Legenda spune că aurul joacă şi emite anumite flăcări. Nu de puţine ori, în pădurile din zona Padesului, oamenii au văzut adevărate incendii şi chiar au anunţat pompierii, dar când au ajuns acolo nu s-a găsit nimic. „În urmă cu câţiva ani, un pădurar a alertat lumea că a văzut un incendiu în Dealul Tehomirului.
Au venit mai multe maşini de pompieri, dar şi pădurari din zonele apropiate ca să stingă focul, dar când au ajuns în locul respectiv nu s-a găsit nimic. La fel, o femeie de aici din localitate care se întorcea cu vacile de la păscut a văzut mai multe incendii, dar când pădurarii au mers acolo nu s-a găsit nici o creangă ruptă. Am aflat, după ce m-am documentat, că aurul are anumite substanţe speciale şi o anumită energie, iar apoi creează un fel de câmp electromagnetic“, declara un pasionat cautator de enigme si istorie din zona.
Potrivit pasionatului căutător de comori, chiar şi regele Mihai a fost captivat de legendele comorilor din zona Padeşului. În Dealul Tehomirului, acolo unde s-ar ascunde comoara Basarabenilor, s-au făcut chiar săpături, din ordinul regelui, în urma găsirii unui document într-o casă foarte veche, dar nu s-a găsit nimic, pentru că informaţiile nu au fost traduse în mod corect.
ce interesant
Trimiteți un comentariu
☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.