Locuitorii doljeni ai comunei Terpezita spun ca ei stiu din batranii cei de demușt ca o padure de la ei ascunde secretul unei comori fabuloase. Oamenii spun ca acolo s-ar afla, inca, tezaurul de pe vremea lui Vlad Tepes. Inainte de a lua drumul muntilor pentru a ajunge in Ardeal, Vlad a trimis citiva credinciosi sa duca tezaurul la Manastirea Tismanei, de unde urma sa-l ia la intoarcere.
Dar, prin tradarea unui boier, Radu cel Frumos, fratele lui Vlad si domnitor al Tarii Romanesti, a aflat incotro se indrepta tezaurul. O data cu Radu au aflat si turcii si atunci, o ceata de achingii au luat drumul Doljului pentru a pune mina pe comoara. Carele cu bogatii nu au mai ajuns la Tismana ci au fost ingropate de credinciosii lui Voda. Prinsi de turci si torturati, acestia au preferat sa moara decit sa tradeze increderea voievodului lor. Turcii i-au ucis si drept represalii au ucis tot satul din apropiere, fiind convinsi ca satenii stiau ceva. Apoi, timpurile fiind tulburi, achingii au trecut iarasi Dunarea, fara nici un fel de tezaur.
De atunci, multi voievozi au incercat sa dea de urma comorii, dar fara sa reuseasca vreunul. Se spunea numai ca, la un moment dat, familia Craiovestilor ar fi reusit sa puna mina pe aur, acest lucru explicand ascensiunea rapida a acestei familii cit si faptul ca, la un moment dat, au existat chiar domnitori din rindul sau.
Dar desi stiu ca in preajma lor se gaseste o comoara, satenii din Terpezita prefera sa nu o caute, convinsi ca o comoara se lasa singura gasita de catre cel caruia ii este menit sa o gaseasca, iar pe ceilalti ii distruge. Domnul R.D., inginer agronom, in varsta de 63 de ani, isi aminteste cum, la vremea cand fusese repartizat la CAP-ul din zona, unul dintre lucratori ar fi descoperit cateva ulcele pline cu monede de aur.
“Ara cu tractorul si deodata s-a opintit plugul in ceva atit de tare, ca aproape a darimat tractorul. Cand s-a dat jos sa vada de la ce I s-a tras, numai ce vede sub brazda o bucata de zid. A luat omul o cazma si un tirnacop ca sa scoata piatra din ogor si atunci a descoperit ulcelele cu aur. Le-a dat autoritatilor si in saptaminile urmatoare au venit de la Bucuresti si au sapat totul. Nimeni nu avea voie sa patrunda acolo, ca era paza de la Militie. Au sapat o groapa imensa, de citiva metri adincime si lunga de vreo 40 de metri si se vedeau, de departe, niste ziduri ingropate – ce fel de ziduri or fi fost, nu pot sa stiu. Oamenii vorbeau ca s-au mai gasit niste ulcioare cu bani, dar eu nu le-am vazut. Apoi cei de la Bucuresti au acoperit totul si au plecat”.
Localnicii ar vrea sa se vada cu aurul, dar in acelasi timp se tem ca acesta le-ar aduce nenorociri.
“Daca duhurile necurate care pazesc comoara se supara, ei se pot razbuna pe intreg satul si-l pot rade de pe suprafata pamintului. Nu-i lucru de saga. Daca vreunul ar dezgropa comoara si ar strica rostul duhurilor, apaI atuncea ne paste moartea pe toti”, ne spune o batrana, tanti Rada, despre al carui fost sot oamenii spun ca ar fi murit inecat dupa ce gasise vreo 50 de piese de aur.
“L-am gasit, maica, cu capul intr-o baltoaca din obor, adinca de un lat de palma numai. N-a fost lucru curat”.
Batrana a ingropat restul monedelor in padure, fara sa spuna cuiva unde anume”. Sursa:http://www.horoscop-astrologie.ro/comorile-romanilor.html
Trimiteți un comentariu
☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.