36000 documente anterioare anului 1600 vor fi disponibile online

"Digitizarea documentelor medievale din Arhivele Naționale ale României” este un proiect lansat de Universitatea din București, prin care documentele medievale anterioare anului 1600, ce sunt păstrate în Arhivele Naționale,  in original sau copie, vor fi scanate si va fi creată o bază de date digitală accesibilă online, posibil in viitorul website arhivaistorica.ro.

Vor fi scanate documente din 32000 unități arhivistice, situate în 32 de filiale ale Arhivelor Naționale, in acelasi timp documentele fiind si inventariate prin identificatori ca datare, emitent, cota arhivistică, descriere, conținut cu rezumat, indice de nume și indice de materii, precum si prin imaginile documentelor și ale sigiliilor lor ( 250.000 de imagini ).

Baza de date va fi o adevarata comoară istorică, inclusiv pentru pasionatii de detectie metale, accesibila online gratuit de catre oricine, cu multiple posibilitati de gasire a documentelor de către utilizator. Pentru 7 filiale județene cu arhive mai mari se va crea câte un website ce va contine si un muzeu virtual.

De asemenea, 1000 documente vor fi restaurate înainte de scanare.

Majoritatea documentelor vizate de proiect (circa 90%) se referă la istoria Transilvaniei și sunt scrise în limbile latină (80%), germană și maghiară.

Documentele referitoare la țara Românească și Moldova sunt scrise în limbile slavonă și română.

Toate documentele vor fi scanate cu echipament specific, vor fi prelucrate de către paleografi, iar meta-datele rezultate vor fi introduse în baza de date.

Proiectul va fi finalizat pana cel mai tarziu in aprilie 2016, conform initiatorilor acestuia si va avea costuri de aproape 4 milioane lei, dintre care 85% finantare nerambursabila din partea Norvegiei, Islandei și Liechtensteinului, iar 15% finanțare nerambursabilă din bugetul național.

Colecție impresionantă de 12 milioane de imagini vechi sau istorice, dintre anii 1500-1922

Nu este o comoară din aur sau argint, dar este cu siguranță o comoară a documentării istorice in imagini: un academician american va crea o bază de date formata din 12 de milioane de imagini istorice, care pot fi reutilizate in mod gratuit. Kalev Leetaru a încărcat deja 2,6 milioane de imagini pe Flickr, intre care se pot efectua si cautări, datorita tag-urilor adăugate automat, iar restul de imagini vor fi adaugate până anul viitor.

Fotografiile și desenele sunt obținute din peste 600 de milioane de cărți din diverse biblioteci, fiind de către organizația Internet Archive.

Accesul la aceste imagini era extrem de dificil, pana la punerea in practica a acestui extraordinar proiect. Kalev Leetaru a declarat proiectul de digitalizare s-a concentrat până acum pe cuvinte și imagini necunoscute.

"Majoritatea bibliotecilor importante si-au digitizat cărțile detinute, dar acestea erau puse la dispozitie ca PDF-uri sau lucrări ce puteau fi cautate ca text. Ei s-au concentrat pe cărți ca o colecție de cuvinte. Actiunea noastra inverseaza fenomenul, concentrandu-se pe imagini. Cele mai multe dintre imaginile din cărțile scanate nu sunt în nici una din galeriile de arta din lume, fiindca originalele sau pierdut cu mult timp în urmă. Întinzându-se pe durata a 500 de ani, biblioteca de imagini arata modul în care lumea s-a schimbat.", a declarat acesta.

Imaginile sunt dintre anii 1500-1922, fiindcă restricțiile privind drepturile de autor s-au anulat pentru aceasta perioada.

Internet Archive a folosit o recunoaștere optică a caracterelor (OCR), program ce analizeaza fiecare din 600 de milioane de pagini scanate, in scopul de a converti fiecare cuvant din imagine în text de căutat. Software-ul a adaugat de asemenea ca legenda, pentru fiecare imagine, și textul din paragrafele imediat precedente și următoare din carte.

Colecția de imagini vechi sau istorice o găsiti dând click AICI.

A fost descifrată o scrisoare veche de 1800 de ani

A fost descifrată o scrisoare veche de 1800 de ani, trimisă către familia sa de către un soldat egiptean ce lupta într-o legiune romană din Europa. Textul pentru cei de acasă arată asemănări izbitoare intre ceea ce soldații gândeau atunci si acum.

Grant Adamson, un student la Universitatea Rice, a preluat în 2011 sarcina de a descifra papirusul.

Scrisoarea trimisă acasă de recrutul militar roman Aurelius Polion a fost descoperită initial in anul 1899, de către o expediție arheologică desfăsurată în orașul antic egiptean Tebtunis. Papirusul, scris in mare parte in limba greacă, fusese catalogat și descris pe scurt, dar până in acest moment nimeni nu il descifrase, mai ales că porțiuni ale conținutului scrisorii sunt incerte sau lipsesc și nu este posibil să fie reconstruite.

Scrisoarea a fost trimisă de Polion către fratele, sora și mama sa. În viața civilă era un vânzator de pâine si om care dorea cu ardoare să se întoarcă la familia sa, mai ales că trimise șase scrisori care au ramas făra raspuns. Soldatul scria:

"Mă rog zi și noapte să fiți sănătoși și mereu mă inchin înaintea tuturor zeilor în numele vostru.

Chiar când nu v-am scris, eu v-am avut mereu in mintea și sufletul meu.

Insa niciodată nu mi-ati raspuns nicunul dintre voi, daca sunteti sanatosi si ce mai faceti.

Sunt îngrijorat pentru voi, din cauza ca v-am trimis multe scrisori, dar nu mi-ati raspuns ca să stiu dacă sunteti bine.
V-am trimis șase scrisori.

Trebuie sa obtin de la comandant permisie si să vin să vă văd.

Vreau ca fratele meu care a crescut sa mă cunoască si să mă arate la vecini: uite, acesta e fratele meu."

Adamson crede că Polion a staționat o perioadă în provincia romană Pannonia Inferior din Aquincum ( in zona Budapestei actuale ). Insă legiunea de care apartinea Polion este cunoscută ca una mobilă, care ar fi fost mutată ulterior în Bizanț ( Istanbulul de astazi ) .

.Scrisul lui, ortografia și gramatica greacă folosită sunt haotice, ceea ce au făcut traducerea scrisorii deteriorate și mai dificilă. Probabil soldatul vorbea mai multe limbi, comunicând în egipteană sau greacă acasă la el în Egipt ( înainte de a înrolat în armată). Apoi a vorbit limba latină, cand era legiunea din Pannonia. Totusi, Polion stia să scrie, iar alfabetizarea era ceva rar in acea perioada.

Adamson crede Polion scria pentru cei de acasă în limba greacă, pentru că familia sa din Egipt, cel mai probabil, nu cunostea limba latină .

Datorită naturii personale a scrisorii și discutiilor de interes familial, traducerea a primit atenție în mass-media la nivel național și internațional.

Important cu privire la această scrisoare este că reflectă sentimentele unui soldat din lumea antică, iar emoțiile lui nu diferită de cele ale soldaților de astăzi, cărora le este dor de cei de acasă.

"Dacia preistorică", documentar video în limba română

"Dacia preistorică" este numele sub care am gasit pe Youtube acest documentar video complet, in limba româna.

Documentarul lanseaza o serie de presupuneri, inclusiv lingvistice, despre stramosii noștri.

Probabil documentarul are la bază "Dacia Preistorică", o lucrare a lui Nicolae Densusianu, apărută în anul 1913 la București, având 1.152 pagini.


Extrem de controversată, Dacia Preistorică și-a atras de-a lungul timpului critici din partea oamenilor de știință.

În cele circa 1.200 de pagini autorul dezvoltă teoria unei civilizații preistorice avansate, pe care Densușianu o numește civilizația pelasgă, cu leagănul în spațiul României de astăzi și care ar fi dat naștere (în viziunea autorului) întregii civilizații europen.

Lâna de Aur şi Gherga

Mutarea Gherganilor dinspre Caucaz i-a făcut să ajungă chiar şi până în Argos (din punct de vedere onomastic, Argos şi Gargos sunt ca acelaşi nume, cu lipsa consacrată G de la început precum o aspiraţie dialectală), localnicii închinând primul Templu zeiţei Hera, mama vitregă a lui Hercule / dinastia locală pretinzând că se trăgea din Hercule; Strabon a afirmat că odată întreg Peloponezul / Sudul Greciei continentale se numea Argos - cuvânt Pelasg însemnând “ţară” - acolo ajungând şi Canaaniţi. Pe Câmpia Argolid din S - locul unde conform lui Pausanias au fost utilizate scuturile prima dată - a fost ridicată Piramida Argolis, datată în 1995 de Laboratorul de Arheometrie din Atena şi de Laboratorul Nuclear al Universităţii Scoţiene Edinburgh înaintea celor Egiptene. Fortăreaţa Pelasgă Larisa apăra localitatea / distrusă de o răscoală a sclavilor în 494 î.C. Conducătorul Pelasg local Ghelanor a ajuns să fie învins de către Libianul Danaus / Danaan, cu rude Egiptene (care a traversat Marea Mediterană special pentru acel atac, împreună cu clanul său Nord-African - avea zeci de copii - după aceea textele Egiptene denumind Sudul Hemului şi ca Danuna), preluând conducerea Argos şi instaurându-şi acolo puterea, continuată apoi în Peninsula Balcanică prin numeroşii săi urmaşi Ahei, între care, înaintea Războiului Troian, a fost Iason; Danau era fratele faraonului Ahmose - în timpul căruia s-a încheiat dominaţia prinţilor Canaaniţi asupra Deltei Nilului - şi cum nu putea domni atunci în Egipt, în 1527 î.C. a trecut cu Aheii din Hemi în Hem (adică din Egipt în Balcani), Eschil în Tragedia Rugătorilor din 470 î.C. consemnând că la sosire el a cerut Pelasgilor protecţie şi un loc de aşezare, afirmând că era tot din neamul celor din Argos. Danaii - cei sosiţi la sfârşitul secolului XVI î.C. din N Egiptului în Peloponez - deoarece aveau conducătorul din familia faraonului Ahmose / Ah-meş, au fost de aceea ştiuţi ca Ahei (şi episcopul Eusebiu din Cezareea, în “Pregătirea evanghelică”, a consemnat că religia Elenilor provenea din timpul lui Ah-moş / Ahmose).





Piramidă Greacă


Expediţia din Epoca Bronzului a Tesalianului Iason până în Colchis la colonia Milesiană Phasis 42,09 lat. N, 41,40 long. E - azi Poti / Georgia - din Câmpia Circeană / Kirkaiu (conform şi scrierii lui Apolloniu din Rodos 2:400) după Lâna de Aur este celebră. Practic, se ştia că blana de oaie aşezată în albia unui râu cu aur aluvionar prinde particulele şi pepitele, împiedicându-le să se piardă în fluxul râului; lâna e apoi scoasă cu grijă din râu, uscată - iar praful de aur scuturat într-un recipient potrivit. Expediţia celor 50 de argonauţi - către Ţinutul Amazoanelor, ştiut ca foarte bogat - a fost începutul comerţului maritim şi al colonizărilor mai organizate, prima debarcare fiind, conform cercetătoarei Georgiane Natela Popkhadze, în Regatul Ghirgheian / Kirkeian al Amazoanelor, la Kerch 45,20 lat. N, 36,28 long. E (din Tauris - numele Grec pentru Crimeea - importantă colonie a Miletului / de unde provine numele Strâmtorii Kerci ce leagă Marea Karga / Azov de Marea Neagră, Donul având înaintea Potopului acolo o deltă; apoi, pe cealaltă parte a Strâmtorii, Grecii au ridicat peste vechea aşezare a populaţiei Sindi / Circasiană pe cea regală Gorgippia 44,52 lat. N, 37,22 long. E, distrusă de Huni); e de ştiut despre Kerkeţi că au fost strămoşii Cherchezilor. Anual, Gargarul rege al Amazoanelor petrecea câteva luni în zona aceea (obişnuit ele aveau regine, pe atunci fiind momente rare când domnea un rege).


Între alţii, Carianul Apolloniu din Rodos în secolul III î.C. s-a preocupat şi a scris Argonauticele: în Colchis / Kolkis, prinţesa Medeea - fiica regelui, după numele căreia s-au numit în mileniul I î.C. Gherga-nii din Ghergania ca Mezii din Media - se opunea politicii tatălui său de a-i ucide pe străinii ajunşi în ţinutul lor (în vechime străinii erau respectaţi datorită asocierii lor cu mesagerii altor lumi, existând şi credinţa că sub înfăţişarea străinilor obişnuiau chiar zeii să umble pe pământ, ulterior şi Platon ajungând să se împotrivească epifaniei, afirmând că “nici un poet să nu mai spună că zeii iau toate înfăţişările şi că sub chipul unor străini intră în oraşe”), făcându-l pe Iason să promită că o va lua în căsătorie dacă îl ajuta să găsească Lâna de Aur; profitând de cunoaşterea ţinutului, Medeea a reuşit să deschidă templul unde se afla preţiosul obiect, în timp ce argonauţii atacau Amazoanele şi le puneau pe fugă. După obţinerea Lânii de Aur, Medeea a fugit cu Iason şi cu argonauţii, ajungând şi la mătuşa ei Kirke / Circe, din Italia de azi: nobilă Amazoană care le-a făcut ritualul de purificare pentru ceea ce au săvârşit (drumul argonauţilor cu Lâna de Aur pe Istru / Dunăre a trecut pe la Gherghina / Galaţi şi Gherdap / Porţile de Fier).





Lâna de Aur

Ajuns în Balcani, unde Medeea nu-i mai folosea, Iason a părăsit-o. Caucazul Antic de la V la E pe lângă Colchis a mai avut regatele Armenia, Iberia şi Albania. Strabon a scris că denumirea Armeniei - însemnând “ţara râurilor” - era după coloniştii trimişi de argonauţi de lângă Cercinium, din localitatea Armenium, de la cel mai mare lac din Tesalia (locul unde Apollo Gergithius s-a cununat cu Coronis şi l-a avut pe primul său născut Asclepios / Esculap, “patronul medicinii”; e de ştiut că în preajma Oracolelor sale din zonă - inclusiv din Tricca - se practica incubaţia: contactarea fantomelor eroilor în somn / prin vise, dormind ritualic acolo). Pausanias IV 30:2 a scris că Gargaros a fost nepotul lui Asclepios, cu “darul de a tămădui pe bolnavi şi pe cei cu beteşuguri”. În 117, istoricul Roman Tacit în Analele sale 6:34 a consemnat ceea ce afirmau în timpul lui cei din pădurile Caucaziene ale Iberiei şi Albaniei: că proveneau din anturajul Tesalian al lui Iason (regiunea din răsăritul Pindului în care se află şi Depresiunea Tricca / Trikala, cea mai mare concentrare Ghergană din Grecia).


Trebuie ştiut că la începuturile sale fierul era la fel de preţios ca aurul, găsindu-se - pe lângă zăcământul Anatolian Ida - de asemenea şi în Caucaz (în Anatolia fierul era prelucrat din secolul XX î.C., ceea ce o făcea foarte atrăgătoare pentru invadatorii aflaţi în stadiul Epocii Bronzului, Imperiul Hitit apărând şi dezvoltându-se astfel, ca promotor mondial al Epocii Fierului, dispărând odată cu invaziile sincrone ale Elenilor în Troia şi Evreilor în Canaan).





Traseul argonauţilor

În 1970, Francezul Paul Diel în studiul despre “Simbolismul din mitologia greacă” a considerat că lâna toarsă într-un fir subţire se asocia prosperităţii şi fecundităţii - însemnând soarele şi aurul - tezaurul “lânii de aur” fiind mai mult spiritual decât material, lâna semnificând puritatea iar aurul semnificând adevărul.


Articol preluat de pe site-ul http://origineagherga.blogspot.com cu acordul autorului Eugen Gherga .


Intreaga lucrare "Originea Gherga" poate fi descarcată in format digital de aici:

Originea Gherga descărcare completă
- sub formă de carte -
(PDF, 614 pagini, 153 MB)
.eu
.ro
.org

Monedele Gherga

În V Anatoliei, în secolul VII î.C. Gherghiţii au fost printre cei care au bătut primele emisiuni monetare din lume iar în secolul următor, ca urmare a dominaţiei Perşilor, tributul V Anatolienilor către ei a fost acceptat nu în natură - ca în restul Imperiului - ci în monede, ceea ce a dus pentru câteva secole la emisiuni monetare numeroase, printre acelea fiind şi unele personale ale Gherghiţilor. Începând cu secolul VI î.C., pentru aproape 3 secole, 2 din centrele lor - noua Gargara de la poalele Masivului Ida şi vechea Gherghis din Troia - au emis mai multe serii de monede, majoritatea fiind marcate cu numele lor, ca de exemplu:


Gargara menţinea strânse legături mai ales cu Miletul. Era faimoasă în Antichitate pentru solul său fertil. De la sfârşitul secolului VI î.C. până la mijlocul secolului IV î.C., Gargara a ajuns să emită monede, începând cu cele având inscripţia Gar:








În prima jumătate a secolului V î.C., Gargara emitea monede pe acelaşi tipar, pe o parte cu femeia purtându-şi părul în coc şi pătratul închipuind cele 4 câmpuri tipice Svasticei pe cealalaltă parte:







În a doua jumătate a secolului V î.C., pe monedele emise de Gargara au apărut pe o parte chipul lui Apollo Gherghitios şi inscripţia mutată în pătratul de pe cealalaltă parte:







Drahmele din prima jumătate a secolului IV î.C. emise de Gargara aveau pe o parte chipul lui Apollo Gergithios încununat cu lauri şi pe cealalaltă parte un taur păscând, cu inscripţia Garg:









În a doua parte a secolului IV î.C., monedele Gargare au revenit la inscripţia Gar - însă cu un cal în galop şi o torţă - pe o parte şi faţa lui Apollo Gergithios pe celalaltă parte:







În 480 î.C., Gherghis era în alianţă monetară cu învecinatele Abydos şi Kebren / devenită mai târziu Alexandria Troiei, mai ales în acele 3 târguri Troiane circulând monedele emise de Gherghis, cu Sfinxul / Grifonul pe o parte şi Gorgona pe cealalaltă parte, având valoarea unei jumătăţi de drahmă:






De la mijlocul secolului V - adică din 450 î.C. - cu valoarea de o drahmă erau monedele emise din Gherghis având-o pe Sibila pe o parte şi Sfinxul / Grifonul (cu inscripţia Gherghisio) pe cealalaltă parte:








Până în secolul III î.C., Gherghis a tot emis monede, ediţiile încetându-şi apariţiile datorită lui Attalus din Pergam, care a distrus vechea şi prospera localitate Ghergană:





Monedă Gherghiră din prima jumătate a secolului IV î.C.







Monedă Gherghiră din a doua jumătate a secolului IV î.C.






Monedă Gherghiră din prima jumătate a secolului III î.C.





Monedă Gherghiră din a doua jumătate a secolului III î.C.



Pe lângă monedele Troiane - Gargare şi Gherghire - în Anatolia mileniului I î.C. Gherganii au mai emis de pildă monede în Likia, din 485 î.C., de când acolo conducea, ca aliat al Perşilor, Kuprilli din Dinastia Kheriga / Gherga; el a început cu un leu pe o parte şi Trinacria (model la modă în secolul precedent, din V Anatoliei până în Sicilia) pe cealalaltă parte - îmbinând numismatic astfel zoomorfismul răsăritean cu simbolismul apusean - şi a continuat cu portretul său împreună cu Trinacria:










Din a doua jumătate a secolului V î.C. au fost bătute monedele Kherei, începând cu înfăţişarea Atenei pe o parte şi pe cealalaltă parte a lui Kherei - fratele lui Kheriga - îmbrăcat Persan (Kherei emitea banii din Telmessos, cel mai mare oraş din Likia, sediul fratelui său Kheriga fiind în Xanthos, capitala Likiei; ei erau nepoţii lui Kuprilli).





Kherei din 440 î.C.





Kherei din 420 î.C.




Kherei din 400 î.C.

La mijlocul secolului IV î.C., diversele emisiuni monetare ale Gherghiţilor în Likia însă n-au mai circulat, căci prin decesul din 385 î.C. al lui Arbina Gherghi, fiul lui Kheriga, îngropat cu mare fast în Monumentul Nereid din capitala Xanthos (azi în Muzeul Britanic) şi datorită extinderii controlului apusean asupra zonei, Dinastia Gherga şi-a încetat exercitarea puterii la vârf ce a avut-o în Likia; Carianul Mausol - care conducea din 377 î.C. - a fost extrem de impresionat de mormântul lui Arbina / Erbinna, astfel încât cu inspiraţia Gherga din 353 î.C. în Halicarnas / azi Bodrum, realizându-se, într-un efort de 2 ani, Mausoleul său: una dintre minunile lumii Antice (servind ulterior ca şablon şi pentru mormântul împăratului Alexandru cel Mare din Alexandria / Egipt, etc).


Articol preluat de pe site-ul http://origineagherga.blogspot.com cu acordul autorului Eugen Gherga .


Intreaga lucrare "Originea Gherga" poate fi descarcată in format digital de aici:

Originea Gherga

descărcare completă
- sub formă de carte -
(PDF, 614 pagini, 153 MB)
.eu
.ro
.org




Mormântul lui Arbina Gherga

Statuile Gherga

Se considera că zeii, oamenii şi lumea naturală împărtăşeau aceeaşi esenţă divină - pe baza unei forţe indestructibile care le străbate - şi statuile erau mărturiile acelei personificări. Oamenii interpretau sacrul ca pe o forţă puternică. Ei doreau să împărtăşească viaţa zeilor, depăşind limitele şi pericolele existenţei lor fragile; drept urmare, doreau să fie cât mai aproape de locul sacru. Templul se afla în mijlocul comunităţii iar oamenii aşezaţi în jurul acelui loc sfânt credeau că-şi pot trăi viaţa în preajma divinităţii. Oamenii căutau să obţină protecţia zeilor în timpul vieţii mai mult decât după moarte. Şi umanizarea zeilor era o caracteristică a culturii vremii - aparţinând unei concepţii asupra lumii în care fiinţa umană reprezenta un standard. În sculptură, umanitatea era asemenea zeităţii. Tipul sculptural fără multe detalii şi nedecorarea construcţiilor în detaliu denotă vechimea aşezării Gherga.

Chiar lângă Templul Gherga - la mică distanţă se află un grup de case ruinate şi o stradă delimitată de ziduri - sunt statui din piatră răsturnate, cu dimensiuni de câţiva metri (una - având un soclu rectangular purtând sculptura unui cap de taur, cea mai mare, având 5,20 metri înălţime - a aparţinut protectoarei lumii venerată din Epoca Pietrei, una masculină are găuri pe piept deoarece purta o placă / pe spate având scris mare în Greacă “aşezarea Gherga” şi una, la intrarea Sudică a localităţii, are inscripţionată pe piept numele Gherga, tot cu litere din alfabetul Grec); statuia din nişa Templului Gherga a dispărut.

Nişa Templului Gherga

În prezent, în Sanctuarul Gherga au rămas 3 statui Gherga din piatră: statuia “bunicii” Gherga, Marea Zeiţă, statuia “bunicului” Gherga, Zeul Apollo şi statuia “tatălui” Gherga, adică eroul Gherga / după cum apare scris prin inscripţia de pe piept, căci statuile Gherga anterioare, din lemn, demult au dispărut iar cele din marmură ce existau când au năvălit Romanii au fost duse la vilele lor, pentru împodobire (în Sfânta Treime Ghergană din piatră rămasă în formă personalizată, totul era fundamentat pe “bunica” Gherga, ceremonialul fiind dedicat “bunicului” Gherga, el petrecându-se sub patronajul “tatălui” Gherga). În politeismul practicat pe atunci, în Sanctuarul Gherga ea era asimilată cu Artemis şi statuia de lângă ea cu a fratelui ei Apollo, în marginea Sanctuarului fiind ipostaza nocturnă a lui, Dionis; la Obeliscuri era invocat strămoşul Hermes (din perechea cealalaltă de bunici Gherga, cel care a fost însurat cu Afrodita, denumită Venus de Romani).

Statuia Marii Zeiţe Gherga

Localnicii Gherga au ridicat statui de zeu (care nu erau decorative, ci obiecte de cult), au făcut morminte şi fântâni; în mod preponderent - pe lângă serviciul religios asigurat pentru Cariani în aşezarea lor - ei se ocupau cu agricultura pe pământurile înconjurătoare, aflate în proprietatea Gherga. În Caria, cele mai vechi statui erau din lemn; statuile Greceşti din piatră au apărut în secolul VII î.C. (primele statui de piatră fiind cele de cult, inspirate de către Cariani din Egipt). Tot până atunci - secolul VII î.C. - statuile erau de un accentuat schematism în execuţie, detaliile operelor de mare fineţe apărând ulterior. Statuile Gherga sunt arhaice, toate pe baza frontalităţii, având drept caracteristici stilul sever de austeritate şi rigiditate; o particularitate a statuilor era policromia: toate erau pictate în culori, fapt care le făcea mai uşor accesibile gustului oamenilor şi totodată le comunica un aer vesel (erau pictate ochii, părul, buzele, chiar şi amănuntele veşmintelor, urmărindu-se astfel conferirea de mai multă viaţă - de fapt un spor de realism brut pentru susţinere şi subliniere a efectului artistic - astfel încât să fie cât mai accesibile privitului).

E de observat că la Greci ofrandele aduse unei divinităţi pentru împlinirea dorinţelor erau depuse pe genunchii statuii zeului reprezentat, aproape întotdeauna, în poziţie şezândă; în Sanctuarul Gherga toate statuile Gherga erau frontale şi verticale: nici una şezând, ceea ce denotă - în plus - caracterul misterios, aparte atât al lor, cât şi al restului ansamblului Gherga în care erau integrate (e de ştiut că statuilor Gherga credincioşii Cariani le aduceau şi veşminte).

Statuia lui Apollo Gherga

Arheologul Galez Stephen Mitchell consemna în 1999 că până în secolul XIX lângă Templul Gherga putea fi admirat capul statuii de 5,2 metri a Sibilei, în greutate estimată de peste 9 tone / ştiută ca “mama muntelui” - acum lipsă. În imediata sa apropiere există răsturnată de pe soclul său de peste un metru (piedestalul înfăţişa un taur) o statuie de circa 3 metri, aparţinând unui bărbat cu umerii pătrăţoşi, cu atitudine hieratică - adică solemnă, rigidă, conform canoanelor religioase - şi în S Sanctuarului Gherga, la intrarea dinspre Hilarima, o statuie pe al cărui piept stă scris Gherga / redarea simplificată a statuilor era intenţionat stilizată, ca să le fie conferite un aspect “supranatural”.

Articol preluat de pe site-ul http://origineagherga.blogspot.com cu acordul autorului Eugen Gherga .

Intreaga lucrare "Originea Gherga" poate fi descarcată in format digital de aici:

Originea Gherga
descărcare completă
- sub formă de carte -
(PDF, 614 pagini, 153 MB)
.eu
.ro
.org

Primele construcţii de piatră - Cultura Gherzană

Cultura Gherzană a făcut şi primele construcţii din piatră ale vechiului Egipt, pe lângă cele realizate din cărămizi de lut, sub influenţa stilului Canaanit / regiunea - dintre Eufrat / Mesopotamia şi Marea Mediterană, delimitată la S de Deşertul Negheb şi la N de Munţii AntiLiban - unde pe atunci trăiau Gherghe-seii; localnicii aveau schimburi cu Canaanul şi importau numeroase bunuri ceramice, realizau perfecte vase din piatră - prin procedee neştiute azi - dar utilizau şi lut din deşertul care se forma în apus (ajungând şi să se inspire din arhitectura Canaanită). Numele vazelor / vaselor la Egiptenii Antici era “Me-Gherg”, hieroglific cu reprezentarea următoare:

Acolo unde Nilul se ramifică pentru a-şi începe Delta, lung de 73 metri şi înalt de 20 metri, Sfinxul - lângă care Egiptenii în prezent îşi au capitala - erodat de ploile care erau la momentul realizării sale, îşi are numele pentru creatura reprezentată, cu cap feminin şi corp de leoaică; e de ştiut despre cultul leoaicei luminii că s-a răspândit din N Indiei spre apus din cele mai vechi timpuri îndeosebi în Orientul Mijlociu, Anatolia şi Egipt, de exemplu Sfinxul din Gobekli Tepe 37,13 lat. N, 38,55 long. E / Anatolia fiind datat din timpul Potopului, de la mijlocul mileniului X î.C). Pe de o parte, în vechiul Egipt, felinele erau considerate membri ai familiei iar pe de altă parte, dintre feline doar leii trăiesc în familii (iar leoaica avea semnificaţie specială, deoarece era simbolul maternităţii, senzualităţii şi sexualităţii feminine).

Statuia Sfinxului, ce de la o dată incertă are cu hieroglife inscripţionată pe ea numele “Ghergher”, a fost sculptată într-o singură bucată de piatră - fiind cel mai mare monolit din lume - şi în trecut statuia, ce străjuia platoul pe care au fost ridicate piramide, admirând răsăritul soarelui, era pictată: roşu pentru faţă şi corp, galben cu dungi albastre pentru cap (capul, acum mai mic decât cel iniţial, este aşa deoarece a fost remodelat la apogeul Regatului Vechi - în secolul XXVI î.C. - de faraonul Khufu / Kheops înmormântat lângă Sfinx, în cea mai mare piramidă din lume, ce are suficientă piatră pentru a fi construit cu ea un zid înalt de jumătate de metru care să înconjoare planeta pe la Ecuator). Astronomul Scoţian Piazzi Smyth în 1880 a observat ca interesantă amplasarea Sfinxului în centrul geodezic mondial - adică mijlocul geografic al uscatului globului - în sensul că: “suprafaţa uscatului la Est de Sfinx e egală cu suprafaţa uscatului la Vest de Sfinx iar pământul de la Nord de Sfinx este egal cu cel de la Sud de Sfinx”.

Sfinxul în centrul geodezic al lumii

În urmă cu peste un secol, istoricul Nicolae Densuşianu în “Dacia preistorică” a scris: “Numele de Sfinx nu se poate explica nici din limba Egipteană, nici din limba Greacă; cuvântul era de origine Barbară. În ziua de 9 martie, Românii încă serbează memoria Moşilor, numiţi Sfinţi, în onoarea cărora se împarte ca pomană colaci (ce nu-s rotunzi, ci au formă antropomorfă) lunguieţi, cu cap de om, numiţi Sfinţişori, ceea ce indică originea numelui şi destinaţia religioasă ce o avuseseră la început simulacrele, de formă lunguiaţă şi cu cap de om, numite ‘Sfinx’, ce se puneau pe mormintele Egiptene” (mult ulterior, peste acea zi creştinii au introdus amintirea mucenicilor Anatolieni). Difuzia triunghiulară a razelor soarelui a fost motivul pentru care forma de piramidă era sacră - ca replica redusă a muntelui din vârful căruia cobora divinul - piramidele fiind o formă mai luxoasă a Gorganelor (adică a movilelor funerare din EurAsia), căci erau ridicate numai din piatră; iniţial - Egiptean - erau numite “mer” (denumirea de “piramide” fiind din vechea Greacă). În secolul X, istoricul Arab Al Masudi - pe baza unor surse Copte - opina despre piramide că “Surid a poruncit preoţilor să depună înăuntru suma înţelepciunii lor şi a cunoştinţelor ce le aveau în felurite arte şi ştiinţe, ca să rămână mărturie spre binele celor care vor putea cumva să le înţeleagă” (majoritatea cercetătorilor l-au identificat pe Surid ca un strămoş Ghergan, în legătură cu Thot sau Hermes / Ham, “stăpânul timpului”). Philon 64 - 141 din Byblos / Liban în “Istorii Feniciene” l-a citat pe primul scriitor Fenician, preotul Sanchoniathon din Beirut / Liban (care a trăit cu mai mult de un mileniu înaintea lui) că acela a scris din “Cosmogonia” lui Thot - bunic Ghergan / conform Bibliei, el fiind notat de Evrei ca Ham, fiu al lui Noe - astfel: “Începutul tuturor lucrurilor este alcătuit dintr-o ceaţă întunecată de natură spirituală şi dintr-un tulbure haos negru, ce mult timp au rămas fără margini; dar atunci când acel duh s-a îndrăgostit de propriile sale principii prime şi ele au fost amestecate, acea îmbinare s-a numit iubire: iar acea iubire a fost începutul creaţiei tuturor lucrurilor. Însă haosul nu ştia de propria creaţie; din îmbrăţişarea sa cu duhul s-a născut fermentaţia: Marea Mamă. Din Ea izvorî toată sămânţa creaţiei, pentru naşterea tuturor; s-au ivit vieţile ce aveau inteligenţă, ultimele fiind cele ale veghetorilor cerului, alcătuite în chip de ou, strălucitoare ca Marea Mamă, precum soarele şi luna, precum stelele şi sferele planetelor. Iar când acea primă negură a început să lumineze, prin căldura ei s-au produs norii mării şi pământului, revărsându-se şuvoaie mari de ape din firmament; la spargerea tunetelor, vieţile raţionale vegheau, în timp ce pe pământ şi pe mare oamenii au tresărit la ecoul lor şi s-au înspăimântat”. Conform teologului Clement 150 - 215 din Alexandria Egiptului, Thot - bunicul Gherga - a scris 42 de cărţi; în lucrarea “Cheia”, bunicul Ghergan Thot / Ham a scris că ”viciul sufletului este necunoaşterea iar virtutea sufletului este cunoaşterea, ştiinţa fiind dar divin”. Din alte texte ale lui Thot / Hermes, mediator între cer şi pământ, care cunoştea secretele legilor divine şi a dat Egiptenilor ştiinţele - ca “Despre mintea comună”, “Predica desăvârşită”, în care se adresa fiului său, etc. - răzbat profunzimi ale cunoaşterii tipic vedice (peste milenii religios considerate monoteist ori exprimate matematic de către fizicianul Evreu Albert Einstein prin teoria relativităţii): “Mintea nu suportă un suflet leneş, ci îl lasă legat de trup, ce îl trage în jos. Un asemenea suflet, o fiule, nu are minte şi de aceea nici nu trebuie numit om. Căci omul este o făptură divină şi nu se compară cu nici o vieţuitoare de pe pământ, ci cu cei care sunt în cer şi care se numesc zei. Căci nici unul dintre zeii din cer nu va coborî pe pământ, trecând de hotarele cerului, însă omul se înalţă la cer şi îl străbate în lung şi-n lat. Şi el află ce lucruri sunt în înalt şi ce dedesupt şi cunoaşte totul cu de-amănuntul. Iar ceea ce le întrece pe toate este că el nu părăseşte pământul şi cu toate acestea el urcă deasupra, atât de mare este puterea lui. Prin urmare, trebuie avută cutezanţă şi spus: omul de pe pământ este zeu muritor şi zeul din cer este om nemuritor. Aşadar, toate lucrurile provin din această pereche: lumea şi omul; iar toate acestea din Unul. Descompunerea nu înseamnă moarte, ci descompunerea a ceva compus; acesta este descompus nu pentru a fi distrus, ci pentru a se reînnoi. Căci atunci ce este lucrarea vieţii? Nu este oare mişcare? Şi ce anume este neclintit în lume? Absolut nimic, fiule! De aici rezultă că statornicia veşniciei pare a fi mobilă iar mobilitatea timpului, statornică, prin legea fixă a curgerii lor. Şi astfel, ar putea să pară că zeul însuşi se mişcă în propria lui imuabilitate. Căci în imensitatea echilibrului există o mişcare neschimbătoare; legea imensităţii sale este neschimbătoare. De aceea, aşa cum veşnicia este mai presus de limitele timpului tot aşa timpul, chiar dacă definit prin număr, prin alternare ori prin revoluţii periodice, tot veşnic este. Astfel, ambele apar ca fiind deopotrivă infinite şi veşnice. Statornicia fiind punctul fix ce serveşte drept bază a mişcării, trebuie - datorită acestei stabilităţi - să ocupe locul principal. Căci energia este cea care produce schimbarea ori devenirea. De unde rezultă, fiule, că întregul univers este plin de energii”. Construcţiile de piatră ale Egiptului au ajuns la apogeu cu cea mai veche dintre minunile lumii Antice: lângă misteriosul Sfinx, de la care apoi a derivat termenul “sfânt”, cea mai înaltă construcţie a omenirii pentru milenii a fost piramida din bazalt - foarte dur - tăiat interesant, aşa cum se vede în imaginea dinspre partea ei răsăriteană (Ovidiu Drimba în “Istoria culturii şi civilizaţiei” din 1985 a explicat o procedură din acele vremuri ale Epocii Pietrei - când uneltele metalice lipseau cu desăvârşire, fiind disponibile doar ciocane şi dălţi din piatră sau sfredele de cuarţ - ca fiind prin dilatarea lemnului de salcâm introdus în crăpături, peste care se turna apă, acela prin umflare rupând piatra, o altă tehnică constând din tăierea blocurilor prin tragerea repetată cu sfori îmbibate de nisip, ca nişte fierăstraie); Marea Piramidă era în exterior acoperită cu plăci îmbinate foarte exact, din calcar orbitor de alb (căzute însă de-a lungul timpului), şlefuite încât făceau monumentul să strălucească în mod cristalin, ca şi cum ar fi fost dintr-o bucată, totul arătând ca un munte înzăpezit.

Sfinxul era asociat Gherghiţilor, după cum a apărut în nenumărate imagini Antice din V Anatoliei, inscripţionate ΓΕΡΓ = GHERG, ΓΕΡ.ΚΑ = GHER.KA, ΓΕΡΓ.ΚΑ = GHERG.KA, ş.a. / inclusiv pe unele dintre primele monede din lume, studiate între altele şi de numismatul Italian Domenico Sestini în 1820 (acolo ajungând în legătură şi cu fantasticul Grifon din N Indiei şi Altai, ostil cailor - o simbioză între pământ şi cer, leu şi vultur / şoim - emblematic de pildă în Mesopotamia mileniului III î.C. pentru familia lui Ghilga-meş / Ghirga-meş, consacrat de Greci lui Apollo Gergithios ca păzitorul aurului din N, aflat până în prezent de exemplu pe steagul Pomeraniei, etc).

Monede din Gherghis / Troia

Cultura Gherzană, începută în capătul Sudic al Căii Gherga, la Nubt / Naqada, însemnând “oraşul aurului” 25,57 lat. N, 32,44 long. E - locul primului zigurat din Egipt, ştiut ca Piramida Ombos, ce poartă inscripţia zeităţii Gherga, după cum a evidenţiat de pildă în 1920 Britanicul Wallis Budge, unde era venerat Set / fratele mai vârstnic al lui Osiris (mult ulterior, Evreii l-au indicat în Biblie pe Set ca al treilea fiu al lui Adam şi Eva), înfăţişat de Egipteni ca un ins ceresc cu pielea albă şi părul roşu - s-a încheiat odată cu unificarea Egiptului, la sfârşitul mileniului IV î.C. / până atunci ea manifestându-se mai mult în Egiptul de Sus, adică în Sud, pe cursul superior al Nilului (Egiptul de Sus era în Valea Nilului şi Egiptul de Jos era în Delta Nilului).

Zeiţa Gherga: Nebt Gerg

Articol preluat de pe site-ul http://origineagherga.blogspot.com cu acordul autorului Eugen Gherga .

Intreaga lucrare "Originea Gherga" poate fi descarcată in format digital de aici:

Originea Gherga
descărcare completă
- sub formă de carte -
(PDF, 614 pagini, 153 MB).eu
.ro
.org