duminică, 21 decembrie 2014

Legenda pierdutei săbii Kusanagi

Kusanagi-nu-Tsurugi este o sabie japoneza legendara și unul dintre cele trei obiecte regale imperiale din Japonia. A fost numită initial Ama-no-Murakumo-nu-Tsurugi ( "Sabia care adună norii din Rai"), dar numele său a fost schimbat mai târziu in mai popularul Kusanagi-nu-Tsurugi ("Sabia care seceră iarba" ).

Reconstituire grafică a sabiei Kusanagi, in fața presupusei sale locații actuale, Altarul Atsuta


Legenda

Considerata comoară natională in Japonia, Kusanagi-nu-Tsurugi are o origine care se extinde în mitologie. Zeul Susanoo ar fi întâlnit o familie îndurerată, devastata de temutul Yamata-nu-Orochi, un șarpe cu opt capete, care ucisese șapte din cele opt fiice ale familiei, iar creatura se apropia sa ucida si pe ultima fată, pe Kushinada-hime. Susanoo si-a oferit ajutorul si a cerut in schimb in casatorie pe Kushinada-hime, care a fost de acord. Zeul a taiat capetele monstrului si intr-una din cozi a descoperit sabia, pe care a numit-o Sabia care adună norii din Rai.

Povestea mitologica isi deapana firul generații mai târziu, în timpul domniei împăratului Keiko, cand sabia a fost oferita unui mare războinic, Yamato Takeru, ca parte dintr-o pereche de cadouri din partea matusii sale, pentru a fi utila ca protectie în vremuri de primejdie. Insa Yamato a fost prins intr-o capcana, fiind ademenit pe o pășune deschisă, în timpul unei expediții de vânătoare, de catre un dictator militar trădător, care a napustit asupra lui Yamato o ploaie de sageti aprinse. Calul i-a fost ucis, iar iarba inalta si uscata s-a aprins. Pentru a nu arde de viu, războinicul Yamato Takeru a folosit sabia pentru a taia iarba si a-si face drum, dar a descoperit si că sabia i-a permis să controleze vântul și sa deplaseze aerul în direcția miscarii tăișului. Profitând de această magie, Yamato Takeru i-a folosit darul pentru a indrepta focul în direcția atacatorului și a oamenilor acestuia, care au cazut cu totii in propria lor capcana. Yamato Takeru a redenumit sabia ca Kusanagi-nu-Tsurugi, pentru a comemora evadarea și victoria sa. În cele din urmă, Yamato Takeru s-a căsătorit și a cazut prada unui monstru, după ce a ignorat sfatul soției sale de a lua sabia cu el.

Istoria

Deși sabia este menționată în Kojiki, această carte este o colecție de mituri japoneze și nu este considerata un document istoric. Prima mențiune istorică de încredere despre sabie este în Nihonshoki. Cu toate că Nihonshoki conține, de asemenea, povestiri mitologice care nu sunt considerate surse istorice de încredere, se înregistrează unele evenimente care au fost contemporane sau aproape contemporane, iar aceste secțiuni ale cărții sunt considerate istorice. În Nihonshoki, sabia Kusanagi a fost îndepărtata de la Palatul Imperial in anul 688 și mutata la Altarul Atsuta, după ce sabia a fost considerata că a cauzat imbolnavirea împăratului Temmu. Împreună cu bijuteria Yasakani no Magatama și scutul oglinda Yata nu Kagami, sabia este una dintre cele trei obiecte imperiale ale Japoniei, sabia reprezentand virtutea vitejiei.

Se spune ca sabia Kusanagi este pastrata si acum la acest altar, dar nu este disponibila pentru prezentare publica, iar existența sa nu poate fi confirmată. În timpul perioadei Edo, un preot shinto, a pretins că a văzut sabia. Potrivit lui, sabia era de aproximativ 84 de cm lungime, în formă de trestie, de culoare metalică albă și era bine întreținuta. O alta inregistrare susține că acest preot a murit ulterior de blestemul și puterea sabiei, dar acest lucru este cel mai probabil o poveste care a fost raspandita pentru a sublinia puterea sabiei.

Recent, televiziunea naționala NHK a trimis o echipa de reporteri la Altarul Atsuta pentru a filma sabia, dar nu i s-a oferit acordul pentru acest documentar.

În povestea Heike, o colecție de povestiri populare transcrise în anul 1371, se spune că sabia ar fi fost pierduta pe mare, după înfrângerea clanului Heike în bătălia navala de la Dan-nu-ura. Bunica împăratului și anturajul său s-ar fi sinucis, arauncandu-se în apele strâmtorii, luând cu ei două din cele trei obiecte regale: bijuteria sacra și sabia Kusanagi. Scutul oglinda ar fi fost recuperat la limita, atunci când una dintre femeile din anturaj se pregatea sa se arunce cu el in apa. Deși bijuteria sacra se spune că a fost găsită plutind pe o scandura in valuri, sabia Kusanagi ar fi fost pierduta pentru totdeauna. Deși inspirata de evenimente istorice, povestea Heike este o colecție de poezie epică transmisa prin viu grai și este scrisa aproape la 200 de ani de la evenimente, astfel încât puterea dovezii sale ca document istoric este discutabilă.

O alta poveste susține că sabia a fost semnalata ca furata din nou în secolul al șaselea de catre un călugăr de la Silla. Cu toate acestea, nava lui s-ar fi scufundat în mare, iar sabia a plutit intr-o cutie spre uscat, la Ise, unde a fost recuperata de preoții Shinto.

Din cauza refuzului preoților Shinto de a arăta sabia și deoarece are o destul de vaga referință istorică, starea actuală sau chiar existența sabiei ca artefact istoric nu se paote confirma. Ultima aparitie declarata a sabiei a fost în anul 1989, când împăratul Akihito a urcat pe tron, insa sabia (inclusiv bijuteria sacra) au fost prezentate invaluite.

Că este doar un pretext misterios folosit pentru a creste imboldul national japonez, daca a existat si a fost pierduta sau daca este o comoara istorica adevarata bine pazită, probabil doar timpul ne va deslusi adevarul.

3 comentarii despre subiectul „Legenda pierdutei săbii Kusanagi”:
Anonim spunea...

Domnule japonezii astia au fost dati naibi de buni in fabricarea sabilor.
Au ajuns la o tehnica perfecta pentru a da metalului duritatea si elasticitatea necesare pentru a taia hartia dar si fierul in acelasi timp. Nici la ora actuala expertii nu stiu cum erau facute pentru a dobandi aceste calitati. Prin tehnica moderna au constatat ca sabia contine diferite oteluri stratificate succesiv unul peste altul dar nu egal pe toata suprafata, procedeu care este imposibil de realizat in zilele noastre. Altii spun ca tehnica de calire in anumite lichide numai de ei stiute ar putea realiza acele oteluri diferite din compozitia sabi.Oricum stramosi nostri stiau multe lucruri in anumite domeni pe care noi nu le mai stim, s-au pierdut in timp.

Anonim spunea...

Exact ai dreptate ! Sunt multe astfel de artefacte care dau de gandit despre tehnica realizarii lor, chiar si in zilele noastre.

Anonim spunea...

Interesante sunt povestile japonezilor despre cum au ajuns ei, niste primitivi- ca asta erau- sa cunoasca modalitatea de a fauri aceste sabii. Ei spun ca au fost invatati de un "zeu" venit din cer. Nu exista zei. Dar exista tehnologie. Si mai exista civilizatii care poseda tehnologie avansata, intr-atat de avansat incat niste primitivi i-ar putea considera "zei" pe cei ce o detin.

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.