Comori ingropate in padurea Castelului Roznovanu Stanca ?

 Padurea din satul iesean Stanca este cutreierata periodic de oameni veniti din toate colturile tarii, in cautarea comorilor ascunse aici pe vremuri de proprietarii castelului din sat. Aur, portelanuri si argintarie se ascund in frunzisul padurii de langa asezarea ieseana.

Astazi, Stanca este doar sat din comuna Victoria, la 16 km de orasul Iasi. In urma cu cateva sute de ani, satul se invecina cu un castel care le apartinea boierilor Rosetti-Roznovanu. Chiar numele localitatii a fost, pentru o vreme, Stanca Roznovanu.



Boierii Rosetti-Roznovanu au fost celebri in epoca pentru bogatia lor. In secolul al XVII-lea, la Stanca a fost ridicat pentru prima oara un conac boieresc. La inceputul secolului al XIX-lea , vistiernicul Iordache Rosetti-Roznovanu dispunea construirea pe locul vechiului conac a unui impunator castel. In preajma acestuia se afla un parc si o biserica.



Palatul s-a impus in epoca prin gustul si luxul desavarsite si s-a bucurat de prestigiu nu doar datorita bogatiei pe care o etala, ci si datorita musafirilor care i-au trecut pragul. Dintre oaspetii de marca, de la inceputul secolului XIX, acelasi Rosetti ii mentiona pe Kusnicov si pe Krasno-Milasevici, care au urmat succesiv la conducerea Divanului intre 1808 si 1812. Primul dintre musafiri isi petrecea chiar intreaga vara la castel.

Tot in aceasta perioada, castelul de la Stanca a fost gazda a trei baluri fastuoase, pentru organizarea carora s-au cheltuit sume enorme de bani. Balurile s-au dat in onoarea lui Alexandru Moruzzi, in 1803, cu ocazia zilei tarului, iar in 1833 si in 1834 pentru a sarbatori sosirea la Iasi a ambasadorului turc Musir Ahmed Pasa.



Pozitia castelului, in apropierea Basarabiei si a liniei frontului, a contribuit decisiv la distrugerea sa. Inca din timpul Primului Razboi Mondial, soldatii rusi au facut numeroase sapaturi la Stanca Roznovanu cautand, fara rezultat, o comoara. Rusii credeau, la fel ca si multi dintre localnicii de astazi, ca aici fusese ascunsa o comoara continand incarcatura a 14 carute pline cu obiecte de aur si argint.



Mosia si castelul au fost devastate in Al Doilea Razboi Mondial. Proprietarii erau Anton Roznovanu si fiul sau Niky, casatorit cu Ana Bancila, fiica pictorului Octav Bancila. Adeseori, vara, familia Roznovanu venea la Stanca, impreuna cu prietenii.



In iunie 1941, Regimentul 6 vanatori si 7 Prahova au devastat castelul si i-au golit crama. Cu toate protestele si anchetele initiate de Anton Roznovanu, bunurile nu au putut fi recuperate.
 
» Paisprezece care ticsite de podoabe din aur si argint. O asemenea avere poate inflacara mintea oricui. Averea despre care vorbim ar apartine miscarii revolutionare Eteria, dupa unele istorisiri, ori ar fi ultimul tribut al Moldovei trimis la Inalta Poarta si deturnat de haiduci.




» Singurul lucru cert este ca si in prezent multi sateni din comuna ieseana Victoria viseaza la bijuteriile sclipitoare si sapa galerii in pamantul lutos, cautand tunelul ascuns din vechiul castel al vistiernicului Iordache Rosetti-Roznovanu.



Povestea tezaurului ingropat de sustinatorii Revolutiei de la 1821 nu este cuprinsa in nici un tratat de istorie, dar batalia care a avut loc pe sesurile Prutului intre armata Eteriei si turci, terminata intr-o baie de sange, este prezenta in toate hrisoavele vremii. Legenda tezaurului din cele 14 care cu aur si argint spune ca aceasta comoara apartinea "batalionului sacru" al eteristilor, condus de Iordache Olimpiatul, care se retragea spre Rusia din fata armatei turce. Grupul eteristilor s-a despartit. O parte dintre ei – circa 25 de persoane –, care detineau si comoara, au fost adapostiti la castelul fortificat al boierilor Roznovanu din comuna Victoria. Aici tinerii eteristi au luptat vitejeste cu armata turca, insa au fost ucisi pana la unu. Despre comoara se spune ca ar fi fost ascunsa in perimetrul fostului Castel Roznovanu, unde a ramas pana astazi. In ciuda eforturilor cautatorilor impatimiti de comori, tezaurul a ramas nedescoperit. In opinia unor specialisti, aurul si argintul nu au fost cautate unde trebuie, ci dincolo de granita naturala a Prutului.

Istoria, desprinsa din carti

La nici doua saptamani dupa moartea lui Tudor Vladimirescu, Alexandru Ipsilanti este zdrobit de turci la Dragasani (7/9 iunie 1821). "Doar tinerii din «batalionul sacru» au luptat eroic, in timp ce Ipsilanti se retragea spre Rusia, iar ramasitele Eteriei se retrasesera in mare graba in Moldova, sub comanda lui Iordache Olimpiatul, jefuind totul in cale", se povesteste in lucrarea "Tragedia sau, mai bine zis, jalnica Moldovei intamplare dupa razvratirea grecilor la 1821" cum au ajuns jefuitorii la Iasi. Aici s-au despartit. Iordache si banda lui s-au retras catre munti, iar grosul armatei a trecut sub comanda cneazului Gheorghe Cantacuzino. Alaiul de 26 sau poate mai multi oameni a trecut prin Iasi si a fost adapostit in castelul fortificat al boierilor Roznovanu.



Grupul comandat de Iordache s-a refugiat la Manastirea Secu, unde, dupa un asediu al turcilor, s-a baricadat in clopotnita si s-a sinucis, umpland cladirea cu explozibil si dandu-i foc. Au murit toti. Grupul de la Castelul Roznovanu a luptat eroic in fortareata naturala. Turcii au fost nevoiti sa aduca si artileria, pentru a putea face spartura in zid. Coplesiti de armata turca, eteristii s-au retras, lasand castelul in mainile turcilor. Cativa dintre ei au reusit sa fuga spre Tara de Sus, iar cei mai multi au fugit peste Prut. Armata rusa se afla insa la post si i-a impuscat inca din apa. Intregul ses dintre Vulturi si Prut era presarat cu fugari. S-au aruncat in apa, tinandu-se de cozile cailor, dupa cum spune cronica veche. Numai ca nu se mai pomeneste nimic de carele cu bogatii jefuite.



In cautarea comorii

Unde au disparut comorile adunate de jefuitori? Peste Prut n-au trecut, din cauza ca Rusia se declarase impotriva Eteriei, grupurile de talhari au fugit calari si aveau interesul sa fie cat mai usori. Ei au fost lichidati de poterele turcesti. "Primul care mi-a vorbit despre misterul de la Victoria a fost colonelul Nicolae Scriban. Pe mine m-a interesat mai mult activitatea sa ca numismat. Era posesorul, pe langa alte piese, al asa-numitului «os al lui Parvan» si al unei raritati care se numea «barilul iranian de la Corsibed». Astfel, am aflat despre «comoara ingropata» din fostul castel al Roznovanilor. Dar unde a fost ingropata? Nimeni nu a aflat pana acum. Nici macar o moneda, cat de nesemnificativa, nu a fost descoperita in zona", povesteste Gheorghe Ungureanu, fostul director al Arhivelor Statului din Iasi.



Toata zona din imprejurimile fostului castel este asemenea unui fagure de albine, plin de gropi sapate de mana omului. "Multi mineri au venit aici dupa disponibilizarile din Valea Jiului. Au zis ca le-a pus Dumnezeu mana-n cap. Dar comoara parca-i blestemata. I-a inghitit pamantul. Cauta toti un tunel secret care duce spre catacombele castelului, unde se spune ca ar fi ingropata comoara. Babele spun ca, in noptile cu clar de luna, din unele gropi sapate tasnesc flacari vinetii. Eu am 54 de ani, dar nu am vazut asa ceva", a precizat Vasile Ababii, un satean care spune ca nu a cautat niciodata in lut. Unul dintre cei mai varstnici cautatori, Gheorghe Diaconu, isi aminteste ultimele clipe de viata ale castelului de la Victoria.



"Niki Roznovanu a fost cel care a plecat ultimul din cladire, inainte de venirea rusilor. Eu am lucrat la castel si stiu ca au existat foarte multe bijuterii acolo. Dupa ce s-au mai linistit apele, prin 1960, am inceput sa cautam. Sapam lutul ici si colo, ba langa ruinele castelului, ba prin padure, in speranta ca vom gasi ceva-ceva. N-am avut noroc. Poate copchiii astia or sti pe unde sa sape", ne spune Gheorghe Diaconu, aratand catre nepotii sai adolescenti. Batranii sustin ca ar exista si o harta pe un hrisov, informatiile fiind criptate, practic, in harta vechilor hrube in care erau torturati iobagii carcotasi. Aceste hrube erau foarte adanci si amplasate intr-o extremitate a domeniului, la aproximativ 80 de pasi la vest de poarta principala a conacului. In perimetrul inconjurat de zidul fortificat mai era conacul, iar la distanta de 230 de pasi se afla biserica. De la amplasamentele celor doua porti a plecat toata incurcatura care le-a dat de furca tuturor cautatorilor: poarta 5 a fost facuta intre anii 1840-1870 pentru a se scurta drumul catre Sculeni si catre Iasi, "taindu-se" un nou drum, pe culmea dealului, catre calea principala de acces, care era soseaua spre Iasi.



Drumul vechi, in apropierea caruia s-ar fi aflat comoara, cobora prin Valea Manastirii, fiind foarte sinuos; se pierdea mult timp din cauza ocolisurilor inutile si a terenului mocirlos. Acum, drumul vechi nu mai poate fi identificat in teren decat daca se numara aproximativ 50 de pasi de la intersectia drumului care vine

din Valea Manastirii cu cel care porneste din sosea si urca spre fostul conac. Pasii trebuie numarati inspre Stanca Roznovanu. O batrana, care in 1821 era fata in casa

, stia cu siguranta ca toate bogatiile au fost bagate in hruba dintre al doilea si al treilea stejar, numarati dinspre poarta. Or, toti cautatorii au sapat dinspre noua poarta, si nu langa cea veche, care intre timp a fost data uitarii. Foarte multi sateni sustin ca tezaurul a infierbantat mintile constructorilor de la soseaua Iasi-Sculeni, al carei santier a fost incheiat in urma cu doar un an.



"Au venit intr-o seara cu doua buldozere si un «castor» si au inceput sa darame la lutaria lui Ianuc. Au sapat toata noaptea, pana dimineata. Nu mai puteai sa intri nici cu caruta. Cred ca, daca zvarcoleam noi pamantul, nu reuseam asta nici in zece ani. Uitati, aici se vad urmele excavatorului. Dimineata au strans utilajele si au plecat catre sosea ca sa nu-i prinda sefii. Au rasturnat totul in cale", povesteste Gheorghe Diaconu.



Sapaturi pe un teren plin cu munitie

Primarul din Victoria este sceptic cu privire la existenta unei comori: "Sunt oameni aventurieri, domnule. Sapa unde au fost depozite de munitie. Pai, dumneavoastra stiti cata munitie neexplodata ascund dealurile astea? Eu trebuie sa-i gonesc de fiecare data. Au explodat proiectile si i-au facut praf pe cautatorii de comori. Unii au ramas betegi pe viata. Dar ce, recunoaste vreunul? Daca-l intrebi de ce nu are o jumatate de mana sau un picior, iti spune ca s-a surpat malul la lutarie cand facea chirpici pentru casa. Dar el cauta dubloni, ludovici si alte asemenea bazaconii care exista numai in mintea lor fierbinte. Nu este nici o comoara aici", spune Daniel Cretu, primarul comunei Victoria.




Istoricii ieseni exclud din start existenta unei asemenea comori, mai ales ca sesul Prutului a fost teatru de razboi si in primul si in al doilea razboi mondial si, daca ar fi existat, urmele tezaurului ieseau la iveala. "Eu nu cred in asemenea povesti. stiu ca acolo au murit oameni cautand comoara, ca rusii au bombardat castelul si au ras de pe fata pamantului tot pentru a da de urma tezaurului eteristilor, dar nu s-a gasit nici macar o insemnare din acele vremuri despre o asemenea comoara. Mai mult, nu a fost descoperita vreo harta sau un indiciu cat de mic, mai ales ca locul a fost scormonit, domnule, nu gluma. si acum, daca mergeti acolo, oamenii va vor spune ca au auzit de comoara, dar se eschiveaza, prin diverse indeletniciri, sa mai sape.


De exemplu, intr-un timp, in imediata vecinatate a fostului palat au fost amenajate zeci de lutarii, unde s-a sapat chiar si cu excavatorul. Din punct de vedere istoric, acolo nu este nici o comoara", spune si un istoric iesean, prof. univ. dr. Ioan Caprosu de la Universitatea "Al.I. Cuza".

» Marirea si decaderea castelului

Castelul Roznovanu de la Victoria a cunoscut stralucirea, dar si o decadere dramatica la navalirea rusilor, catre finalul celui de-al doilea razboi mondial. Acum nu mai exista decat o singura bucata de zid care mai aminteste de frumusetea sa de odinioara si cateva poze alb-negru aratand ce a fost altadata in locul monumentului ridicat pentru cinstirea eroilor romani cazuti pe campurile din lunca Prutului. La inceputul secolului al XIX-lea, vistiernicul Iordache Rosetti-Roznovanu dispunea construirea unui impunator castel. Palatul s-a impus in epoca prin gustul si luxul desavarsite si s-a bucurat de prestigiu nu doar datorita bogatiei pe care o etala, ci si datorita musafirilor de peste hotare care i-au trecut pragul.


Eu am lucrat la castel si stiu ca au existat foarte multe bijuterii acolo. Dupa ce s-au mai linistit apele, prin 1960, am inceput sa cautam." Gheorghe Diaconu, localnic

Pădurea din satul Stânca (judeţul Iaşi) este cutreierată în lung şi-n lat de zeci de oameni veniţi din toate colţurile ţării în căutarea unei comori ascunse în tenebrele codrului. Aur, porţelanuri, argintarii, oseminte ale soldaţilor, cranii de animale, tranşee peste tranşee, cruci verzi ce se ivesc pe neaşteptate, urme de mistreţi şi braconieri, o biserică din care nici cavoul nu a rămas nepângărit şi distrus, poteci tăiate de şanţuri ce prevestesc că peste câţiva metri au murit zeci de oameni. Iată cum se întinde, adâncită în misterul trecutului şi al prezentului, pe coasta satului ieşean Stânca, de lângă Vama Sculeni, una dintre cele mai stranii păduri moldave.

Luna iunie 1941 – dispar zeci de kilograme de aur în bijuterii, obiecte de artă, ţesături, dar multe rămân ascunse astfel încât şi la aproape 70 de ani de ani de la evenimentele tragice petrecute aici, mai vin oameni ciudaţi care să caute comorile boierilor Rosetti-Roznovanu. Zeci de poveşti, fabulaţii, unele cu un dram de adevăr au sucit minţile nu doar sătenilor, de altfel săraci, ci şi străinilor care au scotocit pădurile în speranţa de a găsi obiecte de aur, argint, ascunse de administratorii Palatului Rosetti-Roznovanu, al cărui proprietar a scăpat doar vreo cinci lăzi de giuvaere, lănţişoare, inele, porţelanuri şi acestea nu pentru multă vreme.

Castelul Roznovanu

Pe la 1630, la Stânca era construit un conac pentru ca, peste 200 de ani, marele vistiernic Iordache Rosetti-Roznovanu, fiul lui Neculai Rosetti-Roznovanu, să ridice unul dintre cele mai impunătoare, opulente şi moderne palate din spaţiul românesc. Palatul Roznovanu, un fel de castel, s-a impus între anii 1850-1940, aici având loc dintre cele mai mari baluri şi petreceri ale marii boierimi, iar zecile de camere erau mobilate cu cele mai de preţ lucruri. În parcul Palatului a fost ridicată o biserică, iar clopotul uriaş, după cum spun oamenii, are în compoziţie şi argint. Acum, din biserică se pot vedea tranşeele făcute de căutătorii de comori, iar clopotul a ajuns la biserică din comună. Nici cavoul n-a fost ocolit, s-a scurmat totul, cu o râvnă de neînchipuit, probabil în speranţa că vor găsi ceva podoabe de aur. Palatul a fost ras în totalitate de pe faţa Stâncii şi a fost ridicată o cruce pentru martirii neamului. Beciurile de lângă Palat, văgăuni acum, adăpostesc cranii de cai, mizerii, oseminte şi doage de butoaie.

După ce a murit Iordache Rosetti-Roznovanu, în 1836, fiul acestuia, Niculae, aduce o şi mai mare faima castelului. Acesta, un mare amorez, căsătorit de două ori, a şi fost furat de supuşi, dar cel mai mare jaf a fost în 1941, când chiar armatele romane prădează Palatul. Boierul face petiţii, dar degeaba… Scăpa vreo cinci lăzi cu obiecte foarte preţioase dar, în 1944, la Bucureşti acestea îi sunt confiscate de…ruşi. Cu această avere, în fapt, începe goană după comori în Stânca deoarece este presupus, pe drept, că nu tot a fost luat atunci şi nici soldaţii nu au găsit tot, căci unii dintre supuşii boierului Nicolae Rosetti-Roznovanu au mai ascuns din aceste bogăţii.

Bombele, schijele, cartuşele sunt căutate, dar s-au împuţinat, fiind nevoie de săpături. Numai cei care au nostalgia trecutului sau care fac bani pentru fier vechi, căci ţăranii găsesc în permanenţă bucăţi de metale din tancuri, mai caută asemenea lucruri. Căutătorii de aur, atât de înnebuniţi cu câţiva ani în urmă, calca rar acum, însă tot rămâne setea lor întipărită pe aceste meleaguri. Şi acum vuieşte, deşi pădurea veche a fost tăiată în mare parte, scrâşnetul dinţilor dintre care curgea ultima picătură de sânge când, numai cu trei ani în urmă, peste 10.000 litri de vin de Cotnari-Roznovanu de cea mai bună calitate şi mai bine de 13.000 litri din viile Stânca au fost “topiţi” în câteva zile.