duminică, 12 decembrie 2010

Comoara din insula lui Montecristo

Desi multi au auzit a auzit de Contele Montecristo, puţini sunt cei cărora li se permite accesul pe insula cu acelasi nume. Montecristo, sau “Muntele lui Hristos,” este o insulă mică din arhipelagul toscan, la jumătatea distanţei dintre Corsica şi peninsula italiană. Și ar fi putut rămâne în continuare doar o altă insuliță mediteraneană, dacă nu ar fi făcut-o celebră Alexandre Dumas în cartea sa "Contele de Monte Cristo".


Această insulă vulcanică, într-adevăr un colț de paradis, a fost cunoscută atât de greci, cât și de romani – primul său nume fiind Artemisia, iar apoi Mons Jovis. În secolul al XV-lea, Episcopul din orașul Palermo, St Mamiliano, s-a refugiat aici când vandalii au atacat Sicilia şi, conform legendei, s-a luptat şi a ucis balaurul care păzea insula. El a redenumit insula Montecristo şi a fondat aici o mănăstire.


În ciuda faptului că Mănăstirea San Mamiliano ajunsese să fie importantă în Evul Mediu, în secolul al XVI-lea, insula Montecristo a fost confiscată de către piratul turc Oruç Reis (cunoscut în Occident ca Barbă Roșie) și au apărut zvonurile despre bogățiile adunate de el și de succesorul său, Turgut Reis (Dragut). Acestea se pare că au fost ascunse într-o grotă de pe insulă. Alte legende vorbesc despre comori ascunse de către călugării de la San Mamiliano atunci când Dragut a jefuit mănăstirea în 1553.

Alexandre Dumas a vizitat Montecristo în 1842 şi a fost atât de impresionat de frumuseţea insulei şi de “mirosul de cimbru și mătură”, încât el a tranformat-o în locație pentru romanul său (deşi insula nu corespunde cu exactitate descrierilor din roman), fiind atras si de poveştile despre comoara ascunsă în aceste locuri.

Astăzi accesul pe insulă este controlat de către guvernul italian, dar se poate acorda totuși viză de o zi pentru a vizita insula vulcanică. Dacă poveştile despre comori sunt adevărate sau nu, este greu de spus, dar guvernul italian nu permite vizitatorilor să meargă să săpe aici pentru a afla acest lucru.

Cu comoară sau nu, insula este cu siguranţă o comoară naturală și este aproape în întregime pustie, iar singurele mărturii vizibile ale construcțiilor realizate de om sunt ruinele mănăstirii şi Vila Cala Maestra.
Sursa: http://aliceboboc.wordpress.com/2010/06/07/o-comoara-poate-exista-inca-pe-insula-interzisa-insula-montecristo/

Aurul - noua si vechea moneda de schimb a umanitatii

Oamenii cauta deseori comori pentru aurul pe care il contin. Cei bogati sau natiuni intregi au ascuns aurul, in momente de pericol, si astfel au aparut comorile. Este clar pentru oricine ca aurul e valoros in sine, chiar facand abstractie de valoarea sa arheologica. Asadar, in cele ce urmeaza vom prezenta pe scurt tendintele aurului ca moneda etalon in sensul pur economic, chiar daca acesta nu are un efect vizibil direct pentru cetateanul obisnuit. Totusi merita discutat, chiar in contextul unui site dedicat comorilor.

Scriind intr-un editorial al ziarului Financial Times, Robert Zoellick, presedintele Bancii Mondiale propune solutii pentru subiectul momentului - „razboiul monedelor”. Daca solutiile pentru explicarea nivelului artificial al yuan-ului nu surprind, propunerea de a adopta aurul drept un standard global atrage atentia. Desi ideea nu este dezvoltata, propunerea lui Zoellick ca „aurul ar trebui sa fie un punct de referinta internationala in ceea ce priveste asteptarile pietei privind inflatia, deflatia (scaderea generalizata a preturilor) sau cursul de schimb” conduce la ideea raportarii monedelor din nou la aur.

Etalonul aur a mai fost utilizat in trecut si inseamna stabilirea unui raport de schimb intre monedele nationale si aur. Implementarea sistemului propus ar putea dura, dupa cum estimeaza si Zoellick, iar momentul ales pentru a anunta aceasta propunere, plus existenta unei influente franceze sau chineze si reducerea rolului dolarului la nivel global, au ridicat intrebari din partea economistilor si profesorilor citati de Reuters.

Sistemul Bretton Woods

In opinia fostului oficial al Trezoreriei SUA, acest sistem ar trebui sa inlocuiasca sistemul flotant al cursurilor de schimb ce dateaza din anul 1971 cand sistemul Bretton Woods a fost abandonat. Intre 1945 si 1970 sistemul Bretton Woods a fost in vigoare si a presupus „cursuri de schimb fixe, dar ajustabile” (monedele erau raportate la dolarul SUA ce era legat la randul sau de aur – o uncie de aur reprezenta 35$). Scopul acestui sistem adoptat dupa cel de-al doilea razboi mondial era de a promova stabilitatea monetara internationala, stimuland comertul, gradul de ocupare a fortei de munca si prosperitatea internationala. Sub acest sistem, dolarul SUA era singura moneda convertibila in aur, iar nivelul celorlalte monede trebuia mentinut in intervalul +/- 1% fata de paritatea stabilita. Deoarece rezervele in aur detinute de SUA au scazut semnificativ (in anul 1948 SUA detinea aproximativ 67% din rezervele mondiale de aur, iar in 1970 acestea reprezentau doar 16% din aurul global), pe 15 august 1971 presedintele Richard M. Nixon a anuntat ca trezoreria SUA nu va mai converti dolari SUA in aur, ceea ce a insemnat sfarsitul sistemului Bretton Woods.

Un alt argument sustinut de analisti se refera la cantitatea limitata de aur ce nu poate tine pasul cu ritmul de dezvoltare al comertului international.
Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene a declarat ca la intalnirea reprezentantilor bancilor centrale de la Basel nu s-a discutat utilizarea etalonului aur.

Se asteapta sa se gaseasca o solutie pentru a tempera tensiunile de la nivel global - SUA acuza China pentru ca mentine artificial yuan-ul la un nivel depreciat, afectand astfel negativ partenerii sai comerciali. La randul sau SUA a apelat la relaxarea cantitativa pentru a sprijini revenirea economiei si pentru a stimula inflatia, ceea ce a dus la deprecierea dolarului SUA. Deprecierea dolarului SUA nu este vazuta cu ochi buni de China fiindca aceasta din urma este cel mai mare investitor in active din SUA si un dolar mai slab inseamna o valoare mai scazuta a activelor din SUA detinute de China.

Asadar, cei care detineti acum o mica sau mare comoara de aur, in care v-ati investit o parte din castiguri, pastrati-o cu mare grija, s-ar putea sa fie cea mai buna si sigura moneda de schimb in viitor.
Cam in acelasi mod, dar cu siguranta la un nivel mai putin evoluat din punct de vedere a studiului economic, au gandit si cei care au ascuns comorile.

Sursa partiala ( inspiratia economica: :) ) : http://ezonomics.ing.ro/aurul-noul-standard-global.html#titlu

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Comorile descoperite la Stremt, Alba

Un tezaur mai putin cunoscut in randul nespecialistilor este compus din comorile gasite la Stremț, Alba.


În 1836 a fost descoperit în localitate un tezaur monetar compus din circa 40 de monede de aur scifate, de caracter celtic, cu inscripția BIATEC pe avers, iar pe revers imaginea lui Helios. Din acest tezaur face parte probabil și o monedă celtică de argint provenind tot de la Geoagiul de Sus, cu aceeași inscripție.



Al doilea tezaur monetar a fost descoperit întâmplător în 1951, pe versantul de est al Măgurii Geomalului, de tânărul Ioan Stoica de 15 ani. Coborând cu o turmă de oi spre sat, acesta observă într-o râpă făcută de ape, un obiect care sclipea și căutând atent a găsit un vas plin cu bani. Darnic nevoie mare, după ce și-a însușit o parte din bani, a dăruit rudelor și prietenilor din sat o mică parte din tezaur. Reprezentanți ai muzeului din Alba Iulia informați de descoperire, s-au deplasat la fața locului, unde cu ajutorul organelor locale și al cadrelor didactice au reușit să recupereze cele 216 monede ale tezaurului - din argint. Cei doi specialiști ai muzeului din Alba Iulia care s-au deplasat la fața locului pentru a verifica spusele norocosului cioban, dar și al locului unde a fost descoperit tezaurul au declarat următoarele: „Din datele privitoare la descoperirea tezaurului și din cercetarea amănunțită a terenului, rezultă cu suficientă certitudine că toate monedele au fost strânse pe seama muzeului din Alba Iulia, nu s-a produs nici un amestec cu monede străine, tezaurul este întreg și fără nici un adaos de piese neaparținătoare. Se susține inexistența vreunei așezări omenești în împrejurimile Măgurii Geomalului 742 m”.

Cei doi specialiști susțin, pe baza informaților conținute în izvoarele antice, a cercetărilor arheologice și descoperirilor monetare, că în anul 242 d.Hr. o puternică invazie a carpilor liberi a atins teritoriul Daciei malvensis și Daciei apulensis. Carpii, pătrunzând în Dacia au slăbit stăpânirea romană, au favorizat ridicarea la luptă a populației și au semănat panică în rândul clasei stăpânitoare, care pentru a-și salva avuțiile le-a ascuns în pământ. Așa se explică existența numeroaselor tezaure descoperite pe teritoriul județului Alba, provenite din acea epocă.


Tezaurul de la Geomal, ascuns în timpul împăratului Gordian III, cuprinde 216 monede, care „se întind” în timp peste 50 de ani, cuprinzând domnia a peste 12 împărați romani, după cum urmează:

Tezaurul de la Geomal, în întregime din argint, cântărește 684,83 grame, greutate medie a unei piese este de 3,17 grame, cu o valoare care, dacă se ține cont de uzura cauzată de circulația lor, poate fi apreciată ca normală. În general, monedele tezaurului s-au conservat bine, având în vedere că au stat îngropate în pământ peste 1700 de ani.

În prezent, tezaurul de monede imperiale de la Geomal face parte din inventarul muzeului de istorie din Alba Iulia, alături de multe piese descoperite pe raza comunei Stremț.

Date prezentate în lucrarea „Tezaure monetare din Dacia romană și postromană” aflăm următoarele:

„Tezaurul a fost descoperit pe panta de est a Măgurii Geomalului într-un vas de lut care nu a fost recuperat. Este alcătuit din 216 piese de argint (215 denari și un antonian), emisiunile se repartiază astfel pe emitenți: Commodus 3, Pescennius Niger 1, Cladius Albinus 1, Septimius Severus 43, Iulia Domna 21, Caracalla 24, Plautilla 6, Geta 13, Macrinus 2, Diadumenianus 2, Elagabalus 50, Iulia Soaemias 3, Iulia Maesa 6, Iulia Paula 1, Severus Alexander 35, Orbiana 1, Iulia Mamaea 1, Maximinus Thrax 2, Gordianus III 1 (antonian). Ultima emisiune este datată în anii 242-244 d.Hr. (conform cercetătorilor Mihail Macrea, Dumitru Protase, Șcș Cluj, V, 1954, 3-4, pag. 495-566)”.

În opinia numismatei Viorica Suciu, ascunderea tezaurului poate fi pusă în legătură cu marele atac al carpilor din anii 245-247 d. Hr.(sursa: Wikipedia).

Comorile dacilor pleaca din nou spre Roma, dupa aproape doua milenii

De data aceasta, comorile se vor intoarce totusi inapoi in Dacia contemporana, Romania, dupa o mica escapada culturala. Desi o comoară nepreţuită a luat drumul Romei, valori inestimabile ale culturii şi istoriei României vor face mandrie ţării noastre, în unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii. O expoziţie cu mult aur, aşa cum nu au mai văzut locuitorii Romei de pe vremea lui Decebal. „Aurul antic al României-înainte şi după Traian” este expoziţia care se va deschide pe 16 de­cem­brie la Muzeul Forurilor Imperiale, una dintre instituţiile muzeale de referinţă din Italia. Este cea mai importantă expoziţie cu tematică arheologică organizată de statul român în ultimele două decenii în străinătate. Expoziţia va fi deschisă până în luna aprilie 2011. Expoziţia reuneşte 140 de piese semnificative din patrimoniul cultural naţional, cu valoare materială şi istorică excepţională, clasate în categoria „Tezaur” din colecţiile a opt muzee româneşti.



Rezultat al unui laborios şi ambiţios proiect, început încă din primăvara anului 2009, expoziţia „Gli ori antichi della Romania – Prima e dopo Traiano” este rezultatul unei colaborări între Muzeul Naţional de Istorie a României şi Superintendenţa pentru Bunuri Culturale a Capitalei Roma, Muzeul Forurilor Imperiale şi Zètema progetto Cultura.


Destinaţia acestei expoziţii nu este întâmplător Roma, date fiind valenţele culturale şi turistice deosebite ale oraşului, dar şi numeroasele comunităţi de români ce trăiesc în această ţară, dorindu-se astfel deopotrivă promovarea valorilor de patrimoniu ale României în Italia, dar şi întărirea legăturilor de suflet între diaspora românească şi ţara de origine, spun organizatorii.



În acelaşi timp, expoziţia constituie o premieră absolută în străinătate, prin inedita asociere a unor bunuri arheologice de metal preţios din cadrul unora dintre cele mai importante tezaure descoperite până în prezent pe teritoriul actual al României, precum Tezaurul de la Perşinari, Tezaurul de la Bia, Tezaurul de la Rădeni, Tezaurul de la Stânceşti, Tezaurul de la Cucuteni, Tezaurul de la Buneşti-Avereşti, Tezaurul de la Coada Malului, Tezaurul de la Sarmizegetusa Regia şi Tezaurul de la Pietroasa.


Muzeul Naţional de Istorie a României este coordonatorul echipei care a contribuit la realizarea acestei expoziţii, reunind specialişti din partea următoarelor muzee româneşti: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (Cluj-Napoca), Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (Constanţa), Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (Deva), Muzeul de Istorie (Turda), Complexul Muzeal Judeţean Neamţ (Piatra-Neamţ), Muzeul Naţional al Unirii (Alba Iulia), Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman (Alexandria). Curatorul general al expoziţiei din partea României este dr Ernest Oberländer-Târnoveanu, director ge­neral al Muzeului Naţional de Istorie a României şi pre­şedinte al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.



Expoziţia este structurată într-o succesiune de teme generale vizând începuturile prelucrării metalelor preţioase şi a metalurgiei în spaţiul carpato-danubiano-pontic, arta orfevrăriei traco-getice şi apogeul său în perioada dacică clasică, arta metalelor preţioase în perioada Daciei Romane şi a epocii migraţiilor.



Cele 140 de piese remarcabile din metal preţios înfăţişează o istorie pe scurt a civilizaţiilor protoistorice, clasice şi antice târzii ce au existat în urmă cu multe veacuri pe teritoriul actual al României. Privite individual sau în ansamblu, toate aceste artefacte stau mărturie asupra istoriei civilizaţiilor din mileniile I î.Hr.-I d.Hr., respectiv din perioada epocii bronzului şi până în vremea Imperiul Roman Târziu şi a migraţiilor din zorii Evului Mediu în această parte a Europei, a unor inedite sinteze multiculturale cu influenţe originare din lumea balcano-mediteraneană şi nu numai.


Unele piese sunt expuse pentru prima dată în afara României, precum patru dintre celebrele brăţări dacice de aur – care călătoresc acum ca exponate oficiale din patrimoniul cultural naţional, după anevoioasa lor recuperare de pe piaţa ilicită de antichităţi prin strădania şi perseverenţa autorităţilor române –, o serie de piese de podoabă din perioada migraţiilor descoperite cu prilejul unor cercetări arheologice preventive recente la Cluj-Napoca sau o parte din monedele de tip koson, ce fac parte din cel mai mare tezaur de monede de aur cunoscut până în prezent pe teritoriul României.


Cele 12 brăţări dacice polispiralice de aur găsite între anii 1996-2001 în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei şi introduse în traficul de antichităţi la nivel internaţional reprezintă, după tezaurul de la Pietroasa, cea mai importantă descoperire de natură arheolo­gică din ultimul secol din România, prin valoarea intrinsecă a obiectelor (11,7 kg aur nativ) şi semnificaţia lor cultural-artistică.




Mai amintim o serie de obiecte de excepţie precum: spada din Tezaurul de la Perşinari, coiful getic de la Peretu, rhython-ul de la Poroina, coiful getic de la Coţofeneşti, patru dintre brăţările dacice polispiralice de aur, monede de tip koson, plăcuţele votive de la Germisara, aplicele în formă de acvilă din Tezaurul de la Apahida II, piese din inventarul mormântului princiar de la Potaissa, mormântului princiar de la Cluj-Napoca/Floreşti – patera şi fibulele pereche din Tezaurul de la Pietroasa.








Sursa: www.jurnalul.ro

vineri, 10 decembrie 2010

Comoara de la Hinova, Mehedinti

O alta comoara cunoscuta in randul specialistilor si nu numai, este cea descoperita la Hinova, in judetul Mehedinti. Despre tezaurul arheologic descoperit în anul 1980 în localitatea Hinova se spune ca a fost format din peste 9.639 piese!


Spre deosebire de majoritatea tezaurelor, descoperite întâmplator, acesta a fost recuperat în totalitate prin cercetări arheologice, sub directa supraveghere a specialiștilor.



Tot tezaurul cântărește cinci kilograme și este cel mai mare tezaur dinaintea erei noastre, descoperit în România.


Se crede că tezaurul datează de la sfârșitul mileniului al II-lea înaintea erei noastre. Tezaurul a fost descoperit în urma unor săpături arheologice sistematice efectuate în zona castrului roman de la Hinova.



Tezaurul a fost descoperit în ziua de 30 iulie 1980 în Hinova, Mehedinți, de către o echipă de cercetători arheologi în urma unor săpături arheologice sistematice efectuate în zona castrului roman de la Hinova.



La săpături au participat localnici din comuna Hinova. O locuitoare din Hinova povestea ca nu va uita nicicând ziua când a pus mâna pe vasele cu pamant si aur scoase din pamânt. Era eleva atunci, platita sa-si petreaca vacanta de vara spalând pietrele gasite de specialisti.


„Se gaseau tot felul de cioburi, de bucati de obiecte. Noi, elevii, le curatam si arheologii le lipeau, dând la iveala tot felul de oale vechi sau unelte. Într-una din zile, cineva a strigat ca a gasit ceva. Ne-am strâns cu totii lânga zidul unde, într-o groapa, se vedea o oala de pamânt. A încercat sa o scoata cu grija, dar pamântul din care erau facute a plesnit si tot ce era în ele s-a împrastiat pe jos. Noi nu ne-am dat seama pe loc ce se afla acolo, pentru ca bratarile si restul bijuterior erau acoperite de murdarie. Dar directorul de la Muzeul Portile de Fier a priceput imediat: era aur“, povestea localnica, in timp ce isi amintea întâmplarea care a facut-o sa nu mai închida un ochi nopti la rând.



Comoara descoperita continea :
Diademă de aur,
14 brățări diferite ca model și greutate,
92 pandantive,
762 mărgele,
8.765 paiete,
4 inele și multe alte obiecte, toate din aur.

marți, 7 decembrie 2010

Incalzirea globala si razboinicul din epoca de piatra

Fiindca suntem la inceput de iarna, sa ne incalzim putin cu ... incalzirea globala si efectele acesteia asupra comorilor arheologice. Aceasta incalzire planetara poate cauza descompunerea mumiilor în Siberia, acoperirea cu nisip a piramidelor din Sudan şi implozia din templele maya, însă poate şi scoate la iveală noi comori arheologice, precum Ötzi, războinicul de 5.300 de ani, descoperit într-un gheţar alpin în 1991.

Arheologul Henri-Paul Francfort, care conduce misiunea arheologică franceză în Asia Centrală, vorbeşte despre consecinţele dezgheţului, extinderii deşertului, creşterii apelor şi intensificării precipitaţiilor şi uraganelor. Astfel, dezgheţul ameninţă să şteargă urmele excepţionale lăsate de triburile nomade de sciţi, pentru că permafrostul, un pământ îngheţat în permanenţă, care le-a conservat până în prezent, se topeşte. Trupurile mumificate, înhumate alături de cai sacrificaţi, obiecte din lemn, blănuri, riscă să se descompună, explică Francfort.

"Ne uitam, alături de colegii ruşi, la partea de sol care se topeşte în fiecare sezon şi care este din ce în ce mai adâncă. Dacă nu anticipăm, foarte curând va fi prea târziu", avertizează arheologul francez, confirmând totodată că o parte importantă din domeniul arctic s-a topit în 2010.
Reconstituirea razboinicului Otzi
Pe de altă parte, în 1991, în Tirolul italian, "cu siguranţă că topirea unui gheţar aflat la altitudine a permis scoaterea la lumină a lui Ötzi, războinic din epoca de piatră", adaugă Francfort. Topirea gheţarilor, în special în Norvegia, scoate la iveală cu regularitate noi vestigii.


Locul unde a fost gasit razboinicul Otzi,
cel supranumit Omul Gheturilor

Un alt motiv de îngrijorare este creşterea nivelului mării care ameninţă zonele de coastă. Oamenii de ştiinţă estimează că nivelul apei va creşte cu apeoximativ un metru până în 2100.

"Creşterea nivelului apelor în anumite insule ale Pacificului va duce în mod sigur la distrugerea tuturor siturilor de pe coastă. În Tanzania, prin eroziunea coastei, a fost distrus deja un perete al fortului Kilwa, construit de portughezi în 1505", a mai spus Francfort. De asemenea, în Bangladesh, oraşul Panam-Sonargaon, centru al regatului Bengalului din secolul al XV-lea până în secolul al XIX-lea, inclus în patrimoniul UNESCO, este inundat cu regularitate.

Înmulţirea fenomenelor climatice extreme, în special a ciclonilor cu cantităţi extraordinare de apă, îi preocupă şi pe arheologi, subliniază Dominique Michelet, specialist francez în arheologia din America.

El dă ca exemplu cel mai mare oraş precolumbian din America - Chan Chan, din Peru, capitala fostului regat chimú - afectat de inundaţiile provocate de El Niño, dar şi templul maya din Tabasqueño, Mexic, distrus de ciclonii Opalo şi Roxana, în 1995, şi apoi restaurat.

"În sultanatul Oman, ciclonii Gonu, în 2007 şi Phet, vara trecută, au acoperit complet cu nisip situri datând din mileniile al 5-lea şi al 6-lea înaintea erei noastre", spune şi Vincent Charpentier, de la Institutul francez de cercetări arheologice preventive.

Piramidele din Meroe, Sudan

Nisipul este unul din cei mai mari duşmani ai vestigiilor, în special în deşert. Şi în Sudan, dunele care înconjoară oraşul Meroe, capitala regatului Nubia din secolul al III-lea înaintea erei noastre şi până în secolul al IV-lea era noastră, "atacă" piramidele unde sunt îngropaţi foştii suverani.

Potrivit lui Dominique Michelet, este indispensabil să fie tras un semnal de alarmă, pe lângă inventarierea siturilor în pericol făcută de UNESCO.

luni, 6 decembrie 2010

Comoara lui Mos Nicolae

Mos Nicolae a lasat o comoara nedescoperita. Poate va intrebati de unde a avut Mos Nicolae atat de multi bani incat sa faca cadouri tuturor copiilor cuminti ?

Sfantul Nicolae s-a nascut candva la inceputul mileniului in sudul Turciei de astazi, intr-o familie de crestini bogati, insa parintii sai au murit intr-o epidemie cand el era inca un copil. Nicolae si-a dedicat de atunci intreaga avutie ajutorarii oamenilor saraci, bolnavi si suferinzi, devenind cunoscut in toata lumea ca un adevarat alint pentru sufletele celor in nevoie si ca un protector al copiilor. In perioada Imperiului Roman, crestinii erau persecutati, asa ca Sfantul Nicolae a fost intemnitat din cauza credintei lui, murind pe 6 decembrie 343. Ziua mortii lui a devenit ziua Sfantului Nicolae, moment in care sunt sarbatorite atat faptele lui de sfant, cat si povestile ce au dus la nasterea legendei lui Mos Nicolae.

O alta legenda spune ca la moartea parintilor sai, Nicolae a devenit preot si s-a lepadat de toata averea sa, pe care a daruit-o saracilor si a plecat in pelerinaj in Palestina si Egipt. La intoarcerea acasa, poporul l-a intampinat si l-a ales Arhiepiscop de Myra.
Sfantul Nicolae este unul din cei mai populari sfinti ai crestinatatii. Datorita numeroaselor minuni pe care le-a savarsit el este supranumit si “Facatorul de Minuni”.

Dar sa revenim la comoara lui Mos Nicolae. Legenda lui Mos Nicolae reprezinta una dintre cele mai populare si mai frumoase sarbatori de iarna, insa el a existat in realitate, fiind cunoscut in lumea crestina ca Sfantul Nicolae. Legende sunt multe, sa amintim doar cateva.

Una dintre aceste povesti este despre un om sarac care avea trei fiice. In acele timpuri, pentru ca o fata sa fie luata in casatorie, avea nevoie de o zestre considerabila daruita de tatal sau, iar cu cat zestrea era mai mare, cu atat cresteau sansele ca fata sa-si gaseasca un sot mai bun. Fiicele acestui nevoias, neavand nicio zestre, erau astfel sortite sa fie vandute ca sclave. In mod misterios, omul a gasit in casa trei pungi cu galbeni, ce contineau cate o zestre considerabila pentru fiecare fata astfel incat sa-si poata gasi un sot cumsecade. Se spune ca saculetii cu galbeni au aparut de nicaieri in sosetele si cizmulitele lasate in fata focului la uscat.De atunci, s-a pastrat obiceiul de a atarna ciorapei sau de a lasa o pereche de ghetute in fata usii, in asteptarea cadoului de la Mos Nicolae. Intr-o alta varianta a povestii, galbenii din saculet sunt inlocuiti cu trei bile de aur, de aici mostenindu-se traditia de a oferi portocale cu ocazia Sf. Nicolae.

O alta poveste traditionala de Mos Nicolae relateaza intamplarile a trei invatacei ce calatoresc catre Atena, unde se afla scoala. Intr-o noapte, poposesc la hanul unui om foarte rau, care ii jefuieste si apoi ii omoara, ascunzand apoi ramasitele lor trupesti. Se spune ca Sf. Nicolae calatorea pe acelasi drum si intr-o noapte a hotarat sa traga la acelasi han. In acea noapte, Sf. Nicolae a avut un vis in care ii apareau faptele oribile ale hangiului si, la trezire, l-a fortat pe acesta sa-si recunoasca crimele. Dupa ce s-a rugat vreme indelungata, Sf. Nicolae a reusit sa-i readuca la viata pe cei trei invatacei.

In Franta, aceasta legenda este spusa in alta varianta, in loc de invatacei vorbindu-se de trei copii ce se jucau si au fost rapiti de un macelar fara suflet, fiind readusi in sanul familiilor lor tot de Sf. Nicolae. Asadar, Sf. Nicolae este considerat a fi patronul si protectorul copiilor, fiind celebrat in timpul acestei sarbatori de iarna.

O alta istorioara spune ca Dumnezeu i-a chemat la el pe Sfintul ierarh Nicolae si pe Sfintul Casian Roman. Cei doi sfinti s-au imbracat in vesminte stralucitoare si au pornit la intilnirea cu Domnul. Pe drum, cei doi au zarit un carutas a carui caruta se infundase in noroi. La vederea omului aflat in necaz, Sfintul Casian, in loc sa dea o mina de ajutor, a plecat pentru a nu intirzia la intilnirea cu Dumnezeu. In schimb, Sfintul Nicolae l-a ajutat pe taran, si-a murdarit hainele si nu a ajuns la timp. Ajuns primul, Sfintul Casian a fost intimpinat de Dumnezeu cu o politete rece. Atotputernicul i-a zis: „Esti punctual, impecabil in tinuta, dar iti lipseste ceea ce lui Nicolae ii prisoseste: dragostea fata de aproape“.

Exista multe alte povesti in care Sf. Nicolae este infatisat si ca protector al marinarilor, intrucat a salvat prin puterea rugaciunii corabia pe care se afla in timpul unui pelerinaj catre Ierusalim. De asemenea, se spune ca el a salvat multe popoare de la foamete, salvand vietile celor acuzati pe nedrept si multe altele. El a facut multe fapte bune in secret, fara a astepta niciun fel de recompensa din partea celor pe care i-a ajutat. In Romania, Sf. Nicolae este considerat a fi un facator de miracole, iar in alte tari este privit ca fiind protectorul a diferite categorii de oameni, de la copii si studenti pana la marinari, calatori si persoane condamnate pe nedrept.

Dar sa revenim la comoara lui Mos Nicolae. Mos Nicolae a lasat o comoara inca nedescoperita pentru multi dintre noi. Stiu, ma repet, dar sunt convins ca deja banuiti la ce comoara fac referire. Desi a avut o mare avere in aur si alte bogatii, Mos Nicolae ne-a lasat o comoara mult mai de pret, o comoara spirituala, aceea a bucuriei de a darui, de a face mai fericiti pe cei mai putini norocosi in detinerea de lucruri materiale efemere. Daca Mos Nicolae ar fi pastrat toata averea sa pentru el, am mai fi stiut noi astazi ceva despre acest supraexemplu omenesc? Nu, s-ar fi pierdut in uitare, iar banii s-ar fi imprastiat in vant fara folos. Desi sunt convins ca nu egoismul intrarii in amintirea umanitatii a fost scopul celui pe care il numim de secole Mos Nicolae, puterea oferita de exemplul sau si-a atins menirea. Ne-a facut mai buni, mai darnici, macar pentru o zi, ori pentru o seara minunata, in care impartasim bucuria de a darui celor dragi cadouri si mai ales, clipe minunate. O seara care, in sufletul nostru, ne anunta ca se apropie Sarbatoarea Nasterii Domnului. Si sunt convins ca daca am darui ceva folositor, din tot sufletul, si unei familii in lipsuri materiale, din multul sau putinul pe care il avem, pacatele pe care le-am savarsit prin greselile noastre de peste an ar fi in mare parte iertate. Fiindca toti gresim, chiar daca nu recunoastem, din cauza suntem pana la urma simpli oameni, indiferent ca ne declaram credinciosi sau atei.

Mos Nicolae a fost si va ramane una dintre cele mai frumoase sarbatori ale copilariei, legenda lui tragandu-si radacinile din numeroase povesti despre faptele bune ale acestuia. Se spune ca tinerii si copiii sunt protejati in mod special de Sf. Nicolae, asa ca, pe langa dimensiunea spirituala a acestei sarbatori de iarna, poti retrai anumite clipe placute din inocenta copilarie.

Acum, ca am aflat ce a insemnat comoara Sfantului Nicolae, desi sunt convins ca multi stiam deja, dar poate am uitat, nu pot decat sa va urez un Sfantul Nicolae Fericit, plin de iubire si cadouri minunate!

Later edit: In final, un material video recomandat de un cititor, citez, "o povestire religioasa despre adunatorii de comori si bunul obicei de a face daruri."

vineri, 3 decembrie 2010

Aurul joaca ? Iata posibila dovada stiintifica !

Mereu oamenii au fost fascinanti de comori si de legendele acestora. Unul dintre mituri ar fi ca aurul " joaca ", adica ar fi prezenta o emisie luminoasa albastra sau albastru-violeta, la suprafata pamantului, in locul unde sunt ingropate comorile.


Exista multe relatari in acest sens, in povestile si relatarile diversilor locuitori de la sate si nu numai. Daca relatarile sunt adevarate, care ar fi posibila explicatie stiintfica a acestor lumini?

In sprijinul acestor legende sta cea mai noua descoperire a cercetatorilor taiwanezi. Acestia au dovedit de curand ca particulele de aur, in anumite conditii, pot sa lumineze. Si au gasit si o utilizare a acestui fenomen, in iluminatul public.

Mai exact, plasand nanoparticule de aur pe frunzele copacilor, plantele emit o aura albastruie sau violet, luminoasa.



Descoperirea a avut loc accidental, dupa ce oamenii de stiinta au cautat o metoda de a crea o tehnologie de iluminat asemanatoare celei LED, insa fara a folosi substante chimice toxice si scumpe precum praful de fosfor.

Cercetatorii au implantat nanoparticule de aur in frunzele unei plante. Sub efectul luminii ultraviolete solare, nanoparticulele de aur au produs campuri electromagnetice, care au creat lumina fluorescenta albastru-violet, tehnica ce a fost botezata „bio-LED”.

Pe viitor, noua tehnologie ar putea fi folosita pentru a face copacii de pe marginea drumurilor luminosi pe timp de noapte si ar putea duce la economisirea energiei si la absorbtia de dioxid de carbon, din moment ce luminiscenta generata face ca cloroplastul sa genereze fotosinteza.

Nanoparticulele de aur, pentru a produce noaptea lumina fluorescenta, au nevoie insa de lumina solara de pe zi. Astfel, copacii presarati sau incarcati cu nanoparticulele de aur, descarca lumina noaptea, ca un aura fluorescenta puternica.

Daca acest fenomen se intampla acolo unde exista nanoparticule de aur in cantitati infime, de ce nu ar aparea acelasi fenomen luminos si in cazul comorilor, in anumite conditii, mai ales unde vorbim de cantitati mari de aur ?

Dar poate va puneti intrebarea: cum ajunge lumina la comoara? Probabil ca raspunsul e chiar indiciul locului unde sa cautati comoara: cautati in zona unde se spune ca a jucat aurul, o crapatura in pamant, pe unde , in anumite conditii ( ploaie sau umiditate de exemplu , pe peretii interiori ai crapaturii, in adancime), lumina ajunge, reflectandu-se, pana la microparticulele de aur emanate de comoara. Noaptea, aceste nanoparticule emana lumina fluorescenta si apare "jocul comorilor"" sau legenda ca "aurul joaca".

Oricum, descoperirea taiwanezilor , care arata ca nanoparticulele de aur pot crea lumina, ramane doar o posibila explicatie a acestui fenomen atat de des povestit in legendele despre comori.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Hartile comorilor dacice din zona Sarmisegetuza , Gradistea

In 1993, Romania demara o ampla campanie de punere in valoare a cetatilor dacice de la Gradistea. Un studiu multidisciplinar efectuat la fata locului a pus in evidenta faptul ca sub ceea ce este acum decopertat exista un urias ansamblu arhitectonic, un ansamblu militaro - civil compact, cu mai multe nuclee, intins pe o suprafata de peste 200 de kilometri patrati.


Acest oras ingropat este predacic si e foarte bogat in aur. Specialistii romani au intocmit niste planuri de detaliu cu siturile subterane nedecopertate, pe care le-au strans intr-un dosar trimis Ministerului Culturii si Cultelor. O copie a planurilor a ajuns insa si la cautatorii de comori. Cautatorii stiu acum cu exactitate unde sa caute, problema este ca e ilegal, unele locuri fiind zone declarate site arheologic.


Conform unor informatii neoficiale, subsolul din zona Gradistei a fost sondat din satelit de catre rusi pe la inceputul anilor ‘90. Rusii vorbeau despre situri antice, dar si preistorice necunoscute inca in zona Gradistei. Coroborand aceste date cu informatiile unor scriitori antici, care spuneau ca dacii au taiat si au zidit muntii, Guvernul Romaniei a cerut aflarea adevarului. Astfel, intre anii 1993 si 1999, in perimetrul fortificatiilor dacice de la Gradistea s-au desfasurat cercetari pe mai multe discipline, pentru realizarea unui studiu de ansamblu privind zona arheologica. Cercetarile au fost demarate de Ministerul Lucrarilor Publice, Ministerul Culturii si Ministerul Cercetarii. Ele aveau drept scop delimitarea fizica a complexului de fortificatii prin alte metode decat sapaturile arheologice, si chiar elaborarea unei strategii de punere in valoare a constructiilor preistorice de la Gradistea.
Abia in urma acestui studiu, care sa detalieze ce si unde trebuie sapat, urma sa aiba loc decopertarea, restaurarea, conservarea siturilor si transformarea zonei intr-o rezervatie arheologica nationala, punct turistic de importanta deosebita, cu protectie armata din partea jandarmeriei, care urma sa opreasca ofensiva jefuitorilor de comori. Rezultatele, care nu au fost date oficial publicitatii, sunt uluitoare. Fortificatiile nu reprezinta doar cetati disparate asezate pe culmile muntilor, ci un ansamblu compact, o asezare militaro-civila montana, cu mai multe nuclee, intinsa pe o suprafata de 200 de kilometri patrati. Majoritatea vestigiilor sunt inca acoperite de pamant.

Din comisia formata au facut parte specialisti pentru detectarea straturilor de profunzime prin magnetometrie, specialisti in probleme hidrotehnice, arheologi, ingineri constructori, arhitecti si specialisti in geodezie. Ceea ce spuneau anticii s-a confirmat. Fortificatiile sunt deosebit de complexe si sunt suprapuse, in multe locuri, pe asezari mai vechi. Pentru a avea o imagine a modului in care s-a lucrat, dam exemplul grupului format dintr-un geodez si un specialist in magnetometrie. Geodezul cauta zonele de relief care pareau transformate pentru utilitati militare. Al doilea instala magnetometrele si trasa profilul subsolului in zona indicata.

Magnetometrul este un aparat care poate radiografia si pune in evidenta elementele din subsol, la adancimea dorita de operator. In acest caz sondajul a mers pana la o adancime de opt metri. Asa au fost descoperite constructiile scufundate in pamant, dar si incintele subterane care i-au uluit pe cercetatori. Conform datelor din studiu, mega-asezarea regilor daci este situata pe masivul Sureanu, munte care coboara catre est, nord si vest in Podisul Transilvaniei, intre raurile Sebes si Strei. „La inceput ne-am intrebat cum a fost posibil ca timp de cinci ani dacii sa poata tine piept asaltului unei armate uriase, bine inzestrate, cum era cea a romanilor. Mai ales ca era condusa de unul dintre cei mai buni strategi pe care i-a avut Roma vreodata. Raspunsul l-am gasit la fata locului: folosirea eficienta a terenului printr-un complex militaro-civil. Dacii au construit, in primul rand, la poalele muntelui, in nord si vest, un zid de aparare foarte lung, deoarece sistemul era cel mai vulnerabil in acea directie. Ceva in genul zidului lui Hadrian din Scotia, lung de 170 de km. In interior, fiecare inaltime a fost terasata de jos in sus. Fiecare terasa, cu latimi diferite, era aparata de ziduri. Pe culmi au fost construite una sau mai multe cetati fortificate, de diferite dimensiuni. S-a mers pana acolo incat fiecare cvartal al unei aglomeratii urbane mai mari era la randul lui aparat de un zid propriu. In studiu, eu numesc «modul» fiecare aglomerare urbana. Modulul poate fi inteles si ca un cartier mai mare, intins pe cateva hectare, al imensei fortificatii. In acest fel, un modul era aparat de mai multe ziduri dispuse concentric. Distantele de la o aglomerare urbana la alta sunt mici, in general de cateva zeci de metri. Distantele cele mai mari de la un nucleu fortificat la altul nu depasesc patru kilometri. Fiecare aglomerare are locuintele si sanctuarele ei, asa cum apar si la Sarmisegetuza Regia, cea cunoscuta pana acum. Intre aceste nuclee exista insa numeroase terase amenajate cu urme de locuire stravechi, mai vechi decat perioada dacica clasica. De asemenea, asezari civile se gasesc peste tot pe vaile apelor dintre munti. Totul pe o suprafata de aproximativ 200 de kilometri patrati. Intreaga zona este acoperita de un paienjenis de drumuri antice construite foarte interesant. Intr-o zi am stat mai bine de o jumatate de ora in ploaie pe un asemenea drum sa vad ce se intampla. Apa curgea la dreapta si la stanga, dar nu si pe drum, atat de bine este facut sistemul de drenaj de sub ele. Singura bresa a sistemului de fortificatii a fost neglijarea laturii sud-estice, considerandu-se ca panta abrupta a muntelui e un obstacol natural suficient. Aceasta neglijenta a fost fatala dacilor. Imparatul Traian a urcat cu trupele chiar pe acolo si a atacat apoi fortificatiile de sus in jos“, a spus cercetatorul.


Harta 1 - Click pentru marire

Harta 2 - Click pentru marire

Harta 3 - Click pentru marire
 Cea mai importanta descoperire din Muntii Orastiei o reprezinta incintele subterane. In zona numita Vartoape, pe o suprafata de aproximativ patru kilometri patrati exista 75 de gropi conice, de diferite dimensiuni, unele cu diametre de pana la 70 de metri. Aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunica intre ele precum camerele unei locuinte. Este vorba de incinte naturale modificate de mana omului. Multe dintre ele comunica cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri catre muntii din apropiere, unele partial prabusite. Unul merge chiar catre sanctuarele din Sarmisegetuza Regia, unde, de asemenea, au fost detectate cateva incinte subterane. In urma masuratorilor a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructi cu o vechime mult mai mare decat cele de la Sarmisegetuza. Conform studiului itocmit, acest oras subteran si constructiile de la suprafata, mult mai numeroase decat cele de la Sarmisegetuza Regia, au constituit centrul fortificatiilor, cu alte cuvinte centrul mega-orasului regilor daci, sau al cui va fi fost mai inainte. Arheologii din zona au fost, si sunt, mai putin entuziasti in legatura cu aceasta descoperire si mai retinuti in declaratii.
„Pe Culmea Vartoapelor se afla o intinsa asezare dacica, iar culmea, stancoasa, calcaroasa, e impanzita de mici grote care uneori iau aspectul unor pesteri. Pe micile platouri de la gura catorva au fost descoperite fragmente ceramice dacice“, sustine un muzeograf din Deva. Acesta considera ca terasele si cetatile erau dens populate pe vremea dacilor. Mai mult, fiecare terasa locuita era aprovizionata cu apa, atat locuintele, cat ai atelierele de fierarie, prin conducte care captau izvoare de la distante apreciabile. Foarte interesant este faptul ca aceste conducte de apa subterane aveau, din loc in loc, chiar decantoare.

Ramane insa o intrebare extrem de importanta: cine le-a dat hotilor planurile secrete ale complexului si, implicit, planurile comorilor de la Sarmisegetuza? Din analiza ulterioara a datelor a rezultat ca cea ma mare parte a acestei asezari, uriasa pentru antichitate, a fost construita inainte de perioada dacica. Mai mult, comorile cautate in prezent au fost ingropate inainte de perioada clasica a civilizatiei dacice. Lucru deductibil prin logica comuna: daca romanii cuceritori au strans tot aurul gasit la fata locului, de ce se mai gasesc comori de ordinul zecilor de kilograme in aceasta zona?

PS: Informatiile din articol, precum si fotografiile hartilor au fost gasite publicate pe internet de catre urmatoarele surse, fiind preluate de acolo: Text: http://vlad-mihai.blogspot.com/2009/11/goana-dupa-aurul-sarmisegetuzei.html ; harti de la http://www.agentia.org/. Vizitati aceste site-uri pentu mai multe detalii.