Minele de aur ale dacilor

Ar fi putut furniza minele Daciei o atât de importanta cantitate de metal nobil? Acceptând valorile aproximate de Jerome Carcopino se pune problema ce masa de roca ar fi trebuit excavata pentru a obtine o asemenea considerabila productie. Calculele facute de Ovidiu Maicru releva ca pentru a fi extrase 165.000 kilograme de aur este necesar sa fie excavate 33.000.000 tone de roca, in conditiile in care minereul este bogat (zece grame de metal nobil la fiecare tona) si considerându-se ca ar putea fi recuperat 50% din aurul continut - marja maxima tinând seama de tehnologia epocii respective. Dar pentru a extrage o asemenea masa de roca era necesar sa se sape in munte numeroase galerii care ar fi insumat nu mai putin de 11.000 kilometri... Evident, cifra uriasa nu corespunde cu potentialul minelor dacice. Atunci? Este exagerata evaluarea facuta de Carcopino? Se pare ca nu. Calculele sale au câstigat aprobarea majoritatii oamenilor de stiinta. Sunt istorici care apreciaza chiar ca savantul francez a fost excesiv de prudent in socotelile sale, metalul nobil luat ca prada de Traian insumând valori mult superioare. De buna seama insa, majoritatea aurului nu provenea din extractia miniera, ci din prelucrarea nisipurilor aurifere. Râurile ce-si purtau la vale apele din Muntii Apuseni, din Carpatii Olteniei si din muntii Sebesului constituiau bogate surse de aur aluvionar. Cu mult inainte de pragul primului mileniu al erei noastre, oamenii bastinasi culegeau graunciorii stralucitori din apele repezi ale râului intr-o tesatura flocoasa din lâna de oaie, practica folosita nu numai in Colchida miturilor helladice si aici, in inima muntilor dacici, de unde, - potrivit ipotezei lui Nicolae Densusianu - s-a pornit firul fermecatoarei legende a Lânii-de-Aur. Specialisti avizati apreciaza ca râurile Daciei puteau asigura, anual, intre 15.000 si 20.000 de kilograme de metal pretios... Autoritatea statala, probabil, colecta si tezauriza o buna parte din aurul obtinut prin spalarea aluviunilor si prin exploatarea minelor. Acumularile realizate numai in decursul câtorva decenii egaleaza asadar cifrele avansate de Jerome Carcopino. Uriasa cantitate de metal nobil nu poate fi deci decât rezultanta unei indelungate acumulari. O buna parte din acest aur si din acest argint venea din gloriosul timp al regelui Burebista care, unind sub cârmuirea sa toate triburile geto-dacice pe la sfârsitul primei jumatati a secolului I i.e.n., isi exercita autoritatea asupra unui spatiu considerabil, ce se intindea de la Carpatii septentrionali pâna in tinuturile strabatute de cursul mijlociu al Dunarii. Un asemenea puternic stat, ce-si avea inima in fortareata Carpatilor, in arcul carora se afla unul din marile filoane de aur ale.antichitatii, putuse acumula o mare cantitate de metal pretios.

Tezaure descoperite de arheologi pe teritoriul Daciei antice ne aduc informatii pretioase: capeteniile geto-dace detineau obiecte de aur maiestrit lucrate inca din secolele al Vl-Iea si al III-lea ien - coifuri si mânere de sabie, cratere si cupe, precum si splendide ornamente destinate impodobirii harnasamentului. Cea mai pretioasa parte a prazii luate din Carpatii dacilor a fost gasita de romani in tainitele palatului-fortâreata durat pe inalta terasa a Sarmizegetusei. Este plauzibil sa fi fost apoi jefuite si cetatuile din munti, resedinte ale puternicilor tarabostes locali; acele cetati „inzidite cu muntii" ale caror temeiuri staruie si azi: Costesti, Câpâlna, Blidaru.

Iata ce spune, referindu-se la rolul politic si economic ce-l detineau in epoca aceste asezari fortificate, prestigiosul ctitor al scolii arheologice românesti Vasile Pârvan:
„Centre puternice prin situatia lor strategica, ascunzatori bogate pentru prada ingramadita de capeteniile razboinice in aceste acropole formidabile, cetatile dace sunt deosebit de numeroase tocmai in regiunile minelor de fier ale Transilvaniei. Nicovale, zgura si obiecte de fier, dar si mici nicovale de mestesugari pentru podoabele scumpe, tezaure celebre de monede de aur de la Lisimah de o parte, de la Koson, de alta, caracterizeaza indeajuns activitatea industriala, fastul politic, intr-un cuvânt, marea putere materiala a principilor care au domnit aici".