marți, 24 mai 2016

20 kilograme monede antice, statui și alte artefacte, descoperite în adâncuri

Doi scafandri au descoperit in adâncul mării un tezaur format din statui din bronz, monede și alte artefacte, care este posibil să provină dintr-o corabie de mărfuri, scufundată în urmă cu 1600 de ani.



Scafandrii au notificat Autoritatea Antichităților din Israel, care a constatat că o porțiune din adâncuri fusese curățată de nisip, dezvăluind rămășițele unei nave de mult pierdută, împreună cu ancore dinmetal, resturi de lemn și alte elemente utilizate în construirea navei.


Însă mult mai importantă a fost încărcătura navei. Printre artefacte, scafandrii au recuperat o lampă din bronz ilustrând imaginea zeului soare Sol; o figurină a Zeitei Lunii; o lampă cu imaginea capului unui sclav african; fragmente din trei statui in mărime naturală turnate din bronz; obiecte în formă de animale, utilizate pentru decorații la îmbrăcăminte; un robinet de bronz sub forma unui porc mistreț cu o lebădă pe cap; fragmente de vase mari, care depozitau apa de băut.


A fost de asemenea descoperit un tezaur monetar: aproape 20 kg de monede care poartă imaginile împăratului Constantin ( care a condus Imperiul Roman de Apus intre 312-324 dH și mai târziu a fost cunoscut sub numele de Constantin cel Mare, conducător al Imperiului Roman intre 324 - 337 d. Hr.), dar și a Licinius, rivalul lui Constantin, care a condus partea de est a Imperiului Roman.


"Statuile din metal sunt descoperiri arheologice rare, deoarece  în antichitate acestea au fost întotdeauna topite și reciclate. Când sunt descoperite artefacte de bronz, acestea sunt găsite de obicei in mare. Pentru că statuile s-au scufundat împreună cu nava, au fost salvate de la reciclare. Statuile sunt într-o stare deosebit de bună, având în vedere că au asteptat in adancurile Mediteranei mai mult de un mileniu și jumătate, fiind protejate de nisip. Prin urmare, ele sunt într-o stare de conservare uimitoare, ca și cum acestea au fost scufundate de curând mai degrabă decât în urmă cu 1600 de ani", au explicat arheologii, care au lăudat atitudinea scafandrilor, ce vor primi un certificat de apreciere și care au fost invitati să facă un tur al depozitelor Tezaurului Național.



Niciun comentariu despre subiectul „20 kilograme monede antice, statui și alte artefacte, descoperite în adâncuri”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.