Se afișează postările cu eticheta Comori din Romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Comori din Romania. Afișați toate postările

vineri, 5 septembrie 2014

În ce localitate au fost descoperite cele 1471 monede de argint din județul Dolj

In cursul zilei de 5 ianuarie 2013, Dumitru Banța ( un pasionat de de detectie metale din Dolj ) a descoperit cu un detector de metale un tezaur monetar in greutate de 1,807 Kg ( aproape 2 Kg ), constând dintr-un numar de 1.471 monede de argint medievale emise in sec. XVI.

"Totul a pornit de la povestile din bătrâni, spuse la gura sobei", povesteste Dumitru Banța, scoțând in evidență rolul pe care l-au avut legendele despre comori in descoperirea tezaurului.

"Tot timpul am crezut ca va veni acel moment. Tot timpul am crezut ca va fi prea tarziu. Cand am putut, am achizitionat un detector de metale si tot ce am acumulat in copilarie, mi-a folosit acum. Este o pasiune, o pasiune frumoasa, o pasiune nobila, unde am intalnit foarte multi oameni inteligenti, oameni care cunosc istoria adevarată", mai povesteste descoperitorul comorii, care explica faptul ca nu traiesti din detectie metale, ci ca este un hobby caruia îi acordă aproximativ 20 zile de cautări pe an, din cauza timpului liber limitat.

Dintre monedele descoperite, 1.416 de bucati sunt sunt monede turcesti, iar restul sunt taleri, grosi si alte monede europene valoroase din punct de vedere patrimonial, emise de catre regi, imparati, principi europeni ca Rudolf II, Maximilian II, Ferdinand I, etc. Diversitatea monedelor ce compun tezaurul si ingroparea acestuia, sugereaza o posibila prada ca urmare a jafurilor si campaniilor militare din timpul domniei lui Mihai Viteazul, la sfarsit de sec. XVI, conform specialistilor in domeniu.


Descoperirea a fost anuntata in termenul legal institutiilor abilitate, respectandu-se prevederile HG 43/2000 privind regimul descoperirilor arheologice intamplatoare care spune ca care spune ca orice descoperire arheologica intamplatoare trebuie declarata institutiilor abilitate si predata in termen de maxim 72 de ore de la descoperire.


Va invităm să urmăriti un videoreportaj denumit "Cautatorii de comori", difuzat pe TVR 3/ TVR Craiova si realizat de ALINA ȘERBAN, editor imagine: SORIN ADAM ( uploader pe Youtube al reportajului ), imagine: MIHAI MURĂREȚU.

Reportajul este realizat in Bulzești, locul unde s-a descoperit comoara, tezaur despre care am scris pe Harta Comorii la inceputul anului 2013, in articolul de AICI.


Interesanta este si declaratia directorului Muzeului din Craiova, care precizeaza ca dupa ce valoarea tezaurului este stabilita, in cazul in care muzeul nu dispune de bani pentru a acorda recompensa de 30% celui care a gasit comora, Directia Județeană de Cultura anunță alte muzee din țară, iar in caz ca nici acestea nu sunt dispuse să plateasca recompensa, legea nu ar mai prevede nimic, nici o altă solutie de plata. Dar totusi comoara rămâne in continuare in proprietatea statului.

Mai exista situatia cand, dupa predarea legala a unui tezaur, Directia de Cultura il trimite in custodie unui muzeu, dar care poate nu doreste sa plateasca recompensa, dintr-un motiv specificat. Directorul muzeului mai evidentiaza astfel o carența a legii, mai exact situatia in care muzeul nu doreste sa păstreze anumite piese, din cauză că mai are deja in inventar si altele similare din serii lungi, provenite din alte descoperiri. În aceasta situatie, "în nici un caz piesele nu se pot reintoarce la cel care le-a gasit", mai precizeaza directorul muzeului.

Deci, care este solutia pentru ca descoperitorii sa isi primeasca recompensa ? Directorul muzeului spune ca legislatia detectiei metale ar trebui pusă in consens cu legislatia altor țări europene.

duminică, 31 august 2014

Harta comorii și povestea căutării tezaurului de la Baia de Aramă

Pe 12 noiembrie 2013 izbucnește un urias scandal, într-un loc dedicat rugăciunii si păcii sufletești: curtea unei mănăstiri. Miza războiului este aurul, foarte mult aur, un tezaur imens îngropat acum trei secole de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Tezaurul, dacă exista si ar fi fost descoperit, ar fi reprezentat una dintre cele mai mai comori din lume. Cel putin aceasta sperau arheologii si cautatorii de comori să descopere sub Biserica Sfinții Voievozi din Baia de Aramă.

"Sa nu spui niciodată "niciodată". Nu putem pretinde că știm totul despre Brâncoveanu. In teorie nu putem exclude că ar exista acolo un tezaur ascuns. Trebuie sa elucidăm chestiunea. Aurul îți ia mințile. Mai ales când aurul devine p legendă, îți poate întuneca judecata", declara Ministrul Culturii, Daniel Barbu.

Goana dupa tezaurul ascuns începe în anul 1997, când sute de persoane iau cu asalt zona, auzind de la alții ca s-ar săpa după o comoară. Incidentul este confirmat de către polițiști. Un subcomisar de la Poliția Mehedinți a precizat că "au încercat să sape sub altarul bisericii, dar apoi altarul a fost betonat", când Poliția intervenit.

Dar Baia de Aramă nu s-au liniștit, din cauză că respectivele căutări au fortificat legenda comorii.

În anul 2008, un reporter aude povestea si purcede sa găsească adevarul. Astfel, acesta află că totul ar fi pornit de la unul sau mai multe documente, descoperite in anul 1996, în timpul lucrărilor la altarul bisericii.


Documentul se afla intr-o cutie neagră de tablă, alaturi de alte documente. La un moment, documentele ar fi ajuns la un avocat al aparării, care le-a xeroxat, apoi le-a predat înapoi, cand a fost solicitată aceasta.


Dacă originale există si copiile sunt dupa documente autentice, acestea ar fi cu adevarat explozive, fiindca sunt semnate chiar de către Constantin Brâncoveanu. În document se vorbește despre un tezaur pe care domnitorul l-ar fi ascuns la Baia de Aramă.

Actul este împărțit în patru scrieri, dintre care una pare să fie un testament redactat în limba română, dar cu litere chirilice.

Cu Mila lui Dumnezeu, eu, Basarab Voievodul Constantin Brâncoveanu, Domn al Țării Românești, azi leatul 1703, împreună cu Starostele băieșilor Milco Băiașul si cu Banul Olteniei, Constantin Brăiloiu, am hotărât, în Băiașa de Sud, Cornet, la hotarul Bulbei, să îngropăm, de la Crucea Sfântului Altar, la patru picioare, un cazan și mai jos Visteria Domnească și nimeni să nu îndrăznească să tulbure decât în folosul monastirii. Am scris aceasta în taină în luna maiu, ziua a saptea, 1703 și încă blestem am pus, din porunca mea, cu mila lui Dumnezeu Domn, eu, Basarab boierul.

Documentul are semnăturile celor care l-au redactat, iar sigiliul, studiat după copiile xerox, a fost declarat autentic de către specialiști.

A doua parte a documentului este o schiță, care pare sa indice că sub mânăstire s-ar găsi o grotă, iar în grotă ar fi aurul.


Un căutator de comori din zonă spune că a descifrat inventarul comorii, printre care s-ar găsi 10 lăzi de aramă umplute cu ducați, 3 gropi cu galbeni ( 99 de poveri) astupate cu var, argintărie, arme, 3 butoiașe (unul cu 3 cutii cu odoare mânăstiresti, al doilea gol, dar cu o capcană cu otravă, iar al treilea cu arhiva și sigiliu). În total, se crede că tezaurul ar conține 20 de tone de aur.

Documentele ar indica două căi de acces spre comoară.

Una este în interiorul bisericii si este extrem de complicată și periculoasă: trebuie să fie urcată scara ce duce la clopotniță, apoi să se spargă zidul ce duce la intrarea într-un tunel. Apoi trebuie să se străbată acest culoar, care are capcane greu de interpretat si de evitat, marcate pe schiță cu semne care nu au putut să fie descifrate. Urmează alte scări cu țepe ascunse, apoi o mică fereastră sau deschizătură spre o cavitate, iar în aceasta, o ușa blocată cu jug, de fapt intrarea în grota cu comori.

A doua cale de acces ar fi în afara mânăstirii și ar consta într-un tunel săpat în stâncă, aflat la aproximativ 7 metri sub pământ. Cu un semn ciudat este marcată pe schiță locația cazanului cu aur, despre care se vorbeste în asa-zisul testament. Obiectul pare așezat sub altarul bisericii ( sub o lespede ) și ar putea sa fie o momeală amplasată special pentru căutatorii de aur, pentru ca ei să creadă că au descoperit întreaga comoara. La acest cazan s-ar fi încercat să se ajungă în anul 1997.

Lăcașul a fost spart de mai multe ori si diverse persone au săpat ilegal gropi, conform preoților si altor martori. De asemenea, de pe un zid a dispărut și un semn grafic, care apare și pe document, un fel de semnătură secreta, denumită "chirogramă".



Pe 11 noiembrie 2013, după ce au obținut aprobări, arheologii au încercat sa realizeze mai multe cercetari, pentru a lămuri misterul. Dar au întâmpinat probleme, însă au descoperit si dovezi ale săpăturilor ilegale. Arheologii au săpat 3 metri cu excavatorul, apoi au ajuns la stâncă. Din această cauză, au realizat un orificiu cu freza si au ajuns la o cavitate, în care a fost introdusă o camera video.

Apoi au încearcat să realizeze o a doua gaură, dar oblic. Însă la 3 metri foreza s-a blocat, din cauză că au ajuns posibil la o cavitate, după cum credeau arheologii.

Foreza nu a putut să fie extrasă, iar camera video nu poate fi introdusă, deoarece orificul era ocupat de foreză. E posibil ca vârful forezei să fi ajuns la o structură de lemn, credeau arheologii, care au explicat că tipul de foreză folosită forează în stâncă, dar se înfundă în pământ și se blochează în aer, dacă ajunge într-o cavitate sau o grotă, din cauza că îi pică la freză, în virtutea gravitației, capătul flexibil.

Apoi cercetările s-au blocat de asemenea, din cauză că arheologului i s-a facut plângere penală, iar acesta a ajuns pentru câteva ore la Poliție.

Când a revenit si a analizat imaginile din cavitatea la care s-a ajuns prin orificiul de la prima gaura forată, echipa a observat filmate mai multe insecte, la 6,40 metri adâncime. Arheologii au dedus că este posibil ca în pământ să fie o cavitate cu oxigen, cu excepția cazului că insectele au ajuns acolo în timpul lucrărilor.

A doua zi, când se încearca să fie continuată forarea, arheologilor le-a fost interzis accesul. Poliția a declarat ulterior că nu a emis nici un ordin de restricție.

Până la urmă arheologiii au reușit să intre în zona de cercetare, dar a reizbucnit scandalul, care a durat o jumătate de zi.

Arheologii au cedat si au plecat, cu speranța că este o problemă temporară, mai ales autoritatile au spus că autorizația este legală si nu s-a încălcat legea, iar cercetările vor fi continuate.

Însă trei zile mai târziu, datele problemei s-au schimbat: s-a considerat că au fost depășite limitele autorizației și că s-au făcut deteriorări ale lăcașului de cult. Gropile au fost astupate, iar pământul a fost tasat mecanic.

În final, misterul a rămas nedeslușit, iar presupusa comoară, evaluată ca având 20 de tone de aur, nu a văzut lumina zilei.

Nota: Acest articol este un rezumat al unui reportaj video, transcris în mod sintetizat si completat pe alocuri de către Harta Comorii. Mai multe informatii le puteti gasi in reportajul original, cu o durata de 30 minute, realizat de către Antena 3.

sâmbătă, 23 august 2014

Un detectorist a descoperit un tezaur monetar în Bistrița-Năsăud

Mai multe monede care datează din secolul I Î.Hr, înainte ca Dacia să fie cucerită, au fost descoperite în urmă cu câteva zile în judetul Bistriţa-Năsăud de către un pasionat detectorist de metale bistrițean. Acestea au fost predate Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud.


Tezaurul monetar este format din 28 de monede şi 9 fragmente de denari romani din argint, ce datează din anii 82-78 Î. Hr.


Nu a fost dezvăluită locaţia exactă unde s-a făcut descoperirea. Tezaurul a fost gasit într-o zonă unde legislatia permite detectia. De asemenea, bistriţeanul, care a îmbrățișat acest hobby în urmă cu un an, doreşte să rămână anonim.


Monedele au fost predate Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, cel care le-a descoperit urmând să primească minim 30% din valoarea totală a monedelor, conform legii.


Potrivit istoricului şi arheologului Corneliu Gaiu, din cadrul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, unde au ajuns monedele, descoperirea făcută de catre detectorist este una interesantă şi importantă: „Monedele romane republicane erau folosite în secolul I Î.Hr., înainte de cucerirea Daciei, în schimburile dintre daci şi romani. Cele găsite e posibil să fi aparţinut unei căpetenii, întrucât doar căpeteniile aveau acces la un număr aşa mare de monede”, precizează Corneliu Gaiu.


Pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud au mai fost descoperite monede foarte vechi în localităţile Stupini, Sângeorzul Nou, Visuia sau Şieu Odorhei. Odată restaurate, monedele vor intra în colecţiile muzeului şi vor putea fi admirate de cei care calcă pragul acestuia. Surse informații și foto: adevarul.ro, holland.ro.

joi, 7 august 2014

Comoară antică descoperită cu ajutorul unui detector de metale în comuna suceveană Cacica

Paul Croitoriu, un pasionat de detecție metale, a descoperit pe un drum din comuna suceveană Cacica o comoară formată din 309 monede întregi din argint brut, plus alte 40 fragmentare, dintre care o parte pot fi reconstituite. Tezaurul cântăreste aproximativ 1,5 kg.


Comoara a fost descoperită la marginea unei păduri, în perioada 2-3 august 2014, cu ajutorul unui detector de metale Garrett ACE 150, care este unul relativ ieftin ( doua sute de euro ).


Monedele au fost descoperite la adâncimi între 4 cm si 70 cm, împrastiate pe o suprafata de 25 mp ( 5 x 5 m ).


Monedele, cu dimensiuni ce variază între 15-22 mm, sunt probabil imitații de tetradrahme Philip al II-lea al Macedoniei (n. 382 î.Hr .– d. 336 î.Hr, tatăl lui Alexandru cel Mare ) și au fost predate miercuri în custodia Muzeului Bucovinei, dupa cum a declarat Emil Constantin Ursu, directorul instituției.


„Fiecare monedă este din argint brut, un argint care nu este de o foarte bună calitate. Unele dintre monede au pe o parte chipurile unor personalităţi ale acelor vremuri şi pe cealaltă parte un cal sau diverse alte însemne”, a declarat Viorel Blănaru, consilier la Direcția pentru Cultură Suceava. Descoperirile arheologice anterioare ( din 1989 ) de la Cacica au atestat că aici a existat una din cele mai vechi exploatări de sare recristalizată din saramură (prin fierbere și evaporare) din Europa, datate din perioada culturii Starčevo-Criș din neoliticul timpuriu. În zonă există și acum mai multe izvoare sărate.

Tezaurul descoperit luna aceasta la Cacica este insa unicul de acest fel descoperit vreodată la Suceava. Pe teritoriul judeţului, în urma săpăturilor arheologice, s-au mai descoperit şi alte comori, datând din epoci mai puţin îndepărtate. „Atunci când împreună cu Florin Hău făceam săpături la Curtea Domnească am mai găsit un tezaur de 450 de piese datând din prima partea a domniei lui Ştefan cel Mare. Tezaurul era format din monede mici. Aici (tezaurul de la Cacica – n.r.) este vorba despre o cantitate de peste 1,5 kilograme de argint”, a mai precizat Viorel Blănaru.

„Monedele dacice sunt imitaţii după cele macedonene. Sunt copii după monedele emise de regii Filip al II-lea şi Alexandru cel Mare. Au în jur de patru grame sau puţin peste 4 grame fiecare. După ce un specialist numismat va studia tezaurul şi va publica rezultatele cercetării sale, atunci se vor putea formula diverse ipoteze. Un aspect este cert: până acum, în Bucovina, nu s-a mai descoperit tezaure de monede dacice”, a spus Victoria Batariuc, doctor în istorie medievală şi fost arheolog al Muzeului Bucovinei.

După ce va fi restaurat va intra în patrimoniul Muzeului Bucovinei.

Pasionatul detectorist Paul Croitoriu a respectat cu strictețe legea si a anunțat inițial Primăria, apoi a mers la Direcția Județeană de Cultură. În final, tezaurul a ajuns la Muzeul Bucovinei, un reprezentant al acestei institutii confirmând autenticitatea artefactelor. Predarea s-a făcut şi în prezenţa unui angajat al Primăriei Cacica, aşa cum prevede legea.

Reprezentantul Muzeului Bucovinei a arătat că descoperitorul tezaurului trebuie sa fie recompensat cu 30% din valoarea monedelor ( vechi de aproximativ 2300 ani ) ce compun comoara.

Ca opinie personală, tinand cont de valoarea istorică a tezaurului, detectoristul ar trebui să primească 45% din valoarea de piața a monedelor.

„Ar trebui să primesc 30% din valoarea obiectelor şi încă 15% dacă este vorba despre tezaur. Dacă voi primi ceva, îmi cumpăr un nou detector de metale”, a precizat Paul.

Paul Croitoriu este unul dintre puţinii suceveni căutători de metale. Este pasionat de istorie şi, în mod special, de arheologie. Nu-i place să i se spună „căutător de comori”, cu toate că are un aparat de detectat metale pe care îl foloseşte în expediţiile sale. A plătit pe el 200 de euro, l-a cumpărat anul trecut şi spera să găsească în pământ vârfuri de săgeţi medievale şi o cască de soldat din cel de-al Doilea Război Mondial.

Paul Croitoriu a fost mai norocos de atât. Cu ajutorul aparatului său a reuşit să găsească tezaurul geto-dacilor pe un drum public, între Cacica şi Pârteştii de Sus, drum despre care vârstnicii spun că ar fi fost „al regilor”. S-a întâmplat la finele săptămânii trecute. „Am făcut o partidă de detecţie împreună cu un prieten din străinătate”, ne-a spus bărbatul. „Înainte să găsesc monedele, am dat peste o cutie de conserve”, a completat Paul.

Imediat după ce a găsit tezaurul, bărbatul a contactat autorităţile. Susţine că nu s-a gândit nicio secundă să păstreze cele peste 300 de monede, pe care le-a găsit împrăştiate pe o rază de aproximativ cinci metri. Tentaţia a fost mare, dacă ne gândim că pe site-urile specializate o monedă geto-dacică, aşa cum sunt cele descoperite de Paul, se vinde cu 500 de euro. Altfel spus, pe piaţă, comoara de la Cacica valorează aproximativ 150.000 de euro. „M-am gândit să fiu un exemplu pentru fiul meu. Şi el este pasionat de istorie”, a spus bărbatul.


Valoarea istorică a acestor monede este mai mare decât cea bănească. Monedele sunt indicii clare că geto-dacii au trăit şi pe aceste teritorii sau au făcut comerţ în zonă. Tezaurul este primul de acest gen descoperit în judeţul Suceava şi cel mai mare descoperit până acum pe teritoriul României.

În acest articol a fost coroborate din informatii si fotografii din urmatoarele surse: ziarulevenimentul.ro, monitorulsuceava.ro si forumul detectiemetal.com.

PS: Daca sunt informații eronate în acest articol, vă rugam să faceți precizări la comentarii, să le corectăm.

UPDATE 17 august 2014 - Update video:



UPDATE 8 septembrie 2014 - Paul Croitoriu ne-a anuntat printr-un comentariu că, in prezența arheologilor, a mai descoperit aproape 150 monede (65+61+17) , marind numarul acestora la aproximativ 450, cu cele ce se mai pot reintregi.

duminică, 27 iulie 2014

Scafandrii din Constanța au descoperit o navă antică

Scafandrii de la Club Marine Explorer din Constanţa au descoperit rămăşiţele unei nave antice îngropate în nisip. Aceasta măsoară 20 de metri şi se află la o adâncime de circa 17 metri.

Scafandrii de la Club Marine Explorer au făcut luni o descoperire importantă, în timpul unei misiuni de rutină pentru verificarea ţintelor de pe sonar. În zona portului antic, la doi kilometri de comandament, aceştia au detectat rămăşiţele unei nave antice îngropate în nisip.


Pe amplasament au fost găsite rămăşite ale balastului: roci, bucăţi de cărămidă, fragmente ceramice şi lemn.


Analiza geologică a acestora a demonstrat că este vorba despre roci magmatice ce provin de pe coasta Italiei.

Cel mai probabil, corabia s-a scufundat în urma unei furtuni şi a ajuns pe fundul mării cu chila în sus. Din acest motiv se crede că încărcătura se află încă la bord, mai precizează sursa citată.

Deocamdată însă, scafandrii de la Club Marine Explorer nu pot explora epava şi recupera eventuala încărcătură, întrucât au nevoie de aprobări speciale.

Sursa imagini, precum si alte detalii gasiti pe pagina de Facebook a clubului, dând click AICI.

Comorile de la Cucuteni

Cucuteni este o comună amărâtă din Moldova. Cu toate acestea, acest punct geografic este considerat kilometrul zero al civilizaţiei europene. Ţărănii găsesc şi acum în urma plugului fragmente din vase vechi sau mici piese din aur de valoare inestimabilă, scrie Jurnalul.

“Dacă s-ar face investigaţii s-ar găsi multe, oamenii nu caută, n-au timp”, a spus primarul comunei, Panfilică Brânză. Sătenii au avut cu ani în urmă comoara în mână şi au scăpat-o. Desfundau la vie cu un plug din acela mare. Au găsit aur, era prin ‘70 şi ceva. Bucăţi mari de aur. A luat fiecare câte o bucată. Pentru că era mai roşcat, au crezut că e alamă. Unul a făcut nu ştiu ce la coteţul de porci, altul a bătut aurul la colţul poiatei... Au venit cei de la Securitate şi cu câţiva bănuţi au strâns tot aurul, chiar şi de la cei care şi-au dat seama că e metal preţios - de la aceştia l-au luat cu forţa. După ce piesele au fost recuperate, specialiştii le-au reconstituit, era vorba despre un coif. Piesa, foarte importantă, se află acum la Muzeul de Istorie din Bucureşti”, adaugă edilul.



Cultura Cucuteni

De curând s-a terminat la Iaşi cea de-a XXXII-a ediţie a Târgul Naţional de Ceramică Cucuteni. Ca în fiecare an s-au strâns sute de creatori, meşteri populari ce au expus şi au vândut din produsele lor: vase, ulcioare, în general obiecte din lut utilitare şi decorative. Denumirea manifestării este legată de tezaurul din comuna ieşeană cu acelaşi nume. Cultura Cucuteni reprezintă apogeul artei preistorice din întregul eneolitic european, cum spun specialiştii, de acum mai bine de 5.000 de ani, perioadă în timpul căreia se foloseau uneltele din piatră măiastru şlefuite sau din aur ori cupru. O cultură care reprezintă foarte mult pentru noi, mai ales că primele semne ale existenţei sale au fost descoperite aici, în România, demonstrându-se, astfel, existenţa unei civilizaţii înaintate în zonele unde au trăit cândva tracii şi geto-dacii. Şi această zonă se află la câteva zeci de kilometri de Iaşi, în localitatea care a şi dat numele culturii, Cucuteni, cea mai mică comună din judeţul Iaşi, însă cea mai însemnată din Moldova din punct de vedere istoric. Cătunul e situat la circa 10 kilometri de oraşul Târgu-Frumos. Am ajuns pe dealul unde s-au descoperit în secolul trecut câteva misterioase morminte şi unde comuniştii au înălţat un muzeu unic în România. Şi astăzi, într-un dulăpior de la Primărie, se adună zeci de resturi din vase vechi, preţioase, găsite periodic de ţăranii din sat. Aceştia sunt plictisiţi de astfel de preţioase relicve şi nu le mai dau nicio importanţă. Nimeni nu mai are timp de ele. “Pe oriunde te întorci găseşti aşa ceva, pe dealuri, prin grădinile oamenilor, peste tot. Sătenii, ocupaţi cu munca câmpului, nu mai dau de mult timp importanţă la aşa ceva, pur şi simplu le lasă în plata Domnului”, a mai spus primarul.

Sătenii au găsit bucăţi mari de aur. A luat fiecare câte o bucată

Se spune că unii găsesc adevărate tezaure, sau cel puţin rămăşiţe ale acestora, dar nimeni nu se mai laudă cu aşa ceva. Alţii sunt de părere că ce era mai important a fost descoperit acum 100 de ani, dar cine mai ştie: astăzi, banul, averea sunt la mare căutare în sărăcia de la ţară. Cel mai longeviv edil din zonă a fost Mihaiu Tun. Tun este primarul care a participat la inaugurarea ineditului şi singularului muzeu sătesc de acest fel de la Cucuteni. Prezent de-a lungul anilor aici, a vegheat la exploatarea bogăţiei istorice a localităţii. De pe vremea lui, la Cucuteni istoria răsare de peste tot, din stratul de pătrunjel, din tufa de cartofi, din lanul de porumb, de oriunde. Mai ales din coada plugului. Chiar şi aur. “Eu nu stau să văd ce iese din brazdă, dacă răsare un vas vechi ori vreun coif de aur”, spune un ţăran cucutean. Fostul edil ca şi mulţi alţi săteni au găsit multe valori pe dealurile comunei. Una din ele este acea amforă întreagă, neciobită. Mihaiu Tun o are la el acasă, acum e a lui”, spune un sătean.

Istoricul descoperirilor

Povestea descoperirilor de la Cucuteni este una lungă şi interesantă. Primele piese Cucuteni au fost găsite acum 126 de ani, pe dealul Cetăţuia din satul Băiceni, foarte aproape de Cucuteni. Un renumit folclorist ieşean, profesorul Theodor Burada, se îndrepta spre localitatea Cotnari pentru a vedea biserica lui Ştefan Cel Mare. Pe drum s-a întâlnit cu câţiva săteni din Cucuteni care găsiseră vase vechi şi s-a oprit acolo. De regulă, oamenii scoteau piatră din pământ pentru a face beciuri sau alte construcţii şi aşa au ajuns ei să găsească “ulcelele” preţioase. Duceau piatra la târg cu carele, o mai şi vindeau pentru construcţii, toată era ornată cu cioburi de oale străvechi. În 1889, au poposit aici primii specialişti. Cercetătorii D. Butculescu şi Grigore Buţureanu au făcut cercetări la faţa locului, iar rezultatele le-au prezentat la Congresul Internaţional de Arheologie de la Paris. La forumul mondial, cele expuse de români au suscitat interesul germanului Hubert Schmidt, care a sosit în România şi a făcut aici săpături sistematice în 1909 şi 1910. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în 1932, în monografia “Cucuteni in der oberen Moldau – Rumanien”. În aceasta, el a stabilit principalele etape de evoluţie ale culturii de ceramică pictată care aparţine neoliticului. Cultura Cucuteni era una unică în Europa de acum circa 5000 de ani, comunităţile de aici făcând parte dintr-o civilizaţie dezvoltată, comparabilă cu cele mai strălucite manifestări ale eneoliticului din regiunea Asiei. Mai mult, în 1976, pe dealul Cetăţuia s-au găsit locuinţe străvechi, apărate de pante abrupte, intrarea spre acestea fiind îngrădită de două şanturi de apărare. S-au dezvelit acele locuinţe şi s-a observat că erau la suprafaţă, cu platformă de piatră sau lut ars, având în interior cuptoare sau vetre. În interiorul acestora au fost găsite vase din lut ars, piese din piatră şlefuită, cioplită, ori din cupru, unelte din os şi corn, dar şi o mare diversitate de statuete zoomorfe şi antropomorfe, în special feminine. La acea vreme, femeia care aduce pe lume urmaşi avea un statut deosebit, de aceea şi reprezentarea ei sub forma statuetelor. Pe întregul teritoriu al comunei Cucuteni au fost descoperite şase astfel de aşezări.



Muzeul

În partea de nord a satului Cucuteni, pe dealul numit “La Pietrărie”, e locul acestei necropole tumulare geto-dacică, cum o numesc specialiştii, datând din secolul IV î.Hr. Opt movile funerare, numite tumuli, vizibile şi astăzi. Trei dintre acestea au fost cercetate cu minuţiozitate. Despre cea mai mare dintre ele, înaltă de 3,3 metri şi cu un diametru de circa 40 de metri, se bănuieşte că ar fi mormântul unui conducător. Toată această importantă descoperire este protejată din 1984 de o construcţie interesantă. Între 1976 şi până la inaugurarea ineditului muzeu s-au făcut săpături, s-a cercetat cu minuţiozitate de arheologi, sprijiniţi de localnici, care erau plătiţi foarte bine la acea vreme. Până şi copiii îi ajutau pe specialişti pentru a scoate la lumina relicve ale istoriei milenare a Europei. Muzeul este practic o clădire ridicată deasupra lor, care dă posibilitatea vizitării şi vizualizării din cadrul unor balcoane speciale a mormintelelor. “Movila adăposteşte o incintă de piatră în formă de pâlnie, cu un contur aproape rectangular, cu colţurile rotunjite, prevăzută în partea de sud-est cu o cale de acces. În cuprinsul incintei s-au descoperit patru morminte de incineraţie, unul principal, pentru care s-a ridicat movila, şi alte trei secundare”, se arată într-un ghid al muzeului. Monumentul princiar de incineraţie din centrul movilei nr. 2 era alcătuit din oase umane calcinate, depuse pe un edificiu din lespezi de piatră, protejat de o construcţie boltită.

Dealul regilor

Tot în necropolă s-au găsit patru pandantive perforate din argint aurit, cu decor în relief, mărgele sferice din pastă calcaroasă, fragmente de căni şi castroane lucrate la roată. Numărul mare de morminte de “La Cetăţuia” sugerează faptul că aici a existat o necropolă princiară, un adevărat “deal al regilor”. Practic, construcţia monumentală pentru protejarea movilei adăposteşte singurul monument de acest tip din România. Există o legendă certificată ştiinţific care spune că după ce soţul care avea mai multe femei murea, se ţinea un sfat prin care se hotăra care l-a iubit mai mult şi aceasta era înjunghiată şi îngropată împreună cu el. De aici şi mormintele secundare, laterale de cel principal. Până şi portarul edificiului e doldora de cunoştinţe despre istorie, eneolitic. Urc pe scările înguste, păşind pe braţele de lemn, în balcoanele ce atârnă deasupra mormintelor. Ba, mai mult, pentru a face o fotografie fix de deasupra gropii, am păşit nesigur, întrebând dacă e voie şi nu stric ceva chiar aproape de tumuli. Am călcat pe bucăţile de pământ vechi de 5000 de ani. Părea că intru într-o altă lume demult dispărută. Căţărat deasupra colosului cu burta răvăşită, am pătruns cu bliţul aparatului foto până în rărunchii mormântului princiar. Aerul vechi, încremenit, mi-a dat fiori pe şira spinării. Mi-a fost frică să nu se desprindă ceva şi să mă înghită pământul, aşa că am păşit apoi repede pe aleea betonată de la marginea cupolei de beton şi de sticlă.



Aur la porci

Am ajuns la muzeu cu o Dacie veche, rezistentă la drumurile de ţară. Edificiul pare că se odihneşte în câmp. E ca o pălărie căzută din cer. La câteva sute de metri, ţăranii prăşesc porumbul printre coifuri, amfore şi artefacte nevăzute. Aici şi în împrejurimi, nu la mare distanţă, aproape de satul Băiceni, foarte aproape de Cucuteni, s-a descoperit întâmplător un adevărat tezaur. Piesele de aur erau folosite de săteni la coteţele pentru porci. Era în 1959. Obiectele de podoabă din aur descoperite formează unul dintre cele mai reprezentative tezaure getice datând din secolele V-IV î. Hr. Aproximativ 70 de piese întregi şi fragmentate cântărind circa 2.5 kilograme. Printre obiectele recuperate se remarcă coiful de paradă de tip getic, două brăţări spiralice, aplice pentru harnaşament şi butoni decoraţi în tehnica filigranului, mare parte din acestea fiind adăpostite la Muzeul Naţional din Bucureşti.



Comori nedescoperite

În localitate abia de trăiesc 1.390 de oameni, unii dintre ei, puţini, ce-i drept, fiind meşteşugari în ale olăritului. În anii ’80, după inaugurarea muzeului, s-a deschis prin Cooperaţie, cum era pe atunci, un atelier de olărit pentru readucerea în atenţie a tradiţiilor. Însă nu s-a continuat după 1989. Puţini mai fac astăzi aşa ceva. Atunci, pe vremea comuniştilor, au fost aduşi meşteri de la vestita localitate Marginea, însă, după 1989, uneltele s-au împrăştiat. Doar câţiva ani ani a durat experimentul. După 1990 au mai fost câteva iniţiative de valorificare a tezaurului istoric. Profesorul ieşean Vasile Cotiugă a realizat câteva locuinţe ca acum 5.000 de ani, construite fără instrumente de tăiat sau unelte moderne. O reeditare a unui sat din acele vremuri. Ca un experiment, a invitat apoi vara studenţii să locuiască în ele, după care a dat foc caselor, tot pentru a obţine efectele prin care s-au păstrat până astăzi şi mormintele şi alte resturi ale civilizaţiei, ale locuinţelor. Dar şi această iniţiativă a fost abandonată. Singura care a rămas este o tabără de sculptură care îşi deschide anual porţile la Cucuteni, tot în timpul verii.

Cu aşa mare bogăţie istorică, te întrebi dacă localitatea Cucuteni nu e căutată de românii din toate colţurile ţării. Ei bine, nu, mai degrabă turiştii străini vin cu autocarele, dar şi ei sporadic, pentru că nu au posibilităţi de cazare. Şi e greu şi cu prezentarea care trebuie făcută într-o limbă străină, planşele din muzeu fiind în română. Vara, când e tabăra de sculptură, vin în weekend şi turiştii străini cu autocarele. Cei de aici sunt de părere că s-ar putea continua cercetările arheologice: “La Pietrărie sunt şi acum câteva movile care se văd, dar nu le-a cercetat nimeni. Se poate să fie ca înainte, când dealul gemea de câte vase erau şi se scoteau. Acum oamenii ar mai căuta ei bogăţii pentru ei, dar e rezervaţie palentologică”, mi-a spus primarul comunei. Aşa că oamenii nu mai au voie să ia nici piatră, dar oricum sobe sau beciuri din piatră nu-şi mai fac, însă cioburi de vase vechi încă se găsesc la tot pasul. De fapt, oamenii poate mai descoperă şi azi idoli din lut cu chip de femeie sau alte piese importante, dar mulţi nu le mai dau nici o importanţă. Le oferă drept jucării copiilor. Sărăcia e cea mai dureroasă, important e să supravieţuieşti, iar pe ei nu îi mai interesează civilizaţiile trecute, fiindcă se chinuiesc să trăiască de la o zi la alta. Motivele cucuteniene cu spice de grâu, păsări, tind să dispară complet odată cu invazia chinezăriilor, care-s ieftine. Înainte de 1989, mai era tradiţia ţesutului, dar acum nu mai coase mai nimeni, aşa că motivele vechi au cam dispărut. Totuşi, alţii încă apreciază bogăţiile Cucuteniului, pentru că multe dintre ele au luat drumul Moscovei, odată cu o parte a tezaurului naţional. Au fost trimise în 1917 în Rusia spre păstrare şi nu au mai fost aduse înapoi. Altele zac în depozite pe la Iaşi la Palatul Culturii sau în capitală. Cu toate acestea, multe dintre piesele Cucuteni existente încă în ţară, în special cele mai importante, participă la tot felul de expoziţii grandioase în lume, la Vatican, la New York sau în altă parte. Ele fac şi astăzi gloria României.

Sătenii, căutători de aur?

Îl întreb pe portarul muzeului dacă a căutat şi el aur prin împrejurimi. Răspunde că nu are voie să caute, dar dacă ar găsi şi-ar da imediat demisia. “Nu uitaţi să treceţi că la Muzeul din Cucuteni nu este paznic, ci agent de pază, pentru că am făcut cursuri să păzesc istoria neamului”, spune agentul de pază., mai scrie Jurnalul.ro. Îşi aminteşte ce a fost la Cucuteni la Revoluţia din 1989: atunci oamenii au venit din sat împreună cu miliţianul şi au smuls portretele lui Nicolae şi Elena, care se aflau în muzeu, şi le-au dat foc. Au băut, s-au distrat, au făcut revoluţie la muzeu. Acum, locul tablourilor a rămas gol, ca şi mormintele, ca şi sufletele sătenilor din Cucuteni, nişte oameni din ce în ce mai sărăci.

Fibula de la Suseni, o comoară unică în lume

Muzeul Județean Mureș deține din anul 1924 o comoară unică în lume, Fibula de la Suseni, atât prin frumusețea, cât și prin modul de păstrare, și oricâte cercetări s-au făcut pe marginea acestui misterios accesoriu vestimentar, nu a mai fost găsită nicăieri o piesă identică, anunta Realitatea Tv.

Fibula de la Suseni, o fibulă de tip passementerie, adică cu spirale, cu scut și cu pandantive, a fost descoperită din întâmplare în 1924 pe prima terasă a râului Mureș, pe partea dreaptă a râului, în apropierea comunei Suseni, la Fabrica de Cărămizi, într-un vas ceramic alături de alte obiecte din bronz, în majoritate fragmente. Frapant la această remarcabilă descoperire a fost faptul că deși celelalte obiecte de bronz din vas erau afectate de trecerea timpului, Fibula de la Suseni era întreagă și într-o stare foarte bună.



Întrucât nicăieri în lume nu a mai fost descoperită o astfel de piesă, oamenii de știință au numit Fibula de la Suseni fibulă de tip passementerie varianta Suseni, neputând-o clasifica în niciunul dintre cele trei tipuri de passementerie existente până în acel moment.

'A fost descoperită incidental, nu a fost descoperită de arheologi și din această cauză nu există foarte mult detalii despre condițiile și caracterul descoperirii. Un mic detaliu pe care îl putem remarca este că a fost descoperită într-un vas de lut, adică piesele din bronz au fost depuse într-un vas de lut. Din păcate piesele vasului s-au pierdut și din această cauză încadrarea culturală a depozitului nu mai poate fi precizată. Descoperirea se numește 'tezaur de bronzuri' pentru că acesta conținea foarte multe piese de bronz, în jur de 100 de piese, printre care toporașe de bronz, fragmente de săbii sau de lame de săbii, brățări de bronz, fragmente de fibule, dar foarte multe piese erau fragmentare. Cea mai importantă piesă, care era întreagă, este Fibula de la Suseni, care se poate încadra în tipul fibulă de passementerie. Este un exemplar unicat, mai avem alte piese asemănătoare, dar o piesă identică cu Fibula de la Suseni nu mai există în lume. Avem piese asemănătoare și din Transilvania, nu atât de frumoase, unele întregi, altele fragmentare, mai avem fibule de tip passementerie și în Ungaria, Cehia, Slovacia, dar o astfel de piesă frumos lucrată, întreagă și chiar cu o condiție de păstrare foarte bună nu mai există (...) Unicitatea ei e dată de formă, Fibula de la Suseni este una de tip passementerie varianta Suseni, în condițiile în care în lume tipurile de passementerie sunt numerotate cu A, B și C', a declarat cercetătorul Rezi Botond, din cadrul Muzeului Județean Mureș

Fibula se află în colecția Muzeului Județean Mureș, este cea mai importantă piesă, are 22-23 centimetri lungime și are o greutate de peste 300 de grame. Piesa este atribuită Epocii Bronzului sau sfârșitului Epocii Bronzului sau, în termeni științifici, este atribuită Hallstatt-ului timpuriu sau Hallstatt-ul A, adică prima Epocă a Fierului.

Această fibulă se presupune că era folosită ca accesoriu de îmbrăcăminte, se prindea haina cu ea în partea superioară a corpului, lângă umăr, însă cercetările au scos la iveală că Fibula de la Suseni nu prezintă urme de folosire.

'În ce privește caracterul descoperirii, faptul că era într-un depozit sau într-un tezaur de bronz cercetătorii au ajuns la concluzia că probabil a avut și o conotație simbolică, era probabil o piesă de prestigiu. Piesa nu prea are urme de folosire, dar totuși este foarte frumos prelucrată. În Epoca Bronzului avem multe piese frumos prelucrate, dar păstrează urme de folosire, de deteriorare încă din preistorie. Dar sunt piese care turnate, dar nu au fost finisate și ajung în depozite. Piesa de la Suseni este una care a fost și frumos prelucrată, dar nu a fost folosită. De obicei în preistorie când un ornament este folosit, este de obicei alcătuit din mai multe părți, iar unele părți mai lipsesc sau sunt deteriorate. Fibula de la Suseni se păstrează în condiții foarte bune (...) Fibula ține de prima fază a perioadei hallstattiene, care în literatura europeană este încadrată Epocii Bronzului sau sfârșitului Epocii Bronzului, înseamnă în jurul secolului XII î.Hr. Fiind preistorie, nu putem vorbi de etnii, cine purta această podoabă, dar putem lega de anumite culturi arheologice. Această perioadă Hallstatt A este una cam problematică, pentru că nu știm exact aceste depozite de bronzuri cărei culturi aparțin', a subliniat Rezi Botond.

Acesta a precizat că există atestată o cultură, Cultura Nova, de origine răsăriteană, care se răspândește din Nord-Vestul Mării Negre spre Republica Moldova de azi și cele mai vestice puncte cu descoperiri sunt undeva în zona Aiudului, la poalele Munților Apuseni, că această cultură atinge și pragul de secol XII î.Hr, dar prin metode arheologice depozitul de bronzuri de la Suseni nu poate fi legat de această cultură.

Specialiștii spun că din păcate nu au mai fost și alte descoperiri la Suseni, deși obiecte din bronz din zona acestei comune au mai ajuns în colecția Muzeului Județean Mureș.

'Au fost donate Muzeului Județean alte două piese de bronz, o brățară și o daltă cu toc, tot de la Suseni, am fost în zonă, dar din păcate nu am găsit alte piese. Zona în care au ieșit la suprafață cele două piese sunt departe de depozitul unde a fost descoperită Fibula de la Suseni. Nu știm cine folosea această podoabă, pentru că nu am găsit-o într-un mormânt, de exemplu, care ne-ar fi putut da un răspuns pe baza cercetării antropologice a unui schelet (...) Astfel de piese sunt fie descoperiri izolate, fie găsite în depozite, care sunt privite ca și descoperiri cu o anumită încărcătură simbolică. Pentru cine sau cum au fost depuse, nu avem asemenea informații. Probabil pentru o divinitate', a accentuat Rezi Botond.

Într-un articol intitulat 'Le depot en bronze de Suseni', publicat în 1952 în Revista Dacia I de Aurel Filimon, cel care în 1921 a înființat Muzeul din Târgu Mureș, au fost descrise condițiile în care a fost descoperită Fibula de la Suseni la cariera de argilă din localitate. Articolul citează afirmațiile unor muncitori potrivit cărora s-a descoperit o vază mare, care conținea obiecte de bronz. În articol se arată că 'vaza care conținea obiectele s-a spart și n-a putut fi reconstruită. Comoara se compune din 91 de piese întregi și fragmentare', iar în inventarul pieselor descoperite care a fost publicat — care ulterior a mai suferit unele modificări — figurează 8 vârfuri de lance, 10 securi cu dispozitiv de înmănușare (celturi), din care 5 întregi și 5 fragmentare, 14 seceri, 33 de brățări, 3 fragmente de săbii, fragmentare și fibulele, printre care și celebra Fibulă de la Suseni.

Descoperirea arheologică deosebit de valoroasă a devenit simbol al județului Mureș, figurează pe actuala stemă a județului și este distincția cea mai importantă care se acordă de către Instituția Prefectului — Județul Mureș de Ziua Națională a României.

Greutăţile de cântar antice

Printre piesele de mare valoare documentară descoperite la Potaissa se numară şi greutăţile de cântar verificate şi confirmate din ordin imperial (pondera examinata).

Cea mai frumoasă greutate de cântar este unum pondus din bronz, descoperit în urma săpăturilor efectuate în clădirea comandamentului (principia) castrului legiunii V Macedonica.


Greutatea este din plumb, turnat într-un înveliş din bronz şi cântăreşte 896 grame.

Pe suprafaţa acestuia se găseşte încrustată o inscripţie cu litere de argint, care menţioneaza verificarea pondului de către Valerius Sabinus, din ordin imperial (Septimius Severus, Caracalla şi Geta), prin anii 198-211 d.Hr : Leg(ionis) V (quintae) Mac(edonicae) P(iae) F(idelis) P(ondus) I (unum)/examin(atum) iussu d(ominorum) trium/nostrorum/augustorum/Val(erius) Sabinus/optio leg(ionis) s(upra)s(criptae) d(ono) d(edit).



Aflată în patrimoniul Muzeului de Istorie Turda (nr. inv. 6607), piesa ilustrează intensa activitate comercială desfăşurată în perioada de maximă dezvoltare economică a oraşului antic.

Cel mai important monument istorico-arheologic al Potaissei este castrul legiunii a V-a Macedonica, de pe platoul Dealului Cetatii. Ruinele sale au ramas in picioare pana tarziu in evul mediu, constituind nu numai o ”cariera" de piatra fasonata, folosita din plin pentru nevoile edilitare ale Turzii pana in secolul al XIX-lea, ci si o sursa de antichitati de tot felul (piese arnitectonice, sculpturi, mozaicuri, inscriptii pe piatra, monede, obiecte marunte) descoperite fortuit si intrate, cele mai multe, in diferite colectii si muzee. In anul 1574 calatorul francez Pierre Lescalpier descria o poarta a castrului, poate aceeasi poarta de pe latura de nord descrisa la 1599-1603 de umanistul transilvanean St. Zamosius (Szamoskozy). Poarta era arcuita, construita din mari blocuri de piatra fasonate. Prabusirea portii la 1657, menţionata de istoricul W. Bethlen, a fost probabil doar partiala, poarta fiind amintita si in anul 1677 de catre Fr. Fasching. Poarta de rasarit a castrului a ramas in picioare pana in anul 1712. In anul 1821, ruinele acesteia au fost excavate, extragandu-se mari blocuri ecarisate, monumente funerare reutilizate, statui de divinitati. Urme de ziduri si materiale arheologice diverse au fost observate pe suprafata castrului la mijlocul secolului trecut de catre M. J. Ackner si J.F. Neigebaur. In anul 1865, B.Orban mai putea observa locul portii de rasarit, marcat de gramezi uriase de pietre fasonate, care, ulterior, au fost transportate si utilizate la diferite constructii din oras. In tot acest rastimp, pe suprafata castrului, s-au descoperit caramizi si tigle, multe cu stampila legiunii, pasaje de mozaic, vase, coloane, capiteluri si alte fragmente arhieologice, obiecte marunte din metal, arme, podoabe, monede, statui, inscriptii. Unele s-au pierdut in comerţul de antichitati, altele au intrat in colectiile muzeelor din Aiud, Cluj-Napoca, Viena, Budapesta, precum si in fostele colectii ale lui J. Kemeni (la Luncani) si ale turdenilor I. Botar si. I. Teglas.

In anul 1958, s-au executat primele sapaturi arheologice, cercetandu-se elementele de fortificatie pe laturile de sud si est si bastionul din colţul de sud-est. In anul 1971, cercetarile au fost reluate, desfasurandu-se in campanii anuale: castrul a devenit astfel unul din principalele obiective arheologice ale epocii romane cercetate in provincia Dacia. In 1978, castrul si zona limitrofa au fost declarate rezervatie arheologica.

Castrul de la Potaissa este cel mai mare castru de legiune cu functionare indelungata in Dacia. Cu laturile lungi (de nord si sud) de 573 m si cele scurte (de est si vest) de 408 m, uriasul dreptunghi pe care-l descrie castrul ocupa o suprafata de 23,37 ha. Prin orientare si pozitie, castrul de la Potaissa respecta principalele prescriptii ale tehnicienilor militari din epoca in care a fost construit. Astfel, poarta decumana este orientata spre zona mai inalta (spre vest); castrul se afla pe un platou, ferit de inundatii si de torenti, dar suficient de aproape de un curs de apa. Platoul are pozitie dominanta asupra orasului antic si asupra teritoriilor din preajma (altitudine absoluta de 375), fiind inaltat cu aproximativ 40 m, ceea ce permitea o buna vizibilitate din castru pana la distante apreciabile. Astfel, drumul spre Napoca putea fi urmarit din castru pana in dreptul actualului sat Aiton.

S-au patrat aproape 3.000 de solzi cusuti pe o panza foarte rezistenta; conservarea textilei timp de peste 17 secole este un adevarat miracol. Alte camere de aici erau destinate diferitelor activitati, descoperindu-se balante, greutati de cantar, numeroase monede.

Cercetările realizate în castrul roman de la Potaissa au scos la iveală un material arheologic bogat, reprezentând urme ale cantonării legiunii a V-a Macedonica pe aceste meleaguri vreme de aproape un secol. Elementul militar va influenţa evoluţia localităţii ( Patavissensium vicus devine Municipium, apoi, probabil, Colonia), precum şi viaţa autohtonilor sub toate aspectele ei: economic, social, cultural, religios, etc.

Alături de un bogat si variat material ceramic (opaiţe, vase de uz comun, plastica în lut, materiale de construcţie cu ştampila LVM) şi un apreciabil număr de monede (cca 800), din castru provin câteva piese de o deosebită valoare artistică şi documentară. Din această categorie face parte şi o bucată dintr-o cămaşă de zale, lorica squamata, cu aproape 3000 de solzi din bronz. Fragmentul reprezintă partea de peste umeri cu răscroiala la gât şi puţin din spate.


Faptul că s-a conservat ţesătura din pânză de in a dat posibilitatea studierii modalităţii în care şiragurile de solzi de bronz se coseau în suportul textil. Între pliurile bucăţii de cămaşă de zale s-a găsit o garnitură de armură cu chipul Minervei.

Comoara prințesei gepide de la Turda

Palatul Princiar din Turda a devenit unul dintre cele mai frumoase muzee din România. Reamenajat cu ajutorul unei echipe de tineri istorici, palatul pune în valoare câteva dintre cele mai spectaculoase artefacte descoperite în centrul Transilvaniei. Comoara cea mai prețioasă este tezaurul prințesei gepide, botezată de arheologi Franziska, scrie RL.

Comoara a fost găsită de arheologul Mihai Bărbulescu, în cadrul unei cercetări care a avut loc în ruinele castrului roman al Legiunii a V-a Macedonica. Aceste ruine au fost folosite pe post de loc de înmormântare în perioada migrațiilor de către gepizi, o populație germanică, aliată cu goții care au invadat provincia romană Dacia în anul 260.


Cel mai probabil, comoara a fost îngropată la Turda, antica Potaissa, după retragerea armatei și a administrației romane din Dacia, în 274.

”Obiectele sunt foarte frumoase. De exemplu, o cataramă din argint masiv bătut cu aur. De asemenea, în bijuteriile pe care le purta prințesa, cum ar fi cercei sau fibule, întâlnim pietre semiprețioase”, spune istoricul Horațiu Groza, reprezentantul Muzeului Municipal de Istorie din Turda.



Când au găsit primul os în interiorul Castrului roman de la Turda, arheologii şi-au dat seama că sunt în faţa unei descoperiri senzaţionale. "Romanii nu-şi înmormântau morţii în interiorul castrului, deci mormântul nu putea să fie decât ulterior acelei perioade", explică profesorul universitar Mihai Bărbulescu, de la Facultatea de Istorie a Universităţii "Babeş-Bolyai".


În cele din urmă s-a dovedit a fi vorba despre cel mai bogat mormânt al unei aristocrate de neam germanic descoperit până în prezent pe teritoriul României.


Datând din a doua jumătate a secolului V d.H., situl funerar conturează existenţa unui centru de putere est-germanic în zona Transilvaniei.

Mormântul de la Turda este cea mai importantă descoperire a istoricului Mihai Bărbulescu, în peste 34 de ani de carieră. În 1996, el coordona săpăturile în Castrul Legiunii a V-a Macedonica de la Potaissa (Turda). Mormântul a fost găsit întâmplător, dar, din primul moment, arheologii şi-au dat seama că este special.

"Am făcut toate observaţiile de rigoare şi, în plus, am filmat pas cu pas efectuarea săpăturilor. Ceea ce, la vremea respectivă, era o premieră", precizează profesorul.

Inventarul pieselor a demonstrat că este vorba despre cel mai bogat mormânt de femeie gepidă descoperit pe teritoriul României. "Au mai fost găsite două morminte datând din aceeaşi perioadă, la Apahida, dar acestea aparţin unor bărbaţi. Lor li se acorda mai multă atenţie, fiind înmormântaţi cu mai multe obiecte, între care - pe lângă podoabe - piese de îmbrăcăminte şi de la harnaşament, lucrate în aur şi placate cu pietre semipreţioase", explică Mihai Bărbulescu.

În mormântul de la Turda au fost găsite obiecte care nu se purtau zilnic: cercei, brăţări şi fibule din aur şi argint, ornate cu pietre semipreţioase, dar şi o oglindă şi un pieptene de os.

Descoperirea le-a fost prezentată specialiştilor români în 1998, în cadrul unui simpozion organizat la Cluj-Napoca, iar, ulterior, profesorul Bărbulescu a ţinut prelegeri pe această temă la universităţi din Berlin, Bruxelles, Roma şi Messina.

În drumul lor spre Apus, popoarele migratoare - goţi, huni, gepizi, avari, slavi, pecenegi sau tătari - au străbătut actualul teritoriu al României între secolele IV şi XIII, controlându-l temporar din punct de vedere politic şi întârziind închegarea unor formaţiuni statale de anvergură ale autohtonilor romanici.

După destrămarea statului hunic (454), dominaţia asupra Daciei a fost preluată de gepizi, populaţie germanică ce jucase rolul principal în înfrângerea urmaşilor lui Attila şi care avea centrul puterii tot în Panonia, ca şi hunii. Până la înfrângerea şi alungarea lor de către avari, în 567, gepizii nu au lăsat prea multe urme pe teritoriul României. Totuşi, au fost descoperite câteva morminte care atestă prezenţa lor în Transilvania: la Noşlac (judeţul Alba), Bandu de Câmpie (judeţul Mureş), Fundătura şi Apahida (judeţul Cluj) şi, mai nou, la Turda.

sâmbătă, 19 iulie 2014

Istoriile aurului antic al României ( Video )

Istoria României e scrisă în aur. Din pamântul acestei ţări au ieşit la lumină comori râvnite de toată lumea. Mai întâi de năvălitori, apoi de unii dintre cei care le-au găsit, apoi de cei care le-au cercetat. Multe dintre ele au poveşti demne de romane poliţiste şi ascund mistere nedesluşite până astăzi.


Un patrimoniu fascinant: Cloşca cu puii de aur, Tezaurul de la Sultana, de la Rădeni, Agighiol, Peretu, obiectele din mormintele princiare de la Apahida, brăţările dacice de la Sarmizegetusa, într-un reportaj TVR despre istoriile aurului antic al Romaniei.

sâmbătă, 28 iunie 2014

Satul unde s-au descoperit 9639 piese din aur

Satul Hinova, până în anul 1980 pierdut într-un anonimat nejustificat, cu aproape 1.500 de suflete, se află amplasat la 15 kilometri de municipiul Drobeta Turnu Severin. Așezarea este atestată documentar în jurul anului 1652 printr-un hrisov domnesc, Anunta Agerpres citat de financiarul.ro.

Profesorul arheolog Ion Stângă susține că celebritatea acestui sat, ai căror locuitori se ocupau cu marinăritul și pescuitul, a venit în clipa când în ruinele castrului roman din apropiere a fost scos la lumină unul dintre cele mai valoroase și mai mari tezaure dacice, el cuprinzând 9.639 de piese din aur.



La timpul potrivit descoperirea a făcut senzație și se credea că Hinova va fi introdusă pe harta turistică a lumii, mai ales că în zonă specialiștii au identificat și o porțiune din Brazda lui Novac, sit roman datând din secolul IV.

“Din păcate, speranțele locuitorilor s-au năruit, parcă odată cu zidurile castrului scos la iveală între anii 1976 și 1982. După agitația specialiștilor și a reprezentanților administrației de atunci, a urmat și se menține și astăzi uitarea”, a afirmat Stângă.


El crede că tezaurul, în greutate de cinci kilograme, făurit de meșterii daci la sfârșitul mileniului al II-lea înaintea erei noastre, a reactivat blestemul asupra oamenilor și din nou ei au rămas pierduți în istorie. In ziua de 30 iulie 1980 a fost descoperit un vas din ceramica plin cu podoabe din aur. In interiorul vasului, care nu era foarte voluminos, se aflau: o diadema din aur, 14 bratari diferite ca model si greutate, 92 de pandantive, 762 de margele, 8765 de paiete, 4 inele si mule alte obiecte, toate din aur.

Acum satul se confruntă cu probleme dificile, șomajul depășește 30%, iar locuitorii au început, pentru a supraviețui, să facă linguri din lemn de tei și cozi de unelte pe care le comercializează la târgurile din împrejurimi.

“În perioada în care s-au efectuat lucrări arheologice la castru hinovenii au câștigat o pâine, mai era fabrica de cărămidă și plantațiile de migdali. După 1989 totul s-a dus de râpă, totul a devenit istorie, dar o istorie tristă, nescrisă”, a mărturisit profesorul Ion Stângă.

Potrivit sursei citate, inventarul arheologic al Castrului roman din Hinova este deosebit de important pentru România, el certificând în acele timpuri și o circulația monetară intensă, care a fost sistematizată de specialiști în mai multe etape: prima tetrarhie, Constantin cel Mare, fiii acestuia, 346-361, Valentinian — Valens, 378-383 și, în sfârșit — Theodosius — Arcadius.

“Dintre acestea cea mai valoroasă corespunde perioadei Valentinian — Valens, când la Hinova se înregistrează afluxul maxim de monedă și care coincide cu măsurile luate în această vreme de autoritățile romane pentru întărirea limesului dunărean. Elocvent în acest sens este ordinul dat la 14 iunie 365 lui Taudomedes, dux limitis Daciae Ripensis, din partea celor doi împărați (Codex Theodosianus, 15, 1, 13), în care se prevedea expres restaurarea fortificațiilor de graniță ruinate de timp sau afectate de invaziile barbare”, a declarat Stângă.

În context, el a arătat că în baza reconstituirilor făcute se poate aprecia că după anul 378 circulația monetară scade drastic, pentru că la începutul secolului al V-lea să înceteze cu totul, materialul numismatic reflectând foarte bine situația precară a fortificației de la Hinova.

“Ridicată în epoca primei tetrarhii (294-296 ?) cetatea cunoaște o primă distrugere între anii 378-379. Refăcută ulterior, va fi lichidată la începutul secolului al V-lea de către huni; prezența acestora la Hinova fiind atestată de un fragment de cazan hunic descoperit aici. Din Hinova s-au adus la Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu-Severin, monede de la Traian și Antoninus Pius. În jurul cetății sunt multe urme de cărămizi și cioburi. La vest de sat, pe malul Dunării e hotărnicită o cetate romană în suprafață de 38 X 39 m.

În localitate s-au găsit morminte și monede romane. La 50 metri de cetate trece drumul roman. Din nefericire doar acestea sunt datele despre castrul roman, nu mai vorbesc de faptul că pe locul ruinelor nu se află nici un fel de informație legată de existența acestui castru”, a spus Stângă.
În ultimii 30 de ani istoricii fac demersuri la autoritățile statului pentru conservarea Castrului roman din Hinova. Ion Stângă este de părere că nu mai există interes pentru tezaurizarea relicvelor istorice ale poporului român.

“Poate greșesc, poate sunt prea aspru, dar în ultimii doi ani s-a propus conservarea și punerea în valoare a acestui obiectiv istoric. S-a vorbit despre asigurarea unor fonduri bănești asigurate prin Programul Național de Restaurare, dar Hinova este un sat cu oameni uitați, deci fără popularitate”, a declarat profesorul arheolog Ion Stângă.

În ceea ce îi privește pe locuitorii așezării, aceștia încă mai speră într-o minune: să fie respectată istoria așezării lor și să trăiască nu în trecutul îndepărtat, pe care îl cinstesc ori de câte ori aprind o candelă la biserica din secolul al XVIII-lea, ci într-un prezent demn, reprezentativ pentru secolul XXI.

559 de piese de tezaur ( monede din aur şi argint, o brăţară dacică și o fibulă ) au dispărut de la un muzeu din România

Un număr de 559 de piese de tezaur, respectiv monede din aur şi argint şi o brăţară dacică, în valoare totală de 45.500 de lei, au dispărut de la Muzeul Porţile de Fier din Drobeta Turnu Severin, iar Poliţia a început o anchetă în acest caz, fiind deschis dosar penal pentru furt şi neglijenţă, anunță MEDIAFAX.

Dispariţia obiectelor de tezaur a fost constatată de conducerea Muzeului Regiunii Porţile de Fier la începutul lunii iunie, când a fost făcut inventar de predare a gestiunii de către un angajat al muzeului care urma să se pensioneze, ulterior fiind anunţată Poliţia.



”Considerăm că este un prejudiciu adus muzeului, este o pierdere şi de aceea susţinem organele de anchetă şi păstrăm rigorile impuse pentru ca anchetatorii să ne aducă înapoi aceste piese pierdute. Această pierdere am constatat-o ca urmare a unui inventar de predare a gestiunii la pensionare din partea unui gestionar al muzeului şi am dispus reluarea inventarului, iar în momentul în care analiza internă ne-a condus către ideea că există această pierdere am sesizat organele abilitate ale statului”, a declarat, vineri, managerul Muzeului Porţile de Fier, Doiniţa-Mariana Chircu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Roxana Vişan, în urma anchetei preliminare s-a constatat că lipsesc 559 de obiecte de tezaur - monede de aur şi argint, o brăţară dacică, o fibulă, ambele din argint, valoarea prejudiciului fiind estimată la 45.500 de lei.

”În 4 iunie conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi a fost sesizată în scris de către managerul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin cu privire la faptul că din colecţia numismatică a instituţiei s-a constatat, cu ocazia inventarierii, lipsa unui număr de 559 de piese: o brăţară dacică, o fibulă de aceeaşi provenienţă, ambele din argint, dar şi 557 de monede din aur şi argint, valoarea prejudiciului fiind de 45.500 de lei. În acest sens s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunile de furt calificat şi neglijenţă în serviciu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Roxana Vişan.

Conform acesteia, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au stabilit un cerc de suspecţi.

Surse din rândul anchetatorilor spun că 178 de obiecte dispărute sunt din aur şi 376 din argint, toate făcând parte din tezaurul monetar al Muzeului Regiunii Porţile de Fier, a cărui colecţie numără aproximativ 90.000 de piese.

Aceleaşi surse au arătat că brăţara dispărută este una dacică, din argint, cu cap de lup, care împreună cu fibula dispărută datează din anul 80 înainte de Hristos.

Sursele judiciare au arătat, de asemenea, că printre piesele dispărute se numără ducaţi veneţieni din aur datând din anii 1300-1400, florini ungureşti din aur datând din perioada anii 1300-1440, guldeni germani din aur din anii 1350-1400, groşi sârbeşti din argint, ducaţi din argint de pe timpul lui Mircea cel Bătrân, 158 de ducaţi din aur datând din anul 1700, zechini veneţieni din aur din anul 1700, monede din argint din timpul Imperiului Otoman, 66 de monede austriece din aur şi din argint.

Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Mehedinţi, a intrat într-un proces de reabilitare în anul 2009, în baza unui proiect finanţat cu fonduri europene în valoare de 51,7 milioane de lei, existând suspiciunea, conform mediafax, că obiectele de tezaur ar fii putut să dispară în momentul în care s-a făcut transferul pieselor pentru depozitarea lor pe perioada lucrărilor.

Termenul de finalizare a lucrărilor era august 2013, dar acesta a fost ulterior prelungit, lucrăile nefiind terminate nici acum, astfel că muzeul este închis publicului.

vineri, 20 iunie 2014

Inel gravat cu aceleaşi simboluri prezente şi pe misterioasele tăbliţe de la Tărtăria

In aceasta luna a fost descoperit la Seimeni un inel sigilar din bronz, care are incizate simboluri Vinca-Turdas şi, mai mult, unul dintre simboluri se regaseste pe placuta discoidala descoperita la Tartaria.

Braşoveanul Cristian Pintilie a descoperit acest inel gravat cu aceleaşi simboluri prezente şi pe misterioasele tăbliţe de la Tărtăria. El crede că acest inel, îngropat la o aruncătură de băţ de „Gânditorul“ de la Hamangia, certifică, în sfârşit, autenticitatea controversatelor tăbliţe , scrie Monitorul Expres.



Braşoveanului Cristian Pintilie ( care a avut amabilitatea sa recomande spre publicare acest articol si pe Harta Comorii ) îi place să se plimbe prin lume cu ajutorul programului Google Earth. Turistul virtual caută locuri interesante, încărcate de istorie, dar încă nedescifrate. În special în Dobrogea îşi îndreaptă atenţia, acolo unde au înflorit vechi civilizaţii şi despre care încă nu s-a aflat totul. A găsit astfel urme de cetăţi şi sanctuare. Însă zilele trecute, căutările braşoveanului s-au concretizat într-o descoperire arheologică palpabilă despre care crede că va produce o cotitură importantă în istorie. Lîngă Cernavodă, în satul Seimeni, acolo unde văzuse pe Internet zeci de adîncituri ciudate în formă de disc, a săpat şi a găsit o comoară: ceramică, vetre, amfore. Dar cel mai valoros artifact pe care l-a scos la lumină îi întrece cu mult aşteptările: un inel de bronz pe care sînt inscripţionate simboluri similare celor de pe celebrele plăcuţe de la Tărtăria. Dacă inelul se va dovedi a fi vechi de circa 3.500 de ani, aşa cum bănuieşte arheologul amator, atunci ne aflăm „în faţa verigii lipsă care leagă culturile neolitice de epoca tracică“. Inelul ar putea atesta faptul că pictogramele găsite la Tărtăria, despre care se crede că sînt vechi de circa 7 milenii, constituind prima scriere din istoria omenirii, au fost folosite vreme de mii de ani de către civilizaţiile care au trăit pe meleagurile noastre. O surpriză totală, deoarece la vremea cînd se fabrica acest inel, alfabetul de la Tărtăria se presupune că era deja dispărut. Enigma se adînceşte, dacă ne gîndim că, faţă de Tărtăria, Seimeni e la o distanţă de sute de kilometri şi circa 3.000 de ani. Însă la numai o aruncătură de băţ de Hamangia, ceea ce lansează noi ipoteze de lucru pentru istoricii din întreaga lume. Deocamdată, inelul a ajuns la Muzeul Naţional de Istorie. Curînd vom afla de ce specialiştii de la Bucureşti au recepţionat artifactul cu o mare uimire pe chipuri.




Inelul din brazdă

Acum patru ani, Cristian Pintilie a descoperit pe harta virtuală a Dobrogei 59 de discuri de pămînt, în apropiere de Cernavodă. Fiecare adîncitură circulară are circa 20 m diametru. Zona nu este inclusă în repertoarul arheologic al României, deci pe-aici nu s-au căutat vestigii istorice. Însă este foarte aproape de necropola de la Hamangia, acolo unde a fost descoperită capodopera neoliticului, statueta „Gînditorul“. După ce a emis mai multe ipoteze în legătură cu ceea ce ar putea fi aceste discuri, săptămîna trecută, braşoveanul s-a hotărît să descindă la faţa locului şi să sape într-unul din aceste cercuri de pămînt. Şi-a luat familia şi a ajuns la Seimeni. „Îmi propusesem să caut urme de cenuşă, dovadă că acolo ar fi fost o aşezare, fiindcă am presupus că discurile au fost locuinţe. Am săpat şi imediat am dat peste ceramică, la aproximativ 15 cm adîncime. Amfora getică era fixată în solul nisipos al locuinţei. Am luat detectorul de metale şi, deşi locul era plin de sîrme şi tot felul de metale, prima descoperire a fost chiar inelul. Cum s-a desfăcut brazda, a şi apărut. Inelul acesta parcă se cerea descoperit, atît de uşor a ieşit la iveală“, povesteşte entuziasmat braşoveanul. A anunţat autorităţile, dar fiind week-end, cu greu s-a găsit cineva să-i înregistreze descoperirea. După două zile, a reuşit să încheie formalităţile, apoi s-a dus glonţ cu inelul la Bucureşti şi l-a predat la Muzeul Naţional de Istorie. „Inelul sigilar trebuie să fie o piesă de mare valoare, după cum s-a uitat la el istoricul care l-a recepţionat. Din păcate, evaluarea va avea de aşteptat, pînă se găsesc fonduri“, spune braşoveanul.

„Un mesaj din neolitic în capsula timpului“

Tot privind frumuseţea de inel perfect conservat, pe care se pot vedea foarte clar scrijelite nişte semne, Cristian a observat similitudini cu misterioasele tăbliţe de la Tărtăria. „Inelul are diametrul de 20 mm, iar sigiliul are formă octogonală cu laturile de 3 şi 6 mm, dispuse alternativ. Pe sigiliu sînt gravate imagini ideografice, dintre care două sînt identice cu semnele Vinca-Turdaş. Unul se regăseşte pe plăcuţa circulară descoperită la Tărtăria în 1961 de către cercetătorul clujean Nicolae Vlassa, iar alte două sînt asemănătoare cu un semn existent pe o plăcuţă din ceramică descoperită în anul 1969 la Gradesnica, în nord-vestul Bulgariei“, explică arheologul amator, care consideră acest obiect de podoabă „un mesaj din neolitic în capsula timpului“. Studiind datele cercetărilor anterioare, Cristian a tras cîteva concluzii interesante. El crede că inelul poartă semnele scrierii danubiene, cea mai veche din lume cunoscută pînă acum. Aceste simboluri s-au transmis de-a lungul generaţiilor vreme de mii de ani fără să sufere modificări importante şi, probabil, sînt încărcate de semnificaţii deosebite, din moment ce apar pe un inel. Dar ce anume reprezintă acest mesaj şi vechimea lui sînt amănunte pe care le vom afla abia peste cîteva luni. Descoperirea lui Cristian Pintilie poate fi dovada de care aveam nevoie pentru a demonstra că plăcuţele de la Tărtăria conţin o scriere veche, şi nu imagini cu conotaţie artistică sau comercială cum presupun teoriile de pînă acum. Nu desene întîmplătoare, ci care au dăinuit prin aceste locuri vreme de milenii.




Seimeni, Tărtăria - aceleaşi semne

Prima observaţie interesantă care leagă inelul de la Seimeni cu plăcuţele de la Tărtăria este similitudinea semnelor. Din moment ce acestea au fost folosite în ambele locuri, atunci este vorba de aceeaşi civilizaţie neolitică în epoci diferite. Dar care civilizaţie şi ce arie acoperea? Nicio scriere nu funcţionează izolat, trebuie să se dezvolte în cadrul unei culturi puternice şi larg răspîndite. Aceasta nu poate fi decît cultura Vinca-Turdaş, cu o vechime recunoscută de circa şapte milenii, răspîndită pe teritoriul de astăzi al Serbiei, României, Ungariei, Bulgariei şi Greciei. Reprezentanţii culturii Vinca-Turdaş au fost şi inventatorii primelor unelte de cupru. Dacă inelul de la Seimeni aparţine culturii Vinca, atunci cum se explică prezenţa lui în zona Hamangia, în care a înflorit cultura cu acelaşi nume, distinctă de Vinca? E posibil ca aceste două civilizaţii să fie una şi aceeaşi, concluzie care ar intriga specialiştii. Locul descoperirii, aflat la 500 km de Tărtăria, ridică un alt semn de întrebare: simbolurile s-au perpetuat din Tărtăria spre Seimeni sau invers? Cristian Pintilie presupune că „reprezentanţii culturii Hamangia, care au creat «Gînditorul» (descoperit în necropola de la Cernavodă, la aproximativ 5 km de Seimeni), au creat şi (sau au utilizat) scrierea ideografică numită acum scrierea danubiană. O parte din aceste semne se regăsesc pe tăbliţele descoperite la Tărtăria, amulete purtate de un călător care a ajuns în mileniul V
î.H. prin acele meleaguri“. Călătorul respectiv s-a dovedit a fi o femeie de circa 55 de ani, după cum arată analiza oaselor descoperite lîngă tăbliţele de la Tărtăria.



Controversata descoperire de la Tărtăria

Scheletul de femeie descoperit lîngă tăbliţele de la Tărtăria provine din perioada 5300-5500 î.H. Dar se poate spune cu certitudine că tăbliţele au fost ale femeii? Dacă am şti sigur, atunci vechimea plăcuţelor ar fi uşor de stabilit. Dar tocmai aceasta este marea controversă a acestor artifacte neolitice, nu pot fi datate. Povestea misterioaselor obiecte de la Tărtăria, judeţul Alba, a început în anul 1961, cînd echipa condusă de arheologul Gheorghe Vlassa a descoperit trei tăbliţe de lut. Una dintre ele cuprinde patru grupuri de semne, despărţite prin linii, fiind considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată. O bună parte din aceste semne se regăsesc în inscripţiile arhaice greceşti, feniciene, etrusce, iberice. Dar aceste scrieri încă nu erau apărute la vremea cînd se presupune că erau bătute plăcuţele, circa 5.500 î.H. Cel mai vechi este considerat alfabetul fenician (3.500 î.H). Unii cercetători cred că toate aceste scrieri antice s-ar origina în scrierea de la Tărtăria, cu alte cuvinte plăcuţele ar conţine cel mai vechi scris din istoria omenirii. Din păcate, vechimea plăcuţelor nu poate fi stabilită prin metoda cu radiocarbon pentru simplul motiv că un arheolog le-a uscat în cuptor distrugînd urmele de carbon. Nu există nici fotografii de la momentul dezgropării lor. Se bănuieşte că plăcuţele au fost găsite în altă parte şi plantate în situl de la Tărtăria. Cert e că astfel de semne au mai fost descoperite şi în Bulgaria şi Serbia. Unii cercetători s-au grăbit să tragă concluzia că scrierea a apărut mai întîi în sud-estul Europei, şi nu în Mesopotamia (cuneiformele). De aici, indo-europenii au migrat spre Orientul Apropiat, luînd cu ei şi scrierea pe care o inventaseră. Alţii cred că tăbliţele provin din mileniul III şi au fost aduse pe la noi de călători din Asia.

Inelul-hartă

O altă controversă este legată de mesajul tăbliţelor. Sînt doar trei, dar atît de diferite! Una conţine o scriere pictografică, alta una de tip anatolian, iar ultima este o scriere propriu-zisă. Din păcate, sînt prea puţine inscripţii pentru a putea înjgheba un alfabet. Iar o scriere nu poate fi descifrată dacă nu se cunoaşte ce limbă simboliza. Cu alte cuvinte, protoscrierea de la Tărtăria este şi va rămîne indescifrabilă. Două din aceste simboluri apar şi pe inelul sigilar găsit de Cristian. „Simbolul care a fost interpretat ca figura stilizată a pămîntului şi a cerealelor ajunse la maturitate (care se regăseşte şi pe tăbliţa discoidală descoperită la Tărtăria), un triunghi cu vîrful în jos din care ies trei-cinci linii paralele, se află amplasat în partea de sus, iar jos este figurat un simbol Vinca-Turdaş, care ar simboliza o apă curgătoare, un val reprezentat ca un semicerc şi linii paralele. Dacă ne gîndim la aşezarea neolitică de pe coama dealului Seimeni, la baza căruia se întinde cîmpul ideal pentru cultivarea cerealelor, iar în partea opusă este scăldat de apele fluviului, observăm că sigiliul ar reprezenta o hartă. Simbolul pămîntului ar fi dealul Seimeni, iar simbolul apei ar fi Dunărea. Ceva în genul: «Eu, care stăpînesc bogatul deal, situat lîngă marea apă curgătoare». Sigiliul furniza astfel informaţii despre deţinătorul puterii şi despre ţinutul pe care îl stăpînea“, explică braşoveanul.

Traducerea unui text care n-ar fi trebuit să existe

Nu ştim cui a aparţinut inelul de la Seimeni, însă tăbliţele de la Tărtăria ştim sigur că au fost ale unei femei vîrstnice pentru acea vreme, cînd puţini oameni împlineau 55 de ani. Suferise de TBC osos şi a fost, probabil, o preoteasă, după cum susţin mai mulţi istorici. Lîngă ea au fost găsite 26 de figurine de lut, piatră şi alabastru şi o brăţară din scoici. Figurinele au aceeaşi expresie cu cele din cultura Vinca şi s-a dovedit că au fost făcute din materiale locale, însă scoicile nu sînt de prin partea locului. Pe malul Mureşului se găsesc doar scoici de apă dulce, mari, din care nu se fac brăţări. În schimb, scoici mici găsim din belşug în Dobrogea. Ceea ce ne poate duce cu gîndul la originea danubiană a acestei preotese, care trebuie să fi ajuns la Tărtăria în misiune religioasă, dar care, din diferite motive, n-a mai plecat. În acest caz, Hamangia pare să fie mai veche decît Tărtăria sau Tărtăria e mai recentă decît se credea. Mulţi cercetători presupun că aşa-zisa scriere de pe tăbliţa preotesei nu reprezintă nimic altceva decît nişte mîzgălituri. O afirmaţie caraghioasă. Existenţa unei scrieri preistorice lîngă Alba Iulia a fost pusă în evidenţă încă din 1874, prin arheologul Zsofia Torma. Textul de la Tărtăria a fost tradus cu regulile scrierii sumeriene, adică în cerc, în sens invers acelor de ceasornic, şi s-a descifrat un mesaj despre ritualul uciderii şi arderii unui sacerdot: „În cea de-a patruzecea domnie pentru buzele (gura) zeului Saue, cel mai vîrstnic, după ritual, a fost ars. Acesta-i al zecelea“. Dacă ar fi nişte mîzgălituri, atunci cum de se poate forma o frază logică? Alţii spun că sînt semne copiate după scrierea sumeriană (Saue era un zeu sumerian) sau au fost aduse de mineri sumerieni, dar decalajul între cele două culturi este de cel puţin un mileniu. Dacă scrierea de la Tărtăria e anterioară celei din Mesopotamia, atunci leagănul civilizaţiei a fost pe Dunăre, ipoteză cu care niciun specialist n-a fost de acord pînă acum. Dar astfel s-ar explica de ce alfabetul sumerian a apărut brusc şi direct într-o formă evoluată.

Satul „Gînditorului“

Revenind la inelul descoperit de Cristian, acesta a stat îngropat 3.500 de ani, la o palmă sub pămînt, într-o locuinţă circulară de lîngă Seimeni. Acolo, în epoca bronzului, o familie de geţi îşi construise un bordei pe jumătate îngropat. „Locuinţe circulare de mărime comparabilă (diametre de 25-28 m) au fost descoperite în Marea Britanie, la Thwing şi datează din epoca tîrzie a bronzului. În interiorul altei locuinţe circulare am descoperit că peretele exterior fusese întărit cu piatră spartă, iar interiorul a fost finisat cu cărămizi din pămînt uscat la soare şi apoi tencuit. Într-o vatră amenajată lîngă o locuinţă, pe un strat de piatră spartă, se poate observa stratul de cărbune“, spune Cristian. A identificat 59 de astfel de locuinţe, dar în total sînt vreo 200. „Aşezarea de la Seimeni ar putea reprezenta cea mai mare concentrare de locuinţe circulare cu diametre de peste 20 m din Europa“, crede el. În apropiere, pe Dealul Sofia, a fost descoperit „Gînditorul“ într-o necropolă neolitică. Dar singura aşezare aparţinînd culturii Hamangia se află în localitatea constănţeană Cheia, adică la 30 de km de necropolă. Mult mai aproape e Seimeni, la numai 5 km. Cristian presupune chiar că aceste două culturi au fost contemporane (mileniul VI î.H): „Nu este exclus ca această civilizaţie sud-dunăreană să fi creat tăbliţele care au fost descoperite la Tărtăria“. Cristian crede că simbolurile magice sau religioase s-au transmis nemodificate de-a lungul mileniilor, „ajungînd ca, la sfîrşitul epocii bronzului, să fie şi simboluri ale puterii şi să fie incizate pe un inel sigilar“. Părerea lui este că „inelul sigilar certifică autenticitatea plăcuţelor de la Tărtăria, constituind veriga lipsă între culturile neolitice“. Cine ştie? Poate că îi venea perfect pe deget chiar celebrei preotese de la Tărtăria.

Tăbliţele de la Sinaia

• O controversă similară o ridică şi tăbliţele de la Sinaia. Se pare că, în jurul anului 1873, cu prilejul unor lucrări la temelia Mănăstirii Sinaia, au fost descoperite un număr neprecizat de tăbliţe de aur cu inscripţii dacice. După ce au fost copiate pe alte tăbliţe, dar de plumb, o parte ar fi fost topite de Carol I pentru a finanţa construcţia reşedinţei sale montane. O parte ar fi fost depozitate în tezaurul Băncii Naţionale şi ar fi luat drumul Moscovei, împreună cu tezaurul. Prin anii ’40, plăcuţele de plumb au fost fotografiate. Fotografiile ne dezvăluie imagini din bătăliile dacilor cu romanii şi texte în greacă şi o limbă necunoscută. Se spune că dacii nu cunoşteau scrierea, deci în ce limbă să fi fost scrisă acea cronică a dacilor? După 1990, scrierea conţinută pe aceste vestigii a fost studiată. Cercetătorii români au lansat teoria că nu e vorba de o limbă indo-europeană, ci de una să-i zicem dacică. Cît despre conţinutul tăbliţelor, acesta nu a fost publicat, dar dr. Aurora Peţan, care se ocupă de ele, spune că această cronică relatează detalii despre succesiuni dinastice, lupte locale, marile cetăţi ale dacilor.

Alte interpretări ale mesajului de la Tărtăria

• Unele teorii susţin că pe cea de-a treia tăbliţă de la Tărtăria sînt scrijelite detalii contabiliceşti ale unei negustorese, mai precis măsurile de făină. Dacă ar fi aşa, atunci nu se explică de ce nişte socoteli ar fi inscripţionate pe un obiect de podoabă, simbol al stării sociale, cum e inelul găsit la Seimeni. Alţii spun că plăcuţa de lut era o monedă de schimb. În acest caz, n-ar fi singura, iar inelele nu au avut niciodată funcţie comercială. O altă teorie presupune că două dintre plăcuţe erau card de identitate şi certificat de producător, care vorbeau despre ocupaţiile comunităţii. A treia tăbliţă, însă, nu mai are funcţie de document, ci ar fi un calendar al anotimpurilor şi al activităţilor pe care era obligată familia/comunitatea să le respecte pentru asigurarea necesarului de trai zilnic. Însă ipoteza nu explică de ce în acest calendar circular după iarnă vine vară, iar după toamnă, primăvară. Mai plauzibil ar fi să considerăm că enigmatica plăcuţă conţine simboluri ritualice.


Erich von Daniken – „Înţelepciunea pierdută a vechilor civilizaţii“

„Tăbliţele zăceau pe fundul a ceea ce părea un puţ artificial, lîngă cîteva rămăşiţe umane. Pe ele figurau simboluri picturale ce aminteau atît de tăbliţele sumeriene, cît şi de vestigiile civilizaţiei minoice din Creta. Dar tăbliţele de la Tărtăria, care este posibil să fi aparţinut culturii Vinca, trib agricol din epoca pietrei, precedeau cu o mie de ani scrierea sumeriană şi cu două mii de ani, pe cea minoică. Teoria este îndrăzneaţă pentru că, dacă scrierea a apărut în Europa în epoca pietrei, şi nu în Sumer, în epoca bronzului, se ridică întrebarea cum a ajuns în îndepărtatul Sumer cu o mie de ani înainte să fi apărut în insula cretană, mai scrie Monitorul Expres.

Pintilie Stefan-Cristian

Informatii suplimentare acestui articol, oferite tot prin amabilitatea domnului Pintilie Stefan-Cristian,
gasiti pe siteul Seimeni - de la piatra şlefuită la fier, dand click AICI.

luni, 16 iunie 2014

Comoară de 161 monede otomane, descoperită în Albești, Constanța

Doi detectoristi au descoperit mai multe monede otomane pe care le-au predat Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti.


Corneliu Vîrvărei şi Valeriu Bacu, de câte ori au timp, iau la pas câmpurile din comuna Albeşti, înarmaţi cu un detector de metale.


Aşa au descoperit un adevărat tezaur: 161 de arginţi otomani. Fără să stea prea mult pe gânduri, oamenii au dus comoara la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, spre dezamăgirea muzeografilor locali, mai arata televiziunea Digi24.

„Descoperim în Constanţa şi ducem la Bucureşti sau descoperim la Timişoara şi ducem la Bucureşti, în cazul ăsta facem în Bucureşti un depozit mare de astfel de descoperiri şi plecăm toţi din judeţele noastre, plecăm toţi să ne căutăm istoria la Bucureşti”, a afirmat Gabriel Custurea, director Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.


Conducerea Muzeului de Istorie din Constanţa e convinsă că arheologii amatori au preferat să ducă monedele în Capitală cu gândul la profit, deşi ar fi fost recompensaţi şi dacă ar fi lăsat comoara la Constanţa.

„Ei le-au adus la Bucureşti pentru că au considerat că aici ar avea o vizibilitate mai mare, urmând să fie admirate şi de turişti străini”, a apreciat Cristiana Tătaru, muzeograf la Muzeul de Istorie din Bucureşti.


Cei 161 de arginţi, fiecare cântărind 27 de grame, vor fi evaluaţi de specialiştii din Capitală în următoarele săptămâni. Iar potrivit legii, cei care i-au găsit vor primi din partea muzeului o sumă echivalentă cu 45% din valoarea tezaurului, în termen de un an.

Albești (turcă Akbaș ) este un sat în partea de sud a județului Constanța, în Podișul Negru Vodă, pe malul stâng al pârâului Albești. Prima atestare a localității Albești datează de pe vremea stabilirii pe acest teritoriu a populației turcești din Crimeea în anul 1856 și a purtat până în anul 1924 denumirea turcească Sarighiol, și era formată din două colonii turcești (una spre Est care se numea Sarighiol și alta spre Vest, care se numea Acbași). Ulterior, populația dominantă era alcătuită din germani dobrogeni și apoi din români.