joi, 8 ianuarie 2015

Abonare prin email la știrile Harta Comorii

Salutări, cautători de comori, legende și istorie !

De astăzi, Harta Comorii vă oferă posibilitatea de a vă abona gratuit prin email la știrile publicate.

Dupa abonare și confirmarea abonării ( dând click pe linkul de activare din mesajul trimis de către Harta Comorii, după introducerea emailului dvs. și apăsarea pe butonul "Submit", precum si rezolvarea codului Captcha), veți primi zilnic maxim un mesaj cu titlurile publicate în ziua respectiva. Atenție, fără această verificare prin click pe linkul de activare din mesajul respectiv, nu veți primi noutățile ( astfel este conceput sistemul de către Google, care găzduiește și oferă suportul pentru Harta Comorii, pentru a nu se abona altcineva în numele dvs). Dacă nu este publicată nicio știre în respectiva zi, nu veți primi nici un email.

De asemenea, în toate emailurile cu noutăți veti regăsi și un link de dezabonare.

Formularul de abonare îl găsiti in bara laterala, pe orice pagină a websiteului Harta Comorii, imediat sub formularul de căutare pe site.


Mulțumind celor care ne-au sfătuit să introducem și aceasta posibilitate, dar și dvs., pentru că sunteți cititori cu adevărat speciali și parte a comunității Harta Comorii, vă dorim lectură plăcută în continuare si mult succes în acest hobby extraordinar !

Amuletă cu două fețe, descoperită de arheologi în Cipru

O amuletă veche de 1500 de ani, descoperită în locația orasului orașul antic Nea Paphos din sud-vestul Ciprului, are două fețe care conțin o inscripție cu 59 de caractere și personaje mitologice.


O parte a amuletei are mai multe imagini, inclusiv o mumie (probabil reprezentând zeul egiptean Osiris), aflat pe o barcă, dar și o imagine a lui Harpocrate, zeul tăcerii, care este prezentat așezat pe un scaun, în timp ce isi acoperă gura cu mâinile. Amuleta afișează de asemenea o creatură mitologică denumita cynocephalus, care mimeaza acelasi gest ca a lui Harpocrate. Pe amuleta mai sunt reprezentate o pasare, un crocodil, Luna pe cer si o stea.



Pe de cealaltă parte a amuletei se regaseste o inscripție, scrisă în greacă, un palindrom:

ΙΑΕW
ΒΑΦΡΕΝΕΜ
ΟΥΝΟΘΙΛΑΡΙ
ΚΝΙΦΙΑΕΥΕ
ΑΙΦΙΝΚΙΡΑΛ
ΙΘΟΝΥΟΜΕ
ΝΕΡΦΑΒW
ΕΑΙ


Inscriptia  se traduce "Iahweh (un zeu) este purtătorul numelui secret, leul lui Re pazește altarul său."

Scribul a făcut insă două greșeli mici, atunci când a scris acest palindrom: in două cazuri a scris un "ρ" în loc de "v".


Cercetatorii au descoperit artefacte asemanatoare în alte părți ale lumii antice. Amuletele precum cea găsită in Cipru au fost realizate si purtate pentru a-si proteja proprietarii de pericol și rău.

Sit-ul arheologic Nea Paphos

În secolele V-VI, Cipru a fost parte a Imperiului Roman de Răsărit. Imperiul Roman a fost împărțit în două în secolul al IV-lea, zona Ciprului fiind inclusă sub controlul părții de Est. Când Imperiul Roman de Apus a căzut, în timpul secolului al V-lea, Imperiul Roman de Răsărit a continuat să se dezvolte și a devenit ceea ce este denumit și Imperiul Bizantin.

Până în secolul al V-lea, creștinismul a fost religia oficială a Imperiului Roman de Răsărit, iar cu trecerea timpului, practicile tradiționale politeiste ( denumite si păgâne ) au fost restricționate mai sever și chiar interzise. Cu toate acestea, unii oameni au continuat să practice credințele vechi, închinându-se zeilor tradiționali. Chiar această amuletă dovedeste că oamenii au continuat să practice credințe politeiste in Cipru, pentru o lunga perioadă de timp.

Amuleta are câteva caracteristici neobișnuite, care sugerează că realizatorul său nu au înțeles pe deplin personajele mitologice, reprezentarea fiind destul de necalificată și schematică. Ea se bazează pe surse egiptene iconografice, dar aceste surse nu au fost pe deplin înțelese de către creatorul amuletei.

De exemplu, mai degrabă decât să stea pe un scaun, Harpocrate ar trebui să fie așezat pe o floare de lotus. În plus, câinele cynocephalus nu ar trebui să mimeze si el gestul lui Harpocrate. În versiunea clasica, cynocephalus-ul  stă cu labele ridicate în adorație pentru Harpocrate.

Chiar inedit este faptul că Harpocrate și cynocephalus-ul au bandaje pe corpurile lor, ceea ce poate sugera că artistul antic a crezut că si acestia au fost mumificati, împreună cu Osiris. În timp ce cynocephalus poate fi prezentat cu bandaje de mumie, Harpocrate nu ar trebui să le aibă, acestea neavand nici o justificare în cazul lui Harpocrate.

vineri, 2 ianuarie 2015

5251 monede, descoperite de un pasionat de detecție metale

Un pasionat de detectie metale din comitatul Buckinghamshire a descoperit ceea ce este considerat a fi unul dintre cele mai mari tezaure de monede găsite vreodată în Marea Britanie.


Paul Coleman a mers la o întrunire de detectie metale cu clubul Wanderers. El descoperit pe un câmp de lângă orașul Aylesbury un total de 5251 monede îngropate în interiorul unui recipient din plumb, la o adâncime de 60 cm.


Detectoristul Coleman din Southampton a luat parte la sapaturi în zona Padbury, pe 21 decembrie 2014, când a găsit cele 5251 monede din timpul regilor Ethelred al II-lea cel Șovăielnic și Knut cel Mare.

Tezaurul contine exemplare care datează din secolul al XI-lea, de la sfarsitul perioadei anglo-saxone. Termenul de anglo-saxon se referă la triburile germanice care au inceput sa atace Britania Romană în anul 410. Invadatorii continentali au fost în general numiti "saxoni" de către vecinii lor. Anglia este încă numit "Sasana" în scoțiană. Prin anul 500, mulți s-au stabilit în estul Angliei. Anglo-saxonii aveau propriile lor convingeri religioase, dar la sosirea Sfântului Augustin, în anul 597, cea mai mare parte a țării a fost convertită la creștinism. Perioada anglo-saxonă a durat aproximativ 600 ani și s-a încheiat în anul 1066, in timpul cuceririi normande, sub conducerea luiWilliam I al Angliei. Ei sunt creditați pentru crearea poporului englez. Călugărul benedictian Bede îi identifică pe englezi ca descendenți a trei triburi germanice.
 - Anglii, nume ce se pare că provine din Angeln (Germania); numele „Anglia” vine de la aceștia
 - Saxonii, care au fost împinși de franci, au contribuit la formarea poporului englez, a popoarelor scandinave și daneze.
 - Iuții, ce veneau din peninsula Iutlanda.

Având in vedere aceste elemente, este extraordinar de importantă descoperirea acestei comori, fiind pentru englezi, din punct de vedere national, echivalentul pentru români a descoperirii a unui uriaș tezaur de monede dacice.

"Fără îndoială, aceasta este cea mai bună descoperire făcută vreodată în istoria de 25 de ani a clubului de detectie metale si cu siguranță unul din momentele cele mai importante din viața membrilor săi", a declarat reprezentatul clubului.


Monedele au fost predate către British Museum, iar un reprezentant al autoritatilor competente va decide dacă monedele descoperite trebuie catalogate "comoră", în temeiul Legii Comorilor, ceea ce cu siguranță se va întampla. Ulterior, un muzeu le-ar putea cumpăra, iar veniturile vor fi împărțite între proprietarul terenului și descoperitor. O primă evaluare finaciară este de 1 milion de lire sterline.

joi, 1 ianuarie 2015

Colierul Patiala, o comoară pierdută, regăsită și apoi iar pierdută parțial

Colierul Patiala a fost creat de Cartier în anul 1928, fiind realizat pentru și numit după Bhupinder Singh al Patialei, Maharajahul din Patiala.


Colierul conținea 2930 diamante, inclusiv al șaptelea cel mai mare diamant din lume, "De Beers", in centrul bijuteriei.


Acesta avea 428 carate inainte de taiere și cântărea 234.65 carate la finisare.


Colierul conținea de asemenea alte șapte diamante din categoria 18-73 carate și un număr de rubine birmaneze.

Colierul a dispărut în jurul anului 1948.

În 1982, la licitație a Sotheby din Geneva, colierul a reapărut. Acolo, a fost vândut cu 3,16 milioane dolari.

În 1998, elementele lipsă a colierului a fost găsite intr-un magazin de bijuterii second-hand din Londra, de către un cumpărător anonim.





Cartier cumpărat colierul incomplet și, după patru ani, l-a restaurat să semene cu originalul.


Compania a înlocuit diamantele pierdute cu zirconiu cubic și diamante sintetice și a montat o copie a diamantului De Beers.

duminică, 28 decembrie 2014

Unde s-a pierdut Diamantul Florentin ?

Diamantul Florentin este un diamant de origine indiană, care a fost pierdut. Este de culoare galbenă deschisă, cu putine accente verzi. Este tăiat în formă neregulată, dar foarte complicată, avand 126 fațete față-verso. Are 137.27 carate (27,454 g). Piatra este de asemenea cunoscuta sub numele de Toscana, Diamondul Toscan, Marele Duce de Toscana, Diamantul austriac și Diamantul Galben.


Originile prețioasei pietre sunt contestate. Potrivit unor opinii, acesta a fost tăiat de către Lodewyk van Berken pentru Charles the Bold, ducele de Burgundia. Se spune că ducele l-a purtat în bătălia de la Morat, din 22 iunie 1476. Un soldat sau țăran a găsit diamantul și l-a vândut pentru un florin, gândindu-se că e un ornament din sticlă. Noul proprietar era Bartholomew May, un cetățean din Berna, care a vandut diamantul genovezilor, care l-au revândut la rândul lor lui Ludovico Sforza. Prin familia bancherilor Fugger, diamantul a intrat în trezoreria familiei Medici din Florența. Papa Iulius al II-lea era numit astfel ca unul dintre proprietari.

O altă versiune a istoriei pretioasei pietre spune ca diamantul a fost luat in secolul al 16-lea de la Regele Vijayanagar din sudul Indiei, de către guvernatorul portughez din Goa, Ludovico Castro ( Contele de Monte Santo ), după înfrângerea regelui indian de către trupele portugheze. Diamantul a ajuns la iezuiții din Roma, până când, după negocieri îndelungate, Ferdinando I de Medici, Mare Duce de Toscana, a reușit să-l cumpere de la familia Castro Noronha, pentru 35.000 de scuzi crocati portughezi. Cosimo II, fiul ducelui Ferdinand I, a incredintat în cele din urmă diamantul unui tăietor, Pompeo Studentoli, un venețian care lucra in Florența. Bijuteria fost finisata in data de 10 octombrie 1615. Un inventar întocmit la moartea lui Cosimo II confirmă achiziția diamantului brut de catre Ferdinand și descrie bijuteria ca avand "fațete pe ambele parti".

Istoria documentată incepe cu Jean Baptiste Tavernier, un bijutier și călător francez care a văzut în anul 1657 piatra printre posesiunile lui Ferdinando II de Medici, Mare Duce de Toscana.

Imagine desenata de Jean Baptiste

Apoi piatra a trecut în mâinile Habsburgilor. Când ultimul Medici a disparut, diamantul a ajuns la hasburgi, fiind plasat în Bijuteriile Coroanei din Palatul Hofburg din Viena.

După căderea Imperiului Austriac, in timpul Primului Război Mondial, diamantul a fost luat de Carol I al Austriei, în exilul său în Elveția. Piatra a fost furată cândva după 1918 de către o persoană apropiată familiei imperiale și dusă în America de Sud, cu alte Bijuterii ale Coroanei. După aceasta, se zvonește că diamantul ar fi ajuns în Statele Unite ale Americii, în anii 1920, când ar fi fost retăiat și vândut.

marți, 23 decembrie 2014

A fost descoperită o gravură în zig-zag, veche de o jumătate de milion de ani !

Până la acestă descoperire, s-a presupus că gravuri similare au fost realizate doar de oamenii moderni (Homo sapiens), în Africa, începând de acum aproximativ 100.000 de ani.

O echipă formată din 21 de cercetători a studiat sute de scoici fosilizate, descoperite pe un sit arheologic Homo Erectus din Trinil, pe insula indoneziană Java. Scoicile fac parte din Colectia Dubois, care a fost pastrata la Centrul Biodiversitatea Naturalis, de la sfârșitul secolului al 19-lea. Medicul olandez și cercetătorul Eugène Dubois a excavat pe atunci scoici și a descoperit Erectus Pithecanthropus, cunoscut azi ca Homo Erectus.

Descoperirea unui model geometric gravat pe una dintre scoici fost o surpriză extraordinara. Modelul zig-zag, ce poate fi văzut doar cu iluminare oblică, este în mod clar mai vechi decat procesul de alterare a scoicii, ca rezultat al fosilizarii. Studiul a eliminat posibilitatea ca modelul să fi fost cauzat de animale sau de intemperii naturale și arată că "zig-zag-ul" este opera unui Homo Erectus.


Prin aplicarea a două metode de datare, cercetatorii de la Universitatea VU Amsterdam și Universitatea Wageningen au afirmat că gravura are o vechime cuprinsă între 430.000 și 540000 ani. Acest lucru înseamnă că este de cel puțin patru ori mai veche decat cele mai vechi gravuri descoperite anterior.

"Este fantastic că scoică gravata a fost descoperită într-o colecție de muzeu, unde a asteptat peste o sută de ani. În momentul de față nu avem nici o idee despre semnificația sau sensul prezentei gravură", a declarat Wil Roebroeks, profesor de arheologie paleolitica la Universitatea din Leiden.

"Aceasta cercetare a demonstrat că oamenii din timpurile stravechi au avut inteligena de a deschide aceste scoici mari. Ei dădeau o gaură prin coajă, cu ajutorul unui obiect ascuțit, eventual dintele unui rechin, exact în punctul în care scoica era unită si care o tine închisa. "Precizia acestor oameni timpurii indică o mare dexteritate și cunoștințe detaliate despre anatomia moluștelor", a precizat Frank Wesselingh, un cercetător și expert în scoici fosile. Moluștele erau folosite pentru hrană, iar cojile goale erau utilizate pentru a crea instrumente, cum ar fi cuțite.


Descoperirea din colecția istorică Dubois dezvaluie informatii neașteptate cu privire la aptitudinile și comportamentul lui Homo Erectus și ne arată că Asia este o zonă promițătoare și până în prezent relativ neexplorata pentru identificarea de artefacte interesante. Si bineinteles, devine cea mai veche gravură din lume, avand o jumătate de milion de ani !

Inel de aur, declarat comoară

Un inel de aur din secolul al XVII-lea, descoperit de un pasionat de detectie metale, a fost declarat comoară.


Ron Pitman, in varsta de 71 de an, a descoperit inelul în luna octombrie 2010, la Pennard, Swansea (Țara Galilor, una dintre cele patru țări tradiționale care formează Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord ). Inelul a fost găsit la adancimea de 13 cm sub suprafața unui teren folosit pentru a creste porumb.

Inelul poartă inscripția "prepared bee to follow me" si are in compozitie 81% aur și 9% argint, avand o vechime de cel putin 300 de ani.

Inele cu decor emailat au mai fost gasite la Old Beaupre, Vale of Glamorgan și un sit de la est a Colchester, avand inscriptii similare. Astfel de inele erau purtate in amintirea celor care au trecut in lumea celor drepti.

Fiind declarat comoară, inelul va rămâne în proprietate publică a Coroanei, dar va putea sa fie achizitionat de o persoana interesata sau de către o institutie, posibil de un muzeu. Desi valoarea estimată a inelului nu a fost dezvăluită, Muzeul Swansea și-a exprimat deja interesul de a licita pentru artefact, iar detectoristul va primi recompensa, ce va fi împărțită cu proprietarul terenului unde a fost gasit inelul.

duminică, 21 decembrie 2014

Legenda pierdutei săbii Kusanagi

Kusanagi-nu-Tsurugi este o sabie japoneza legendara și unul dintre cele trei obiecte regale imperiale din Japonia. A fost numită initial Ama-no-Murakumo-nu-Tsurugi ( "Sabia care adună norii din Rai"), dar numele său a fost schimbat mai târziu in mai popularul Kusanagi-nu-Tsurugi ("Sabia care seceră iarba" ).

Reconstituire grafică a sabiei Kusanagi, in fața presupusei sale locații actuale, Altarul Atsuta


Legenda

Considerata comoară natională in Japonia, Kusanagi-nu-Tsurugi are o origine care se extinde în mitologie. Zeul Susanoo ar fi întâlnit o familie îndurerată, devastata de temutul Yamata-nu-Orochi, un șarpe cu opt capete, care ucisese șapte din cele opt fiice ale familiei, iar creatura se apropia sa ucida si pe ultima fată, pe Kushinada-hime. Susanoo si-a oferit ajutorul si a cerut in schimb in casatorie pe Kushinada-hime, care a fost de acord. Zeul a taiat capetele monstrului si intr-una din cozi a descoperit sabia, pe care a numit-o Sabia care adună norii din Rai.

Povestea mitologica isi deapana firul generații mai târziu, în timpul domniei împăratului Keiko, cand sabia a fost oferita unui mare războinic, Yamato Takeru, ca parte dintr-o pereche de cadouri din partea matusii sale, pentru a fi utila ca protectie în vremuri de primejdie. Insa Yamato a fost prins intr-o capcana, fiind ademenit pe o pășune deschisă, în timpul unei expediții de vânătoare, de catre un dictator militar trădător, care a napustit asupra lui Yamato o ploaie de sageti aprinse. Calul i-a fost ucis, iar iarba inalta si uscata s-a aprins. Pentru a nu arde de viu, războinicul Yamato Takeru a folosit sabia pentru a taia iarba si a-si face drum, dar a descoperit si că sabia i-a permis să controleze vântul și sa deplaseze aerul în direcția miscarii tăișului. Profitând de această magie, Yamato Takeru i-a folosit darul pentru a indrepta focul în direcția atacatorului și a oamenilor acestuia, care au cazut cu totii in propria lor capcana. Yamato Takeru a redenumit sabia ca Kusanagi-nu-Tsurugi, pentru a comemora evadarea și victoria sa. În cele din urmă, Yamato Takeru s-a căsătorit și a cazut prada unui monstru, după ce a ignorat sfatul soției sale de a lua sabia cu el.

Istoria

Deși sabia este menționată în Kojiki, această carte este o colecție de mituri japoneze și nu este considerata un document istoric. Prima mențiune istorică de încredere despre sabie este în Nihonshoki. Cu toate că Nihonshoki conține, de asemenea, povestiri mitologice care nu sunt considerate surse istorice de încredere, se înregistrează unele evenimente care au fost contemporane sau aproape contemporane, iar aceste secțiuni ale cărții sunt considerate istorice. În Nihonshoki, sabia Kusanagi a fost îndepărtata de la Palatul Imperial in anul 688 și mutata la Altarul Atsuta, după ce sabia a fost considerata că a cauzat imbolnavirea împăratului Temmu. Împreună cu bijuteria Yasakani no Magatama și scutul oglinda Yata nu Kagami, sabia este una dintre cele trei obiecte imperiale ale Japoniei, sabia reprezentand virtutea vitejiei.

Se spune ca sabia Kusanagi este pastrata si acum la acest altar, dar nu este disponibila pentru prezentare publica, iar existența sa nu poate fi confirmată. În timpul perioadei Edo, un preot shinto, a pretins că a văzut sabia. Potrivit lui, sabia era de aproximativ 84 de cm lungime, în formă de trestie, de culoare metalică albă și era bine întreținuta. O alta inregistrare susține că acest preot a murit ulterior de blestemul și puterea sabiei, dar acest lucru este cel mai probabil o poveste care a fost raspandita pentru a sublinia puterea sabiei.

Recent, televiziunea naționala NHK a trimis o echipa de reporteri la Altarul Atsuta pentru a filma sabia, dar nu i s-a oferit acordul pentru acest documentar.

În povestea Heike, o colecție de povestiri populare transcrise în anul 1371, se spune că sabia ar fi fost pierduta pe mare, după înfrângerea clanului Heike în bătălia navala de la Dan-nu-ura. Bunica împăratului și anturajul său s-ar fi sinucis, arauncandu-se în apele strâmtorii, luând cu ei două din cele trei obiecte regale: bijuteria sacra și sabia Kusanagi. Scutul oglinda ar fi fost recuperat la limita, atunci când una dintre femeile din anturaj se pregatea sa se arunce cu el in apa. Deși bijuteria sacra se spune că a fost găsită plutind pe o scandura in valuri, sabia Kusanagi ar fi fost pierduta pentru totdeauna. Deși inspirata de evenimente istorice, povestea Heike este o colecție de poezie epică transmisa prin viu grai și este scrisa aproape la 200 de ani de la evenimente, astfel încât puterea dovezii sale ca document istoric este discutabilă.

O alta poveste susține că sabia a fost semnalata ca furata din nou în secolul al șaselea de catre un călugăr de la Silla. Cu toate acestea, nava lui s-ar fi scufundat în mare, iar sabia a plutit intr-o cutie spre uscat, la Ise, unde a fost recuperata de preoții Shinto.

Din cauza refuzului preoților Shinto de a arăta sabia și deoarece are o destul de vaga referință istorică, starea actuală sau chiar existența sabiei ca artefact istoric nu se paote confirma. Ultima aparitie declarata a sabiei a fost în anul 1989, când împăratul Akihito a urcat pe tron, insa sabia (inclusiv bijuteria sacra) au fost prezentate invaluite.

Că este doar un pretext misterios folosit pentru a creste imboldul national japonez, daca a existat si a fost pierduta sau daca este o comoara istorica adevarata bine pazită, probabil doar timpul ne va deslusi adevarul.

vineri, 19 decembrie 2014

Legenda butoiului cu bani de aur, legat cu lanțuri de schitul Bâlteni, Ilfov

Legenda spune că un fost schit din Bâlteni, Ilfov ar fi fost ridicat din porunca lui Radu-Negru, in urma unui vis ce 1-ar fi avut chiar pe locul unde a fost zidit schitul, inainte de lupta cu tatarii, loc in care Dumnezeu i-ar fi spus, conform legendei:

"Aveam in gand sa te pierd, atat pe tine, cat si pe ostile tale, prin colnicele astea neumblate; dar din mila pentru popor, care n-a trecut la necredinta, te iert si pe tine. Du-te repede si strange-ti oastea si porneste impotriva păgânului, care-ti va sta inainte peste doua ape mari, in drumul tău. Il vei bate si-l vei face una cu pamantul, iar la intoarcere, in locul asta sa ai grija ca sa-mi faci o mânăstire spre aducere aminte. La zidirea acestei manastiri sa ajute toti robii scapati de sub mâna păgânului !"
Cand s-a trezit, a plecat cu oastea peste apa Snagovului si a Vlasiei si au invins tatarii, dupa o lupta de trei zile si trei nopti. Dupa ce ispravi Radu Voda cu păgânii, luă prada ce o strânsesera tatarii in jafurile ce le facuseră în țară, apoi plecă cu oastea si cu robii eliberati la locul unde avusese visul implinit. Aici, cu totii s-au apucat de muncă. Au fabricat mai intai caramida, iar cum printre boierii lui Voda erau si din cei ce se pricepeau la planuri, acestia desenară o mânăstire strașnică, cu ziduri groase, cu gândul că de-o mai veni dusmanii, sa aiba unde-si adaposti oastea la nevoie. Cum ispravi de invelit manastirea, deoarce il asteptau treburile domniei, Voda lua o parte din oaste si pleca spre scaunul domnesc, iar la manastire lasa o capetenie de-a lui, sa continue munca. Ajutat si de fiul domnitorului, care ajunse acolo mai tarziu, terminara de construit mânăstirea.

La un moment dat, căpetenia si fiul au plecat inapoi la Vodă, iar manastirea ar fi fost lasata in ingrijirea unor calugari bătrani, fosti ostasi ai lui Radu Negru, carora aici le-au putrezit oasele, fiindca ochi cu domnitorul lor nu au mai dat. Se pare ca batranii calugari, avand pe mână averea schitului, si-au condus gospodarirea mânastirii singuri, fara a mai fi nevoie sä recurga la sprijinul domnitorului.

Cateva sute de ani mai tarziu, se spune ca dupa ce mai multe greutati ar fi trecut peste capul manastirii, dupa ce a suferit cateva năvăliri turcesti, dupa ce biserica fusese saracita de tot ce a avut mai de pret, un Voda care a domnit mai tarziu, dupa Radu Negru, ar fi dat mosia Balteni, cu manastirea si cu satele de pe mosie, unui general de-al sau, ca rasplata pentru mai multe vitejii aratate in luptele cu dușmanii, dar si pentru ca fusese credincios domnitorului. Dupa moartea generalului, sotia acestuia, de suparare, s-a calugarit impreuna cu toti copiii ei, inchizandu-se in manastirea Balteni.

Intamplandu-se ca la o vanatoare sa rataceasca prin partea locului, vornicul Hristea a dat aici peste nevasta generalului, care era deja foarte batrana. Placandu-i amplasarea locului, si vazand si zidurile cele groase ale manastirii, se hotari s-o cumpere de la nevasta generalului, cu moșii cu tot, ca sa-si adaposteasca aici oastea, la timp de razboi. Cum calugarita era batrana si neputincioasa, accepta bucuroasa sa faca targul cu Hristea.

Dupa ce s-a incheiat intelegereacu nevasta generalului, Hristea s-a apucat si a reparat manastirea si zidurile acestia, asa cum le-a fost construite prima data Radu Negru Voda.

Tot aici, la manastire, si-a aduse avutii nenumarate. Se mai spune ca a ordonat sa se sape un sant foarte adanc de la biserica si pana in garla din spatele manastirii. Prin acest șant a introdus un lant gros de fier pe care 1-a intors dupa pristol ( masa sfanta din altarul bisericii ), iar cele doua capete ale lantului le-a dus tocmai in mijlocul gârlei. De aceste capete a prins strasnic un butoi mare plin cu bani de aur si a blestemat ca daca va scoate cineva butoiul de bani, acela sa fie legat ca din banii gasiti sa faca manastirea asa de frumoasa, cum nu va mai fi alta in tara pe vremea aceea. Iar daca banii nu se vor mai gasi in veacul veacului, inseamna ca asa este vointa lui Dumnezeu.


Din ce se stie din legendele localnicilor, butoiul cautat nu a mai fost gasit nici pana in ziua de azi.

Aceasta e legenda comorii butoiului cu bani de aur, legat cu lanțuri. Poate nimic nu e adevarat sau poate schitul a fost in alta parte, nu unde este cel actual.

Insa adevarata comoara este schitul existent acum. Acesta a fost declarat monument istoric, servind in continuare obstea satului Balteni, ca biserica de parohie. In Lista Monumentelor Istorice, Schitul Balteni se afla inregistrat cu Codul - IF-II-m-A-15265. Localnicii numesc Lacul Balteni fie Lacul Scrovistea, fie Lacul Manastirii.

Pentru a ajunge acolo, se merge pe Drumul National 1, Bucuresti - Ploiesti pana la Tancabesti, unde se cotește spre comuna Periș pe Drumul Judetean 101B, apoi pe Drumul Comunal 179, pana in satul Bâlteni. Odata intrati in sat, pe partea dreapta, se inalta minunatul Schit Balteni.

In prezent, aici nu se mai gaseste nimic din fostul schit de odinioara, devastat de tatari in anul 1602. Biserica pe care o gasim astazi in satul Balteni - cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae - este de factura mai noua, apartinand anului 1626 si se datoreaza credinciosului vornic Hrizea.