duminică, 17 martie 2019

O comoară vizigotă, o fată norocoasă și un grădinar

Era vara anului 1858, pe 25 august. Noaptea de dinainte fusese una întunecată și furtunoasă, dar aceasta era o noapte senină. Francisco Morales și María Pérez călătoresc pe drumul spre Guadamar, împreună cu fiica lor Escolástica și un măgar. Tocmai au ajuns la izvorul Guarrazar, la 10 km în afara orașului Toledo. Escolástica se îndepărtează de părinții ei. Razele lunii luminează două mari pietre plate. Fiica privește în spațiul dintre pietre și observă ceva strălucind. Le spune părinților și sapă împreună. Tocmai ce descoperiseră o comoară neprețuită formată din cruci de aur, coroane, pahare și alte obiecte ornate cu pietre prețioase, perle și sticlă. Cei trei iau toate artefactele pe care le găsesc, le spală în grabă în izvor și pleacă. Însa nu știau că nu au fost singuri în acea noapte...


Domingo de la Cruz, un grădinar care avea o livadă lângă izvorul Guarrazar, îi observă săpând după comoară. În noaptea următoare, el merge la locul descoperirii și începe sa sape, găsind o a doua colecție, mai mică, de artefacte. Nici familia, nici grădinarul nu anunță autoritățile despre comoară găsită.

În decurs de cateva zile, piese neobișnuite din aur încep să apară în magazinele aurarilor și argintarilor renumiți din Toledo. Multe dintre ele sunt sparte, topite și reutilizate, devenind imposibil de identificat.

Însa comerciantul de pietre prețioase José Navarro are o altă abordare. Avea o pasiune pentru arheologie, așa că a cumpărat numeroase fragmente și le-a pus la loc împreună, reconstruind coroanele votive comandate de regalitatea vizigotă ca donații către Biserică. În anul 1859, munca sa era definitivată. Navarro a făcut toate aceste lucruri cu profesionalism, însă a vândut coroanele, pandantivele și piesele reunite lui Edmond Du Sommerard, director al unui muzeu național din Cluny, Franța.

Tezaurul ajunge în Franța, iar știrile despre această descoperire excepțională se răspândesc. Cluny publică în presa științifică informații despre tezaurul achiziționat, iar Spania este îngrozită că a aflat despre acest patrimoniu cultural de neînlocuit abia după ce a fost pierdut. Guvernul spaniol solicită în mod repetat Franței să returneze comoara, dar cererile sunt respinse de Napoleon III și de conducătorii ulteriori.

În anul 1859, José Amador de los Ríos, istoric de artă, arheolog și un pionier în recunoașterea bogăției literare și artistice a Spaniei Medievale, este delegat sa se documenteze despre locul descoperirii și să facă săpături. Află locația și începe să facă săpături. Găsește câteva perle și pietre prețioase care se desprinseseră de pe artefacte. Mai descoperă morminte, niște rămășițe arhitecturale și o mulțime de dovezi că locația a fost vandalizată ulterior de căutători locali.

În anul 1861, grădinarul Domingos de la Cruz, foarte nervos pentru tot ce s-a întâmplat cu tezaurul, își regăsește patriotismul și curajul. Merge la Aranjuez, unde se afla Regina Isabel al II-lea, oferindu-i maiestății sale ceea ce mai rămăsese din comoara pe care o găsise. Regina Isabel primește artefactele rămase, inclusiv coroana votivă a regelui Suintila (621-631). Toți se întreabă când va fi executat grădinarul. Însa regina îl iartă și, chiar mai mult, îi oferă lui Domingos de la Cruz o pensie fabuloasă de 4000 reali pe an. Coroana Suintila a fost furată ulterior, în anul 1921, și nu a fost găsită niciodată.

Franța a păstrat artefactele din comoara vizigotă timp de 80 de ani, până când Heinrich Himmler a intrat în peisaj. În 1941, Franța se afla sub ocupație nazistă. Himmler a trimis cea mai mare parte a comorii către colegul general fascist Francisco Franco. Șase coroane votive, cruci și alte artefacte sunt acum în Muzeul Național de Arheologie din Madrid, în timp ce Muzeul Cluny mai deține trei dintre coroane și câteva obiecte mai mici. O coroană a rămas la Palatul Regal din Madrid.

Cu toate pierderile care au afectat cea mai mare comoară vizigotă din Spania, primul studiu cuprinzător a avut loc abia în anul 1995 și a demonstrat că pietrele prețioase au călătorit pe distanțe mari. Saphirul venise din Sri Lanka, iar smaraldele din zona Tirolului austriac.

O întrebare rămânea fără răspuns: din ce cauză a fost îngropată comoara? Cu ajutorul primăriei Guadamur, a fost demarată o investigație care a condus la crearea unui sit arheologic pe care publicul îl poate vizita. Istoricii află că artefactele religioase neprețuite au fost ascunse în morminte pentru a le menține în siguranță de forța de invazie a lui Táriq Ibn Ziyad.

În ultimii ani au fost descoperite zidurile unei clădiri mai lungi, de 30 de metri, precum și o bazilică, rămășițe a ceea ce pare să fi fost un palat, un cimitir vizigot și chiar o casă de oaspeți pentru pelerini. Cercetările au concluzionat că locul unde a fost ascunsă comoara nu era deloc unul întâmplator, ci fusese un complex religios ce oferea apă tămăduitoare. Deci tezaurul nu a fost îngropat într-un câmp, ci era o comoară regală ascunsă într-un loc de prestigiu.

Atunci când ocupanții acelui complex au aflat despre avansul de neoprit al forțelor inamice, au căutat un loc unde să ascundă bijuteriile. Au decis ca locul potrivit era în cimitir. Ridicând două pietre funerare, au scos cadavrele, au îngropat comoara, au acoperit-o cu cârpe și nisip și au pus cadavrele înapoi. Când Escolástica a ajuns acolo, după mai mult de 1000 de ani, în acest loc descoperise uriașa comoară.



Niciun comentariu despre subiectul „O comoară vizigotă, o fată norocoasă și un grădinar”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.