Doi amici pasionaţi de istorie, folosind un detector de metale, au gasit in judetul Mures, în luna octombrie, în localitatea Bistra-Mureşului, un inel-sigiliu roman, din aur masiv cu camee, specific secolelor I-III d.Hr.
Pe partea frontală, inelul are incizată o scenă de luptă între personajele mitologice Hercule şi Antheu. Inelul se află într-o stare perfectă de conservare, fiind probabil pierdut în luptă de către o persoană de rang înalt din administraţia sau armata romană, un legatus pretorae sau un alt oficial din administraţie. Inele-sigilii originale de acest gen sunt foarte puţine găsite în teritoriile controlate de romani, cu atât mai puţin având o greutate atât de mare ca acesta (28,41 grame).
Regiunea unde a fost descoperit inelul se află doar la câţiva kilometri mai la est de limesul roman şi de ultimul castru de la Brâncoveneşti şi reprezintă un indiciu al influenţei romane în afara limesului.
„În acest spaţiu am mai găsit şi alte obiecte cu valoare arheologică: vârfuri de săgeţi, suliţe, elemente de platoşă, fibule, cuţite, pinteni, toate de factură antică şi medievală“, a declarat Iuliu-Cristinel Pop (foto), unul dintre cei doi pasionaţi de istorie. Aceştia au anunţat Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş, predând obiectele găsite Muzeului Judeţean de Istorie.
O comisie formată din specialişti a fost la faţa locului, demarând procedurile de localizare a altor obiecte, iar locaţia a fost declarată sit arheologic. Nicolae Băciuţ, directorului Direcţiei Judeţene pentru Cultură Mureş a declarat pentru revista „Historia“ că toate obiectele găsite „sunt
în acest moment analizate de experţii Muzeului de Istorie Mureş, urmând a fi catalogate şi etichetate“.
Sursa: http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/inel-sigiliu-descoperit-doi-pasionati-istorie
Trimiteți un comentariu
☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.