acestea au fost produse de către echipa lui Carter.

HOWARD CARTER

Radiografiile arată că Tutankhamon era sănătos şi nu avea nici o urmă de infecţie, ceea ce indică faptul că el nu a murit din cauze naturale. O radiografie a capului său prezintă un cheag de sânge în zona cefei, ceea ce ar dovedi presupusa lovitură la cap. Howard Carter s-a născut în Putney, Londra, la data de 9 mai 1874, dar şi-a petrecut mare parte din copilărie în oraşul Swaffham, Norfolk. Tatăl său era artist, şi îşi câstiga existenţa pictând portretele animalelor care aparţineau localnicilor şi facând ilustraţii pentru ziarul "Illustrated London News". Surse: wikipedia.org, youtube.com, romanialibera.ro



3 comentarii despre subiectul „Blestemul lui TUTANKAMON”:
Anonim spunea...

Domne pe cinste mea ca astea cu blestemul nu sunt povesti si este adevarat. Pe cinstea mea.
Multi cautatori de comori care au gasit o comoara mare sau mica au devenit ursuzi si au dat coltul in conditi misterioase. Astia cu comoara lui Tutankamon au fost mai multi ca numar si de aia a batut la ochi mai tare.
Bine ca aici savanti dau lista cu cati ani au mai trait dar blestemul comorilor nu consta in cati ani mai traiesti ci cum ii traiesti dupa ce ai gasit o comoara.
Sa nu uitam ca multi gasitori incep sa se comporte ciudat, nu mai sant oamenii dinainte cu chef de viata si de glume. Devin inchisi in sine, au apucaturi bizare si cel mai des fug de oameni si cauta sa fie cat mai mult timp singuri doar cu constinta lor incercand sa desluseasca de ce s-au schimbat atat de mult.
Nu vedeti ca si gasitorii nostri de comori au disparut din peisaj si au devenit oameni mai retrasi, se ascund si daca apar din cand in cand apar doar la evenimente deosebite dupa care iar dispar.
Dar sa nu uitam si de alti gasitori precum cei ce au ravnit la Closca cu puii de aur, cum au sfarsit ?
A scapat cu bine doar cel care a cumparat comoara (cu cat a cumparat-o dar a dat bani la schimb) si bine a facut.
Stim din povestile cu pirati ca atunci cand cineva cauta o comoara si o gasea trebuia sa lase in locul ei un ban de argint din buzunarul sau punga cu bani a gasitorului pentru a fi cumparata comoara altfel gasitorul avea necazuri si era o regula stiuta si respectata.
Dar nu toti cred in povestile cu comori pana nu o dau in bara.

Nicola spunea...

E relativ. Cand faci rost de foarte multi bani, nu poti sa ii tii ascunsi, la un moment dat trebuie sa te bucuri de ei si sa ii cheltui. Cumparand bunuri scumpe, prietenii devin invidiosi si te evita si ai sentimentul clar ca nu mai sunt aceeasi oameni, fiindca asta e adevarul, sunt macinati de invidie prosteasca. Poti sa ii tii numai in chefuri, sa ii cinstesti cu de toate, sa ii respecti, ei incep sa te evite. Atunci nu ai ce face decat sa te indepartezi de ei, dar te apropii de altii din aceeasi categorie sociala. Fostii prieteni au impresia ca nu te mai vad si ca te-ai ascuns, dar de fapt tu ai schimbat grupul de prieteni, din cauza fostilor prieteni, care au devenit invidiosi si de fapt ei te-au ocolt primii.
Si asta e valabil oricarui om care la un moment dat devine brusc din sarac un om bogat.

Anonim spunea...

Excelent, inteleapta explicatie, mai rar o asa cugetare. Tind sa cred ca esti Stan patitul, adica ai trait tu o asemenea dezamagire din partea asa zisilor prieteni pe care poti sa ii cunosti doar in clipe dificile din viata sau esti un foarte bun observator care ai avut deaface cu un asemenea caz in viata. Oricum cugetarea e de nota 10 si are un sambure MARE de adevar si anume ca invidia distruge sufletul omului ireversibil.
Dar mai trebuie precizat ceva si anume ca atunci cand ti se vor termina banii vei fi parasit de toti fie prieteni sau dusmani pentru unii ca nu mai au nevoie de tine ca esti falit iar pentru ceilalti ca sunt in culmea fericirii si nu te mai invideaza pentru ca acum esti mai falit decat ei.
E o vorba din batrani, cand da norocul peste tine fugi de toti prietenii si dramuieste-ti banii chibzuit.

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.