Legenda banilor de aur transformati in piatra sau Legenda comorii lui Rakoczi

Varianta 1

Piscuiul Ronei se înalțã trufaș lângã râul Someș și este cel mai pitoresc loc din Jibou. Despre el s-au creat mai multe legende, dar cea mai interesantã este legenda comorii preschimbatã în piatrã.

Legenda spune cã Rákóczi, care s-a bãtut aici cu austriecii în 1705, dupã ce a pãrãsit câmpul de luptã, s-a refugiat printr-un tunel, care trece pe sub albia Someșului, pânã în vârful Piscuiului, de unde a contemplat dezastrul și și-a jelit ostașii, Unii spun cã pe drum ar fi ascuns visteria armatei sale într-o tainițã subpãmânteanã. Alții se îndoiesc de existența comorii, povestind cã dupã Rákóczi s-au repezit ostași cãlãri și el ar fi luat comoara cu sine. Când urmãritorii s-au apropiat foarte mult, principele a fost nevoit sã-și goleascã sacii și buzunarele de bani aruncându-i în mijlocul drumului.

Vãzând ispita, soldații s-au oprit și au descãlecat sã adune monezile, în timp ce Rákóczi a reușit sã scape. Soldații au continuat urmãrirea cu buzunarele supraîncãrcate cu aur, dar pe fugar nu l-au vãzut nicãieri, fiindcã Rákóczi, foarte prevãzãtor, și-a schimbat calul cu unul ale cãrui potcoave au fost puse invers, astfel când el a fugit înainte, urmele au arãtat cã abia a venit.
Încurcați de acest vicleșug, urmãritorii au fost nevoiți sã se întoarcã în tabãrã. Dupã o muștruialã, s-au întors la trupã, unde s-au lãudat cu monezile de aur. Însã când au bãgat mâna în buzunar, n-au gãsit altceva decât niște discuri lenticulare de calcar. Erau atât de furioși, încât au început sã-și smulgã pãrul. Legenda spune cã de atunci bãnuții se gãsesc peste tot în împrejurimi.
Bãtrânii din Jibou considerã cã în aceastã minune a fost mâna lui Dumnezeu, care n-a întârziat sã ajute un suflet nobil la nevoie.
Dacã ne plimbãm în zona Piscuiului, nu-i exclus sã gãsim ceva comori....

Varianta 2

Dacã am fi vizitat castelul Wesselenyi și ne-am fi oprit în curte ca sã aruncãm o privire împrejur, am vedea Someșul care curge liniștit la picioarele unui deal.

Acest pisc de formã piramidalã a vãzut și a auzit multe lucruri, ba chiar a participat la bãtãlia din 11 noiembrie 1705, când principele Rákóczi Ferenc al II-lea a luptat împreunã cu oastea sa de curuți împotriva austriecilor.

Legenda ne povestește cã misiunea curuților a fost sã nu le permitã austriecilor sã treacã prin strâmtorile Someșului. Ei au sãpat un tunel la baza dealului Cigleanului, care trecea pe sub albia Someșului pânã în vârful dealului. Când austriecii au nãvãlit cu multã furie prin strâmtorile Someșului, curuților nu le-a rãmas nimic altceva de fãcut, decât sã scape cu fuga. Rákóczi a poruncit soldaților sãi sã arunce în țãrânã toți banii aflați asupra lor. Vãzând lucirea galbenilor, cãtanele nemțești s-au bucurat, s-au oprit și au început sã-i adune. Așa Rákóczi a scãpat și pe drum și-au întors cu toții potcoavele cailor și au trecut prin tunel. Dupã ce austriecii au terminat de adunat mulțimea de bani, au pornit din nou pe urmele curuților, dar degeaba; pentru cã n-au știut încotro s-o ia. Au ajuns la tunel, dar urmele de cai pãreau sã iasã de acolo. Cãtanelor nu le-a rãmas altceva de fãcut decât sã se întoarcã în tabãrã. S-au bucurat de aurul strâns, dar când l-au scos din buzunare, n-au vãzut decât niște pietricele plate și rotunde. Așa ceva nu s-a mai întâmplat decât pe vremea lui Ladislau cel Sfânt. Cãtanele au început sã suduie, au zis, sã-i ia naiba pe toți alchimiștii care ne-au pãcãlit cu aurul lor fals. Bãtrânii spun cã a fost o minune dumnezeiascã, care a ajutat un om nevinovat sã scape neprins.
În prezent, în jurul dealului putem sã gãsim mulțime de asemenea pietricele. Iar dealul ne aduce aminte de acest eveniment de seamã, deoarece el poartã numele lui Rákóczi.


Varianta 3

Legenda zice cã principele ar fi pãrãsit câmpul de luptã refugiindu-se printr-un tunel ce trece pe sub albia Someșului pânã în vârful dealului care îi poartã numele (cunoscut și ca Pisciul Ronei), de unde a contemplat dezastrul și și-a jelit ostașii.

Unii zic cã pe drum ar fi ascuns visteria armatei sale într-o tainițã subpãmânteanã, pe care mulți o cautã de atunci, în ascuns sau sub oblãduirea unor organe interesate.

Alții se îndoiesc de existența comorii. Ei povestesc cã Rákóczi n-ar fi avut timp sã facã asta, deoarece dupã el s-au repezit mai mulți ostași cãlãri ("ráczok") și principele ar fi luat comoara cu sine. Când urmãritorii s-au apropiat prea tare, fugarul și-a golit toți sãculeții, toate buzunarele de bani și i-a aruncat în mijlocul drumului. Când au vãzut monezile strãlucitoare, soldații și-au strunit caii și au descãlecat sã-i adune, ba chiar s-au și ciondãnit oleacã, vreme în care principele a reușit sã scape. Legenda zice cã era atâta aur, încât cãtanele le-au îndesat în buzunare pânã au stat sã le plesneascã.

Apoi au sãrit din nou în șa și ar fi continuat urmãrirea, dar n-au mai știut pe unde sã meargã mai departe, deoarece principele, prevãzãtor, a folosit un șiretlic vechi, utilizat întâi pe vremea când regele ungur Ladislau cel Sfânt, cel care a întemeiat episcopia de Oradea, s-a luptat cu cumanii (1085), stratagemã la care a recurs apoi și Negru Vodã când l-au strâmtorat tãtarii (1241): și-a schimbat calul cu unul ale cãrui potcoave fuseserã puse de-a-ndoaselea, astfel încât el sã fugã înainte, dar urmele sã arate cã a venit.

Încurcați de acest vicleșug, urmãritorii au fost nevoiți sã revinã în tabãrã. Dupã ce-au scãpat de muștruiala cuvenitã, s-au întors la trupã și au început sã se laude cu norocul care a dat peste ei. Dar când au bãgat mâna în buzunar, ca sã scoatã un ban de arãtat, n-au gãsit decât aceste discuri lenticulare de calcar, ca niște monede. Furioși, au început sã suduie și le-au azvârlit cât colo, "mama lui de alchimist, ne-a pãcãlit cu aurul sãu fals". De atunci, zice legenda, bãnuții se gãsesc peste tot prin împrejurimi.

În celelalte pãrți ale vãii Someșului și în Albeștii de Argeș, unde mai pot fi întâlniți, numuliții poartã numele de "banii dracului".

(NR: Probabil se refera la numuliti, adica acea fosilă de formă lenticulară, având până la 6 cm mărime, și care este cochilia unui protozoar marin dispărut . Cuvântul se trage din latinește: nummus = ban, monedă; cu diminutivul nummulus = bănuț. Sau poate nu :) )

Dar în Jibou bãtrânii considerã cã preschimbarea aurului în piatrã a fost o minune cereascã, care a permis unui suflet nobil sã scape nevãtãmat și sã reia apoi lupta împotriva celor care "au schimbat jugul de lemn al turcilor cu un jug de fier", precum a lãsat scris Cserey Mihály, cronicarul acelei epoci. Sursa - licjibou.ro