Top 10 peșteri cu picturi rupestre

Locul 10 - Serra da Capivara

Serra da Capivara este un parc național în Brazilia, care conține mai multe adăposturi in piatră, cu picturi vechi de 25000 ani. Picturile descriu scene din ritualuri, de la vânătoare sau infatișează animale. Datarea acceptată pentru picturi este în prezent contestată de geneticieni, deoarece există un conflict cu data acceptata a existentei așezarilor umane din zona respectivă.

Locul 9 - Peștera Bhimbetka

Bhimbetka este o peșteră situată în centrul Indiei, care are peste 600 de picturi, cele mai vechi datând de cel puțin 12000 ani. Picturile au fost realizate cu roșu și alb, utilizandu-se ocazional verde și galben. Picturile descriu viețile oamenilor care au locuit în peșteri, precum și o serie de animale, inclusiv tigri, lei și crocodili.

Locul 8 - Peștera Magura

Pestera Magura este situată în nord-vestul Bulgariei, iar picturile datează de acum 8000-4000 de ani. Peste 700 de picturi au fost descoperite în peșteră principală, care infatiseaza oameni dansând sau la vânătoare, precum și mai multe specii de animale. Picturile au fost realizate cu excremente de liliac.

Locul 7 - Tadrart Acacus

Tadrart Acacus, situat în deșertul Sahara, este renumita pentru arta sa pe piatra, care dateaza inca de peste 14000 ani. Picturile sunt deosebit de interesante, deoarece demonstrează că zona avea un climat mult mai umed, picturile înfățișând și lacuri și păduri.

Locul 6 - Picturile de la Kakadu Rock

Picturile de la Kakadu Rock, din partea de nord a Australiei, sunt estimate a fi realizate acum 20000 ani. Parcul Național Kakudu conține o mare varietate de picturi pe rocă. Peste 5000 de site-uri de artă au fost descoperite acolo. Aborigenii au pictat nu doar exteriorul vizibil al personajelor, ci si schelete ale unor animale.

Locul 5 - Picturile Lascaux

Situate în sudul Franței, picturile din pesterile Lascaux sunt estimate ca fiind vechi de 17000 ani.
Pesterile sunt numite si "Capela Sixtină preistorică" și oferă unele dintre cele mai faimoase picturi rupestre din lume. Cea mai faimoasî dintre toate este Sala Mare a taurilor, infatisand tauri, cai și cerbi. Din păcate, pestera este acum închise pentru public. Cu toate acestea, există o locatie unde vizitatorii pot vedea o copie a peșterii.

Locul 4 - Pestera Altamira

Pesterea Altamira se află în partea de nord a Spaniei si a oferit printre primele picturi preistorice descoperite, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Picturile, de o înaltă calitate și bine conservate, au creat suspiciuni, iar autenticitatea lor a fost pusă la îndoială. Insa ulterior a fost dovedit că picturile sunt de fapt autentice.

Locul 3 - Laas Gaal

Laas Gaal este un mare complex de peșteri ( situat în Somalia ) si conține unele dintre cele mai vechi exemple de arta rupestra din Cornul Africii. Picturile sunt foarte bine conservate și infatiseaza bovine cu costumatii ceremoniale, oameni, câini domestici și girafe.

Locul 2 - Pestera Chauvet

Peștera Chauvet este situată în partea de sud a Franței și conține cele mai vechi picturi rupestre preistorice cunoscute de om, datând de acum 32000 ani. Pestera este denumită dupa Jean-Marie Chauvet, care a descoperit-o in anul 1994. Pestera este considerat una dintre cele mai importante site-uri arheologice de artă preistorică și a fost catalogată  în iunie 2014 ca parte a Patrimoniului Mondial UNESCO.

Locul 1 - Cueva de las Manos

Cueva de las Manos se află în Patagonia, în partea de sud a Argentinei și se crede că picturile au fost create în urmă cu 13000 - 9000 ani. Numele peșterii se traduce ca "Peștera mâinilor", datorită picturilor cu mâini omenești, intr-o compozitie stilizată, ce pare artă modernă contemporană. Pictorul a ținut mâna stânga pe peretele pesterii si a pulverizat culoarea printr-un tub ( probabil vegetal ) ținut in mâna dreaptă.

A descoperit o comoară într-o peșteră, folosind un pin-pointer

In timpul sapaturilor efectuate de arheologi in Dovedale, Derbyshire, a fost descoperit un tezaur din epoca târzie a fierului, precum și monede republicane romane.

Este prima data cand monede provenind din perioade diferite de timp au fost găsite îngropate împreună într-o peșteră din Marea Britanie.

Descoperirea din pestera este importantă nu doar pentru neobișnuitele monede de aur din epoca tarzie a fierului, cat si pentru locatia descoperirii, care adaugă o notă suplimentara de mister.

Pestera Reynard’s Kitchen din Dovedale a fost locuita de mai multe ori în ultimii 10.000 de ani. Sapaturi anterioare au scos la suprafata pietre preistorice, oase de animale, piese de ceramică și alte dovezi de locuire a pesterii.

Descoperirea inițială a patru monede a fost făcută de către un alpinist local, care s-a adăpostit în peșteră în timpul unei furtuni. Alpinistul avea un mic pin-pointer ( detector de metale ) în geanta lui de alpinism. În timp ce aștepta sa treca furtna, el a scanat zona unde era asezat și astfel a descoperit monedelor. Alpinistul a anuntat ulterior descoperirea la autoritatile competente și apoi la muzeu.

Arheologii de la National Trust au precizat ca în total au găsit 26 monede, inclusiv 3 monede romane care predatează invazia din Marea Britanie, din anul 43 d. Hr.

Douăzeci de alte monede din aur și argint sunt din epoca târzie a fierului și atribuite tribului Corieltavi. Tribul este de obicei asociat ca ocupând zone mai mult spre Est, în epoca târzie a fierului, iar centrele tribale sunt considerate a fi Leicester, Sleaford și Lincoln. Devine astfel interesantă această descoperire din Derbyshire, care se poate sa fi fost un centru puternic necunoscut al tribului Corieltavi. Tribul Corieltavi a trăit în regiunea East Midlands, între râurile Trent și Nene, în epoca târzie a fierului, cu puțin timp înainte de cucerirea romană din anul 43 d. Hr. Erau in mare parte o federație mică de agricultori, ce se autoguverna si era formata din grupuri tribale.

În epoca fierului, tribul Corieltavi a fost cunoscut doar pentru monedele lor, care au început să producă la mijlocul secolului I-lea î.Hr. Pe monedele descoperite in pestera sunt trei nume diferite, ceea e inseamna probabil mai multi conducători. Grupul a avut tendința să trăiască în sate, cu unele centre tribale mai mari, inclusiv Sleaford și Lincoln. Cu toate acestea, in perioada romană, Leicester a devenit capitala tribului.

Tezaure cu monede din această perioada au mai fost descoperite pe câmpuri și în alte locații din Marea Britanie, dar niciodata intr-o pestera.

"Monedele ar sugera o avere importantă, precum si puterea persoanei care le-a deținut. În timpul epocii târzii a fierului, monedele erau mai mult un simbol al puterii și a statutului, mai degrabă decât un mijloc de schimb, pentru cumpărarea și vânzarea de alimente de bază și alte provizii.

Pestera a fost probabil un loc sacru la sfârșitul epocii popoarelor din epoca fierului, deci era tabu să orice persoană acolo, ceea ce transforma pestera intr-un loc sigur pentru cineva care dorea sa ascunda obiecte de valoare.

Desi este un tezaur mult mai mic decât descoperirile similare făcute la Hallaton în anul 2000, comoară este o descoperire interesanta, având în vedere ascunderea acesteia în peșteră și faptul că aceasta se află in afara zonelor geografice si temporare de circulație a monedelor.

Monedele au fost curățate de către specialiștii in conservare la British Museum și University College din Londra și vor fi expuse permanent la Muzeul Buxton, in cursul acestui an.

In trecut, in anul 1959, in pestera au mai fost efectuate sapaturi de către Societatea de Arheologie Stoke, care a descoperit artefacte datate din Neolitic până in Evul MEdiu, unele dintre acestea fiind expuse în Muzeul Buxton. Nici unul dintre acestea nu este la fel de important ca descoperirea acestor monede. Sapaturile din 1959 au acoperit doar o mică zonă a peșterii. Este foarte posibil ca ei să fi ratat pentru puțin descoperirea monedelor.

Există de asemenea zvonuri nedovedite care arată că in anul 1927 ar fi fost descoperit in aceasta pestera un tezaur important de monede.

Satul unde s-au descoperit 9639 piese din aur

Satul Hinova, până în anul 1980 pierdut într-un anonimat nejustificat, cu aproape 1.500 de suflete, se află amplasat la 15 kilometri de municipiul Drobeta Turnu Severin. Așezarea este atestată documentar în jurul anului 1652 printr-un hrisov domnesc, Anunta Agerpres citat de financiarul.ro.

Profesorul arheolog Ion Stângă susține că celebritatea acestui sat, ai căror locuitori se ocupau cu marinăritul și pescuitul, a venit în clipa când în ruinele castrului roman din apropiere a fost scos la lumină unul dintre cele mai valoroase și mai mari tezaure dacice, el cuprinzând 9.639 de piese din aur.

La timpul potrivit descoperirea a făcut senzație și se credea că Hinova va fi introdusă pe harta turistică a lumii, mai ales că în zonă specialiștii au identificat și o porțiune din Brazda lui Novac, sit roman datând din secolul IV.

“Din păcate, speranțele locuitorilor s-au năruit, parcă odată cu zidurile castrului scos la iveală între anii 1976 și 1982. După agitația specialiștilor și a reprezentanților administrației de atunci, a urmat și se menține și astăzi uitarea”, a afirmat Stângă.

El crede că tezaurul, în greutate de cinci kilograme, făurit de meșterii daci la sfârșitul mileniului al II-lea înaintea erei noastre, a reactivat blestemul asupra oamenilor și din nou ei au rămas pierduți în istorie. In ziua de 30 iulie 1980 a fost descoperit un vas din ceramica plin cu podoabe din aur. In interiorul vasului, care nu era foarte voluminos, se aflau: o diadema din aur, 14 bratari diferite ca model si greutate, 92 de pandantive, 762 de margele, 8765 de paiete, 4 inele si mule alte obiecte, toate din aur.

Acum satul se confruntă cu probleme dificile, șomajul depășește 30%, iar locuitorii au început, pentru a supraviețui, să facă linguri din lemn de tei și cozi de unelte pe care le comercializează la târgurile din împrejurimi.

“În perioada în care s-au efectuat lucrări arheologice la castru hinovenii au câștigat o pâine, mai era fabrica de cărămidă și plantațiile de migdali. După 1989 totul s-a dus de râpă, totul a devenit istorie, dar o istorie tristă, nescrisă”, a mărturisit profesorul Ion Stângă.

Potrivit sursei citate, inventarul arheologic al Castrului roman din Hinova este deosebit de important pentru România, el certificând în acele timpuri și o circulația monetară intensă, care a fost sistematizată de specialiști în mai multe etape: prima tetrarhie, Constantin cel Mare, fiii acestuia, 346-361, Valentinian — Valens, 378-383 și, în sfârșit — Theodosius — Arcadius.

“Dintre acestea cea mai valoroasă corespunde perioadei Valentinian — Valens, când la Hinova se înregistrează afluxul maxim de monedă și care coincide cu măsurile luate în această vreme de autoritățile romane pentru întărirea limesului dunărean. Elocvent în acest sens este ordinul dat la 14 iunie 365 lui Taudomedes, dux limitis Daciae Ripensis, din partea celor doi împărați (Codex Theodosianus, 15, 1, 13), în care se prevedea expres restaurarea fortificațiilor de graniță ruinate de timp sau afectate de invaziile barbare”, a declarat Stângă.

În context, el a arătat că în baza reconstituirilor făcute se poate aprecia că după anul 378 circulația monetară scade drastic, pentru că la începutul secolului al V-lea să înceteze cu totul, materialul numismatic reflectând foarte bine situația precară a fortificației de la Hinova.

“Ridicată în epoca primei tetrarhii (294-296 ?) cetatea cunoaște o primă distrugere între anii 378-379. Refăcută ulterior, va fi lichidată la începutul secolului al V-lea de către huni; prezența acestora la Hinova fiind atestată de un fragment de cazan hunic descoperit aici. Din Hinova s-au adus la Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu-Severin, monede de la Traian și Antoninus Pius. În jurul cetății sunt multe urme de cărămizi și cioburi. La vest de sat, pe malul Dunării e hotărnicită o cetate romană în suprafață de 38 X 39 m.

În localitate s-au găsit morminte și monede romane. La 50 metri de cetate trece drumul roman. Din nefericire doar acestea sunt datele despre castrul roman, nu mai vorbesc de faptul că pe locul ruinelor nu se află nici un fel de informație legată de existența acestui castru”, a spus Stângă.
În ultimii 30 de ani istoricii fac demersuri la autoritățile statului pentru conservarea Castrului roman din Hinova. Ion Stângă este de părere că nu mai există interes pentru tezaurizarea relicvelor istorice ale poporului român.

“Poate greșesc, poate sunt prea aspru, dar în ultimii doi ani s-a propus conservarea și punerea în valoare a acestui obiectiv istoric. S-a vorbit despre asigurarea unor fonduri bănești asigurate prin Programul Național de Restaurare, dar Hinova este un sat cu oameni uitați, deci fără popularitate”, a declarat profesorul arheolog Ion Stângă.

În ceea ce îi privește pe locuitorii așezării, aceștia încă mai speră într-o minune: să fie respectată istoria așezării lor și să trăiască nu în trecutul îndepărtat, pe care îl cinstesc ori de câte ori aprind o candelă la biserica din secolul al XVIII-lea, ci într-un prezent demn, reprezentativ pentru secolul XXI.

559 de piese de tezaur ( monede din aur şi argint, o brăţară dacică și o fibulă ) au dispărut de la un muzeu din România

Un număr de 559 de piese de tezaur, respectiv monede din aur şi argint şi o brăţară dacică, în valoare totală de 45.500 de lei, au dispărut de la Muzeul Porţile de Fier din Drobeta Turnu Severin, iar Poliţia a început o anchetă în acest caz, fiind deschis dosar penal pentru furt şi neglijenţă, anunță MEDIAFAX.

Dispariţia obiectelor de tezaur a fost constatată de conducerea Muzeului Regiunii Porţile de Fier la începutul lunii iunie, când a fost făcut inventar de predare a gestiunii de către un angajat al muzeului care urma să se pensioneze, ulterior fiind anunţată Poliţia.

”Considerăm că este un prejudiciu adus muzeului, este o pierdere şi de aceea susţinem organele de anchetă şi păstrăm rigorile impuse pentru ca anchetatorii să ne aducă înapoi aceste piese pierdute. Această pierdere am constatat-o ca urmare a unui inventar de predare a gestiunii la pensionare din partea unui gestionar al muzeului şi am dispus reluarea inventarului, iar în momentul în care analiza internă ne-a condus către ideea că există această pierdere am sesizat organele abilitate ale statului”, a declarat, vineri, managerul Muzeului Porţile de Fier, Doiniţa-Mariana Chircu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Roxana Vişan, în urma anchetei preliminare s-a constatat că lipsesc 559 de obiecte de tezaur - monede de aur şi argint, o brăţară dacică, o fibulă, ambele din argint, valoarea prejudiciului fiind estimată la 45.500 de lei.

”În 4 iunie conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi a fost sesizată în scris de către managerul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin cu privire la faptul că din colecţia numismatică a instituţiei s-a constatat, cu ocazia inventarierii, lipsa unui număr de 559 de piese: o brăţară dacică, o fibulă de aceeaşi provenienţă, ambele din argint, dar şi 557 de monede din aur şi argint, valoarea prejudiciului fiind de 45.500 de lei. În acest sens s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunile de furt calificat şi neglijenţă în serviciu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Roxana Vişan.

Conform acesteia, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au stabilit un cerc de suspecţi.

Surse din rândul anchetatorilor spun că 178 de obiecte dispărute sunt din aur şi 376 din argint, toate făcând parte din tezaurul monetar al Muzeului Regiunii Porţile de Fier, a cărui colecţie numără aproximativ 90.000 de piese.

Aceleaşi surse au arătat că brăţara dispărută este una dacică, din argint, cu cap de lup, care împreună cu fibula dispărută datează din anul 80 înainte de Hristos.

Sursele judiciare au arătat, de asemenea, că printre piesele dispărute se numără ducaţi veneţieni din aur datând din anii 1300-1400, florini ungureşti din aur datând din perioada anii 1300-1440, guldeni germani din aur din anii 1350-1400, groşi sârbeşti din argint, ducaţi din argint de pe timpul lui Mircea cel Bătrân, 158 de ducaţi din aur datând din anul 1700, zechini veneţieni din aur din anul 1700, monede din argint din timpul Imperiului Otoman, 66 de monede austriece din aur şi din argint.

Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Mehedinţi, a intrat într-un proces de reabilitare în anul 2009, în baza unui proiect finanţat cu fonduri europene în valoare de 51,7 milioane de lei, existând suspiciunea, conform mediafax, că obiectele de tezaur ar fii putut să dispară în momentul în care s-a făcut transferul pieselor pentru depozitarea lor pe perioada lucrărilor.

Termenul de finalizare a lucrărilor era august 2013, dar acesta a fost ulterior prelungit, lucrăile nefiind terminate nici acum, astfel că muzeul este închis publicului.

Inel gravat cu aceleaşi simboluri prezente şi pe misterioasele tăbliţe de la Tărtăria

In aceasta luna a fost descoperit la Seimeni un inel sigilar din bronz, care are incizate simboluri Vinca-Turdas şi, mai mult, unul dintre simboluri se regaseste pe placuta discoidala descoperita la Tartaria.

Braşoveanul Cristian Pintilie a descoperit acest inel gravat cu aceleaşi simboluri prezente şi pe misterioasele tăbliţe de la Tărtăria. El crede că acest inel, îngropat la o aruncătură de băţ de „Gânditorul“ de la Hamangia, certifică, în sfârşit, autenticitatea controversatelor tăbliţe , scrie Monitorul Expres.

Braşoveanului Cristian Pintilie ( care a avut amabilitatea sa recomande spre publicare acest articol si pe Harta Comorii ) îi place să se plimbe prin lume cu ajutorul programului Google Earth. Turistul virtual caută locuri interesante, încărcate de istorie, dar încă nedescifrate. În special în Dobrogea îşi îndreaptă atenţia, acolo unde au înflorit vechi civilizaţii şi despre care încă nu s-a aflat totul. A găsit astfel urme de cetăţi şi sanctuare. Însă zilele trecute, căutările braşoveanului s-au concretizat într-o descoperire arheologică palpabilă despre care crede că va produce o cotitură importantă în istorie. Lîngă Cernavodă, în satul Seimeni, acolo unde văzuse pe Internet zeci de adîncituri ciudate în formă de disc, a săpat şi a găsit o comoară: ceramică, vetre, amfore. Dar cel mai valoros artifact pe care l-a scos la lumină îi întrece cu mult aşteptările: un inel de bronz pe care sînt inscripţionate simboluri similare celor de pe celebrele plăcuţe de la Tărtăria. Dacă inelul se va dovedi a fi vechi de circa 3.500 de ani, aşa cum bănuieşte arheologul amator, atunci ne aflăm „în faţa verigii lipsă care leagă culturile neolitice de epoca tracică“. Inelul ar putea atesta faptul că pictogramele găsite la Tărtăria, despre care se crede că sînt vechi de circa 7 milenii, constituind prima scriere din istoria omenirii, au fost folosite vreme de mii de ani de către civilizaţiile care au trăit pe meleagurile noastre. O surpriză totală, deoarece la vremea cînd se fabrica acest inel, alfabetul de la Tărtăria se presupune că era deja dispărut. Enigma se adînceşte, dacă ne gîndim că, faţă de Tărtăria, Seimeni e la o distanţă de sute de kilometri şi circa 3.000 de ani. Însă la numai o aruncătură de băţ de Hamangia, ceea ce lansează noi ipoteze de lucru pentru istoricii din întreaga lume. Deocamdată, inelul a ajuns la Muzeul Naţional de Istorie. Curînd vom afla de ce specialiştii de la Bucureşti au recepţionat artifactul cu o mare uimire pe chipuri.

Inelul din brazdă

Acum patru ani, Cristian Pintilie a descoperit pe harta virtuală a Dobrogei 59 de discuri de pămînt, în apropiere de Cernavodă. Fiecare adîncitură circulară are circa 20 m diametru. Zona nu este inclusă în repertoarul arheologic al României, deci pe-aici nu s-au căutat vestigii istorice. Însă este foarte aproape de necropola de la Hamangia, acolo unde a fost descoperită capodopera neoliticului, statueta „Gînditorul“. După ce a emis mai multe ipoteze în legătură cu ceea ce ar putea fi aceste discuri, săptămîna trecută, braşoveanul s-a hotărît să descindă la faţa locului şi să sape într-unul din aceste cercuri de pămînt. Şi-a luat familia şi a ajuns la Seimeni. „Îmi propusesem să caut urme de cenuşă, dovadă că acolo ar fi fost o aşezare, fiindcă am presupus că discurile au fost locuinţe. Am săpat şi imediat am dat peste ceramică, la aproximativ 15 cm adîncime. Amfora getică era fixată în solul nisipos al locuinţei. Am luat detectorul de metale şi, deşi locul era plin de sîrme şi tot felul de metale, prima descoperire a fost chiar inelul. Cum s-a desfăcut brazda, a şi apărut. Inelul acesta parcă se cerea descoperit, atît de uşor a ieşit la iveală“, povesteşte entuziasmat braşoveanul. A anunţat autorităţile, dar fiind week-end, cu greu s-a găsit cineva să-i înregistreze descoperirea. După două zile, a reuşit să încheie formalităţile, apoi s-a dus glonţ cu inelul la Bucureşti şi l-a predat la Muzeul Naţional de Istorie. „Inelul sigilar trebuie să fie o piesă de mare valoare, după cum s-a uitat la el istoricul care l-a recepţionat. Din păcate, evaluarea va avea de aşteptat, pînă se găsesc fonduri“, spune braşoveanul.

„Un mesaj din neolitic în capsula timpului“

Tot privind frumuseţea de inel perfect conservat, pe care se pot vedea foarte clar scrijelite nişte semne, Cristian a observat similitudini cu misterioasele tăbliţe de la Tărtăria. „Inelul are diametrul de 20 mm, iar sigiliul are formă octogonală cu laturile de 3 şi 6 mm, dispuse alternativ. Pe sigiliu sînt gravate imagini ideografice, dintre care două sînt identice cu semnele Vinca-Turdaş. Unul se regăseşte pe plăcuţa circulară descoperită la Tărtăria în 1961 de către cercetătorul clujean Nicolae Vlassa, iar alte două sînt asemănătoare cu un semn existent pe o plăcuţă din ceramică descoperită în anul 1969 la Gradesnica, în nord-vestul Bulgariei“, explică arheologul amator, care consideră acest obiect de podoabă „un mesaj din neolitic în capsula timpului“. Studiind datele cercetărilor anterioare, Cristian a tras cîteva concluzii interesante. El crede că inelul poartă semnele scrierii danubiene, cea mai veche din lume cunoscută pînă acum. Aceste simboluri s-au transmis de-a lungul generaţiilor vreme de mii de ani fără să sufere modificări importante şi, probabil, sînt încărcate de semnificaţii deosebite, din moment ce apar pe un inel. Dar ce anume reprezintă acest mesaj şi vechimea lui sînt amănunte pe care le vom afla abia peste cîteva luni. Descoperirea lui Cristian Pintilie poate fi dovada de care aveam nevoie pentru a demonstra că plăcuţele de la Tărtăria conţin o scriere veche, şi nu imagini cu conotaţie artistică sau comercială cum presupun teoriile de pînă acum. Nu desene întîmplătoare, ci care au dăinuit prin aceste locuri vreme de milenii.

Seimeni, Tărtăria - aceleaşi semne

Prima observaţie interesantă care leagă inelul de la Seimeni cu plăcuţele de la Tărtăria este similitudinea semnelor. Din moment ce acestea au fost folosite în ambele locuri, atunci este vorba de aceeaşi civilizaţie neolitică în epoci diferite. Dar care civilizaţie şi ce arie acoperea? Nicio scriere nu funcţionează izolat, trebuie să se dezvolte în cadrul unei culturi puternice şi larg răspîndite. Aceasta nu poate fi decît cultura Vinca-Turdaş, cu o vechime recunoscută de circa şapte milenii, răspîndită pe teritoriul de astăzi al Serbiei, României, Ungariei, Bulgariei şi Greciei. Reprezentanţii culturii Vinca-Turdaş au fost şi inventatorii primelor unelte de cupru. Dacă inelul de la Seimeni aparţine culturii Vinca, atunci cum se explică prezenţa lui în zona Hamangia, în care a înflorit cultura cu acelaşi nume, distinctă de Vinca? E posibil ca aceste două civilizaţii să fie una şi aceeaşi, concluzie care ar intriga specialiştii. Locul descoperirii, aflat la 500 km de Tărtăria, ridică un alt semn de întrebare: simbolurile s-au perpetuat din Tărtăria spre Seimeni sau invers? Cristian Pintilie presupune că „reprezentanţii culturii Hamangia, care au creat «Gînditorul» (descoperit în necropola de la Cernavodă, la aproximativ 5 km de Seimeni), au creat şi (sau au utilizat) scrierea ideografică numită acum scrierea danubiană. O parte din aceste semne se regăsesc pe tăbliţele descoperite la Tărtăria, amulete purtate de un călător care a ajuns în mileniul V
î.H. prin acele meleaguri“. Călătorul respectiv s-a dovedit a fi o femeie de circa 55 de ani, după cum arată analiza oaselor descoperite lîngă tăbliţele de la Tărtăria.

Controversata descoperire de la Tărtăria

Scheletul de femeie descoperit lîngă tăbliţele de la Tărtăria provine din perioada 5300-5500 î.H. Dar se poate spune cu certitudine că tăbliţele au fost ale femeii? Dacă am şti sigur, atunci vechimea plăcuţelor ar fi uşor de stabilit. Dar tocmai aceasta este marea controversă a acestor artifacte neolitice, nu pot fi datate. Povestea misterioaselor obiecte de la Tărtăria, judeţul Alba, a început în anul 1961, cînd echipa condusă de arheologul Gheorghe Vlassa a descoperit trei tăbliţe de lut. Una dintre ele cuprinde patru grupuri de semne, despărţite prin linii, fiind considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată. O bună parte din aceste semne se regăsesc în inscripţiile arhaice greceşti, feniciene, etrusce, iberice. Dar aceste scrieri încă nu erau apărute la vremea cînd se presupune că erau bătute plăcuţele, circa 5.500 î.H. Cel mai vechi este considerat alfabetul fenician (3.500 î.H). Unii cercetători cred că toate aceste scrieri antice s-ar origina în scrierea de la Tărtăria, cu alte cuvinte plăcuţele ar conţine cel mai vechi scris din istoria omenirii. Din păcate, vechimea plăcuţelor nu poate fi stabilită prin metoda cu radiocarbon pentru simplul motiv că un arheolog le-a uscat în cuptor distrugînd urmele de carbon. Nu există nici fotografii de la momentul dezgropării lor. Se bănuieşte că plăcuţele au fost găsite în altă parte şi plantate în situl de la Tărtăria. Cert e că astfel de semne au mai fost descoperite şi în Bulgaria şi Serbia. Unii cercetători s-au grăbit să tragă concluzia că scrierea a apărut mai întîi în sud-estul Europei, şi nu în Mesopotamia (cuneiformele). De aici, indo-europenii au migrat spre Orientul Apropiat, luînd cu ei şi scrierea pe care o inventaseră. Alţii cred că tăbliţele provin din mileniul III şi au fost aduse pe la noi de călători din Asia.

Inelul-hartă

O altă controversă este legată de mesajul tăbliţelor. Sînt doar trei, dar atît de diferite! Una conţine o scriere pictografică, alta una de tip anatolian, iar ultima este o scriere propriu-zisă. Din păcate, sînt prea puţine inscripţii pentru a putea înjgheba un alfabet. Iar o scriere nu poate fi descifrată dacă nu se cunoaşte ce limbă simboliza. Cu alte cuvinte, protoscrierea de la Tărtăria este şi va rămîne indescifrabilă. Două din aceste simboluri apar şi pe inelul sigilar găsit de Cristian. „Simbolul care a fost interpretat ca figura stilizată a pămîntului şi a cerealelor ajunse la maturitate (care se regăseşte şi pe tăbliţa discoidală descoperită la Tărtăria), un triunghi cu vîrful în jos din care ies trei-cinci linii paralele, se află amplasat în partea de sus, iar jos este figurat un simbol Vinca-Turdaş, care ar simboliza o apă curgătoare, un val reprezentat ca un semicerc şi linii paralele. Dacă ne gîndim la aşezarea neolitică de pe coama dealului Seimeni, la baza căruia se întinde cîmpul ideal pentru cultivarea cerealelor, iar în partea opusă este scăldat de apele fluviului, observăm că sigiliul ar reprezenta o hartă. Simbolul pămîntului ar fi dealul Seimeni, iar simbolul apei ar fi Dunărea. Ceva în genul: «Eu, care stăpînesc bogatul deal, situat lîngă marea apă curgătoare». Sigiliul furniza astfel informaţii despre deţinătorul puterii şi despre ţinutul pe care îl stăpînea“, explică braşoveanul.

Traducerea unui text care n-ar fi trebuit să existe

Nu ştim cui a aparţinut inelul de la Seimeni, însă tăbliţele de la Tărtăria ştim sigur că au fost ale unei femei vîrstnice pentru acea vreme, cînd puţini oameni împlineau 55 de ani. Suferise de TBC osos şi a fost, probabil, o preoteasă, după cum susţin mai mulţi istorici. Lîngă ea au fost găsite 26 de figurine de lut, piatră şi alabastru şi o brăţară din scoici. Figurinele au aceeaşi expresie cu cele din cultura Vinca şi s-a dovedit că au fost făcute din materiale locale, însă scoicile nu sînt de prin partea locului. Pe malul Mureşului se găsesc doar scoici de apă dulce, mari, din care nu se fac brăţări. În schimb, scoici mici găsim din belşug în Dobrogea. Ceea ce ne poate duce cu gîndul la originea danubiană a acestei preotese, care trebuie să fi ajuns la Tărtăria în misiune religioasă, dar care, din diferite motive, n-a mai plecat. În acest caz, Hamangia pare să fie mai veche decît Tărtăria sau Tărtăria e mai recentă decît se credea. Mulţi cercetători presupun că aşa-zisa scriere de pe tăbliţa preotesei nu reprezintă nimic altceva decît nişte mîzgălituri. O afirmaţie caraghioasă. Existenţa unei scrieri preistorice lîngă Alba Iulia a fost pusă în evidenţă încă din 1874, prin arheologul Zsofia Torma. Textul de la Tărtăria a fost tradus cu regulile scrierii sumeriene, adică în cerc, în sens invers acelor de ceasornic, şi s-a descifrat un mesaj despre ritualul uciderii şi arderii unui sacerdot: „În cea de-a patruzecea domnie pentru buzele (gura) zeului Saue, cel mai vîrstnic, după ritual, a fost ars. Acesta-i al zecelea“. Dacă ar fi nişte mîzgălituri, atunci cum de se poate forma o frază logică? Alţii spun că sînt semne copiate după scrierea sumeriană (Saue era un zeu sumerian) sau au fost aduse de mineri sumerieni, dar decalajul între cele două culturi este de cel puţin un mileniu. Dacă scrierea de la Tărtăria e anterioară celei din Mesopotamia, atunci leagănul civilizaţiei a fost pe Dunăre, ipoteză cu care niciun specialist n-a fost de acord pînă acum. Dar astfel s-ar explica de ce alfabetul sumerian a apărut brusc şi direct într-o formă evoluată.

Satul „Gînditorului“

Revenind la inelul descoperit de Cristian, acesta a stat îngropat 3.500 de ani, la o palmă sub pămînt, într-o locuinţă circulară de lîngă Seimeni. Acolo, în epoca bronzului, o familie de geţi îşi construise un bordei pe jumătate îngropat. „Locuinţe circulare de mărime comparabilă (diametre de 25-28 m) au fost descoperite în Marea Britanie, la Thwing şi datează din epoca tîrzie a bronzului. În interiorul altei locuinţe circulare am descoperit că peretele exterior fusese întărit cu piatră spartă, iar interiorul a fost finisat cu cărămizi din pămînt uscat la soare şi apoi tencuit. Într-o vatră amenajată lîngă o locuinţă, pe un strat de piatră spartă, se poate observa stratul de cărbune“, spune Cristian. A identificat 59 de astfel de locuinţe, dar în total sînt vreo 200. „Aşezarea de la Seimeni ar putea reprezenta cea mai mare concentrare de locuinţe circulare cu diametre de peste 20 m din Europa“, crede el. În apropiere, pe Dealul Sofia, a fost descoperit „Gînditorul“ într-o necropolă neolitică. Dar singura aşezare aparţinînd culturii Hamangia se află în localitatea constănţeană Cheia, adică la 30 de km de necropolă. Mult mai aproape e Seimeni, la numai 5 km. Cristian presupune chiar că aceste două culturi au fost contemporane (mileniul VI î.H): „Nu este exclus ca această civilizaţie sud-dunăreană să fi creat tăbliţele care au fost descoperite la Tărtăria“. Cristian crede că simbolurile magice sau religioase s-au transmis nemodificate de-a lungul mileniilor, „ajungînd ca, la sfîrşitul epocii bronzului, să fie şi simboluri ale puterii şi să fie incizate pe un inel sigilar“. Părerea lui este că „inelul sigilar certifică autenticitatea plăcuţelor de la Tărtăria, constituind veriga lipsă între culturile neolitice“. Cine ştie? Poate că îi venea perfect pe deget chiar celebrei preotese de la Tărtăria.

Tăbliţele de la Sinaia

• O controversă similară o ridică şi tăbliţele de la Sinaia. Se pare că, în jurul anului 1873, cu prilejul unor lucrări la temelia Mănăstirii Sinaia, au fost descoperite un număr neprecizat de tăbliţe de aur cu inscripţii dacice. După ce au fost copiate pe alte tăbliţe, dar de plumb, o parte ar fi fost topite de Carol I pentru a finanţa construcţia reşedinţei sale montane. O parte ar fi fost depozitate în tezaurul Băncii Naţionale şi ar fi luat drumul Moscovei, împreună cu tezaurul. Prin anii ’40, plăcuţele de plumb au fost fotografiate. Fotografiile ne dezvăluie imagini din bătăliile dacilor cu romanii şi texte în greacă şi o limbă necunoscută. Se spune că dacii nu cunoşteau scrierea, deci în ce limbă să fi fost scrisă acea cronică a dacilor? După 1990, scrierea conţinută pe aceste vestigii a fost studiată. Cercetătorii români au lansat teoria că nu e vorba de o limbă indo-europeană, ci de una să-i zicem dacică. Cît despre conţinutul tăbliţelor, acesta nu a fost publicat, dar dr. Aurora Peţan, care se ocupă de ele, spune că această cronică relatează detalii despre succesiuni dinastice, lupte locale, marile cetăţi ale dacilor.

Alte interpretări ale mesajului de la Tărtăria

• Unele teorii susţin că pe cea de-a treia tăbliţă de la Tărtăria sînt scrijelite detalii contabiliceşti ale unei negustorese, mai precis măsurile de făină. Dacă ar fi aşa, atunci nu se explică de ce nişte socoteli ar fi inscripţionate pe un obiect de podoabă, simbol al stării sociale, cum e inelul găsit la Seimeni. Alţii spun că plăcuţa de lut era o monedă de schimb. În acest caz, n-ar fi singura, iar inelele nu au avut niciodată funcţie comercială. O altă teorie presupune că două dintre plăcuţe erau card de identitate şi certificat de producător, care vorbeau despre ocupaţiile comunităţii. A treia tăbliţă, însă, nu mai are funcţie de document, ci ar fi un calendar al anotimpurilor şi al activităţilor pe care era obligată familia/comunitatea să le respecte pentru asigurarea necesarului de trai zilnic. Însă ipoteza nu explică de ce în acest calendar circular după iarnă vine vară, iar după toamnă, primăvară. Mai plauzibil ar fi să considerăm că enigmatica plăcuţă conţine simboluri ritualice.


Erich von Daniken – „Înţelepciunea pierdută a vechilor civilizaţii“

„Tăbliţele zăceau pe fundul a ceea ce părea un puţ artificial, lîngă cîteva rămăşiţe umane. Pe ele figurau simboluri picturale ce aminteau atît de tăbliţele sumeriene, cît şi de vestigiile civilizaţiei minoice din Creta. Dar tăbliţele de la Tărtăria, care este posibil să fi aparţinut culturii Vinca, trib agricol din epoca pietrei, precedeau cu o mie de ani scrierea sumeriană şi cu două mii de ani, pe cea minoică. Teoria este îndrăzneaţă pentru că, dacă scrierea a apărut în Europa în epoca pietrei, şi nu în Sumer, în epoca bronzului, se ridică întrebarea cum a ajuns în îndepărtatul Sumer cu o mie de ani înainte să fi apărut în insula cretană, mai scrie Monitorul Expres.

Pintilie Stefan-Cristian

Informatii suplimentare acestui articol, oferite tot prin amabilitatea domnului Pintilie Stefan-Cristian,
gasiti pe siteul Seimeni - de la piatra şlefuită la fier, dand click AICI.

Comoară de 161 monede otomane, descoperită în Albești, Constanța

Doi detectoristi au descoperit mai multe monede otomane pe care le-au predat Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti.

Corneliu Vîrvărei şi Valeriu Bacu, de câte ori au timp, iau la pas câmpurile din comuna Albeşti, înarmaţi cu un detector de metale.

Aşa au descoperit un adevărat tezaur: 161 de arginţi otomani. Fără să stea prea mult pe gânduri, oamenii au dus comoara la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, spre dezamăgirea muzeografilor locali, mai arata televiziunea Digi24.

„Descoperim în Constanţa şi ducem la Bucureşti sau descoperim la Timişoara şi ducem la Bucureşti, în cazul ăsta facem în Bucureşti un depozit mare de astfel de descoperiri şi plecăm toţi din judeţele noastre, plecăm toţi să ne căutăm istoria la Bucureşti”, a afirmat Gabriel Custurea, director Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

Conducerea Muzeului de Istorie din Constanţa e convinsă că arheologii amatori au preferat să ducă monedele în Capitală cu gândul la profit, deşi ar fi fost recompensaţi şi dacă ar fi lăsat comoara la Constanţa.

„Ei le-au adus la Bucureşti pentru că au considerat că aici ar avea o vizibilitate mai mare, urmând să fie admirate şi de turişti străini”, a apreciat Cristiana Tătaru, muzeograf la Muzeul de Istorie din Bucureşti.

Cei 161 de arginţi, fiecare cântărind 27 de grame, vor fi evaluaţi de specialiştii din Capitală în următoarele săptămâni. Iar potrivit legii, cei care i-au găsit vor primi din partea muzeului o sumă echivalentă cu 45% din valoarea tezaurului, în termen de un an.

Albești (turcă Akbaș ) este un sat în partea de sud a județului Constanța, în Podișul Negru Vodă, pe malul stâng al pârâului Albești. Prima atestare a localității Albești datează de pe vremea stabilirii pe acest teritoriu a populației turcești din Crimeea în anul 1856 și a purtat până în anul 1924 denumirea turcească Sarighiol, și era formată din două colonii turcești (una spre Est care se numea Sarighiol și alta spre Vest, care se numea Acbași). Ulterior, populația dominantă era alcătuită din germani dobrogeni și apoi din români.

Extragerea monedelor din comoară se face în public la britanici

Cercetarile asupra descoperirii secretelor celui mai mare tezaur din lume de monede celtice este elementul central al unei noi expoziții de la Muzeul Jersey. Conservatorul Neil Mahrer și echipa sa lucrează într-o mare cameră de sticlă, la vederea publicului. Lucrarile de curațire si desrindere din tezaur a monedelor sunt de asemenea afisate printr-o transmisiune în direct audio-video in sala de proiectie a muzeului.

Este de așteptat să dureze aproximativ trei ani aceasta munca de separare a monezilor si a altor bijuterii incluse in comoara: "Se lucreaza asupra tezaurul șase zile pe săptămână. Veți putea vedea cum scoatem monedele, cum le tratăm pentru a îndepărta coroziunea si cum folosim uneltele de mână. Dacă vom descoperi in tezaur noi obiecte din aur, vom anunta aceasta prin actualizări pe Facebook și Twitter", au anuntat cercetatorii.

Obiectele de aur și argint, precum și monedele din tezaur, sunt considerate a valora aproximativ 10 milioane de lire sterline. Tezaurul a fost descoperit de doi entuziaști detectoristi de metale și se estimeaza că ar conține aproximativ 70.000 de monede, desi initial s-a crezut ca este vorba doar depre 30.000-50.000 monede si nu se stia că printre monede se află si bijuterii antice din aur. Coroana regală a pretins dreptul de proprietate asupra tezaurului, descoperit de Reg Mead și Richard Miles într-un câmp din Grouville.

Muzeografi care încurajează detecția de metale

„Trebuie să recunoaştem că activitatea acestor oameni, care pornesc la cercetarea diferitelor zone din judeţ cu ajutorul detectoarelor de metale, poate ajuta foarte mult munca muzeografilor, ce pot afla astfel despre noi locuri unde de secole stau îngropate adevărate comori arheologice“, spune directorul Muzeului Judeţean de Istorie, Nicolae Pepene, citat de Monitorul Expres.

Cel puţin două descoperiri arheologice importante sunt rodul cercetărilor unor arheologi amatori care, din pasiune, iau pulsul pămîntului cu detectoarele de metale, pe urmele vechilor civilizaţii. Ultimele descoperiri făcute de fraţii Fănel şi Florin Şerban, cei doi căutători care au adus în premieră în patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie obiecte extrem de valoroase din epoca fierului (anii 1500 î, Hr), i-au îndemnat pe istoricii din conducerea Muzeului Judeţean de Istorie şi de la Direcţia Judeţeană de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, să încurajeze activitatea detectoriştilor. Directorul Muzeului Judeţean de Istorie, Nicolae Pepene, a declarat ieri că o astfel de activitate, făcută în limitele legii, este benefică chiar şi pentru muzeografi şi arheologii muzeului.

„De aceea, la muzeu vom lua cîteva decizii care să deschidă uşa acestor oameni, care oricum au obligaţia de a aduce la muzeu tot ceea ce descoperă, măsuri care să conducă la recompensarea pasiunii, dar şi la crearea unui spaţiu unde ei să se poată întâlni pentru a schimba păreri şi chiar de a expune obiectele găsite“, a declarat Pepene.

Un pumnal unic, foarte valoros

Descoperirile pe care le-au făcut în ultimele luni cei doi fraţi, oameni extrem de pasionaţi de arheologie şi care studiază mult înainte de a porni pe teren, s-au dovedit a fi extrem de valoroase. Ei au scos la lumină obiecte care dovedesc existenţa unor aşezări despre care nu se ştia că s-ar fi aflat pe teritoriul judeţului. Mărturiile dezgropate atestă că pe aceste locuri au trăit vechii daci. „Într-o necropolă pe care cei doi fraţi Şerban au descoperit-o recent s-au găsit fibule, obiecte folosite la harnaşamentul cailor, paftale, dar şi un pumnal dacic, folosit la ritualurile religioase, care este primul de acest fel descoperit pe raza judeţului. Un astfel de pumnal a fost identificat în mîna lui Decebal, în scena sinuciderii regelui dac din basorelieful de pe Columna lui Traian. Aceste obiecte provin din sec. II î.Hr şi au fost deţinute, cel mai probabil de militari. Acum, pe o rază de câteva sute de metri pătraţi, au fost descoperite mai multe morminte, lucru care vorbeşte şi despre faptul că exista o ierarhie clară în acea comunitate de militari. Deocamdată nu există semne că în acel loc ar fi existat şi o aşezare, dar este posibil ca cercetările viitoare să aducă noi surprize“, a declarat şi muzeograful Lucica Savu. Cei doi „detectorişti“ braşoveni au avut o primăvară foarte bogată în descoperiri, ei scoţând din pământ, în ultimele luni, adevărate comori care urmează acum să fie cercetate de specialişti. Printre descoperirile lor se numără şi numeroase unelte, podoabe sau obiecte de cult, care au fost datate ca aparţinând epocii fierului. Printre acestea se numără şi patru verigi din aur, decorate cu brăduţi, dar şi un topor şi un vârf de suliţă datînd din prima epocă a fierului (circa anii 1.500 î.Hr.).

„Muzeul s-a mişcat mai repede ca SMURD-ul“

Fraţii Şerban spun că până în urmă cu câteva luni, când veneau la Muzeul de Istorie cu câte o descoperire, erau întâmpinaţi de uşi închise sau de refuzuri. Un fel de „de ce ne deranjaţi în timpul pauzei de masă“. De câteva luni, de când muzeul este condus de Nicolae Pepene, lucrurile s-au schimbat radical, spun arheologii amatori, fericiţi că au găsit o deschidere totală spre activitatea lor. „Cînd am descoperit aceste obiecte, cei de la muzeu s-au mişcat mai repede ca SMURD-ul. Imediat ce am dus la muzeu artefactele dezgropate, cercetătorii de la muzeu au venit în zona unde am făcut descoperirile, au început săpăturile şi au scos la lumină şi alte lucruri. Este o schimbare de atitudine pe care o salutăm“, a spus Florin Şerban.

Necropola găsită de cei doi braşoveni va fi declarată sit arheologic

Directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, George Mitran, a declarat că deja a trimis la Bucureşti întreaga documentaţie pentru declararea ca sit arheologic a zonei unde a fost descoperită necropola dacică. „Conform legii, activitatea acestor «detectorişti» se poate desfăşura fără oprelişti, cu condiţia ca ei să nu caute în zonele declarate deja situri arheologice, iar obiectele găsite să fie predate muzeelor în cel mult 72 de ore de la descoperire. Ceea ce au descoperit cei doi fraţi Şerban pe raza judeţului nostru sunt lucruri foarte valoroase şi cu mare importanţă istorică, obiectele găsite de ei urmând a-şi găsi locul firesc în expoziţia Muzeului Judeţean de Istorie. Noi, ca apărători ai patrimoniului naţional, am întocmit documentaţia necesară pentru ca respectivele descoperiri să intre în cercetarea Comisiei de Patrimoniu de la Ministerul Culturii, iar apoi zona să fie declarată sit arheologic protejat, unde doar arheologii profesionişti vor putea face săpături. Prin Ordin de Ministru zona respectivă va fi declarată foarte curând sit arheologic“, a precizat George Mitran.

În Braşov există înregistrate 60 de detectoare de metale

Inspectorul de Poliţie Angel Istrate, de la Poliţia Patrimoniu din cadrul IPJ Braşov, a amintit că orice pasionat de arheologie care deţine un detector de metale trebuie să-l înregistreze la Poliţie înainte de a-l folosi. „Noi nu avem nimic cu cei care au o asemenea pasiune şi o desfăşoară în limitele legale. În judeţul Braşov există la această oră 60 de detectoare de metale înregistrate la Poliţie. Cei care au asemenea detectoare şi NU le-au înregistrat sau cei care le folosesc la MAI PUȚIN de 500 de metri de siturile arheologice declarate, ori cei ce NU se conformează să depună obiectele descoperite în cele trei zile prevăzute de lege, trebuie să ştie însă că vor avea parte de TOLERANȚĂ ZERO din partea noastră şi se vor alege cu dosare penale“, a precizat inspectorul Angel Istrate, citat de Monitorul Expres.

Sanctuar antic roman, descoperit în Franța

În regiunea Picardia din nordul Franței, aproximativ la 35 de kilometri nord de Paris, în orașul Pont-Sainte-Maxence, arheologii au descoperit un sanctuar antic roman datând din secolul II, care nu are echivalent în Galia Romană.

Acest sanctuar, care are dimensiunile 70 de metri pe 105 de metri, are două pavilioane mici în partea din spate, din care au rămas doar temeliile. În centru, credinciosii puteau accesa, prin intermediul unei scări din față, o platformă zidită.

Aici, în inima sanctuarului, vechii romani ar fi dorit sa ridice statuia unei divinitati.

Arheologii au descoperit mai multe elemente de opera de arta in interiorul sanctuarului, inclusiv sulițe tocite și obiecte din marmură.

Intrarea la sanctuar avea o fațadă monumentală, ce măsura 10 de metri înălțime și 70 metri lungime, fiind o structură excepțională pentru Galia Romana. Această fațadă era formată din 13-17 arcade, peste care romanii au surmontat o entablatură și, în mod excepțional, o friză care ar trebui să includă o dedicație scrisă cu litere de bronz.

După câteva decenii de la ridicare, fațada s-a prăbușit deodată, probabil din cauza unui defect în fundație, dar și din cauza pantei terenului, rupându-se in mii de fragmente.

Arheologii intentioneaza sa studieze aceste fragmente pentru a restabili treptat aspectul original al sanctuarului.

Ornamentația, uneori colorată, dezvăluie decoratiuni sculptate: meandre grecesti, frunze, animale, dar și personaje mitice, cum ar fi Venus, Apollo sau Jupiter.

În cadrul antablamentului, friza este decorată cu zeități din Pantheonul greco-roman, cum ar fi o Venus ghemuită alături un bust de femeie în vârstă. Această sculptură amintește un episod din Odiseea lui Homer, când, dupa o aventura cu Marte, soția lui Vulcan s-a retras în pădure. O femeie în vârstă a trădat locația zeilor, care au găsit-o pe sotia lui Vulcan. Pentru a o pedepsi, Venus ar fi prăvălit peste bătrâna o stâncă.

În partea de sus a fațadei, una dintre caracteristicile cele mai remarcabile este un decor cu capete monumentale, care sunt de trei ori mai mari decât dimensiunea chipurilor umane, cu părul și ochii complex realizate si probabil care au fost ornate cu pietre colorate. Printre acestea se regăseste chipul lui Jupiter și o serie de grifoni, cu aripile întinse, care stau pavază de-a lungul sculpturii neterminate a zeului.