joi, 2 septembrie 2010

Comoara lui Matei Basarab si harta pe piele de bivol

Nicolae Frăţilescu este o legendă în satul de munte Sohodol. A făcut parte dintr-o grupare care a scotocit prin munţii din împrejurimi în căutarea comorii lui Matei Basarab.


Toţi sătenii din localitatea Sohodol, oraşul Tismana, îl cunosc pe Nicolae Frăţilescu. Acesta a fost personajul principal al unei întâmplări care a avut loc în anul 1987. Nicolae Frăţilescu, în vârstă acum de 51 de ani, a primit de la bunicul său, înainte de a muri, o hartă veche, scrisă în slavonă, care indica locul unde se află o comoara. A săpat şi chiar a dinamitat stâncile în speranţa că va găsi aurul ascuns, până când a fost prins de miliţie şi securitate. „Aveam o hartă pergament pe piele de bivol, cu locul unde era ascunsă comoară. Era scrisă în slavonă şi am mers la cineva în sat să ne traducă.



Zece oameni făceau parte din grupare. Un prieten de la Motru Sec, Romulus Barbu, a procurat dinamita. Am săpat în piatră şi am împuşcat timp de două luni în Steiul Coziei, unde era şi o peşteră, în care am căutat în peşteră, pentru că aici speram că vom găsi comoara“.



Au fost prinşi pentru că cineva din sat i-a „turnat“. Doi miliţieni au venit la conacul din munte unde se odihneau. I-au bătut şi i-au obligat să le arate unde este peştera în care căutau după comoară. I-a chemat a doua zi la secţia de miliţie, dar Nicolae Frăţilescu a fugit de frică şi a stat ascuns în munţi timp de două săptămâni. Ca să scape Nicolae Frăţilescu spune că a luat legătura cu unul dintre membrii grupării, Barbu Romulus, care-l cunoştea pe Aurel Pera din Severin: „Am fost la Severin, după care a venit Pera acasă la mine şi m-a luat. I-am dat harta pe care o îngropasem în pământ şi am plecat cu el la Severin. Mi-a dat un plic sigilat şi m-a trimis la Ioan Talpeş, care era maior la Casa Veteranilor de Război. I-am înmânat plicul şi mi-a dat o hartă, Mi-a cerut să-i indic unde este Tismana şi locul unde este ascunsă comoara. M-a băgat într-un Aro de armată şi, apoi, cu trenul la Bucureşti. Am ajuns la Ghencea şi am mers împreună cu Talpeş la un general. Au vorbit eu acolo între patru ochi. Generalul m-a servit cu o cafea si m-a întrebat: «De unde eşti, mă?», «Tu eşti?», «Eşti liber. O să-i timit un telex primului secretar, Bulucea».

Sursa:http://www.adevarul.ro/locale/targu-jiu/Targu-Jiu-__Anchetat_de_Securitate_pentru_ca_a_dinamitat_muntii_in_cautarea_comorii_lui_Matei_Basarab_0_268773539.html

Niciun comentariu despre subiectul „Comoara lui Matei Basarab si harta pe piele de bivol”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.