sâmbătă, 28 iunie 2014

559 de piese de tezaur ( monede din aur şi argint, o brăţară dacică și o fibulă ) au dispărut de la un muzeu din România

Un număr de 559 de piese de tezaur, respectiv monede din aur şi argint şi o brăţară dacică, în valoare totală de 45.500 de lei, au dispărut de la Muzeul Porţile de Fier din Drobeta Turnu Severin, iar Poliţia a început o anchetă în acest caz, fiind deschis dosar penal pentru furt şi neglijenţă, anunță MEDIAFAX.

Dispariţia obiectelor de tezaur a fost constatată de conducerea Muzeului Regiunii Porţile de Fier la începutul lunii iunie, când a fost făcut inventar de predare a gestiunii de către un angajat al muzeului care urma să se pensioneze, ulterior fiind anunţată Poliţia.



”Considerăm că este un prejudiciu adus muzeului, este o pierdere şi de aceea susţinem organele de anchetă şi păstrăm rigorile impuse pentru ca anchetatorii să ne aducă înapoi aceste piese pierdute. Această pierdere am constatat-o ca urmare a unui inventar de predare a gestiunii la pensionare din partea unui gestionar al muzeului şi am dispus reluarea inventarului, iar în momentul în care analiza internă ne-a condus către ideea că există această pierdere am sesizat organele abilitate ale statului”, a declarat, vineri, managerul Muzeului Porţile de Fier, Doiniţa-Mariana Chircu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Roxana Vişan, în urma anchetei preliminare s-a constatat că lipsesc 559 de obiecte de tezaur - monede de aur şi argint, o brăţară dacică, o fibulă, ambele din argint, valoarea prejudiciului fiind estimată la 45.500 de lei.

”În 4 iunie conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi a fost sesizată în scris de către managerul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin cu privire la faptul că din colecţia numismatică a instituţiei s-a constatat, cu ocazia inventarierii, lipsa unui număr de 559 de piese: o brăţară dacică, o fibulă de aceeaşi provenienţă, ambele din argint, dar şi 557 de monede din aur şi argint, valoarea prejudiciului fiind de 45.500 de lei. În acest sens s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunile de furt calificat şi neglijenţă în serviciu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Roxana Vişan.

Conform acesteia, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au stabilit un cerc de suspecţi.

Surse din rândul anchetatorilor spun că 178 de obiecte dispărute sunt din aur şi 376 din argint, toate făcând parte din tezaurul monetar al Muzeului Regiunii Porţile de Fier, a cărui colecţie numără aproximativ 90.000 de piese.

Aceleaşi surse au arătat că brăţara dispărută este una dacică, din argint, cu cap de lup, care împreună cu fibula dispărută datează din anul 80 înainte de Hristos.

Sursele judiciare au arătat, de asemenea, că printre piesele dispărute se numără ducaţi veneţieni din aur datând din anii 1300-1400, florini ungureşti din aur datând din perioada anii 1300-1440, guldeni germani din aur din anii 1350-1400, groşi sârbeşti din argint, ducaţi din argint de pe timpul lui Mircea cel Bătrân, 158 de ducaţi din aur datând din anul 1700, zechini veneţieni din aur din anul 1700, monede din argint din timpul Imperiului Otoman, 66 de monede austriece din aur şi din argint.

Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Mehedinţi, a intrat într-un proces de reabilitare în anul 2009, în baza unui proiect finanţat cu fonduri europene în valoare de 51,7 milioane de lei, existând suspiciunea, conform mediafax, că obiectele de tezaur ar fii putut să dispară în momentul în care s-a făcut transferul pieselor pentru depozitarea lor pe perioada lucrărilor.

Termenul de finalizare a lucrărilor era august 2013, dar acesta a fost ulterior prelungit, lucrăile nefiind terminate nici acum, astfel că muzeul este închis publicului.



19 comentarii despre subiectul „559 de piese de tezaur ( monede din aur şi argint, o brăţară dacică și o fibulă ) au dispărut de la un muzeu din România”:
Anonim spunea...

Orice Politist de la biroul furturi stie ca obiectele de valoare se fura in timp unu cate unu in luni sau ani.
Cand se fura o cantitate mare cum avem in acest caz atunci aceea este o lovitura pusa la punct de mai multe persoane care au date concrete despre tezaur. Si de obicei sunt straini de institutie, deci sparg usi sau ferestre, intra iau si fug.
Aici sau fortat usi ? sau spart geamuri ? sa demarat in tromba ???
Oare cand s-a facut ultimul inventar, dar un inventar ca pe vremuri cand Comisia de Inventariere mergea cu listele si bifau obiectul dupa ce era vazut - face to face -.?

Anonim spunea...

Stau si ma uit cum se duce de rapa romania, aceasta tarisoara a noastra care ne-a fost lasata de strabunii nostri bogata si minunata. Daca vreti mergeti la Baile Herculane si ce vedeti acolo arata cum a ajuns Romania dupa revolutie.
Nu doar cladirile s-au distrus dar si sufletele oamenilor sunt distruse, nu mai exista respect, nu mai exista cinste, nu mai exista rusinea de a fura istoria acestui popor.
Credeti ca aici este doar un vinovat, acest gestionar care a semnat pentru inventarul Muzeului ?
Nu, aici sunt vinovati si hotii dar si cei responsabili de pastrarea artefactelor, artefacte predate pentru a fi studiate si expuse intr-o cladire numita Muzeu, acum sa credem ca toate au fost furate exact in momentul mutari ?
Toate au fost puse intr-o cutie din carton si muncitorul zidar a fugit cu cutia fermecata ? Vrajeala, texte, brasoave, gogosi umflate, povesti pescaresti. .
Am ajuns de ciocolata, nimeni nu raspunde pentru toate neregulile comise de angajatii institutilor statului. Totul se musamalizeaza si anchetele dureaza ani buni pana se uita .

Anonim spunea...

In zilele noastre se fac statistici dupa statistici, cati au votat un Partid, cati l-au votat pe Presedinte, care va fi cursul leu euro pe acest an, cati someri avem si alte statistici. Dar nimeni nu a facut o statistica cati romani mai stiu Istoria tari noastre sau macar cati romani mai sunt interesati de Istoria neamului.
De ce spun acestea, simplu pentru ca datele ne arata nepasarea noastra pentru istorie si nepasarea pentru patrimoniul nostru cultural.
cultural = privitor la cultură, care ajută la răspândirea culturii.
Cămin cultural = instituție de culturalizare, care organizează conferințe și spectacole artistice, popularizează cărți și reviste etc.
Cate Camine Culturale mai avem? ZERO, atunci automat in 24 de ani cultura noastra este ZERO.
Unde sunt taranii nostri care in zi de Sarbatoare si Duminici mergea imbracat in portul popular la nunta sau botez ?
Am dezbracat taranul nostru si i-am dat haine moderne, am falimentat cizmarul si umblam in cauciucuri, am falimentat croitorul si umblam imbracati cu bidoane reciclate, am inchis fermele si mancam salam din Euri, atunci ce sa ne mai miram ca nu mai avem Istorie si farama de Istorie care se mai afla dispare cu ajutorul impatimitilor de aur si argint.
Inainte elevii erau dusi cu clasa la Muzeu pentru a-si cunoaste istoria strabuna, era bine si pentru Muzeu ca aveau fonduri dar era bine si pentru copii ca aveau amintiri despre exponate plus datele spuse de ghidul Muzeului.
Muzeu se scria intotdeauna cu litera mare pentru ca era o Institutie importanta a Tarii.
Acum cati mai scriu Muzeu in postarile lor sau cand isi trimit SMS-uri ? Poate Detectoristii mai scriu din cauze subiective nedorite.
Da este pacat ca nu mai punem valoare pe obarsia noastra (1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva).
Cati copii sub 10 ani mai calca pragul Muzeului ? Ce vor sti ei la maturitate despre origine, de unde se trage si cine s-a jertfit pentru Tara lui ? Poate ca atunci toti vor sti ca Tara din care se trag este Europa si nu au existat razboaie pentru ca sunt interzise de Drepturile omului, drepturile copilului si drepturile animalelor, dar drepturile la originea neamului stramosesc oare va mai exista ?
Istoria originii noastre dispare incet, incet fiind inlocuita de incultura si totul pentru un pumn de galbeni.

Anonim spunea...

Aceasta poveste mi-a reamintit un caz asemanator petrecut la Muzeul ceasului din Ploiesti, este tragic cum Sefi ai Muzeelor incearca sa ascunda ani de zile neregulile din ograda lor. Cand s-a descoperit carne de cal la vanzare in loc de vita au inceput controale in toata tara. Acum ar fi cazul sa se inceapa controale in toate Muzeele pentru a se face ordine in inventare ca sa stim ce dovezi ne-au mai ramas despre istoria noastra si eventual sa le inlocuim lipsa cu replici facute la comanda. Oare cate piese originale sunt inlocuite de replici ?
O parte interesanta din articolul vechi de 1 an cu fapte vechi de 9 ani.

(Dispariţie misterioasă

Conducerea Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, în subordinea căruia se află Muzeul Ceasului, este judecată pentru neglijenţă în serviciu, după ce capacele de aur ale unui număr de 15 ceasuri de buzunar datând din secolele XVIII şi XIX, care sunt confecţionate din metal preţios, au dispărut în mod misterios, fără ca nimeni să anunţe organele de anchetă timp de trei ani! Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Ploieşti la data de 25 octombrie 2012, însă povestea este mult mai veche.

Astfel, în rechizitoriul întocmit de anchetatori se arată că angajaţii Muzeului Ceasului din Ploieşti au semnalat, în cursul lunii decembrie a anului 2005 (!) că la un număr de 15 ceasuri de buzunar din metal preţios aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil lipsesc unele capace interioare, unele capace anterioare şi o ramă de geam pentru protecţia cadranului. Piesele în cauză sunt extrem de valoroase. Ele datează din secolele XVIII şi XIX, sunt confecţionate din aur de 18 şi respectiv 14 karate, iar unele dintre ele au aparţinut unor personalităţi precum ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei, generalul Paul Mintulescu, poetul Vasile Alecsandri, Constantin Rădulescu Motru sau regele Carol I al României. Niciun reprezentant al Muzeului Ceasului sau al celui de Istorie nu a anunţat la Poliţie lipsa acestor componente, situaţia fiind descoperită de către anchetatori abia în anul 2008, în timpul unui control al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.

Între timp, însă, reprezentanţii celor două muzee au încercat să rezolve problema ”în familie”. Astfel, şefa secţiei muzeale l-a informat pe directorul general adjunct al Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova, Eugen Stănescu, despre această situaţie, iar directoarea generală a instituţiei, Lia Maria Voicu, a fost anunţată telefonic, deoarece se afla în concediu. Ulterior, în urma unei şedinţe a Consiliului de Administraţie al Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova care a avut loc la data de 8 februarie 2006, s-a încercat clarificarea situaţiei. S-a făcut o deplasare la Muzeul Ceasului şi s-a decis ca cele două gestionare să se angajeze, în scris, să reconstituie integritatea pieselor care lipsesc ”în condiţii necunoscute”. Toată situaţia a fost ţinută ”sub capac” până când, în noiembrie 2008, IJP Prahova a făcut un control la Muzeul Ceasului şi a constatat lipsa unor părţi componente de la 12 ceasuri de buzunar. Astfel, organele de anchetă au intrat pe fir şi au început audierile, în cadrul cărora gestionara în grija căreia se aflau ceasurile a declarat că a decis să suporte contravaloarea restaurării pieselor pentru a nu-şi pierde locul de muncă, acesta fiind şi motivul pentru care nu a anunţat Poliţia. De asemenea, directoarea generală a Muzeului de Istorie, Lia Maria Voicu, le-a spus anchetatorilor că nu a informat organele de anchetă pentru că acele bunuri nu erau clasate în patrimoniul naţional şi că a luat decizia de a restaura piesele care dispăruseră pentru a evita un scandal mediatic şi din motive ”umanitare” faţă de gestionare. )

Anonim spunea...

Aici gasiti articolul despre Ceasurile din aur fara capace de la Muzeul ceasului din Romania.

http://www.republicanul.ro/reportaj/795-dispari%C5%A3ie-misterioas%C4%83-la-muzeul-ceasului-din-ploie%C5%9Fti,-urmat%C4%83-de-un-proces-pentru-neglijen%C5%A3%C4%83-icirc-n-serviciu.html

Anonim spunea...

Si aici gasiti REZOLVAREA TIPIC ROMANEASCA.
Nu dorim raul nimanui dar ne intrebam daca hotul nu a fost prins si inca mai este angajat al Muzeului oare ce o sa faca peste un an sau doi ? ce o sa mai fure avand chei potrivite la vitrinele unui Muzeu ? Oare camere de supraveghere nu s-au inventat inca ? Hotul sau hotii nu ar trebui prinsi si dati exemplu celorlalti ? Daca se scapa asa usor la un furt atat de important atunci ce sa mai asteptam pe viitor ?

http://adevarul.ro/locale/ploiesti/Sefa-muzeului-istorie-prahova-trimisa-judecata-neglijenta-serviciu-demisionat-1_52ce34d8c7b855ff56531416/index.html

Anonim spunea...

Am o singura intrebare. Cum au facut domnii respectivi evaluarea celor 559 de piese din aur si argint, incluzand si o bratara dacica fie ea si din argint, din timpul lui Burebista, la incredibila suma de 45500 lei adica 455 milioane lei vechi? Oare nu incearca o musamalizare? Numai valoarea metalelor este cel putin egala daca nu mai mare decat cea mentionata, nemaipunand la socoteala valoarea lor istorica de patrimoniu. Asa fac domnii experti, evaluarea obiectelor si in cazul detectoristilor de metale care se prezinta la usa lor, umili, aproape iobagi cu statut de infractor, cu obiectele gasite si asteptand sa li se ofere marea recompensa de 30 pana la 45% din munca si timpul lor prestata in locul plimbatorilor de hartii, recompensa pe care o asteapta mult si bine, fiindca multi o primesc partial sau deloc, nemaipunand la socoteala ca fuctionarii statului nu respecta legea recompensei care este in vigoare. Poate domnii experti, vorba lu' nea' "Marean" Vanghelie, ar trebui sa mai puna "dreacu mana pe-o carte sau sa mai citeasca niste almanahe" sau sa scotoceasca pe "Goagal", valoarea obiectelor cu insemnatate istorica, expertizate de omologii lor straini, si sa dea copy/ paste ca la copiii prosti, nu sa se apuce sa inventeze ei apa calda, sau sa fie ticalosi in intentii ascunse. Oricum, legislatia in vigoare cu recompense de 30 pana la 45% din valoarea obiectelor descoperite (data de ilustrii nostri experti), este ticaloasa si ar trebui schimbata sau copiata dupa legislatia Marii Britanii daca nu ii duce capul, la fel cum au facut si cu legile si constitutia Romaniei pe care au copiat-o dupa sistemul juridic francez (un popor pe care nu il suspectez de prea multa inteligenta - parere personala); deci nu trebuie sa inventeze apa calda. Faptul ca statul ar achizitiona obiectele la un procent de 100% din valoarea obiectului gasit statul ar iesi in castig de 3 ori. 1) Obiectul respectiv intra in patrimoniul cultural si nu este pierdut. 2) Detin obiectul, fizic, care are o certa valoare pe piata la vremea achizitionarii si cum bine stim, trecerea timpului asupra antichitatilor ii creste valoarea acestuia, deci statul va castiga mai mult in timp. 3) Sporeste turismul cultural national si international, exploatand valoarea acestuia prin expunerea obiectului pe o perioada nedeterminata in muzee, asigurandu-si obtinanerea unor benefiicii materiale (banesti) imediate si permanente pe o perioada nedeterminata. Dar asa cum stim, statul e aidoma cazinourilor (casa nu pierde niciodata). Cand e vorba sa-si obtina darile de la tine statul, te jupoaie de viu, iti vinzi si mama si tatal si camasa de pe tine, te arunca in strada, orice numai sa recupereze de la tine darile (fara numar), cand trebuie sa-ti primesti tu de la stat drepturile, se fac, ca ploua, ca nu au fonduri, ca procedurile sunt greoaie, ca nu se poate, te plimba toata viata prin tribunale, ca se prescrie, dai coltul si nu mai vezi nimic.

Anonim spunea...

Acesta este STATUL, i-as spune eu mai pe romaneste cum este dar o sa fiu sters, asa ca ACESTA ESTE STATUL.
Cutitul este in mana lui asa ca isi taie felia ce-a mare din tort si ce ramane da poporului.
Se tot vorbeste in acest an de Constantin Brancoveanu mare Domn, bogat nevoie mare, purta haine brodate in fir de aur, avea nasturi din aur cu pietre pretioase, saci de bani in toate bancile Europei, ba si-a mai batut si moneda din aur cu chipul lui mai ceva ca Sultanul de la Stambul pentru care i sa tras si moartea fiind intrebat de unde are atatea bogatii si unde le tine.
Raspunsul era simplu, de pe spinarea Poporului.
Si acuma a devenit Sfant, dar oare cum traiau taranii pe vremea lui, aveau lintea sau urzicile in farfurii din aur?
Asa a fost in toate vremurile pe acest pamant, daca citim istoria, dar istoria poporului nu a Domnitorilor sau a boierilor vom vedea ca in orice fel de guvernare existau smecheri si fraieri, Pacala si pacaliti, destepti si prosti, hoti si cinstiti.
Cum vreti sa existe bogati daca nu exista o mare masa de saraci ?
Cum sa te imbogatesti tu un gasitor de tezaur daca nu sti cu cine ar trebui sa imparti recompensa.
Dar speram ca timpul sa faca dreptate si la noi iar Legea sa fie lege si pentru cel istet si pentru omul obisnuit dar cinstit.

Anonim spunea...

Cum au facut Domnii experti evaluarea la aceste piese ? simplu.
Pentru ca sunt piese aflate in Muzeu dinaintea marii Revoluti aceste piese sunt trecute in listele de inventar cu un pret din anii 80 imultit la inceputul anilor 90 cu un procent de 150 la suta, adica daca o moneda costa inaint 20 de lei dupa reevaluare costa 30 de lei.
Nimeni nu le-a calculat si pus valoarea reala din zilele noastre ca pret de inventar.
Pai va dati seama ce valori ar avea Gestionarii pe numele lor? cine ar mai merge gestionar unde ar raspunde de sute de milioane de euro valoare in gestiune. Pai daca avea Muzeul din Resita 23 de bratari dacice in inventar cu pret de 850000 euro pe bucata ar fi avut valoarea de 19,55 milioane de euro plus kosonii si alte sute sau mii de artefacte valoroase.
Asa la preturile care le au piesele se pot pierde linistit ca vinzi 59 de piese la colectionari si ai platit paguba si mai ramai cu 500 de piese moca pentru tine, copii tai si nepotii nepotilor tai.

Anonim spunea...

Anonim de mai sus, nu e vorba de 559 kosoni, nu stiu de unde ai scos informatia asta, ci de monede din alte perioade istorice, majoritatea fara valoare mare de piata.

Anonim spunea...

Anonimule cu kosoni am dat un exemplu teoretic daca aveau bratarile si kosonii scosi din tara si dati aiurea.

( Pai daca avea Muzeul din Resita 23 de bratari dacice in inventar cu pret de 850000 euro pe bucata ar fi avut valoarea de 19,55 milioane de euro plus kosonii si alte sute sau mii de artefacte valoroase.)

Atata stiu si eu ca in acest articol este vorba de :

( Un număr de 559 de piese de tezaur, respectiv monede din aur şi argint şi o brăţară dacică, în valoare totală de 45.500 de lei, au dispărut de la Muzeul Porţile de Fier din Drobeta Turnu Severin )

Anonim spunea...

Muzeul din Resita este in Resita la prietenul nostru Yollman iar Muzeul din Drobeta Turnu Severin este in Drobeta Turnul Severin adica alt oras alti angajati.
Exemplul l-am dat ca sa arat cat pierd Muzeele prin nepasarea angajatilor.

Anonim spunea...

Inseamna ca n-ai citit tot articolul.

Spre final scrie asa: "Printre piesele dispărute se numără ducaţi veneţieni din aur datând din anii 1300-1400, florini ungureşti din aur datând din perioada anii 1300-1440, guldeni germani din aur din anii 1350-1400, groşi sârbeşti din argint, ducaţi din argint de pe timpul lui Mircea cel Bătrân, 158 de ducaţi din aur datând din anul 1700, zechini veneţieni din aur din anul 1700, monede din argint din timpul Imperiului Otoman, 66 de monede austriece din aur şi din argint."

Nu scrie nimic de kosoni. Deci hai sa nu inventam, ok ?

Anonim spunea...

In anii 70 pe vremea Militiei barbatii nu aveau voie sa poarte parul lung.
Nu exista nici o lege care sa interzica acest lucru dar Militienii din prea mult zel intrau in Cofetari unde ne adunam la o prajitura la taclale si te luau, te urcau in duba si oprea in fata unei frizeri unde eram coborati si obligati sa ne tundem scurt bineanteles plateam tunsul si amenda dupa care ne dadeau drumul multumiti ca si-au aratat coltii si prostia.
Ma uit cum nu sau schimbat prea multe in aceasta tara, doar ca acum le spune Politisti dar in rest totul este ca inainte, nu e mare diferenta nici in gandire nici in comportament.

Anonim spunea...

Eh, lasa ca nu e asa. Faptul ca au pornit o acheta dovedeste ca respectivii politisti sau porcurori au dat dovada de calitate. Altfel nu porneau nici o ancheta. Ar fi bine ca si colegii dumenalor din intreaga tara sa faca la fel si sa porneasca anchete in toata Romania in privinta inventarului muzeelor.

Anonim spunea...

Ai multa dreptate, de ar auzi si organele care sa faca controale si ordine ce bine ar fi. Am spune ca e o alta romanie, o romanie democratica.

Anonim spunea...

Nu va mai faceti atatea probleme.
Cazul aproape este rezolvat, avem un ghicitor cu studi superioare la bucuresti care a vazut in globul lui de sticla ce sa intamplat cu piesele lipsa asa ca a dat rezolvarea,...Eu nu cred că sunt furate. Cred că zac într-un birou, sub multe hârtii, probabil de 20 de ani, şi toată lumea a uitat de ele...
Asa ca politia poate sa claseze cazul, pompierii se pot retrage la garaj iar romanii pot vizita in continuare muzeul pentru ca oricum nimeni nu stie ce si cat lipseste asa ca sunt toate piesele ba sau gasit si in plus dar nu se stie cum.
Romania frate romania unde hotul este domnul iar cinstitul este braconierul.

Anonim spunea...

Ai dreptate anonim, de ce militia confisca monede moderne care se vand pe ebay fara probleme si fara acte de patrimoniu. Este ceva abuziv da la noi este ceva legal cica. Asta e legea asa ca !!!!!!!!!!!!
Nici eu nu stiu cum de au fost confiscate monedele de la targul de numismatica anul trecut la Brasov, doar in toata Europa ai voie sa deti monede vechi pana la 300 de ani. Dar la noi uni confunda monedele cu artefactele si leau bagat pe toate la 100 de ani, ce sa ii facem, noi am fost intotdeauna cu 50 de ani in urma celorlalte tari, mai asteptam inca 25 de ani si atunci vom avea si noi legislatia din Anglia in ani 1990, adica o lege corecta fata de detectie, colectionari de monede si artefacte.

Anonim spunea...

Acum intelegem de ce detectoristii batrani nu mai posteaza asa des,
le e frica de legiunile romane ascultatoare.
Asa ca detectoristi avem destui, postatori pe forumuri nu mai avem, noroc cu invataceii in ale detectiei ca ei mai tin forumurile in viata.
Da ii inteleg de ce nu mai povestesc pe unde au fost si ce au gasit ca ii spionau ghicitorii si le reprosau de stratigrafia din globul de cristal care tulbura imaginile artefactelor, ce iti este si cu ghicitorii astia, se joaca toata ziua cu globul lor.

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.