duminică, 14 august 2011

Unde "găsești" comori străvechi in România

Gânditorul de la Hamangia sau ceramica de Cucuteni,  carul sunt artefacte emblematice pentru întreaga cultură şi istorie a României. Dar unde gasesti aceste comori stravechi in România? Toate acestea se regăsesc la Muzeul Naţional de Istorie a României, care deţine în patrimoniu circa 680.000 de piese.
“Tezaurul este cartea de vizită, dar Muzeul Naţional de Istorie a României are un patrimoniu în care se regăsesc, probabil, cele mai importante documente istorice ale României. Sunt lucrări unice”, a declarat pentru adevarul.ro directorul instituţiei, dr. Ernest Oberländer Târnoveanu.

În cei 20.000 mp ai vechiului Palat al Poştelor se regăsesc cele mai antice unelte găsite pe teritoriul României, ce datează de circa 600.000 de ani şi “care atestă că ţara noastră, împreună cu alte câteva zone din sudul Europei, face parte din primele teritorii europene locuite de  strămoşii noştri".

Figurine antropomorfe, sec. XLIX - XLVIII î.Hr.


“Partea cea mai importantă din domeniul nostru cultural este cea a descoperirilor de epocă neolitică. Dacă noi avem ceva foarte valoros ca patrimoniu mondial, atunci acestea sunt marile culturi neolitice care au creat ceramica pictată.


Nu este vorba numai de Cucuteni, pe care o ştie toată lumea, ci şi de Gumelniţa, Petreşti şi alte culturi din Transilvania”, afirmă dr. Ernest Oberländer Târnoveanu, de profesie arheolog şi expert în numismatică.

Vas ceramica din Cultura Cucuteni

Vas ceramica din Cultura Cucuteni

Cultura Gumelnita

Gânditorul şi soţia, capodopere ale artei universale

“Pe neolitic mi-ar fi foarte greu să fac o listă, dar sigur că ar trebui să încep cu cele mai cunoscute piese: Gânditorul şi soţia lui, din cultura Hamangia.



Sunt realmente nişte capodopere ale artei universale, din toate timpurile”, este de părere arheologul.


În prezent, acestea se află într-un depozit. “Regulile noastre nu ne permit să spunem unde se păstrează o piesă şi nici cât valorează ea sau cu cât este asigurată, dar este într-un loc sigur”, precizează directorul instituţiei în care mare parte a patromoniului nu poate fi valorificat aşa cum trebuie din cauza faptului că imobilul este “aproape distrus”.


Tot în depozite se află şi un vas antropomorf de la Sultana (foto), dar şi Zeiţa de la Vidra, “ o piesă superbă” despre care arheologul Dinu Rosetti a publicat imagini şi a scris, în anii 1930, că ar fi fost găsită împreună cu un pandantiv de aur. Nu se ştie însă ce s-a întâmplat cu pandantivul.




La Muzeul Naţional de Istorie a României se mai află spade şi topoare de luptă decorate cu incizii, “o adevărată capodoperă a epocii bronzului”.

Sursa partiala: http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/ Ce_obiecte_de_importanta_mondiala_stau_ inchise_in_depozitele_de_la_Muzeul_National_de _Istorie_a_Romaniei_0_491951462.html

Un comentariu despre subiectul „Unde "găsești" comori străvechi in România”:
Anonim spunea...

sunt curios daca s-a gandit cineva sa expuna aceste artefacte intr-un muzeu .
totusi , cred ca altcineva s-a gandit sa maresca taxele si impozitele ...e mult mai simplu de cerut taxe decat de realizat muzee ori situri arheologice!

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.