joi, 29 ianuarie 2015

Un căutător de comori fugar, care a găsit o comoară de sute de milioane de dolari, a fost arestat

Un cautator de comori aflat într-o bătălie juridică asupra uneia dintre cele mai mari comori subacvatice din istoria americană a fost arestat în Florida, după mai mult de doi ani de fugă.

Marshals Service din SUA l-a arestat marti pe cautatorul de comori la un hotel Hilton din West Boca Raton, a declarat Brian Babtist, un inspector senior în biroul agenției din Columbus, Ohio. Un mandat de arestare civil federal a fost emis pentru el în 2012, pentru că nu a dorit să apară la o audiere importanta la tribunal.

Autoritățile l-au catalogat pe cautator ca pe "unul dintre fugarii cei mai inteligenti pe care i-a urmarit vreodată Marshals SUA",

Thompson a făcut istorie în anul 1988, când a găsit scufundat vasul S.S. Central America, cunoscut de asemenea sub numele de nava de aur. La momentul respectiv, cautatorul de comori și echipajul său au gasit mii de lingouri și monede de aur.


O parte dintre acestea au fost ulterior vandute unui grup care avea afaceri cu aur, pentru suma de aproximativ 50 milioane dolari.

Cei 161 de investitori care au plătit 12,7 milioane dolari pentru a finanța găsirea navei scufundate nu au primit nimic. Doi dintre acestia au dat în judecată cautatorii, iar bătălia juridică este în curs de desfășurare.

Cautatorul de comori a ramas in anul 2006 la un conac din Vero Beach, Florida. Șase ani mai târziu, după ce a fost emis mandatul de arestare, descoperitorul comorii a dispărut.

Când îngrijitorii proprietății au cautat in conac, ei au gasit telefoane mobile cu cartele preplatite de unică folosință și pachete bancare de 10.000 dolari împrăștiate, împreună cu un extras de cont care arată un sold 1 milion dolari.

Nava S.S. Central America avea 21 de tone de aur din minele din California, atunci când s-a scufundat în anul 1857, în largul coastei din Carolina de Sud.


Potrivit plângerii penale, firma cautatorului de comori a gasit monede de aur și lingouri în valoare totala de până la 400 milioane dolari, chiar daca rapoartele anterioare estimasera recuperarea la doar 40 milioane de dolari. Cautatorul de comori a refuzat sa declare unde este ascuns aurul ramas.

Niciun comentariu despre subiectul „Un căutător de comori fugar, care a găsit o comoară de sute de milioane de dolari, a fost arestat”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.