duminică, 28 septembrie 2014

Un pasionat de detecție metale a descoperit 22000 de monede romane

Un cautator de comori din Devon a descoperit cel mai mare tezaur de monede romane din secolele III - IV d. Hr, gasit de pe teritoriul Marii Britanii.


Laurence Egerton este de meserie constructor si inceput sa practice hobby-ul detectiei de metale cu șapte ani în urmă.



Vineri, autoritatile din Mrea Britanie au anuntat descoperirea pe care a facut-o Laurence Egerton anul trecut, cand a găsit cele 22.000 de monede romane, datând din anii 260 - 348 d.Hr. Ziua norocoasa a lui Egerton a început când a inceput sa caute pe un câmp din vecinatatea unui sit arheologic, unde anterior fusese descoperita o vilă romană.


"Initial am gasit ceea ce am crezut ca sunt două monede romane foarte mici, care oricum erau neobișnuite în Devon, așa că am decis sa scanez zona mai cu atentie și după putin timp am primit de la detectorul de metale un semnal pe care l-am catalogat de tip 50/50, ceea ce înseamnă în mod normal ca exista si metale feroase, si neferoase in acel loc. De obicei nu sap la astfel de semnal, din cauza ca aproape intodeauna gasesc doar obiecte fara importanta arheologica, cum ar fi potcoave de cai. Totusi, de data aceasta am decis sa sap un pic mai adânc și astfel am găsit doua lingouri de fier, iar sub ele comoara".

Descoperitorul, care este membru al clubului de detectie metale din East Devon, a contactat autoritățile pentru a anunta descoperirea sa. A chemat-o si pe sotia sa Amanda, care a venit sa filmeze momentul descoperirii.

Tezaurul a fost predat temporar către British Museum, unde experții au salutat descoperirea ca fiind una "extraordinară", mai ales ca datorita acestor monede, lista obiectelor arheologice descoperite si inregistrate in Marea Britanie a depasit 1 milion de artefacte.

O parte dintre monede au fost bătute chiar in anul 332 d. Hr, pentru a marca fondarea Constantinopolului in anul 330 d.HR, și poartă chipul împăratului Constantin cel Mare.

"Sunt fascinat de istorie, desi la școală nu mi-a placut aproape deloc aceasta materie. De-a lungul anilor, am găsit o mulțime de artefcate interesante, dar niciodata ceva de o atât de mare importanță. Între momentul cand am gasit tezaurul și cel in care arheologii au terminat săpăturile, am dormit ziua în mașină alături de ei si trei nopți la rând am pazit locul descoperirii, după ce ei plecau. În fiecare noapte arheologii strangeau echipamentul si plecau, dar eu nu am putut merge acasa, din cauza ca nu mai puteam dormi de emotii, gândindu-mă la descoperire. Am preferat sa stau acolo, lângă săpăturile arheologice, în mijlocul pustietății. Era in noiembrie si a fost foarte frig. Am avut trei sau patru flanele de lână și o pilotă, dar era destul de greu, din cauza că masina mea nu este construita pentru a-mi permite sa mă odihnesc cum trebuie", a povestit Laurence Egerton.

Monedele au fost declarate comoară și sunt eligibile pentru a fi achiziționate de către un muzeu. Descoperitorul, care obținuse anterior de la proprietarul terenului aprobarea pentru a căuta pe câmp respectiv, va împărți pe jumatate recompensa cu proprietarul acestui teren.

Muzeul local a lansat deja o campanie publica de strângere fonduri, pentru a cumpăra monedele.

Descoperitorul mai are o singura dorinta: "As vrea sa pot păstra ca amintire  o singură monedă din comoara pe care am gasit-o, dar nu stiu daca exista aceasta posibilitate legala".

luni, 22 septembrie 2014

Unde e ascunsă comoara regelui persan Darius al III-lea ?

Aurul pe care l-a detinut regele persan Darius al III-lea, ce a domnit intre 380-330 i. Hr, este considerat una dintre cele mai mari comori din lume. O parte din aur ar fi fost capturată de catre regele macedonenilor Alexandru cel Mare, când a invins Imperiul Persan, in jurul anului 334 i. Hr. Acesta ar fi pradat visteriile de la Persepolis, Damasc, Susa si Isssos.



Alexandru cel Mare ar fi capturat numai din Persepolis aproximativ 9000 de talanti de aur si 40000 talanti de argint. Un talant cântarea peste 26 kg, dei ar fi vorba doar intr-un singur oras de prada a aproape 1300 tone de metale pretioase.

Istoriograful Diodor a relatat ca Alexandru cel Mare a trasportat comoriile, folosindu-se de peste 3000 de cămile si peste 20.000 de catâri.

Din Persia, Alexandru cel mare ar fi pradat in total 750.000 talanti de metale pretioase, deci aproape 20000 tone. La acestea se adaugă alte bijuterii si obiecte de valoare, care nu au mai fost calculate.

Darius III ar fi reusit sa ducă aurul si argintul care rămăsese neprădat la resedinta sa din Ecbana ( orasul iranian Hamadan de astazi ) si ar fi cerut ca aurul sa fie ingropat undeva intr-o zona apropiată.

Alexandru cel Mare a reusit sa cucereasca si acest ultim refugiu, dar nu a mai gasit nicio comoara, desi trupele sale au cautat-o mai multe săptămâni la rând.

Nu doar trupele lui Alexadru cel Mare au cautat aurul.

250 ai mai tarziu, romanul Marcus Licinius Crassus a devenit si el căutator de comori, purtând chiar un razboi cu un trib din Asia Mică, ce devenise un mică forța in zona, pentru a putea incepe cercetarile.

Iulius Cesar, Marcus Antonius si Nero au trimis de asemenea trupe să cerceteze zona, dar nu au gasit nimic, chiar daca 100 de ani oamenii lor au cautat comoara.

19 secole mai tarziu, Reza Pahlevi, ultimul șah al Iranului, a comandat o expeditie de cercetare. Astfel, in anul 1973, aceasta a fost efectuata de catre americani, cu aparatura cea mai moderna a acelei perioade. Insa nu au descoperit uriasa comoara, care rămâne ascunsa undeva in jurul orasului Hamadan, pe o raza de cativa zeci de km.

Totusi, orasul continua sa ofere comori de arta populara, fiind celebru pentru covoarele lucrate manual.

sâmbătă, 20 septembrie 2014

Un uriaș mormânt a fost descoperit în Grecia - Partea a treia: noi descoperiri

Pe lângă descoperirile anterioare, despre care puteti citi detalii AICI si AICI, săpăturile arheologice din nordul Greciei, de la Amphipolis, au scos la iveală trei anticamere si mai multe artefacte, printre care si statui.



Una dintre cele mai recente descoperiri relevate de catre arheologi este o porțiune podea, realizata din bucăți neregulate de marmură albă pe fond roșu, aflata in prima anticameră.



Podeaua este in stare excelenta si este situat în anticamera din spatele zidului cu cei doi sfincși.


Ramasitele de la o frescă cu urme de culoarea albastra sunt situate in a doua anticameră.


Arheologii spun că toate cele trei anticamere descoperite în spatele peretilor de separate, creati prin ziduri transversale diafragmatice, erau umplute partial cu nisip.


Existența a trei anticamere este o caracteristică unică, mai explică arheologii.


Intrarea in a doua anticamera era păzită de două statui feminine, numite Cariatide.


"Hainele poartă falduri de artă excepționale", a spus precizat Ministul grec al Culturii, intr-o declaratie de presă.






Mai jos este zidul despartitor dintre anticamera a doua si a treia.


Anticamera a treia pare mai mult goală.




Deocamdată nu sunt alte informatii suplimentare, însă săpăturile continuă.


Noile descoperiri vor fi facute publice, desi multi specialisti din Grecia critică relatia prea strânsă a guvernului cu mass-media, care ar pune presiune pe arheologi. Insa si interesul presei e din ce in ce mai mare, fiindcă cu cât se avanseaza in interior, cu atât sunt mai mari șansele să se descopere o comoară.

joi, 18 septembrie 2014

Bijuteriile în Evul Mediu românesc

Domnitorii şi marii boieri s-au comportat întocmai celor din Apus atunci când le cercetăm atiitudinea faţă de podoabe scumpe. Nu toate bijuteriile au avut ca provenienţă Transilvania sau lumea europeană occidentală, anunta Radio Romania Actualitati in emisiunea Istorica.


În Moldova au funcţionat ateliere în cadrul breslelor ţinute de meşteri armeni.

În general, bijuteriile din argint predominau lumea moldo-valahă, pe când aurul, mai scump ca valoare se întâlnea frecvent în Transilvania cu centrele sale Braşov şi Sibiu, saşii fiind foarte buni meşteri.

Bijuteriile spaţiului extracarpatic sunt dominate de influenţe bizantine, cu desene şi execuţie dintre cele mai diverse, pe când în Transilvania procesul creativ era respectat cu stricteţe şi avea un caracter unitar.

Ceea ce găseai la Nurmberg, putea fi comandat şi la Sibiu.

Bijuteriile şi confecţiile au cunoscut valori mari ale preţului fiindcă aveau o clientelă selectă, realizarea lor se făcea exclusiv manual, la care se adăuga şi valoarea intrinsecă, fie a aurului, argintului ori a pietrelor preţioase.


Unul dintre cei mai bogaţi domnitori ai Moldovei a fost Ieremia Movilă, Averea acestuia era estimată la o jumătate de milion de florini şi 1500 de zloţi polonezi, însă nu se poate vorbi în cazul domnitorilor şi boierilor români de existenţa unui adevărat tezaur.

Ca regim de convertire, de exemplu o diademă a uneia dintre fiicele domnitorului avea echivalent unul din următoarele categorii de produse ale Evului Mediu românesc : şase mii de oi, sau patru sute de boi, patruzeci de cai de rasă ori 260 de pogoane de vie sau contravaloarea a 150 de robi ţigani.

Domnitorii moldo-valahi ori marii boieri din Principate nu au reuşit să-şi conserve bijuteriile fie prin păstare îndelungată, fie prin transmitere moştenitorilor.

Situaţia politică internă, dar şi mai precumpănitoare a fost pierderea independenţei ţării faţă de Imperiul Otoman şi alţi vecini din jur, în mare o stare de instabilitate şi insecuritate au dăunat păstrării bijuteriilor, cele mai multe fiind confiscate de otomani, atunci când domnitorul era mazilit, fie au fost deposedaţi de ele, când domnitorul şi suita sa s-au aflat în drumurile pribegiei, de adversari ori chiar de bande de hoţi, bine informate.


Lanţuri, cercei, broşe, coliere şi brăţări au completat panoplia valorii tezaurizate în bijuterii şi podoabe.

Un lanţ simplu cântărea 100 de grame, însă au fost confecţionate şi lanţuri de până la două kilograme de aur.

Lungi cât un stat de om şi dublu-înfăşurate.

Desigur, că la o bijuterie contează foarte mult tehnica şi desenul în care sunt executate, ca şi mâna meşterului, frumuseţea fiind o valoare aduăgată de conţinutul pietrelor ; diamant, safir, rubin, smarald.

Soţiile de domnitori şi ai marilor boieri, ori fiicele acestora au dat tonul, au impulsionat comerţul cu bijuterii, au alimentat cererea şi oferta pe această piaţă restrânsă.



Tot ele au făcut diferenţa dintre valoarea bijuteriilor purtate ca şi avântul cu care au impus şi schimbat moda timpului pe tot parcursul Evului Mediu.

Spre deosebire de bărbaţi, femeile au cultivat posesia bijuteriilor îndelung meşterite, sofisticate, cu desene complexe şi un conţinut mai mare de pietre preţioase. În schimb , bărbaţii au îmbrăţişat moda bijuteriilor masive din argint şi aur, mergând mai mult pe volum.

Femeile au încercat să tezaurizeze acest fond personal de bijuterii, fiindcă le asigura în cazul dispariţiei soţului o oarecare stare materială de susţinere, pe când bărbaţii le ofereau şi rolul de cumpărători ai libertăţii fizice ori a tranzacţiilor cu arme necesare preluării puterii.

Am avut domnitori bogaţi cum a fost şi Petre Schiopul sau Gheorghe Ştefan în Moldova faţă de un Ştefan cel Mare mai puţin preocupat de înavuţire aşa după cum a arătat Vasile Lupu, iar în Muntenia, boierii olteni au fost de departe cei mai bogaţi şi economi faţă de alte familii domnitoare.

De exemplu, Mihai Viteazul a făcut avere din comerţul cu aur şi pietre preşioase, dar şi din vânzarea de cai.

Această deosebire între bărbaţi şi femei - reţineţi că vorbim de clasa conducătoare - s-a păstrat până în timpurile moderne, femeia fiind mai deschisă inovaţiei şi diversificării giuvaericalelor, pe când bărbaţii lor au rămas oarecum conservatori.

Legenda comorii ascunse într-un tunel de sub râul Someș

În 1705, armata principelui ardelean Rákoczi Ferencz a avut, la Jibou, o confruntare cu armata imperială austriacă comandată de generalul Herbeville. Principele ardelean a fost înfrânt, iar o legendă spune că, în timpul retragerii, acesta și-a ascuns vistieria armatei sale în tunelul pe sub Someș, pe unde s-ar fi retras.


Legenda și contextul ei sunt redate de scriitorul sălăjean Gyorfi-Deák Gyorgy, într-un volum de curiozități publicat la Editura Caiete Silvane, precizeaza voceatransilvaniei.ro.

Consultând documente și scrieri istorice, autorul povestește cum ”la începutul secolului al XVIII-lea, în toamna târzie a anului 1705, mai precis în 11 noiembrie, curuţii principelui ardelean Rákoczi Ferencz, al doilea cu acest nume, au înfruntat la Jibou armata imperială austriacă comandată de generalul Herbeville.

Oamenii lui Rákoczi aveau misiunea să creeze un sistem defensiv care să nu permită trecerea austriecilor prin strâmtorile Someşului. Ei au încercat să sape o linie de tranşee şi şi-au construit două redute, una pe dealul Cigleanului şi una dincolo de valea Agrijului, unde şi-au înghesuit piesele de artilerie. Din cauza vremii nefavorabile şi datorită apariţiei bruşte a austriecilor, care, conduşi de un ţăran bătrân, şi-au scurtat drumul, coborând pe Valea Sărată, un pârâu de 13 km ce vine dinspre Cuceu, fortificaţiile neterminate n-au fost de nici un folos.

Principele dispunea de „patru regimente de călărime şi nouă de pedestrime de câte una mie unul, cum şi cinci sute de pedeştri francezi’, faţă de 20.000 de nemţi, „comandaţi nu atât de Erbeville, care era un general bătrân şi morbos, cât mai vârtos de generalii Schlick şi Klockesperg, se bătură cu mare curaj, iar un general Virmond, tot franc de naţiune, sărind de pe cal şi aruncându-se drept în şanţul castrelor ungureşti, la un moment provocă asaltul grănicerilor şi al celeilalte pedestrimi; haiducii ungureşti şi toate regimentele călăreţe de curuţi o luară la fugă care încătrău, iar sârbii îi persecutară până la un loc.”

Aici îi aşteptau soldaţii ridicaţi din rândul iobagilor de diferite naţii, comandaţi de Esze Tamás, care au luptat cu îndârjire, până au fost măcelăriţi aproape cu toţii. Protejat de scutul lor, „Rákoczi abia scăpă cu fuga pe la Gherla şi Beclean înainte, lăsându-şi castrele întregi în prada nemţilor”.

La izbânda austriecilor a contribuit şi atitudinea duplicitară a contelui Károlyi, care, la auzul bubuiturilor de tun, ar fi trebuit să atace duşmanul din spate cu unul dintre regimentele de cavalerie şi să-l prindă într-o încercuire, dar care a preferat să stea pe loc, să aştepte şi să se retragă fără să se fi angajat în luptă.

Legenda zice că principele ar fi părăsit câmpul de luptă refugiindu-se printr-un tunel ce trece pe sub albia Someşului până în vârful dealului care îi poartă numele (cunoscut şi ca Piscuiul Ronei), de unde a contemplat dezastrul şi şi-a jelit ostaşii. Unii zic că pe drum ar fi ascuns visteria armatei sale într-o tainiţă subpământeană, pe care mulţi o caută de atunci, în ascuns sau sub oblăduirea unor organe interesate.

Alţii se îndoiesc de existenţa comorii. Ei povestesc că Râkoczi n-ar fi avut timp să facă asta, deoarece după el s-au repezit mai mulţi ostaşi călări („ráczok”) şi principele ar fi luat comoara cu sine. Când urmăritorii s-au apropiat prea tare, fugarul şi-a golit toţi săculeţii, toate buzunarele de bani şi i-a aruncat în mijlocul drumului. Când au văzut monezile strălucitoare, soldaţii şi-au strunit caii şi au descălecat să-i adune, ba chiar s-au şi ciondănit oleacă, vreme în care principele a reuşit să scape. Legenda zice că era atâta aur, încât cătanele le-au îndesat în buzunare până au stat să le plesnească.

Apoi au sărit din nou în şa şi ar fi continuat urmărirea, dar n-au mai ştiut pe unde să meargă mai departe, deoarece principele, prevăzător, a folosit un şiretlic vechi, utilizat întâi pe vremea când regele ungur Szent Lászlo (Ladislau cel Sfânt), cel care a întemeiat episcopia de Oradea, s-a luptat cu cumanii (1085), stratagemă la care a recurs apoi şi Negru Vodă când l-au strâmtorat tătarii (1241): şi-a schimbat calul cu unul ale cărui potcoave fuseseră puse de-a-ndoaselea, astfel încât el să fugă înainte, dar urmele să arate că a venit.

Încurcaţi de acest vicleşug, urmăritorii au fost nevoiţi să revină în tabără. După ce-au scăpat de muştruiala cuvenită, s-au întors la trupă şi au început să se laude cu norocul care a dat peste ei. Dar când au băgat mâna în buzunar, ca să scoată un ban de arătat, n-au găsit decât numuliți, aceste discuri lenticulare de calcar, ca nişte monede. Furioşi, au început să suduie şi le-au azvârlit cât colo, „mama lui de alchimist, ne-a păcălit cu aurul său fals”. De atunci, zice legenda, bănuţii se găsesc peste tot prin împrejurimi.

În celelalte părţi ale văii Someşului şi în Albeştii de Argeş, unde mai pot fi întâlniţi, numuliţii poartă numele de „banii dracului’. Dar în Jibou bătrânii consideră că preschimbarea aurului în piatră a fost o minune cerească, care a permis unui suflet nobil să scape nevătămat şi să reia apoi lupta împotriva celor care „au schimbat jugul de lemn al turcilor cu un jug de fier”, precum a lăsat scris Cserey Mihály, cronicarul acelei epoci”, spune Gyorfi-Deák Gyorgy

Ce sunt numuliții

Gyorfi-Deák Gyorgy spune că numuliții sunt căsuţele de calcar ale unor animale unicelulare primitive care au trăit în Terţiarul vechi, într-o vreme când la 50-100 de metri deasupra plaiurilor noastre vălurea oglinda unei mări calde, care apoi s-a evaporat şi a lăsat în urma ei salinele de la Dej, Turda, Cojocna, Sic și altele, mai precizeaza voceatransilvaniei.ro.

luni, 15 septembrie 2014

Comoară dacică descoperită lângă Târgu Mures

O comoară dacică formata din bijuterii de argint din secolul I i. Hr., a cărei valoare financiară a fost stabilită la o prima evaluare la peste 100.000 mii de euro, a fost descoperita la mai putin de 15 centimetri sub pământ, intr-o pădure aflata la 10 km distanta de Târgu Mureş, de catre un localnic pasionat de detectia de metale, in luna august 2014.


"Cam aşa semnal înalt am avut în momentul în care am descoperit tezaurul, care se afla la 10, 15 centimetri sub pământ", a povestit Ioan Gal, pensionar, descoperitorul comorii, pentru Digi 24.


După doar câteva minute, comoara compusă din 14 piese a fost scoasă la suprafaţă: 3 coliere dacice din argint, 7 inele de bucla pentru prins părul, 2 cercei de argint si doua sârme de argint.

"Iniţial nu l-am vãzut din ţărână, cu acest aparat micuţ am scos prima datã cerceii şi apoi una câte una brăţările", a mai explicat Ioan Gal.

Descoperitorul a predat comoara către autorităţi, chiar a doua zi, conform legii.

Intrucat probabil va fi considerata tezaur, descoperitorul va trebui sa primeasca de la autoritati 45% din valoarea descoperirii, in maxim 18 luni de la predarea comorii.

"Valoarea tezaurului se stabileşte în funcţie de valoarea piaţa, după piese similare, care sunt din aceeaşi perioadă şi au o valoare asemanatoare. Piesele sunt unicie în regiunea Mureş, nu au mai fost descoperite tezaure similare", a declarat directorul Muzeului Judeţean Mureş, Soós Zoltan.

Artefactele sunt acum în depozitul Muzeului Judeţean din Mureş si vor fi prezentate publicului după expertiza specialiştilor.

Imagini de Sergiu Cioban de pe detectiemetal.blogspot.ro