Comoara lui Varga

La începutul secolului al nouăsprezecelea a apărut în Gazeta Transilvaniei o relatare cu privire la modul insolit în care s-au îmbogăţit peste noapte doi clujeni. Legenda are o vechime de două secole, vechime ce se poate constata prin acte aflate în arhiva Ţării Ardealului... Comandantul militar al Ardealului, contele Steinwille, a dat atunci ordin să fie căutată comoara amintită de un testament ciudat. Pe la începutul secolului al XVIII-lea trăia la Cluj un oarecare Pavel Varga. Acesta s-a îmbogăţit din senin şi în curând s-a răspândit vestea că ar fi descoperit comori mari în pământ. În anul 1716, Varga fiind bolnav, şi crezând că i se apropie sfârşitul, a scris un testament în care menţiona printre altele: „Auzind eu, că în muntele... s-ar afla comori, am lăut cu mine doi tovarăşi... am dat de un pârâu, în albia lui am găsit pulbere de aur, din care ne-am umplut toţi trei căciulile. Mergând pe pârâu în sus dădurăm la un loc fortificat de la natură..."

Varga povesteşte cum a găsit o deschidere subterană în care a văzut „o strălucire mare, ca şi când ar arde o lumină. Intrând în subterană Varga descrie astfel comorile nenumărate aflate acolo: „De două părţi stăteau legaţi doi ogari de argint curat şi cu ochii de diamant. I-am pipăit şi apoi văzurăm doi lei, care erau cu totul din aur.

Mai înăuntru dădurăm de un om, care stătea pe un scaun de aur şi ţinea în mână un baston de aur. Omul, asemenea era făcut din aur, iar scaunul era ţintuit cu pietre scumpe şi strălucea ca lumina soarelui în întunecime.

În faţa lui stăteau înşiraţi 12 regi cu coroane pe cap, toţi din aur şi împodobiţi cu pietre scumpe. Mai încolo aflarăm un fel de pivniţă în care erau nişte scrisori dar - zice Varga cu şiretenie - nu le-am putut citi căci nu înţelegeam scrisul. Tot în pivniţa aceasta erau o mulţime de buţi şi vase de argint pline cu bogăţii fără de sfârşit".

După ce menţionează că din comorile existente în subterane s-ar putea îmbogăţi toţi locuitorii Ardealului, Varga şi tovarăşii săi au astupat cu grijă gura peşterii cu bolovani şi pietre de râu şi apoi s-au despărţit mergând fiecare la casa lui. Aşa cum sunt relatate lucrurile, acestea ar părea la prima vedere o simplă poveste, dacă în Gazeta Transilvaniei, nu s-ar sublinia faptul că testamentul lui Pavel Varga s-a păstrat în copie vreme de zeci de ani pe la diferite familii din Cluj şi parcă şi pentru a conferi şi un iz de senzaţional, ziarul pomeneşte că în anul 1790 s-a constituit la Cluj „Societatea pentru căutarea comorilor", societate care a întreprins o serie de săpături pe locurile indicate în testament, dar comoara nu a fost găsită.