Când jugul coruptiei si al asupririi ingenuncheaza un popor, cand limita răbdării a fost depasita, din randul pruncilor unui neam mereu se ridica un erou care are ca ideal schimbarea orânduirii momentului. Unii dintre aceste luptatori pentru binele natiunii au devenit simboluri nationale sau locale. Asadar, vom purcede la a va prezenta clipe elocvente din viata acestor eroi. Bineinteles, poate nu toti au avut la dispozitie comori pentru a-si finanţa lupta impotriva celor care acaparau bunastarea popoarelor, dar au avut macar puterea de a incerca distrugerea unui sistem asupritor.
Lansăm astfel o serie de articole dedicate acestor personaje de legenda, care au ramas in memoria natională, prin a va arata cateva momente semnificative din viata unui om care, desi avea bunastarea necesara unui trai imbelsugat, a decis ca si ceilalti merita si trebuie sa traiasca astfel. Dar să începem articolul.
Să nu uităm ca Tudor Vladimirescu era un boier de rangul III. El fusese voluntar in armata ruseasca in razboiul contra Turcilor din anii 1806-1812. Cand razboiul s-a terminat, Tudor s-a intors in ţară, sfatuind pe cei langa care luptase sa nu arunce armele, fiindca le vor mai trebui. Ocazia se ivise acum.
Auzind de moartea lui Alexandru Şuţu, Tudor se indreapta spre Bucuresti, in timp ce printr-o proclamatie explica poporului scopul miscarii sale. Aceasta adresare catre neamul românesc mi s-a parut scrisa din suflet si am hotarat sa o citez in acest articol. Mentionez ca am gasit aceasta proclamatie intr-un manual de istorie din anul 1929, pastrat de la bunicul meu si rog minţile înguste să nu interpreteze această proclamatie, citată cuvânt cu cuvânt, ca pe o analogie la fapte sau oameni politici din prezent sau la situaţia economică si sociala a României de astăzi. Este doar simplă si pură istorie, nu o amestecati cu idealurile, ci citiţi-o ca pe o lecţie a trecutului...
Iata această proclamatie:
Către tot poporul român din Bucuresti şi din toate celelalte oraşe şi sate ale Ţării Româneşti, dragoste frăţească şi sănătate.
Fraţilor, lăcuitori ai acestei ţări, nici o pravilă nu se împotriveşte de a nu zdrobi cineva răul. Când un şarpe iese inaintea noastră, trebuie să năvăliţi cu parii şi să-l omorâţi. Cu cât mai vârtos când ranele si ruperile din trupurile noatre, prin care balaurii neîncetat sug tot sângele din noi încă vii, precum de faţă vedeti ! Aceştia sunt precum îi cunoasteţi prea bine, Grecii şi boierii noştrii, atât din partea bisericească, cât şi politicească.
Până când dar vom suferi ca nişte dobitoace, când răul nu este primit nici de Dumnezeu? Pierderea răului este inaintea lui Dumnezeu, lucrul cel mai bun ( fiindca bun este Dumnezeu ). Ca sa ne asemanam si noi cu Dânsul, trebueşte sa săvârşim binele, care nu se poate săvârşi dacă mai întâi nu gonim răul, după cum până nu urmează iarna, nici primăvară nu se face.
Dar mai întâi a lipsit întunerecul, asemenea si locţiitorul lui Dumnezeu, prea puternicul nostru împarat, doreşte ca să trăim bine ca niste credinciosi ai lui supuşi şi nu iartă relele, prăzile şi desmoştenirile care le aduc peste capetele noastre tiranii şi lipitorile aceste mârşave de Greci, dimpreună cu boierii noştri.
Năvăliţi dar fraţilor, cu răul să omorâm răul şi să iasă din noi binele. Şi alegând pe cei buni boieri ai noştri ca şi lucrătorii binelui ca să iasa de la noi binele, precum şi făgăduim.
Pentru care dar grăbiţi-vă să vă ridicaţi toţi cât mai în grabă: cei ce veţi avea arme cu arme, iar cei ce nu veţi avea, cu suliţi, cu topoare, cu furci, cu pari şi cu ce veţi găsi. Şi fără cea mai mică zăbavă, alergaţi unde veţi auzi că se fac adunări pentru binele obştii şi pentru focul ţării.
Şi după cum vă vor povăţui căpeteniile ce vi se pun, aşa să urmaţi ; şi oriunde vă vor trimite aceia, acolo să vă duceţi.
Pentru că ajunge, fraţilor, de când lacrimile de pe feţele noastre nu se mai usucă. Vă încredinţez către aceasta că nimenea din voi nu va avea slobozenia fără de poruncă, în toată vremea, pe cât se vor face aceste adunări ale ţării, a se întinde măcar până la un bob şi a-l lua din casa vreunui negustor, vreunui locuitor sau vreunui boier măcar, oricât de greu ar fi adunate stările acestora, ci numai acelora ce nu se vor ridica dimpreună cu noi, se vor lua în obştească folosinţă.
Mai departe ce s-a intâmplat, ştiţi cu toţii sau puteti găsi în cărţile de istorie, iar detalierea acestor evenimente ulterioare şi vocaţia trădării la români nu face obiectul prezentului articol.
Însă din jertfa lui Tudor a răsărit dreptatea. Turcii dau românilor dreptul de a-şi alege domni dintre pământeni, iar nici unui domnitor fanariot nu i-a mai rămas mare avere după mazilirea lui, nici pentru el şi nici pentru familia lui.
Şi pentru că nu doresc să rămân dator nici căutătorilor de comori, deşi acest articol e mai mult de pildă si de istorie, va reamintesc ca acţiunile lui Tudor Vladimirescu au capatat o aură de legendă în anumite sate, unde înca circula multe povesti. Astfel, se spune ca la Pades, Closani si Tismana sunt semne ca ar exista o comoară ascunsă chiar de Tudor, undeva intr-o pestera si ca o parte din aceasta ar fi fost descoperita si luata de catre localnici. Tudor Vladimirescu ar fi ascuns galbenii in zona Pades, locul de unde a inceput Revolutia de la 1821. Astfel, inainte de inceperea Revolutiei, Tudor ar fi pus in siguranta comoara. Istoricii însă contrazic cele spuse de oamenii locului, precizand ca ar exista o astfel de comoara in zona Pades, dar aceasta ar fi fost ascunsa de un principe sârb.
Totusi, noi credem că adevarata comoară a lui Tudor a fost idealul acestuia pentru binele naţiunii române şi bunăstarea celor mulţi.
Trimiteți un comentariu
☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.