In sfarsit, primul drum roman din România omologat ca traseu turistic este marcat, in aceasta perioada, in judetul Alba, de istorici, studenti si salvamontisti, in cadrul unei universitati de vara care isi propune sa promoveze vechile rute construite de romani pe teritoriul tarii in urma cu circa 2.000 de ani. Drumul roman se afla in zona comunei Bucium, din judetul Alba, are o lungime de peste 10 kilometri si va fi marcat turistic de persoane din cadrul Universitatii de Vara "Drumurile romane din Tara Motilor". Coordonatorul acesteia, arheologul Horia Ciugudean, a declarat pentru corespondentul Mediafax, ca traseul turistic va fi amenajat si omologat, cu sprijinul direct al Consiliului Judetean Alba, prin Serviciul Public Salvamont. Conform lui Ciugudean, e vorba de un tronson care incepe in zona Bucium Cerbu, de la Drumul National 74, si urca pe creasta pâna pe vârful muntelui Vulcoi - Corabia, la 1.200 de metri altitudine, "oferind vizitatorilor câteva zone de belvedere deosebite, cu posibilitatea de a vedea o buna parte a Tarii Motilor".
Pe acest traseu au fost descoperite portiuni ale fostului drum construit de romani, iar intre localitatile Coleseni si Izbicioara sau spre Bucium Poieni exista zone in care se poate vedea inca terasamentul vechiului drum, pastrat la peste un metru denivelare. "Este absolut remarcabil sa poti constata dupa 2.000 de ani ca ingineria romana este inca viabila si rezultatele ei sunt inca, practic, functionale", a spus Ciugudean. Sursa:http://www.bzi.ro/vechi-de-2000-de-ani-drumurile-romane- din-muntii-apuseni-marcate-turistic-237377
Trimiteți un comentariu
☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.