duminică, 27 iulie 2014

Comorile de la Cucuteni

Cucuteni este o comună amărâtă din Moldova. Cu toate acestea, acest punct geografic este considerat kilometrul zero al civilizaţiei europene. Ţărănii găsesc şi acum în urma plugului fragmente din vase vechi sau mici piese din aur de valoare inestimabilă, scrie Jurnalul.

“Dacă s-ar face investigaţii s-ar găsi multe, oamenii nu caută, n-au timp”, a spus primarul comunei, Panfilică Brânză. Sătenii au avut cu ani în urmă comoara în mână şi au scăpat-o. Desfundau la vie cu un plug din acela mare. Au găsit aur, era prin ‘70 şi ceva. Bucăţi mari de aur. A luat fiecare câte o bucată. Pentru că era mai roşcat, au crezut că e alamă. Unul a făcut nu ştiu ce la coteţul de porci, altul a bătut aurul la colţul poiatei... Au venit cei de la Securitate şi cu câţiva bănuţi au strâns tot aurul, chiar şi de la cei care şi-au dat seama că e metal preţios - de la aceştia l-au luat cu forţa. După ce piesele au fost recuperate, specialiştii le-au reconstituit, era vorba despre un coif. Piesa, foarte importantă, se află acum la Muzeul de Istorie din Bucureşti”, adaugă edilul.



Cultura Cucuteni

De curând s-a terminat la Iaşi cea de-a XXXII-a ediţie a Târgul Naţional de Ceramică Cucuteni. Ca în fiecare an s-au strâns sute de creatori, meşteri populari ce au expus şi au vândut din produsele lor: vase, ulcioare, în general obiecte din lut utilitare şi decorative. Denumirea manifestării este legată de tezaurul din comuna ieşeană cu acelaşi nume. Cultura Cucuteni reprezintă apogeul artei preistorice din întregul eneolitic european, cum spun specialiştii, de acum mai bine de 5.000 de ani, perioadă în timpul căreia se foloseau uneltele din piatră măiastru şlefuite sau din aur ori cupru. O cultură care reprezintă foarte mult pentru noi, mai ales că primele semne ale existenţei sale au fost descoperite aici, în România, demonstrându-se, astfel, existenţa unei civilizaţii înaintate în zonele unde au trăit cândva tracii şi geto-dacii. Şi această zonă se află la câteva zeci de kilometri de Iaşi, în localitatea care a şi dat numele culturii, Cucuteni, cea mai mică comună din judeţul Iaşi, însă cea mai însemnată din Moldova din punct de vedere istoric. Cătunul e situat la circa 10 kilometri de oraşul Târgu-Frumos. Am ajuns pe dealul unde s-au descoperit în secolul trecut câteva misterioase morminte şi unde comuniştii au înălţat un muzeu unic în România. Şi astăzi, într-un dulăpior de la Primărie, se adună zeci de resturi din vase vechi, preţioase, găsite periodic de ţăranii din sat. Aceştia sunt plictisiţi de astfel de preţioase relicve şi nu le mai dau nicio importanţă. Nimeni nu mai are timp de ele. “Pe oriunde te întorci găseşti aşa ceva, pe dealuri, prin grădinile oamenilor, peste tot. Sătenii, ocupaţi cu munca câmpului, nu mai dau de mult timp importanţă la aşa ceva, pur şi simplu le lasă în plata Domnului”, a mai spus primarul.

Sătenii au găsit bucăţi mari de aur. A luat fiecare câte o bucată

Se spune că unii găsesc adevărate tezaure, sau cel puţin rămăşiţe ale acestora, dar nimeni nu se mai laudă cu aşa ceva. Alţii sunt de părere că ce era mai important a fost descoperit acum 100 de ani, dar cine mai ştie: astăzi, banul, averea sunt la mare căutare în sărăcia de la ţară. Cel mai longeviv edil din zonă a fost Mihaiu Tun. Tun este primarul care a participat la inaugurarea ineditului şi singularului muzeu sătesc de acest fel de la Cucuteni. Prezent de-a lungul anilor aici, a vegheat la exploatarea bogăţiei istorice a localităţii. De pe vremea lui, la Cucuteni istoria răsare de peste tot, din stratul de pătrunjel, din tufa de cartofi, din lanul de porumb, de oriunde. Mai ales din coada plugului. Chiar şi aur. “Eu nu stau să văd ce iese din brazdă, dacă răsare un vas vechi ori vreun coif de aur”, spune un ţăran cucutean. Fostul edil ca şi mulţi alţi săteni au găsit multe valori pe dealurile comunei. Una din ele este acea amforă întreagă, neciobită. Mihaiu Tun o are la el acasă, acum e a lui”, spune un sătean.

Istoricul descoperirilor

Povestea descoperirilor de la Cucuteni este una lungă şi interesantă. Primele piese Cucuteni au fost găsite acum 126 de ani, pe dealul Cetăţuia din satul Băiceni, foarte aproape de Cucuteni. Un renumit folclorist ieşean, profesorul Theodor Burada, se îndrepta spre localitatea Cotnari pentru a vedea biserica lui Ştefan Cel Mare. Pe drum s-a întâlnit cu câţiva săteni din Cucuteni care găsiseră vase vechi şi s-a oprit acolo. De regulă, oamenii scoteau piatră din pământ pentru a face beciuri sau alte construcţii şi aşa au ajuns ei să găsească “ulcelele” preţioase. Duceau piatra la târg cu carele, o mai şi vindeau pentru construcţii, toată era ornată cu cioburi de oale străvechi. În 1889, au poposit aici primii specialişti. Cercetătorii D. Butculescu şi Grigore Buţureanu au făcut cercetări la faţa locului, iar rezultatele le-au prezentat la Congresul Internaţional de Arheologie de la Paris. La forumul mondial, cele expuse de români au suscitat interesul germanului Hubert Schmidt, care a sosit în România şi a făcut aici săpături sistematice în 1909 şi 1910. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în 1932, în monografia “Cucuteni in der oberen Moldau – Rumanien”. În aceasta, el a stabilit principalele etape de evoluţie ale culturii de ceramică pictată care aparţine neoliticului. Cultura Cucuteni era una unică în Europa de acum circa 5000 de ani, comunităţile de aici făcând parte dintr-o civilizaţie dezvoltată, comparabilă cu cele mai strălucite manifestări ale eneoliticului din regiunea Asiei. Mai mult, în 1976, pe dealul Cetăţuia s-au găsit locuinţe străvechi, apărate de pante abrupte, intrarea spre acestea fiind îngrădită de două şanturi de apărare. S-au dezvelit acele locuinţe şi s-a observat că erau la suprafaţă, cu platformă de piatră sau lut ars, având în interior cuptoare sau vetre. În interiorul acestora au fost găsite vase din lut ars, piese din piatră şlefuită, cioplită, ori din cupru, unelte din os şi corn, dar şi o mare diversitate de statuete zoomorfe şi antropomorfe, în special feminine. La acea vreme, femeia care aduce pe lume urmaşi avea un statut deosebit, de aceea şi reprezentarea ei sub forma statuetelor. Pe întregul teritoriu al comunei Cucuteni au fost descoperite şase astfel de aşezări.



Muzeul

În partea de nord a satului Cucuteni, pe dealul numit “La Pietrărie”, e locul acestei necropole tumulare geto-dacică, cum o numesc specialiştii, datând din secolul IV î.Hr. Opt movile funerare, numite tumuli, vizibile şi astăzi. Trei dintre acestea au fost cercetate cu minuţiozitate. Despre cea mai mare dintre ele, înaltă de 3,3 metri şi cu un diametru de circa 40 de metri, se bănuieşte că ar fi mormântul unui conducător. Toată această importantă descoperire este protejată din 1984 de o construcţie interesantă. Între 1976 şi până la inaugurarea ineditului muzeu s-au făcut săpături, s-a cercetat cu minuţiozitate de arheologi, sprijiniţi de localnici, care erau plătiţi foarte bine la acea vreme. Până şi copiii îi ajutau pe specialişti pentru a scoate la lumina relicve ale istoriei milenare a Europei. Muzeul este practic o clădire ridicată deasupra lor, care dă posibilitatea vizitării şi vizualizării din cadrul unor balcoane speciale a mormintelelor. “Movila adăposteşte o incintă de piatră în formă de pâlnie, cu un contur aproape rectangular, cu colţurile rotunjite, prevăzută în partea de sud-est cu o cale de acces. În cuprinsul incintei s-au descoperit patru morminte de incineraţie, unul principal, pentru care s-a ridicat movila, şi alte trei secundare”, se arată într-un ghid al muzeului. Monumentul princiar de incineraţie din centrul movilei nr. 2 era alcătuit din oase umane calcinate, depuse pe un edificiu din lespezi de piatră, protejat de o construcţie boltită.

Dealul regilor

Tot în necropolă s-au găsit patru pandantive perforate din argint aurit, cu decor în relief, mărgele sferice din pastă calcaroasă, fragmente de căni şi castroane lucrate la roată. Numărul mare de morminte de “La Cetăţuia” sugerează faptul că aici a existat o necropolă princiară, un adevărat “deal al regilor”. Practic, construcţia monumentală pentru protejarea movilei adăposteşte singurul monument de acest tip din România. Există o legendă certificată ştiinţific care spune că după ce soţul care avea mai multe femei murea, se ţinea un sfat prin care se hotăra care l-a iubit mai mult şi aceasta era înjunghiată şi îngropată împreună cu el. De aici şi mormintele secundare, laterale de cel principal. Până şi portarul edificiului e doldora de cunoştinţe despre istorie, eneolitic. Urc pe scările înguste, păşind pe braţele de lemn, în balcoanele ce atârnă deasupra mormintelor. Ba, mai mult, pentru a face o fotografie fix de deasupra gropii, am păşit nesigur, întrebând dacă e voie şi nu stric ceva chiar aproape de tumuli. Am călcat pe bucăţile de pământ vechi de 5000 de ani. Părea că intru într-o altă lume demult dispărută. Căţărat deasupra colosului cu burta răvăşită, am pătruns cu bliţul aparatului foto până în rărunchii mormântului princiar. Aerul vechi, încremenit, mi-a dat fiori pe şira spinării. Mi-a fost frică să nu se desprindă ceva şi să mă înghită pământul, aşa că am păşit apoi repede pe aleea betonată de la marginea cupolei de beton şi de sticlă.



Aur la porci

Am ajuns la muzeu cu o Dacie veche, rezistentă la drumurile de ţară. Edificiul pare că se odihneşte în câmp. E ca o pălărie căzută din cer. La câteva sute de metri, ţăranii prăşesc porumbul printre coifuri, amfore şi artefacte nevăzute. Aici şi în împrejurimi, nu la mare distanţă, aproape de satul Băiceni, foarte aproape de Cucuteni, s-a descoperit întâmplător un adevărat tezaur. Piesele de aur erau folosite de săteni la coteţele pentru porci. Era în 1959. Obiectele de podoabă din aur descoperite formează unul dintre cele mai reprezentative tezaure getice datând din secolele V-IV î. Hr. Aproximativ 70 de piese întregi şi fragmentate cântărind circa 2.5 kilograme. Printre obiectele recuperate se remarcă coiful de paradă de tip getic, două brăţări spiralice, aplice pentru harnaşament şi butoni decoraţi în tehnica filigranului, mare parte din acestea fiind adăpostite la Muzeul Naţional din Bucureşti.



Comori nedescoperite

În localitate abia de trăiesc 1.390 de oameni, unii dintre ei, puţini, ce-i drept, fiind meşteşugari în ale olăritului. În anii ’80, după inaugurarea muzeului, s-a deschis prin Cooperaţie, cum era pe atunci, un atelier de olărit pentru readucerea în atenţie a tradiţiilor. Însă nu s-a continuat după 1989. Puţini mai fac astăzi aşa ceva. Atunci, pe vremea comuniştilor, au fost aduşi meşteri de la vestita localitate Marginea, însă, după 1989, uneltele s-au împrăştiat. Doar câţiva ani ani a durat experimentul. După 1990 au mai fost câteva iniţiative de valorificare a tezaurului istoric. Profesorul ieşean Vasile Cotiugă a realizat câteva locuinţe ca acum 5.000 de ani, construite fără instrumente de tăiat sau unelte moderne. O reeditare a unui sat din acele vremuri. Ca un experiment, a invitat apoi vara studenţii să locuiască în ele, după care a dat foc caselor, tot pentru a obţine efectele prin care s-au păstrat până astăzi şi mormintele şi alte resturi ale civilizaţiei, ale locuinţelor. Dar şi această iniţiativă a fost abandonată. Singura care a rămas este o tabără de sculptură care îşi deschide anual porţile la Cucuteni, tot în timpul verii.

Cu aşa mare bogăţie istorică, te întrebi dacă localitatea Cucuteni nu e căutată de românii din toate colţurile ţării. Ei bine, nu, mai degrabă turiştii străini vin cu autocarele, dar şi ei sporadic, pentru că nu au posibilităţi de cazare. Şi e greu şi cu prezentarea care trebuie făcută într-o limbă străină, planşele din muzeu fiind în română. Vara, când e tabăra de sculptură, vin în weekend şi turiştii străini cu autocarele. Cei de aici sunt de părere că s-ar putea continua cercetările arheologice: “La Pietrărie sunt şi acum câteva movile care se văd, dar nu le-a cercetat nimeni. Se poate să fie ca înainte, când dealul gemea de câte vase erau şi se scoteau. Acum oamenii ar mai căuta ei bogăţii pentru ei, dar e rezervaţie palentologică”, mi-a spus primarul comunei. Aşa că oamenii nu mai au voie să ia nici piatră, dar oricum sobe sau beciuri din piatră nu-şi mai fac, însă cioburi de vase vechi încă se găsesc la tot pasul. De fapt, oamenii poate mai descoperă şi azi idoli din lut cu chip de femeie sau alte piese importante, dar mulţi nu le mai dau nici o importanţă. Le oferă drept jucării copiilor. Sărăcia e cea mai dureroasă, important e să supravieţuieşti, iar pe ei nu îi mai interesează civilizaţiile trecute, fiindcă se chinuiesc să trăiască de la o zi la alta. Motivele cucuteniene cu spice de grâu, păsări, tind să dispară complet odată cu invazia chinezăriilor, care-s ieftine. Înainte de 1989, mai era tradiţia ţesutului, dar acum nu mai coase mai nimeni, aşa că motivele vechi au cam dispărut. Totuşi, alţii încă apreciază bogăţiile Cucuteniului, pentru că multe dintre ele au luat drumul Moscovei, odată cu o parte a tezaurului naţional. Au fost trimise în 1917 în Rusia spre păstrare şi nu au mai fost aduse înapoi. Altele zac în depozite pe la Iaşi la Palatul Culturii sau în capitală. Cu toate acestea, multe dintre piesele Cucuteni existente încă în ţară, în special cele mai importante, participă la tot felul de expoziţii grandioase în lume, la Vatican, la New York sau în altă parte. Ele fac şi astăzi gloria României.

Sătenii, căutători de aur?

Îl întreb pe portarul muzeului dacă a căutat şi el aur prin împrejurimi. Răspunde că nu are voie să caute, dar dacă ar găsi şi-ar da imediat demisia. “Nu uitaţi să treceţi că la Muzeul din Cucuteni nu este paznic, ci agent de pază, pentru că am făcut cursuri să păzesc istoria neamului”, spune agentul de pază., mai scrie Jurnalul.ro. Îşi aminteşte ce a fost la Cucuteni la Revoluţia din 1989: atunci oamenii au venit din sat împreună cu miliţianul şi au smuls portretele lui Nicolae şi Elena, care se aflau în muzeu, şi le-au dat foc. Au băut, s-au distrat, au făcut revoluţie la muzeu. Acum, locul tablourilor a rămas gol, ca şi mormintele, ca şi sufletele sătenilor din Cucuteni, nişte oameni din ce în ce mai sărăci.



Un comentariu despre subiectul „Comorile de la Cucuteni”:
Anonim spunea...

Din pacate ce a vazut jurnalistul la Cucuteni se intampla in toata tara doar conducatorii nostri mult iubiti care sant acum cateva sute se fac ca nu vad si aburesc pe toata lume ca la noi e bine, da e bine pentru uni dar majoritatea tace si rabda asteptand ceva dar nu stiu ce asteapta.
Zona este promitatoare dar ce folos daca nu ai voie sa cauti si cand spun acestea ma refer la o cautare organizata tip Arheologi + detectoristi cum a facut domnul Vasile Cotiuga la Iasi dar poate din cauza birocratiei si a legilor stupide pe o zona deja declarata sit nu se poate cauta cu detectoristi amatori. Asa ca lasa sa zaca acolo pana le gaseste unul cu sapa la prasit care nu a auzit de legea predari in 72 de ore si nici de recompensarea gasitorului asa ca va dati singuri seama ce ar face cu comoara.
Dar la noi e bine, e foarte bine, avem o tara bogata dar cu oameni saraci si nu mai stim cum sa le facem fabrici si uzine pentru ca cei vechi au cam murit iar noi tinerii nu prea stim nimic pentru ca si cei care ne invata nu stiu nimic.

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.