Dacii aveau peste 1000 de tone de aur

Aurul dacilor în timpul lui Decebal era de aproximativ 80% de provenienţă aluvionară (Banatul, Crişana, Munţii Apuseni, Munţii Sebeşului, Munţii Olteniei, şi ai Făgăraşului, Dobrogea, Munţii Moldovei şi ai Bucovinei, Munţii Rodnei şi Maramureşului) şi doar 20% de provenienţă subterană, minieră. în sprijinul estimării de mai sus vine următorul calcul: pentru extragerea din subteran a 165.000 kg de aur dintr-o rocă bogată în minereu, 10 g aur/tonă, presupunând o recuperare de 50% din aur, prin tehnologia de care se dispunea la vremea respectivă, vom avea nevoie de circa 33 ţnilioane de tone de rocă extrasă şi prelucrată. Această cantitate extrasă reprezintă aproximativ 11 milioane metri de galerii de tipul roman (1m liniar de galerie romană=3 tone de rocă extrasă adică 11.000 km de galerii! Ceea ce demonstrează că aurul dacilor era în cea mai mare parte de provenienţă aluvionară, mineritul subteran fiind cu totul sporadic şi de dimensiuni reduse. Regiunile pe care le-am menţionat mai sus au furnizat secole de-a rândul mari cantităţi de aur aluvionar, din acesta revenind anual cel puţin 15- 20 tone tezaurului statului dac. Acest aur acumulat în decursul anilor a condus la constituirea unui stoc până la dimensiunea de aproximativ 1000 de tone, tezaur considerat ca intangibil.

Francezul Jerome Carcopino apreciază că greutatea aurului şi argintului capturate de la daci de către armatele romane ale lui Traian ar fi fost de aproximativ 165 tone aur şi 331 tone de argint. Scriitorul bizantin Johannes Lydos a indicat la rândul său cifre mult mai mari, stabilite pe baza lucrărilor lui Criton (Getica). Stabilirea reală a valorii tezaurului dacilor din vremea lui Decebal, referindu-ne la aur, pare necorespunzătoare realităţii dacă ţinem seama de resursele de care dispunea Dacia la acea vreme. Dacii, ce locuiau pe teritoriul actual al ţării noastre, se ocupau în general cu păstoritul şi vânatul şi nu aveau o economie agricolă dezvoltată care să justifice un export către coloniile greceşti de la graniţa din Dobrogea. Existenţa acestor colonii nu se justifica printr-un export important de animale, produse agricole sau materii prime. Mai mult ca sigur că importau unele mărfuri, mai ales din Orient, cum ar fi ţesături, covoare, stofe, ulei, şi mirodenii, plătindu-le cu aur. Această situaţie specială a Daciei care nu exporta în acea vreme mai nimic, dar care în schimb importa mărfuri din Orient şi zona mediterană, demonstrează că prosperitatea coloniilor greceşti se datora exclusiv importului de mărfuri orientale şi plăţii acestora cu aurul autohton din Dacia.

Despre aurul dacilor s-a dus vestea constituind un obiectiv pentru cei care au încercat în cursul veacurilor să cucerească această ţară. De aici şi informaţiile despre bogăţia auriferă a Daciei, faimă care a ajuns la Roma după ce, cu mult înainte ajunsese la Darius, determinându-1 pe acest îndepărtat suveran al perşilor să verifice temeiul zvonului persistent chiar la faţa locului, cu prilejul expediţiei împotriva sciţilor.