Comorile din Pades, Gorj

În Padeş, judetul Gorj, sunt povestite deseori legende legate de comorile îngropate în peşterile din munţi. Ion Gavrilescu, asistent medical pensionar, cunoaşte toate aceste povestiri, dar şi locurile secrete unde se spune că sunt ascunse aceste bogăţii.

Monumentul de la Pades, ridicat pe locul unde s-a adunat oastea pandurilor si unde Tudor Vladimirescu, conducatorul revolutiei, a citit celebra sa proclamatie de la 23 Ianuarie 1821, prin care indemna poporul la lupta. Monumentul are forma unei piramide care are in varf o torta a recunostiintei vesnice.

Ion Gavrilescu a aflat deja toate legendele despre comorile ascunse în munţii din zona comunei Padeş, dar şi locurile unde e posibil ca acestea sa fie ascunse. A aflat aceste istorisiri de la bătrânii pe care i-a îngrijit şi care erau căutători de comori. Şi-a făcut ucenicia pe lângă aceştia şi aşa a aflat locurile unde se bănuieşte că sunt ascunse bogăţiile de mare preţ. De 30 de ani căută comori, pe care inca speră să le găsească. A fost şi este captivat de toate istorisirile acestei zone şi crede cu tărie că în peşterile din împrejurimile localităţii sunt ascunse multe comori. „În peşterile din munţi sunt ascunse comorile dacice, ale voievodului Litovoi, ale neamului Basarabenilor, care îşi au originile în aceste locuri, precum şi cele ale haiducului Mihu. Am fost în toate peşterile şi găurile, dar nu am putut să găsesc nimic, pentru că toate intrările sunt astupate cu stânci sau zidite“.

Flacari pe comori, in paduri

Legenda - care, în opinia lui Ion Gavrilescu, are şi explicaţii ştiinţifice - spune că aurul joacă şi emite anumite flăcări. Nu de puţine ori, în pădurile din zonă, oamenii au văzut adevărate incendii şi chiar au anunţat pompierii, dar când au ajuns acolo nu s-a găsit nimic. „În urmă cu câţiva ani, un pădurar a alertat lumea că a văzut un incendiu în Dealul Tehomirului. Au venit mai multe maşini de pompieri, dar şi pădurari din zonele apropiate ca să stingă focul, dar când au ajuns în locul respectiv nu s-a găsit nimic. La fel, o femeie de aici din localitate care se întorcea cu vacile de la păscut a văzut mai multe incendii, dar când pădurarii au mers acolo nu s-a găsit nici o creangă ruptă. Am aflat, după ce m-am documentat, că aurul are anumite substanţe speciale şi o anumită energie, iar apoi creează un fel de câmp electromagnetic“.

Peştera de la Izvorul Călugărului, un loc plin de mister

Ion Gavrilescu a colindat munţii în lung şi-n lat nu neapărat ca să găsească bogăţii, ci pentru a afla istoria nedescoperită a acestor locuri. A intrat prin toate peşterile în care se putea pătrunde. Un loc în jurul căruia circulă multe legende este o peşteră de unde izvorăşte Călugărul, o apă rece ca gheaţa şi limpede ca cristalul. Gura peşterii este blocată de bolovani, despre care Ion Gavrilescu crede că intenţionat au fost puşi acolo, pentru a bloca intrarea celor care vor să descopere comoara. De asemenea, apa care vine din peşteră are în locul de ieşire o adâncime de câţiva metri. „Au fost şi scafandrii care au vrut să intre în peşteră, dar nu au putut să se strecoare printre bolovani. Din modul în care sunt aşezate, stâncile au fost puse în mod intenţionat“, este de părere Ion Gavrilescu.

Asistentul medical pensionar este măcinat şi acum că sub pământul acestei zone în care trăieşte sunt locuri care ascund o istorie nedescoperită şi bogăţii de mare preţ.

Săpături din ordinul regelui Mihai

Potrivit pasionatului căutător de comori, chiar şi regele Mihai a fost captivat de legendele comorilor din zona Padeşului. În Dealul Tehomirului, acolo unde s-ar ascunde comoara Basarabenilor, s-au făcut chiar săpături, din ordinul regelui, în urma găsirii unui document
într-o casă foarte veche, dar nu s-a găsit nimic, pentru că informaţiile nu au fost traduse în mod corect.

Sursa: http://www.gds.ro/Gorj%20si%20Mehedinti/2007-07-03/Cauta+de+30+de+ani+comorile+ascunse+in+muntii+din+zona+Padesului

Diamantul Hope, o comoara blestemata

Astazi va prezentam povestea unei comori legendare, Diamantul Hope, cunoscut la inceput ca "Le bleu de France". Nici un diamant nu este la fel de renumit ca acesta. Inconjurat de legenda si mister, unii cred ca acest obiect descoperit in India este de fapt purtator de ghinion si moarte. Întunecată este povestea celebrului diamant Hope.

Vânătorul francez de comori, Jean-Baptiste Tavernier, a făcut rost de el, probabil furându-l dintr-un templu indian, şi l-a vândut regelui Ludovic al XIV-lea în 1668. Ruinat de speculaţiile fiului său, Tavernier a plecat iar în India, la vârsta de 84 de ani, dar a murit pe drum.

Tăiat în formă de inimă, diamantul a fost purtat la balul curţii de o amantă a regelui, madame de Montespan, care a căzut ulterior în dizgraţie din cauză că participă la misse negre, la care trupul ei gol era folosit ca altar şi în timpul cărora erau sacrificaţi bebeluşi. Proasta reputaţie a pietrei a crescut.

Un secol mai târziu, a fost dăruită de Ludovic al XVI-lea reginei Maria Antoaneta, a cărei implicare în “Afacerea colierului” i-a creat o reputaţie proastă şi a fost una dintre cauzele care au dus la izbucnirea revoluţiei. Ea a purtat diamantul şi l-a împrumutat prietenei ei, prinţesa de Lamballe, care în timpul revoluţiei a fost omorâtă de mulţime, iar capul ei a fost plimbat pe un păr sub ferestrele castelului Temple, în care Ludovic şi familia să aşteptau să fie executaţi. Maria Antoaneta a fost executată în octombrie 1793.

Împreună cu alte bijuterii ale Coroanei, Hope a dispărut în timpul revoluţiei, dar, după 30 de ani, a reapărut în Olanda, tăiat de la 67 la 44 de carate. Îi aparţinea acum unui bijutier din Amsterdam, numit Fals. Fiul acestuia a furat diamantul şi l-a lăsat pe Fals să moară sărac. După ce a dăruit diamantul unui francez, Beaulieu, fiul lui Fals s-a sinucis.

Beaulieu l-a dus la Londra, unde a murit în împrejurări suspecte. Bancherul londonez Henry Thomas Hope a plătit 18.000 de lire pentru el şi i-a dat numele lui. A rămas în familia lui 70 de ani, până ce lordul Francis Hope s-a însurat cu o actriţă. Căsătoria a fost un eşec; soţia lui a prezis că toţi cei care poseda diamantul sunt urmăriţi de ghinion şi a murit săraca, dând vina pe diamant. Lordul Francis, la ananghie, a vândut piatra unui broker francez, Jacques Colot, care a înnebunit şi s-a sinucis după ce o vânduse prinţului rus Kanitovski, care a împrumutat-o unei actriţe de la “Folies Bergeres”, apoi a împuşcat-o în prima noapte în care l-a purtat. Kanitovski a fost împuşcat de revoluţionari, iar diamantul a ajuns la un bijutier grec, Simon Mantharides, care a căzut sau a fost aruncat într-o prăpastie, la sultanul turc, Abdul Hamid, care a fost detronat în 1909, la un an după ce-l cumpărase, şi la Abdul Bey, care s-a înecat.

Vândut la licitaţie în Paris pentru 16.000 de lire, diamantul Hope a traversat Atlanticul şi a ajuns la New York, unde Edward Beale Maclean, proprietarul lui Washington Post, a plătit 160.000 de lire pe el. Se mai spune şi că bijutierii din New York l-au vândut unui client care, venind în America să-l ia, a călătorit pe “Titanic”. Mama lui Maclean a murit imediat după ce fiul ei îl cumpărase, împreună cu doi servitori din casă, iar fiul său, Winson, a fost accidentat de o maşină şi a murit. Maclean a divorţat de soţia lui, Evalyn, s-a ruinat în scandalul “Teapot Dome” şi a înnebunit.

Evalyn a continuat să poarte diamantul, neţinând seama de prevestiri, dar, când fiica ei s-a sinucis în 1946, şi-a amintit că-l purtase la nuntă. Când Evalyn a murit, în 1947, diamantul a fost cumpărat de bijutierul new-yorkez Harry Winston, care l-a dus la Institutul Smithsonian, unde se află şi astăzi.

Comoara de diamante si aur, de peste 3 miliarde de dolari

Langa coasta statului sud-american Guyana, scafandri americani au descoperit o nava naufragiata, la bordul careia se afla o cantitate impresionanta de metale pretioase si diamante. Se presupune ca este vorba despre o nava ce fusese scufundata in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial de un submarin german si care transporta valori in SUA, informeaza cotidianul rus Novaie Izvestia. O parte din aceste valori ar fi apartinut Uniunii Sovietice, ceea ce inseamna ca Rusia, in calitate de succesoare a URSS, ar putea pretinde la ele. In conditii de criza economica, aceste bogatii sunt o adevarata mana cereasca.

Potrivit expertilor occidentali, nava britanica descoperita de compania Sub Sea Research transporta aur, platina si diamante in valoare de 2,6 miliarde de lire sterline. Valorile fusesera trimise de pe Batranul Continent ca mijloc de plata pentru livrarile de produse industriale din SUA.

Nava acostase initial intr-un port din tarile sud-americane, pentru ca de acolo sa se indrepte spre New York, insa a fost scufundata de un submarin german in vara lui 1942.

Denumirea navei si locul exact unde a fost aceasta descoperita nu au fost divulgate. Compania Sub Sea Research s-a limitat sa anunte ca a descoperit o nava la 40 de mile de Guyana, la o adancime de circa 250 de metri.

Juristii vor decide cui anume ii va reveni comoara descoperita. Sub Sea Research ar fi formulat deja pretentii pentru aceste valori in justitie. Deocamdata, nicio alta tara nu a emis pretentii.

Sursa: http://www.ziare.com/international/stiri-externe/nava-naufragiata-incarcata-cu-diamante-langa-coasta-guayanei-643470

Au gasit un diamant de 35 de milioane de dolari

Au gasit un diamant cu o valoare de peste 35 de milioane de dolari! Asta da comoara ! Diamantul, de marimea unui ou de gaina a fost vandut pentru suma record de 35,3 milioane de dolari. Diamantul de 507 carate si jumatate, descoperit in Africa de Sud in 2009, a devenit cel mai scump diamant brut vandut vreodata. Piatra a fost cumparata de compania Chow Tai Fook Jewellery din Hong Kong, scrie The Telegraph. Pretul record a fost explicat de "raritatea incredibila" a pietrei, dimensiunea sa "remarcabila", dar si de "culoarea si claritatea exceptionala". Acest diamant este unul dintre cele mai calitative diamante gasite vreodata in lume. Cel mai mare diamant din lume, de 3.106 de carate, Cullinan, a fost descoperit in aceeasi mina ca si acesta, in 1905. In aceeasi mina s-a descoperit, in mai 2008, un diamant de 101,27 de carate, de marimea unei mingi de ping pong. Mina de diamante Cullinan este a treia cea mai bogata din Africa de Sud. Diamantul a fost taiat, iar o parte din el se regaseste in bijuteriile coroanei Marii Britanii.

Diamantul a fost gasit de grupul minier Petra Diamonds, cu sediul la Londra, informeaza AFP. Potrivit expertilor, gema are o culoare si o claritate exceptionala, avand putine urme de nitrogen, considerat impuritate in cazul diamantelor.Alaturi de acest diamant au mai fost gasite inca trei, de claritate si culoare similara, de 168, 58,50 si 53,30 de carate.

Sursa: http://www.telegraph.co.uk/finance/newsbysector/industry/mining/7325663/Diamond-the-size-of-a-chickens-egg-sells-for-record-35.3-million.html

Deci, doriti sa va imbogatiti? Cautati diamante, chiar daca nu e la moda in Romania acest tip de cautare de comori! Dar unde se pot gasi diamantele?

Un grup de oameni de stiinta de la Universitatea din Oslo (Norvegia) a descoperit ca localizarea diamantelor depinde de asa-numitele "palnii" din mantaua terestra, coloane drepte prin care urca materialele topite din interiorul planetei.

Aceste palnii controleaza distributia rocilor vulcanice purtatoare de diamante, cunoscute drept kimberlit, potrivit studiului publicat in aceasta saptamana in revista "Nature".

Aceste palnii, care isi au originea la baza mantalei terestre, sunt responsabile de distributia a practic tuturor kimberlitilor care au ajuns la suprafata in urma unei eruptii - diferita fata de cea a vulcanilor - care a avut loc in ultimii 540 de milioane de ani.

Diamantele se formeaza in conditii de presiune ridicata, la peste 150 de kilometri adancime in mantaua terestra si sunt impinse la suprafata de un tip de roci vulcanice numite kimberliti.

Pentru a raspunde la intrebarea "Cum au fost distribuite diamantele pe fata Pamantului?", cercetatorii si-au axat studiul pe zonele continentale cele mai vechi ale scoartei terestre - in jur de 25 de miliarde de ani - deoarece sunt viabile din punct de vedere economic pentru extragerea diamantelor.

Cercetatorii au reconstruit pozitia placilor tectonice in cursul ultimilor 540 de milioane de ani, pentru a localiza zonele din scoarta continentala aferente mantalei profunde a Pamantului.

Emitere certificat de descarcare arheologica

 Aveti nevoie de un certificat de descarcare arheologica ? Va prezentam cateva informatii utile.

Protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional – este reglementată de Legea 422/2001 republicată în noiembrie 2006 şi ORDONANŢA nr. 43/2000 republicată în Monitorul Oficial cu numarul 951 din data de 24 noiembrie 2006.

Metodologia de aplicare a procedurii de descărcare de sarcină arheologică este reglementată de Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2518/2007 .

Descărcarea de sarcină arheologică este procedura prin care se confirmă că un teren în care a fost evidenţiat patrimoniul arheologic poate fi redat activităţilor umane curente.

Certificatul de descărcare de sarcină arheologică reprezintă actul administrativ prin care se anulează regimul de protecţie instituit anterior asupra terenului în care a fost evidenţiat patrimoniul arheologic.

Autorizarea lucrarilor de construire sau de desfiintare din zonele cu patrimoniu arheologic se aproba numai pe baza si în conformitate cu avizul Ministerului Culturii si Cultelor.

Pentru zonele cu patrimoniu arheologic din Lista Monumentelor Istorice sau Repertoriul arheologic Naţional, cuprinse sau nu în documentaţiile de amenajare a teritoriului si de urbanism, autorităţile publice locale emit Certificatul de urbanism, cu specificarea necesităţii obţinerii avizului din partea Ministerului Culturii si Cultelor, înainte de eliberarea autorizaţiei de construire.

În cazul descoperirii de vestigii arheologice întâmplătoare în timpul lucrărilor de construire din afara zonelor protejate de lege, primarul localităţii dispune: suspendarea autorizaţiei de construire si oprirea oricăror lucrări de construire sau de desfiinţare de construcţii, anunţarea, în 72 de ore, a serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii si Cultelor si organizarea pazei descoperirilor arheologice întâmplătoare.

Documentaţiile depuse de investitor la serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii si Cultelor, în vederea obţinerii avizului sau, după caz, a Certificatului de descărcare arheologică, cuprind obligatoriu proiectul tehnic al investiţiei si delimitarea acestuia în planul de amplasament, realizat în coordonate Stereo 70.

În vederea eliberării avizului favorabil pentru faza de execuţie sau, după caz, a Certificatului de descărcare de sarcină arheologică, serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii si Cultelor solicită investitorului completarea documentaţiei cu Raportul de cercetare arheologică preventivă.

Raportul de cercetare arheologică preventivă este analizat, în această fază, de către Comisiile Zonale ale Monumentelor Istorice sau, după caz, de către Comisia Naţională de Arheologie, conform competenţelor prevăzute de lege.

Cercetarea arheologică preventivă se realizează de către instituţiile publice de specialitate si se efectuează numai pe baza autorizaţiei emise de Ministerul Culturii si Cultelor si în conformitate cu aceasta.


Documentatia de avizare va cuprinde:

a) cerere aviz interventie imobil aflat in zona de protectie (Formular cerere pentru obtinere aviz interventie ZONA PROTECTIE.doc)

b) certificatul de urbanism

c) copie după documente care atestă dreptul de proprietate

d) documetatie cadastrala

e) planuri de încadrare în zona scara 1/500 şi 1/2000

f) planul de amplasament, realizat în coordonate Stereo 70.

g) conţinut cadru al documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului

h) planşe desfăşurări stradale

i) planşe privind relaţia cu monumentele din zona de protecţie

j) studiu istoric (pentru faza PUZ)

k) montaj fotografic


Conform Legii 422/2001 republicata noiembrie 2006, art. 36

(1) În scopul protejării monumentelor istorice proprietarii şi titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra monumentelor istorice sunt obligaţi:

f) în cazul în care solicită descărcarea imobilului de sarcină arheologică, să finanţeze săpătura, cercetarea arheologică, elaborarea documentaţiei aferente, conservarea şi protejarea eventualelor vestigii descoperite cu ocazia efectuării cercetării arheologice;

Sursa: http://www.monumenteiasi.ro/pagina.php?v=imobil_aviz_descarcare

Comoara de la Piatra Alba

Sa incepem cu o scurta localizare. Piatra Albă este o stâncă învăluită de legende pe drumul Reşiţa - Văliug. Datorită formei sale marcante şi poziţiei dominante era uşor de recunoscut şi era folosită pe timp de război ca ascunzătoare de fugarii care aveau de îngropat bani . Capul Baciului este o şa şi cumpănă a apelor între Reşiţa şi Comarnic. Legenda de mai jos este povestită de Josef Windhager , pădurar pensionar (1860-1945). Fiu de forestier din una din primele familii de colonişti din Văliug, el însuşi muncitor forestier în tinereţe . Un cunoscător excelent al zonei şi un om luminat şi citit care în 1942 a scris o poveste cu tematică locală pentru nepoata lui.

În anul 1850 Joseph Windhager şi fii săi Ludwig şi Ferdinand au ars var în Piatra Albă. În timpul lucrului Ferdinand a dat de o placă de ardezie. Pe când se pregătea să o spargă cu târnăcopul îl năpădi întrebarea: cum a ajuns placa de ardezie între bucăţile de calcar? Dând-o la parte cu grijă a descoperit un vas obişnuit de lut în care erau ascunse circa cinczeci de monede din argint şi cupru ce păreau tăiate cu dalta, cu inscripţii turceşti. Preotul catolic de atunci din Văliug i-a dat găsitorului un ceas de argint care să-i amintească toată viaţa ( a trăit 56 de ani) de această întâmplare.
Este ciudat că locuitorii din Cuptoare care transportau varul obţinut aici povesteau dintotdeauna că în locul ăla a fost îngropată, mai bine zis ascunsă, o cantitate de bani considerabilă de către turci ; tradiţia zicea aşa :" plecând de la cei trei stejari apropiaţi , de la cel din mijloc la o distanţă de treizeci de paşi sunt de găsit banii." Cât de exactă a fost informaţia se vede din faptul că vasul cu bani a fost găsit într-adevăr la treizeci de paşi de stejarul din mijloc, doar că înainte se căutase în direcţia opusă.
Treizeci de ani mai târziu , în 1880, minerul din Secu Johann Sonntag a făcut celebra sa descoperire. Cu ocazia unei excursii prin pădurile din zona Piatra Albă , la Capul Baciului, la jumătatea distanţei de localitatea Secu, circa doi kilometri la sud-est, cu bastonul de plimbare a deranjat o grămadă formată din frunze parţial putrezite şi pământ ,în care erau amestecate monede de argint ; după o căutare în adevăratul sens al cuvântului pe o suprafaţă mai mare a mai găsit încă multe altele.
Din moment ce monedele erau la suprafaţă şi împrăştiate se poate bănui că au fost iniţial ascunse întru-un trunchi de copac care după ce s-a uscat s-a prăbuşit a făcut ca banii să se împrăştie şi să se amestece cu pământul. Din monedele găsite , episcopul Alexander Bonnaz a achiziţionat circa cinci sute de bucăţi: multe altele sunt în posesia unor muzee, şcoli sau colecţionari.
După ce s-a răspândit zvonul că Sonntag a găsit monede romane pe Piatra Albă , tatăl meu şi cu mine ne-am dus la locul descoperirii. Tatăl meu vroia să vadă dacă nu era acelaşi loc unde fratele său găsise banii turceşti. Nu era cazul şi atunci tatăl meu m-a dus şi în acel loc.
Din cei trei stejari nu mai rămăseseră decât trunchiurile goale , pline de muşchi şi frunze uscate şi când ne-am apropiat am văzut pe primul trunchi un şarpe gri , aproape alb care îşi scotea limba sâsâind către noi. Scârbiţi ne-am întors către celelalte două trunchiuri : la fiecare aceeaşi imagine. Plini de dezgust şi din partea mea cu un sentiment, ce în general se numeşte frică superstiţiosă , am părăsit locul.
M-am gândit de multe ori după aia dacă nu mi se oferise cumva şansa să câştig o comoară dacă aş fi avut curajul să mă lupt cu cei trei balauri.

Sursa: http://legendelebanatului.blogspot.com/2010/12/legende-istorice-comoara-din-piatra.html

Comoara de la Pietrele Doamnei, muntii Rarau

Nicolae Gane, prozator, poet, memorialist, eseist, traducător, membru al cercului "Junimea , s-a născut la data de 1 februarie 1838 în orașul Fălticeni, fiind descendent al unei vechi familii boierești, fiul postelnicului Matei Gane și al Ruxandrei Văsescu. Astazi va prezentam o scriere a acestuia, o lucrare din care rezulta clar legenda unei comori, cea ingropata de o domnita, pentru a proteja odoarele in fata atacurilor turcilor.

Pietrele Doamnei inalte de 70 metri se afla la o altitudine de 1634 m, la mica distanta de cabana Rarau. Impreuna cu zona inconjuratoare formeaza o rezervatie complexa (890 ha) care atrage an de an numerosi iubitori ai naturii. Peisajul salbatic, formele bizare ale stancilor au invaluit aceste locuri in aburul misterios al legendelor.

Legenda locului precizeaza ca pe la anul 1541, in cea de-a doua domnie a lui Petru Rares, ajungand aproape de culmile Raraului (care pe atunci se numea Todirescu), domnitorul si-ar fi lasat aici sotia, fiul si o parte din avere. Tatarii care au atacat pestera comorilor, nu au reusit sa patrunda in ea, deoarece o gramada de bolovani s-a prabusit asupra lor, ingropandu-i.

Asa a scapat familia domneasca de navala tatarilor, dar cu pretul bogatiilor ce au ramas inchise pentru totdeauna in maruntaiele pamantului. Asa ca oamenii de pe aceste meleaguri i-ar fi spus de atunci Todirescului Rarau (de la numele domnitorului), iar stancile care au ajutat-o pe doamna sa scape cu viata au fost numite Pietrele Doamnei. Aparent inaccesibile, Pietrele Doamnei au fost escaladate pentru prima data in 1921. Mai tarziu, nu putini au fost cei care s-au catarat impinsi de dorinta teribila de a fi martorii unui rasarit de soare vazut de la o inaltime de 1648 m.

Dar sa citim povestirea...

Întovărăşit de-un călăuz din Dorna, tânărul Costin se urca pe muntele Rarău, care este unul din cele mai înalte piscuri ale Carpaţilor. Deasupra Rarăului stau clădite două stânci gigantice numite Pietrele Doamnei, înnegrite de timp, sfâşiate de furtuni şi care, văzute pintre neguri, cu turnurile lor fantastice, samănă a fi un palat zidit în lumina aerului.

Atras de frumuseţa acelor stânci, Costin se urca încet şi greu în urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-şi aşeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălţa ca un zid deasupra capului său, şi la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea şerpuind Bistriţa mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede şi mai obositoare. Cărarea se strâmta din ce în ce mai mult şi pe une locuri dispărea cu totul.

Era în luna lui august.

Aerul răcoros şi parfumat ce se râdica din sânul codrilor îi străbătea adânc în piept şi ochii săi alergau rătăcind din loc în loc, privind când figurile bizare ale stâncilor, când cursul împletit al Bistriţei, când şesurile întinse şi aurite ce se zăreau dincolo de munţi la marginea orizontului.

Trei oare şi jumătate Costin urcase mereu la deal şi căldura soarelui începuse a-i acoperi fruntea de sudoare.

— Domnule, îi zise călăuzul desfăcându-şi traista cu merinde, te văd cam ostenit; gustă ceva din vinul ista să mai prinzi la putere, şi să ne grăbim pasul, ca nu cumva să fim siliţi să dormim la Pietrele Doamnei, cu liliecii şi stafiile.

— Ce, sunt stafii pe-acolo?

He, ba ce! Acolo nu-i loc curat, cică în toată noaptea se preumblă pe vârful Rarăului umbra domniţei care a botezat stâncile cu numele ei.

— Ai văzut-o vreodată?

— Să mă ferească Sfântul!

— Şi ce domniţă era aceea?

— Da mai ştiu eu, domnule! Se povesteşte din părinţi că, gonită de turci, ea s-a urcat pe Rarău şi a îngropat sub stânci toate odoarele ţării. De aceea se vede uneori acolo în miez de noapte o pară de foc galbenă ieşind din pământ. Când ai plecat de la câmp, n-ai venit aice pe valea părăului Suha?

— Ba da.

— Apoi n-ai trecut prin un sătuleţ care se cheamă Tabăra? [1]

— Am trecut.

— Ei bine, acolo se spune că s-a oprit tabăra turcească care gonea pe domniţa, şi de aceea satul a rămas cu numele de Tabăra. Apoi mai în sus, tot pe Suha, n-ai întâlnit un alt sat care se numeşte Iesle?

— Am întâlnit.

— Acolo cică erau ieslele călărimii domniţei care fugea de oastea păgânilor. Dar să mergem, domnule, că e târziu şi n-am gust să fac la noapte cunoştinţă cu ştima comorii.

— Ştii una, zise Costin surâzând, dac-am rămâne astă-noapte acolo sus la Pietrele Doamnei, să vedem şi noi para cea galbănă şi umbra domniţei?

— Ba zău, răspunse călăuzul jumătate serios, jumătate în glumă, ţi-ar trece prin minte să faci una ca asta?...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

După alte două ore de suiş, ei ajunseră pe vârful Rarăului, unde domniţa îşi îngropase comorile. În acest timp un fum alb şi umed începu a se ridica din fundul văilor şi în curând îmbrobodi toţi munţii cu un văl argintiu, din care răsărea, ca nişte verzi insule, numai culmile lor. Costin, care de pe înălţimea muntelui vedea la picioarele sale întinzându-se acest ocean de aburi, deasupra căruia razele soarelui scânteiau cu mii de colori, nu-şi putu stăpâni mirarea.

— A! cât e de frumos! strigă el.

— E frumos, nu-i vorbă, zise călăuzul, dar nu prea îndemănos. Ce dracu! adause el după o pauză, uitându-se cam cu îngrijire la ceri, de câte ori mă urc la afurisitele astea de pietre, trebuie să mi se întâmple câte ceva.

— Ce ţi s-a mai întâmplat?

— Într-un rând mi-a luat dracul pălăria din cap şi a aruncat-o în râpă; în alt rând mi-am sclintit un picior, ş-acuma o să ne prindă furtuna.

— Unde vezi furtuna?

— Ian uită-te colo hăt departe, spre dealul Măgurii.

— Ei bine?

— Nu vezi nourul cel negru cum vine ca un balaur peste noi? Vai de oasele noastre, dacă n-om da dos undeva; o să ne ducem după pălărie!

Ei se găseau acuma lângă stâncile uriaşe, numite Pietrele Doamnei. S-ar zice că Rarăul, cât e de mare, geme purtând pe spinare povara lor. Mâncate de şiroaie, brăzdate de fulgere, ele se desfac pe unele locuri în adâncimi întunecoase, în sânul cărora s-aude din când în când strecurându-se picăturile de apă ce izvorăsc din umezeala nourilor.

Costin privea cu sfială la stâncile ce-l apăsau prin măreţia lor şi iată că i se opriră ochii pe-un soi de vizunie, care se deschidea fioroasă la picioarele stâncilor şi mergea adânc în pământ.

— Ce este aceasta? întrebă Costin pe călăuz.

— Astă groapă n-are fund; se zice că merge până la măruntaiele pământului. Ea nu de mult s-a ivit, şi într-însa locuieşte stafia muntelui. Dar pentru Dumnezeu, domnule, să nu pierdem vremea! Furtuna ne grămădeşte din urmă, şi, dacă nu vrei să te dai hrană corbilor, haide iute la vale; cunosc un loc unde ne putem adăposti.

În adevăr, munţii luase o înfăţişare posomorâtă. Vălul cel întins de neguri se desfăcu în nenumărate pâlcuri, care, mânate de vânt, rătăceau şi se încrucişau în văzduh, întocmai ca nişte legiuni ce se pregătesc de luptă. Turmele împrăştiate pe plaiuri, simţind apropierea furtunii, alergau să caute adăpost, şi tălăncile lor sunau fioros prin freamătul codrului. Tunetul începu să clocotească în văi.

— O să mă jur să nu mai calc pe aici, murmură călăuzul, ia sama unde pui piciorul... Ţine-te de mine şi nu te prea uita în jos... Bine-mi spune tata că nu-i loc curat aice.

Costin, simţind pericolul, îşi grăbea paşii cât putea spre a ajunge mai curând la locul de scăpare. Fulgerele îi sclipeau pe dinaintea ochilor, şi nourii, spărgându-se într-un şuvoi de ploaie, umflară într-o clipă toate păraiele, care în cursul lor turbat luau cu sine pământ şi pietre şi le rostogoleau la vale.

De la un loc Costin nu mai putu face nici un pas înainte. Cărarea era ruptă în două. O râpă înfricoşată sta deschisă înaintea sa, prin care era cu neputinţă să treacă spre a ajunge la celalalt capăt de cărare. Atunci el se crezu pierdut. Având în faţă şi în stânga râpa, în dreapta zidul, obosit de osteneală, udat până la oase, el se încleştă cu amândouă mânile de-o rădăcină de brad şi se culcă la pământ.

— Fii mai verde, domnişorule, nu-i vreme să tremurăm de frică. Ducă-se pe pustii ne-a tăiat drumul; dar bun e Dumnezeu! De-om trece de aici, suntem scăpaţi.

Şi, fără a pierde un minut, călăuzul scoase din traistă o funie lungă, legă pe Costin de-a curmezişul trupului şi luând celalalt capăt în mână îşi făcu semnul crucii şi apucă de-a dreptul pe păretele muntelui. Întreprinderea sa era din cele mai îndrăzneţe. Deasupra sufla furtuna aşa de puternic, încât ducea păserile de-a roata în aer, şi ameninţa când de când să-l răstoarne în prăpastie, dedesupt pământul năsipos şi ud îi luneca sub picioare, şi, cu toate aceste, el se urca mereu ajutânduse când cu piciorul, când cu braţul de fiecare ruptură unde putea să se sprijine, de fiecare bolovan, de fiecare creangă, până ce, în fine, ajunse pe coama stâncii. Apoi, răsuflându-se adânc, el începu a trage cu funia la sine pe tovarăşul său din vale!

— Ia sama şi nu te teme! strigă el.

Costin, văzându-se atunce râdicat în sus în mijlocul unei furtuni care urla a moarte în urechile lui, şi sprijinit numai în funie deasupra unei adâncimi de câteva mii de picioare, pe marginea căreia se legăna întocmai ca limba unui ornic, simţi tot sângele amorţindu-i în vine şi un văl negru i se puse pe ochi.

El pierdu conştiinţa de sine şi nu se trezi din ameţeală decât mult timp după ce călăuzul îl râdicase şi aşezase deasupra stâncii.

— Pe cât îmi aduc aminte, zise călăuzul, este aici o peşteră unde ne putem ocroti; apoi, uitându-se în dreapta şi în stânga: Ha! strgă el cu bucurie, iat-o!...

Atunci ei se coborâră cu încetul în peşteră unde abia era loc pentru amândoi.

— De-acum şezi jos şi vino-ţi în fire, căci prin mare şi grea cumpănă am trecut.

— Suntem oare scăpaţi? întrebă Costin, uimit de primejdiile prin care trecuse.

— Scăpaţi, buni teferi! Mulţumeşte lui Dumnezeu. Alţii au păţit-o mai rău decât noi.

— N-ar fi fost oare mai bine să fi rămas sus la Pietrele Doamnei în vreo crăpătură undeva, decât să ne coborâm aice?

— Doamne sfinte! Pesemne d-ta tot nu crezi că acolo sălăşluieşte Ducă-se pe pustii? La Pietrele Doamnei se încrucişază vânturile din toate părţile, şi ai fi zburat ca o frunză în văzduh, sau ai fi rămas turtit sub vreun bolovan cât casa, sau te-ai fi prăbuşit în fundul pământului, după cum s-a întâmplat lui Simion flăcăul, Dumnezeu să-l ierte, căci la vremi grele ca de-alde-aceste tivda Rarăului se clatină ca vârful unui copac.

— Ce fel s-a prăbuşit Simion?

— Apoi nu mă mai întreba, că-mi plânge şi acum inima în mine şi doar cât l-am sfătuit să nu se potrivească unui cap de muiere! Numai dă!... Când se leagă păcatul de om, trebuie să-l tragă! Aşa-i părdalnica asta de dragoste!

— Vra să zică era şi o femeie la mijloc?

— Ba bine că nu! Să ştii de la mine că oriunde s-ar întâmpla vro nenorocire, trebuie să fie amestecată o codiţă de femeie acolo. Această vorbă făcu pe Costin să surâdă. El îşi uitase spaimele de când se afla ascuns sub stâncă, când, deodată, o detunătură înfricoşată se auzi deasupra capului său.

— Ce este? strigă Costin, sărind drept în picioare.

— Nimică!... o fărămătură de stâncă se duce de-a roata în vale. Ucigă-l crucea le aruncă cu praştia de sus, dar, ce risipeşte ziua, el pune noaptea la loc. De aceea Pietrele Doamnei stau totdeauna întregi. Fii însă liniştit; aicea n-avem grijă, afară numai dacă s-ar risipi muntele întreg, lucru de care ne-a feri Dumnezeu. Vorbeam adineoarea de Simion. Ce bunătate de flăcău mai era! Nici c-a fost un al doilea pe meleagurile noastre.

El era fecior de mijlocaş şi cam sărac, dar voinic ca un pui de zmeu, şi mândru, de fărmăca toate fetele din sat. El însă îşi căuta de sărăcia lui şi nu se uita nici la una dintr-însele; şi, mări, că trăia bine şi liniştit!... Iată că, într-una din zile sosi la biserica din sat un popă de la un târg din vale, care avea o fată naltă şi subţire ca o trestie şi cu nişte ochi adormitori de şărpoaică. O chema Catrina. Fudulă ca toate târgoveţele, ea nu visa decât fuste şi rochii, cordele şi capele, lucruri ce nu erau de obrazul ei, şi nici că se punea alăturea cu vro fată de-a noastre.

Să te ferească Dumnezeu de fetele de popă! Ceva, ceva de-or fi sprincenate, nu le mai ajungi cu prăjina la nas. De soi ţărănesc şi cu gărgăuni de cucoană în cap, ele sunt cum e mai rău, nici ţărance, nici cucoane.

Simion, de cum o zări, îi căzu curmeziş pe inimă, şi mult amar începu să ofteze. Iar făţarnica de fată nici îl primea, nici îl răspingea, ci îl ţinea mereu în îngăimeală, şi, ca să-l năucească mai tare, uneori îi zâmbea cu noimă, privindu-l pe sub geană, alteori se făcea că nici îl vede, încât bietul flăcău cădea tot mai tare în boala dragostei şi se usca cum se usucă frunza de vântul toamnei. Ziua el nu mai muncea, noaptea nu mai dormea, şi lucru mare! El care se lupta în pădure brăţiş cu ursul, dinaintea ei nu îndrăznea să zică un cuvânt; decât, unde o întâlnea, se uita lung în ochii ei vicleni, şi ea, şărpoaica, râdea în inimă.

Dacă vreun bătrân din sat îi zicea prieteneşte:Măi băiete, ie-ţi de samă, nu te lăsa călcat de-un picior de muiere, el îl privea duşmăneşte şi-i răspundea răstit, crezând că-l sfătuieşte de rău. Iar celelalte fete suspinau şi ziceau:Păcat de el!

Din Câşlegi şi pănă în Paşti el se munci mereu cu patima fără să-şi mărturisească pe faţă dorul ce-l ardea, când atunci Catrina i se arătă mai mult decât totdeauna dulce ca fagurul de miere. Ea se dete în scrânciob cu dânsul, la joc se puse lângă dânsul tot strângându-l de mână şi spuindu-i vorbe prefăcute ce-l umpleau când de frică, când de nădejde, astfel încât Simion, neînţelegându-i mrejele şi socotind c-a venit vremea să-şi verse focul inimii, o ceru de soţie într-un noroc. Inima într-însul se bătea ca vai de el.

Hei, Simioane! îi răspunse Catrina. Ai tu destui bani, să-mi pui pe cap ştergar de mătasă şi în gât salbă de aur?

Ba nu!

Apoi, dragă, caută-ţi femeie de sama ta. Nu m-a învăţat tata carte să mă învălesc în catrinţă şi să dorm pe aşternut de mărăcini.

— Halal! strigă Costin. Îmi place astă mândrie la o fată de popă.

Diavolie femeiască, domnule! Pe urmă s-a ştiut ce-a fost pricina. Adică ea era logodită de mai nainte c-un arendaş bogat din vale şi nici gândea să ieie pe Simion de bărbat.

— A! înţeleg. Ea voia să aibă pe unul pentru arenda moşiei şi pe celalalt pentru trecere de vreme, cum s-ar zice.

— O fi şi asta, că mari şirete mai sunt femeile. Unde pui d-ta mândria Catrinei, când vedea ea că Simion numai la dânsa se uita. Ea voia să fie cea dintăi în sat, şi pentru asta puţin îi păsa ei că el, nemernicul, îşi va sparge capul. Un om ca dânsul nu însemna nimic, când era vorba să umilească pe celelalte fete. Simion însă nu se pricepea la aşa lucruri. El ţinea a lui una şi bună. O iubea şi voia să o aibă de soţie. Auzind răspunsul ei, el rămase ameţit, ca şi cum l-ar fi lovit cineva cu o săcure în cap. De unde era el să adune atâţia bani?... Să muncească, îi trebuia viaţa întreagă; să hoţească, nu-l lăsa cugetul, că era fecior de tată cinstit. Un întuneric i se făcu dinaintea ochilor.

Se vorbea din bătrâni că la Pietrele Doamnei sunt comori îngropate de domniţa care se războise cu turcii, şi el, ştiind aceasta, îşi puse în gând să le sape. Vezi, domnule, unde te duce pustia asta de dragoste! Fereşte-te cât vei putea de dânsa, căci ea muşcă în inima omului cu dinţi de câne turbat! He, multe am văzut eu în viaţa mea până când am cărunţit!

Aşa, într-o bună dimineaţă, Simion, care nu mai ştia ce face, îşi luă hârleţul în spate şi se urcă pe Rarău. Păcatul îl păştea din urmă. Nu ştia sărmanul c-o să-i rămâie casa văduvă şi neamurile cernite, că boii lui au să uite a trage-n plug, că ogorul are să i se părăginească, şi că pe urma lui va plânge tot satul, afară de Catrina. Îmi aduc aminte că în acea zi cânele lui urlă mult a pustiu.

Aice călăuzul se opri, şi o lacrămă i se furişă pe sub geană.

— Să nu râzi, domnule, că eu, om bătrân, nu-mi pot stăpâni plânsul, dar vezi d-ta, când se prăpădeşte pentru nişte minciuni femeieşti o floare de flăcău ca dânsul, mă doare, zău, în suflet. El a săpat tocmai în locul unde ai văzut groapa cea fără fund, şi, pre cât se înţelege, i s-a prăbuşit deodată pământul sub picioare şi l-a înghiţit. Trei zile după aceea, un cioban a găsit cojocul lui şi-a dat peste afurisita de groapă, care nu mai fusese până atunci. Ce s-a mai fi petrecut sus? Dumnezeu ştie; decât părinţii noştri povestesc că oricine s-a suit la Pietrele Doamnei, cu gând să sape comorile, înapoi nu s-a mai întors. Trei limbi de foc, se zice, că se ivesc din pământ îndată ce începi a săpa, ş-apoi s-arată ştima comorii. Atunci urlete şi vaiete s-aud în văzduh, şi, de-i ziuă, soarele se întunecă, şi, de-i noapte, stelele s-ascund şi furtunile pornesc din câteşpatru colţuri ale ceriului, ş-apoi în praf şi pulbere se prefac oasele nenorocitului ce-a cutezat să atingă odoarele domneşti.

Astfel, domnule, s-a prăpădit Simion.

— Dar Catrina ce s-a făcut? întrebă Costin.

— Catrina a murit fată mare, căci arendaşul a părăsit-o, auzind de moartea lui Simion, iar alt nebun nu s-a găsit care să alerge după comori pentru dânsa.

Furtuna încetase. Nu se mai auzea decât foarte slab voacea tunetului care gemea în loc depărtat. Soarele reapăru vesel dintre nori, şi aburi calzi se ridicau din pământ pe urma torentelor; ambii călători părăsiră peştera, şi după două oare de coborâş ajunseră în vale, unde se odihniră de ostenelile zilei. Costin însă avu în acea noapte un somn neliniştit, căci revăzu prin vis toate prăpăstiile prin care trecuse ziua şi toate stafiile despre care îi povestise călăuzul. Ceea ce-i rămase mai puţin în minte fură sfaturile ce-i dăduse bătrânul său tovarăş de a se feri de amor. Astfel de sfaturi au totdeauna soarta de a rămâne neascultate.

(Convorbiri literare, anul II, nr. 6, 15 mai 1868.)

[1] Tabăra şi Ieslele sunt două sate în drumul ce merge de la Mălini spre Dorna

250 de monede de aur, descoperite de o turista

Arheologii israelieni au declarat că au scos la iveala mai mult de 250 de monede de aur din secolul al şaptelea pe marginea zidurilor din orasul vechi, Ierusalim.
O turista britanica, care sapa voluntar in situl arheologic, pentru a ajuta arheologii, a descoperit comoara.

Autoritatea Antichităţilor din Israel a anuntat ca tezaurul este din perioada bizantina si a fost descoperit in fundatia unei cladiri ruinate, unde fusese gasit cu anterior, cu o luna inaintea descoperirii acestei comori, un cercel de aur vechi de 2000 de ani, din epoca romană.

Sit-ul este situat intr-o parcare, langa peretele antic sudic al orasului.

Monedele poartă imaginea împăratului bizantin Heraclius, care a domnit între anii 610 - 641. Este înfăţişat purtand o haina militara, iar pe partea cealalata este reprezentata mana sa dreapta tinand o cruce.

Autoritatile israeliene au declarat ca probabil monedele au fost ascuns într-o nişă, la baza unuia dintre pereţii clădirii.

61 de comori in valoare de peste 100 de milioane de dolari, indicate intr-un manuscris stravechi

61 de comori si tot atatea tone de metale pretioase au fost gasite indicate intr-un manuscris stravechi ! In martie 1952, intr-o grota din apropierea Marii Moarte, cercetatorii Scolii arheologice franceze din Ierusalim au descoperit doua misterioase rulouri din arama, gravate cu texte. Curiozitatea lor a fost cu atat mai mare cu cat fusesera gasite sute de manuscrise in alte grote din acelasi sit, cunoscut sub numele de Qumran. Scrieri vechi de 2000 de ani care ar fi fost opera unei secte evreiesti, cea a esenienilor. Dar, de asta data, documentele nu erau scrise pe piei de animale ca celelalte, ci pe foi de arama. Ca si cum ar fi tainuit informatii extrem de importante.

Incercari de descifrare

Era imposibil ca rulourile sa fie citite in starea in care se aflau, deteriorate de umiditate si oxidare. Exista pericolul sa se faramiteze, sa se distruga definitiv. Era necesar sa fie decupate, intr-o prima faza. Guvernul iordanian (Qumran se afla in acea vreme in Iordania) incredinteaza aceasta misiune Institutului de tehnologie Manchester din Marea Britanie care avea in dotare un cutit circular de mare precizie. In 2 saptamani, rulourile au fost decupate in 23 de benzi, fotografiate si supuse undelor radio pentru a permite oamenilor de stiinta sa reconstituie textele.

S-a constatat ca cele doua rulouri din arama erau de fapt doua bucati dintr-un singur rulou deteriorat, cu dimensiuni de 2,40m/30cm. Textele au fost descifrate fara dificultate pentru ca erau redactate in ebraica veche. Si, surpriza: acestea indicau ascunzatorile a 61 de comori! Sute de vase din argint si aur umplute cu rasini si plante aromatice, vesminte sacre, urcioare pline cu argint. In total, peste 60 de tone de metale pretioase!

Pe urmele autorilor ruloului

Se pare ca ar fi vorba de o comunitate evreieasca de la inceputul erei crestine care si-ar fi ascuns bogatiile pentru a nu cadea in mana romanilor. Probabil, esenieni, care au parasit regiunea inainte de anul 68, cand aceasta secta austera a fost vanata de romani. Unii specialisti infirma aceasta ipoteza, considerand ca limba folosita in rulouri dateaza din secolul II si ca acestea au fost ascunse in graba prin anul 130.

Un text criptat?

Acesta a fost usor de tradus dar interpretarea listei de comori a fost mai complicata decat parea. Iata un exemplu: „Sapa intre cei doi tamarini aflati in valea Achon, chiar in mijlocul lor; acolo se afla doua oale din marmita pline cu argint.” Cum sa gasesti acesti doi arbori plantati in urma cu 2000 de ani? In alte locuri, indicatiile sunt vagi: „La Qob’eh, se afla mult argint”. Multe sate mentionate sunt necunoscute specialistilor. Sa fi fost textele criptate? O ipoteza intarita de prezenta unor litere grecesti intr-un text redactat in ebraica. Ca si cum ar fi vorba de chei de cod. Poate ca solutia enigmei se afla intr-un alt rulou care e citat la sfarsitul documentului si in care s-ar afla detalii revelatoare. Dar acest rulou e de negasit.

Si totusi, unde sunt comorile?

Nimeni n-a reusit sa dea de urma vreuneia din ele. Prezumtivele situri ar fi: Valea Cedron, Jericho, Ierusalim, Qumran, orasele din Samaria. Pentru unii specialisti, aceste comori nu exista fiind doar simbolice, legendare. Altii considera ca cei care le-au ascuns, le-au recuperat la un moment dat.

Sursa: http://www.revistamagazin.ro/content/view/6200/30/


Asadar , sa recapitulam si sa detaliem tehnic, dar sa prezentam de data aceasta informatii si din alta sursa.

In luna martie a anului 1952, o grupa de arheologi descopera la Qumran, in pestera numarul 3, un sul gravat pe doua foi de arama, care la origine fusese o singura foaie la dimensiunile de 2.40 × 0.30 m. Intre anii 1955/56, H. W. Baker, de la Universitatea din Manchester din Anglia, reuseste desfacerea acestui sul, care in timpul celor aproape 2000 de ani se sudase din cauza caldurii si fusese extrem de oxidat, pur si simplu coclise. Pentru a desface acest sul a fost nevoie de segmentarea lui in cateva “foi” din acest sul de arama.


Sulul este de origine Eseniana; nu este clar daca este vorba de comorile primului Templu (Solomon – daramat de Asirieni) sau al doilea (Irod – daramat de Romani); importanta lui a fost extrem de mare, luand in considerare ca a fost inscriptionat in arama si nu scris pe piele de animal, autorii crezand ca metalul va fi mult mai rezistent decat manuscrisul obisnuit.

Desi limba vorbita in acel timp in Iudeia era Aramaica (contemporan cu Iisus) , textul este scris in Ebraica, ceea ce denota ca Esenieni probabil nu se foloseau de Aramaica, considerand-o probabil o limba straina. Deoarece Crestinismul timpuriu in primele lui faze, cand toti Apostolii lui Iisus erau evrei, la fel de “nationalisti” si anti-Romani, asemanandu-se extrem de mult cu acestia, ridica posibilitatea ca limba vorbita (cel putin scrisa) de ei a fost Ebraica.

Este absolut clar ca acest sul a fost “scris” (mai bine zis inscriptionat sau gravat) de patru persoane diferite, intr-un fel de CA (consiliu de administratie) antic al comorilor inventariate.

Valoarea comorilor estimata de marele savant francez Dupont-Sommer la aproximativ 4000 de talanţi, care dupa datele pe care le avem din Noul Testament ar fi 1 Talant = 58.9 kg de argint, adica in total 235,600 Kg de argint; daca a fost vorba de talant roman atunci ar fi fost vorba “numai” de 1 Talant = 32.3 kg, adica 192,200 kg de argint. Fiecare talant avea 60 de mina, si fiecare mina avea 60 de shekeli.

Dupa pretul de azi al argintului care ar fi 13.9 USD per ounce – vorbim de aproximativ 114.5 milioane de dolari. O suma frumusica pe atunci.

Sursa 2: http://paleografia.wordpress.com/2009/08/23/sulul-de-arama-de-la-qumran-3q15/#more-649

Submarinele caută comoara ultimului ţar al Rusiei

Sa continuam articolul Comoara imperiul rus, aur ingropat pe fundul lacului.

Legenda spune că, acum aproape un secol, câteva vagoane de tren pline ochi cu aur, aparţinând ţarului Nicolae al II-lea, s-au scufundat într-un lac din Siberia.

Săptămâna trecută, în timp ce explorau adâncimile lacului Baikal cu un submarin, cercetătorii au găsit ceea ce ar putea fi aurul pierdut al ruşilor. Submarinele Mir, pe urmele misterului de 90 de ani.

Pictura tarul Nicolae al II-lea

Bair Tsyrenov, cercetător în cadrul Fondului de Protecţie al Lacului Baikal, înainta liniştit cu submarinul său Mir, la 400 de metri adâncime, în pântecul liniştit al lacului. Deodată, ceva auriu a strălucit în faţa luminilor submersibilului. La început, cei trei membri ai echipajului au descoperit grinzi de oţel care arătau ca şinele de tren. Apoi au observat că aceste grinzi aveau o neobişnuită strălucire, de parcă ar fi fost poleite cu aur, povesteşte Tsyrenov pentru publicaţia germană Der Spiegel.

Submarin Mir pe lacul Baikal

În ultimii doi ani, cele două submersibile de explorare Mir (faimoase pentru că au oferit primele imagini din adâncuri cu Titanicul), care operează de obicei în apele Oceanului Atlantic şi Indian, au lucrat în apele lacului Baikal, cel mai mare rezervor de apă dulce.

Submarin Mir pe lacul Baikal

Expediţia celor două submersibile trebuia ar fi trebuit să se încheie în august. Însă descoperirea lui Tsyrenov a iniţiat o nouă misiune: acum submarinele caută tezaurul ultimului ţar, care lipseşte de 90 de ani şi care, potrivit legendei, zace pe fundul lacului siberian.



5.000 de lăzi şi 1700 de saci cu aur

Experţii ruşi şi jurnaliştii cred că descoperirile recente fac parte din aurul pe care amiralul Aleksandr Kolchak, conducătorul "gărzilor ale" (organizaţie anti-bolşevică) l-ar fi luat în stăpânire în timpul războiului civil din Rusia. Într-o mare ofensivă din 1919, Kolchack şi armata sa au izgonit trupele bolşevice din Kazan, un oraş la est de Moscova, şi au preluat controlul asupra rezervei de aur ruseşti, care fusese ascunsă la Kazan la cererea ţarului Nicolae al II-lea.




Fotografia tarului Nicolae al II-lea si a familiei sale

 
Temându-se că trupele gemane ar putea să pună mâna pe tezaur în timpul Primului Război Mondial, Nicolae al II-lea a dat ordin ca 500 de tone de aur să fie transportate de la Sankt Petersburg la Kazan. Aurul, care valora 650 de milioane de ruble, a fost depus în 5.000 de lăzi şi 1.700 de saci, trupele cerând 40 de vagoane de tren pentru călătorie.



Kolchack


Kolchack nu au avut însă prea mult noroc după victoria de la Kazan. Deşi le cerea trupelor să lupte în continuare împtriva regimului bolşevic autoritar, Kolchack însuşi a instaurat ulterior un regim de dictatură militară în zona pe care o controla. După ce "roşii" au pornit o contraofensivă, amiralul a fost capturat de trupele sovietice şi a fost executat prin împuşcare.

S-a scufundat aurul în lac?

Corpul de armată cehoslovac, care a luptat contra bolşevicilor alături de Kolchak, a oferit guvernului de la Moscova valoarea a 410 milioane de ruble în aur pentru a-şi asigura întoacerea acasă. Dar ce s-a întâmplat cu restul? Urme ale aurului s-au pierdut în Siberia.

Potrivit legendei, gărzile albe au încercat să traverseze lacul Baikal cu trenul, cu toate că şinele erau îngheţate din cauza iernii. Dar greutatea vagoanelor a spart gheaţa şi trenul s-a prăbuşit în lac. Chiar şi acum, trenul este folosit pentru a traversa lacul în timpul iernii.

Lakul Baikal inghetat

Lakul Baikal inghetat

Mulţi dintre cei interesaţi de tezaur speră că descoperirea senzaţională va fi confirmată. Anul trecut, unul din submarinele Mir a găsit fragmente de cale ferată în timpul unei scufundări, dar şi câteva lăzi cu muniţie datând din perioada războiului civil. Cu toate astea, istoricii au îndoieli că acesta este aurul ţarului. Este mult mai probabil ca aurul să nu se fi pierdut, afirmă ei. Se poate ca "alibi" să fi luat tezaurul, să-l fi scos din ţară şi să-l depoziteze în bănci din Marea Britanie şi Japonia. O altă ipoteză este că cehii care se retrăgeau l-au luat cu ei şi astfel se explică prosperitatea neaşteptată a ţării în anii '20.

Lakul Baikal la sfarsitul toamnei

"Pentru moment, este greu să afirmăm că este chiar aurul pe care-l transporta Kolchak", a declarat Tsyrenov pentru Der Spigel. "Din nefericire, nu am reuşit să recuperăm niciunul dintre cuferele cu aur", a adăugat unul din colegii lui, Roman Afonin.

Dar Bair Tsyrenov şi colegii săi, care se pregătesc pentru următoarele scufundări, încearcă acum să rezolve misterul aurului ţarului. Orice s-ar întâmpla, conchide Afonin, "legenda va dăinui."

Sursa: http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/pe-urmele-comorii-pierdute-a-ultimului-tar-al-rusiei-198508.html

Vrei sa vizitezi cetatea Devei ?

Dupa 10 ani de pauza, Cetatea Devei, locul unde se spune ca ar fi ascunsa coroana Sfantului Stefan si unde ar exista intrari in tuneluri subterane, poate pline de comori, tuneluri care duc la Castelul Corvinilor din Hunedoara, este acum pregatita sa primeasca din nou turisti. Autoritatile au decis sa o renoveze si sa o redea circuitului turistic. Primii vizitatori au facut deja o plimbare prin tunelurile secrete ale fortaretei si au intrat in temnitele intunecate.

Fortareata dateaza din 1269, insa o explozie uriasa a transformat-o intr-o ruina 600 de ani mai tarziu.

Primii vizitatori au fost atrasi in special de temnita in care a murit episcopul Francisc David, fondatorul Bisericii Unitariene din Transilvania. Au fost fascinati insa si de legendele despre tunelurile subterane care duc la Castelul Corvinilor din Hunedoara, situat la peste 20 de kilometri distanta de Cetate.

La Cetatea amplasata in varful unui deal, la peste 200 de metri deasupra orasului Deva, se poate ajunge cu telegondola. Un prilej numai bun pentru vizitatorii sa admire peisajul de la inaltime.

Autoritatile promit ca pana in 2013, cetatea va fi renovata in totalitate. Pana acum s-au investit sase milioane de lei doar pentru refacerea zidurilor.

Renovarile se fac din bani europeni nerambursabili. Pentru reabilitarea intregii cetati au fost alocate 60 de milioane de lei.

Sursa: http://stirileprotv.ro/exclusiv/travel/cetatea-devei-pregatita-sa-primeasca-din-nou-turisti-dupa-10-ani-de-pauza.html

Topul celor mai mari descoperiri arheologice din 2010

In anii ce vor urma oamenii isi vor aminti probabil despre anul 2010 ca un an de criza, ca anul in care au avut loc deversari de petrol care au poluat marile sau poate ca de anul lansarii iPad-ului. Dar pentru altii, este un an in care au fost entuziasmati de cele mai remarcabile descoperiri arheologice, pe care le vom prezenta pe scurt in acest articol si pe care le vom explora in detaliu in 2011, pe site-ul http://www.hartacomorii.blogspot.com/.

Acesta a fost un an in care cautatorii anonimi de comori au gasit vestigii spectaculoase: morminte regale, atât în Turcia şi Guatemala. O descoperire neasteptata ne-a dus mai aproape de Pocahontas, şi un studiu arheologic subacvatic în marea artica a dus la rezultate surprinzatoare. Dar nu toate descoperirile s-au facut pe teren. O parte din descoperiri s-au produs în laborator. O noua tehnica de datare cu radiocarbon a fost perfecţionata in acest an, care va permite oamenilor de ştiinţă să dateze perioada crearii artefactelor fara sa le afecteze in nici un fel.

Analizele de laborator ale oaselor unei rude apropiate de Lucy a dezvăluit modul în care hominizii mergeau odinioara. Şi antropologii în Germania au anunţat stiri uimitoare despre genomul Neanderthalienilor, care ar putea să ajute enorm la decodarea secventiala a propriului nostru ADN din prezent.

Iata ca descoperirile arheologice vor contribui nu doar la cunoasterea istoriei, ci si la evolutia stiintei si medicinei. Dar sa vedem care sunt cele 10 descoperiri arheologice din acel an, anul Domnului 2010.

1.Mormantul lui Hecatomnus - Milas, Turcia

2.Unelte din Palelitic - Plakias, Creta

3.Mormantul Regal - El Zotz, Guatemala

4.Piramidele antice de la Jaen - Peru

5.Nava Investigator - Banks Island, Canada

6.Decodarea genomului omului de Neanderthal - Leipzig, Germany

7.Mormintele copiilor dinaintea Erei Noastre - Carthage, Tunisia

8. Scheletul uman vechi de 3,6 milioane de ani - "Kadanuumuu" Woranso-Mille, Ethiopia

9. Biserica din 1608 - Jamestown, Virginia

10.Datarea cu carbon a artefactelor, nedistructiva - College Station, Texas


Un obiect arheologic inainte de datare cu vechea metoda



Acelasi obiect arheologic dupa datarea cu vechea metoda

NR: Articol in premiera in Romania, oferit de www.hartacomorii.blogspot.com .