Comorile din Steiul Coziei, dealul Sohodolului de Tismana

Legendele comorilor din Steiul Coziei, deal aparţinând Sohodolului de Tismana, nu sunt doar interesante, o temă şocantă pentru prima pagină a ziarelor, ci şi o chestiune reală de istorie zbuciumată a ţării noastre.

Legendele căutătorilor de comori

De ce ar deveni legendele căutătorilor de comori de la Tismana o temă, un obiect al cercetării istorice? Mai întâi pentru că, în general, trebuie să ne întrebăm ce este adevărat în fiecare legendă auzită dacă suntem preocupaţi de istorie. Apoi, pentru că abundenţa legendelor legate de comori în zona Tismana, bate orice record la kilometru pătrat şi de bună seamă că un cercetător sau un reporter adevărat se întreabă de ce. În fine, de-a lungul zbuciumatei noastre istorii, mereu a trebuit să ne ascundem tezaurele în munţi. Cu migratori peste teritoriul nostru, teritoriu râvnit nu numai de aceştia ci şi de imperiile din şirul vremurilor şi anume, imperiul roman, imperiul maghiar, imperiul otoman, imperiul habsburgic şi imperiul rus a trebuit ca de la vlădică la opincă să ne ocrotim cum ştim mai bine averile. Am zice că ascunderea de obiecte preţioase era o necesitate pe meleagurile noastre.

Dacă aşa au stat lucrurile, se poate merge mai departe cu întrebările: de ce ascunderea comorilor la Tismana reprezintă, o regulă, începând de la tezaurul dacic şi până la tezaurul Băncii Naţionale Române, ascuns în Peştera Mânăstirii Tismana? De ce s-au ascuns tocmai aici comorile şi nu în altă parte? Unele din întrebări aparţin unui tânăr jurnalist de reportaj şi anume Dan Gheorghe de la „România Liberă”. Altui jurnalist şi anume Alin Ion de la „Adevărul de Gorj”, îi răspunsesem simplu: zona Tismana era departe de vechile căi de comunicaţie, era un loc mai retras. Dar nu era numai asta explicaţia.

Se remarca deci o strategie de cercetare: nu ne intereseaza doar tezaurul BNR ascuns în timpul războiului la Tismana, ci şi legendele despre alte comori ascunse în zonă, povestirile legate de căutarea acestor comori şi mai ales, regula ascunderii lor în acesti munţi.

De la Decebal, pe urmele documentelor

Iată deci un subiect care merită cercetat şi s-o luăm încă din timpurile lui Decebal. Prima menţiune privind comorile dacice nu ne vine de la povestitorii din zonă ci de la istoricii români. Aceştia afirmă că aurul dacic nu a fost ascuns doar sub apa râului Sargetia ci şi în peşterile din teritoriul Daciei. Semnalarea lor prin figuri arhaice pe stâncă era făcută după obiceiuri zonale. În Podişul Getic semnul era şarpele iar în Transilvania lupul sau cerbul. Cercetând zona Tismana, căutătorii de comori identifică semnul şarpelui la Peştera Mânăstirii şi Peştera Fuşteica de la Izvarna. Spre nord, în munţi, ei disting semnul cerbului la Peştera lui Iorgovan din Ciucevele Cernei, piciorul săltat indicând direcţia de căutare. La vecini, în Mehedinţi, semnalarea pare să fie aceiaşi: Peştera de la Ponoare este semnalată spre lacul Zăton cu semnul Dragonului iar cea de la Izverna Mehedinţului cu semnul şarpelui.

Să mergem acum la documente scrise. Cea mai veche semnalare scrisă despre comorile de la Tismana, ca şi în cazul comorilor dacice, nu ne vine de la căutătorii de comori. Ci din relatarea „Minunii şarpelui împietrit” a primului biograf al Sfântului Nicodim de la Tismana, ieromonahul Ştefan: „Şi spre pomenirea acei minuni cu rugăciunile sântului s’a înkipuit acel şarpe cu gura căscată în piatră, de asupra peşcerii, din care a sărit jos, carea înkipuire stă şi până în ziua de astă-zi.” Să ne fi transmis Ştefan Ieromonahul - în biografia Sfântului Nicodim de la Tismana - prin această relatare, un mesaj codat despre obiceiul geţilor de a-şi ascunde comorile în peşteri? Pentru că aşa ar părea: urma şarpelui împietrit se vede şi astăzi pe stânca Stârminei de lângă Mânăstirea Tismana, la câţiva metri de Peştera lui Nicodim!

Se mai face afirmaţia în diverse scrieri despre daci, că prin ascunderea aurului de către Decebal în peşteri, acesta a lansat pentru prosperitate mirajul unui loc sigur. De atunci, peşterile, de regulă aflate în columne calcaroase şi greu accesibile, reprezintă locul ideal de ascunzătoare. Nu-i vorbă, la fel de bine, este posibil ca această predilectă ascunzătoare pentru noi, să fie rodul unui reflex uman câştigat la începutul istoriei fiinţelor umane, când casa de iarnă a omului primitiv era peştera iar adăpostul lui temporar grota. Apoi, regii şi preoţii Daciei au pus pornirea aceasta lăuntrică în valoare, organizând ceremoniile şi ritualurile lor sacre, pe platourile din munţi şi lângă peşteri sau în depresiunile aflate de-a lungul principalelor cursuri de apă, unde de regulă erau dezvoltate şi aşezările mezolitice.



Istoricii Ion Conea şi Nicolae Densuşianu despre peşterile din Steiul Coziei

În zona Carpaţilor Meridionali primele organizări cu caracter spiritual au avut loc la Tismana, Boroşteni(comuna Peştişani), Polovragi, Băile Herculane, Ostrovul Banului, Schela Cladovei, iar peste munţi, la Ohaba Ponor, Cioclovina şi Peştera.

Aceste prime organizări devin treptat manifestări cu caracter periodic. Pornite de la nivel înalt, ele au trezit interesul grupurilor sociale faţă de simbolistica spirituală precreştină. Rolul simbolurilor sacre precum columnele, menhirele, tumulele, diverşi megaliţi, creşte mereu, ajungând ca în timpurile lui Burebista, Deceneu să dezvolte religia dacilor la nivel de stat pentru că ea coagula masele care puteau fi astfel mai uşor conduse.

Se ştie foarte bine de la Ion Conea, istoricul regelui Mihai, că în platoul de deasupra Steiului Coziei a existat în vechime o locuire neolitică. De la istoricul Nicolae Densuşianu aflăm de Piatra Tăiată şi megalitul „Mama” aflat pe dealul de vizavi de mânăstirea Tismana. Locurile unde se află acestea, până aci locuiri permanente, devin treptat puncte de interes strategic. Aşa a ajuns Steiul Coziei loc de adăpost al armelor, uneltelor, şi mai târziu, al obiectelor preţioase. În limba pre-latină vulgară, „coza” erau tăciunii preotului, iar Steiul Coziei a fost un loc strategic pentru preoţii vremii aşa cum a fost şi Peştera lui Zalmoxe sau Peşterii Fuşteica de la Izvarna, al cărei nume vine de la cuvântul „fustus”, adică toiagul preotului.

Iată o incursiune rapidă în istoria precreştină care ne dă o altă viziune asupra importanţei Steiului Coziei. Legendele locului ne spun că tot un înalt preot a folosit şi peşterile din Steiul Coziei pentru a ascunde tezaurul împreună cu ceata lui de călugări. Era, cuviosul Nicodim de la Tismana. Din relatările localnicilor aflăm şi care să fi fost raţiunea acestui demers. Ei presupun că, de îndată ce în vremea aceea bănci pentru a se depune bănetul nu erau iar hoţii umblau la drumul mare, este evident că „sfântul” a fost nevoit să procedeze la ascunderea avuţiei cetei lui.

Faptul că în final Mânăstirea Tismana a fost construită ne arată că ascunzătoarea din Steiul Coziei a fost utilă şi bine gândită.

Tezaurul domnitorului Matei Basarab

Povestesc sohodolenii că şi cu Matei Basarab, pe la 1634, tot la fel a fost. Şi-a ascuns tezaurul în Steiul Coziei iar ei l-au trecut munţii ca să nu-l prindă oştirile lui Leon Vodă. Când s-a întors cu sprijin unguresc, şi-a recuperat comoara şi a redevenit mare domn, dând sohodolenilor o fâşie de munte lată cât s-o poţi cuprinde pe jos într-o zi şi lungă cât s-o poţi cuprinde într-o zi călare. Şi drept este că, dacă pleci dimineaţa cu calul din Sohodol, seara te prinde tocmai dincolo de Munţii Oslea în Măneasa Retezatului. Atât ţine teritoriul Tismanei şi astăzi: până dincolo de Cerna pe primele creste. Semnele graniţei încă nu le-a stricat vremea.

Partea cea mai nostimă a poveştilor despre comorile din Steiul Coziei este că unii sohodoleni mai caută după ele şi astăzi! Alţii mai lucizi sunt însă categorici: „Care ar fi prostul acela care să ascundă o comoară şi să nu şi-o ia înapoi cât timp mai e în viaţă?”. Asta este şi realitatea! Atât Nicodim cât şi Matei Basarab şi-au ascuns temporar comorile şi misiunea lor istorică s-a împlinit, ceea ce denotă faptul că le-au folosit. Există şi alte asemenea exemple. După pacea de la Passarowitz, din anul 1718, Banatul şi Oltenia revin austriecilor. Era normal ca atunci boierii să-şi ascundă obiectele lor preţioase din casă neştiind ce vremuri vor veni. După recuperarea Olteniei de către otomani, prin pacea de la Belgrad din anul 1739 şi trecând vremurile tulburi, boierii şi-au recuperat comorile ascunse.

În consecinţă - ne spune asta un veteran al căutătorilor de comori - este foarte puţin probabil să mai găseşti vreo comoară în steiul Coziei chiar dacă se presupune că unii boieri au murit în timpul războiului dintre turci şi austrieci. Cuiva trebuie să fi lăsat aceştia vorbă şi apoi, nu toţi şi-au ascuns comorile în peşteri. Şi atunci? Poftim de caută comoara prin munţi cale de o zi călare!

Sohodolenii confirmă cazanul cu 5 kilograme de aur!

Şi totuşi unii sohodoleni spun că s-a găsit în Steiul Coziei un cazan cu cincizeci de kilograme de aur. Dar nu l-a văzut nimeni, aşa cum n-a văzut nimeni nici când a fost scos cazanul cu bani de sub troiţa de la Salca Pocruii.

Unii spun că s-a scos comoara când membrii familiei regale au vizitat Mânăstirea Tismana în vremea lui Emil Constantinescu. Dar fiind întrebaţi dacă cred asta, niciunul n-a spus da!