luni, 20 ianuarie 2014

Este necesară autorizație prealabilă, înainte de a cumpăra un detector de metale ?

Ordinul Nr. 251/409/2275/M 115 din 31 mai 2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind deţinerea şi comercializarea detectoarelor de metale prevede la capitolul 1, art 1, ca "Persoanele fizice şi juridice care deţin şi/sau comercializează detectoare de metale sunt obligate să obţină, în prealabil, autorizaţia inspectoratului de poliţie al judeţului, respectiv a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, sediul, şi să se înregistreze la aceste autorităţi".

Însă la capitolul 2, normele privind eliberarea autorizaţiei de deţinere stabilesc la art.2 că "în vederea obţinerii autorizaţiei de deţinere a detectoarelor de metale, persoana fizică (...) să depună la unitatea de poliţie (...) diverse documente printre care si:
- a) cerere-tip, completată conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme tehnice;
- c) actul cu care se dovedeşte că solicitantul este proprietarul detectorului de metale (xerocopie şi original);


a) Cererea pe care persoanele fizice trebui să o depună tip și de forma:

CERERE
formulată de persoana fizică pentru obţinerea autorizaţiei de deţinere a detectoarelor de metale
Subsemnatul/Subsemnata ...................................................., domiciliat/domiciliată în localitatea ........................................., judeţul ......................................., telefon ......................, posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ................. nr. .................., eliberat/eliberată de ............................................ la data de ..............., CNP ..................................., pe baza documentelor prevăzute în Normele tehnice privind deţinerea şi comercializarea detectoarelor de metale, pe care le anexez la prezenta cerere, vă rog să îmi eliberaţi autorizaţia de deţinere a detectorului de metale marca ........................, seria .............. nr. ......................., pe care l-am cumpărat de la ..................................., cu sediul în ............................., dovedind cu actul ............................................................., urmând să-l folosesc la ...................................................... .
Menţionez că am luat cunoştinţă de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, modificată şi completată prin Legea nr. 462/2003.
Data întocmirii .................. Semnătura ........................


Conflictul ilogic care apare in lege este următorul: cum să precizeze persoana fizică, în cererea prealabilă, seria si numarul detectorului de metale, dacă nu l-a cumpărat încă și mai ales cum să depună actul cu care se dovedeşte că solicitantul este proprietarul detectorului de metale (xerocopie şi original), dacă încă nu deține acest act ?

Factura se eliberează de către persoanele juridice când au vândut detectorul și nu înainte, iar o factură proformă nu este acceptată de către autorităti ca act doveditor al cumpărării detectorului de metale.

Așadar, în lege apar două elemente diferite de timp, care cauzează imposibilitatea de a obtine legal o autorizatie, dacă legea nu este interpretată în scopul aplicării ei:
- momentul de inainte de cumpararea detectorului, cand persoana fizică ar trebui să obtina in prealabil autorizatia, dar când nu are toate actele necesare obtinerii acesteia;
- momentul de după cumpararea detectorului, cand detine detectorul si toate actele necesare obtinerii autorizatiei, dar nu are deja in prealabil autorizatia, deci a încălcat legea.

În aceste conditii, cum emite această autorizatie ofiţerul de poliţie care îndeplineşte atribuţii pe linia protejării patrimoniului cultural naţional ? Aplică exact conditia autorizatiei prealabile din lege si nu elibereaza autorizatia, ghidându-se doar după primul articol din ordin, fără să interpreteze legea in ansamblul ei, ordin care are ca finalitate clară oferirea de autorizatii de detinere detectoare de metale?

In aceasta ultimă situatie, se încalcă însăsi scopul pentru care există respectivul ordin.

Mai există si varianta ca legiuitorul s-a exprimat ambiguu in primul articol din ordin, iar autorizatia prealabilă ar fi considerat-o obligatorie doar in sarcina persoanelor juridice care comercializeaza detectoare, fără insă să precizeze expres aceasta delimitare de norme juridice.

Autoritatile probabil astfel au interpretat această lege în majoritatea Romaniei, fiindcă pentru persoanele fizice ce cumpără detectoare de metale, aceasta este procedura aplicată în țară: cumparatorul detectorului de metale se prezintă la autoritati cu factura in copie si original, plus celelelate acte necesare, precum si cu detectorul ( desi prezentarea detectorului fizic nu e prevazut de legislatie), inainte de a-l folosi pe teren ( nu este prevazut un termen maxim ca număr de zile după cumpărare pentru depunerea cererii, ci doar un termen de maxim 10 zile in care va primi autorizatia, după ce a depus cererea si actele necesare).

Însă probabil există in țară situații, in anumite zone, când legea nu este interpretată de către autorități si este aplicată litera de lege din primul articol al ordinului menționat, iar obtinerea autorizatiei pentru detectorul de metale devine imposibilă.



Asteptam precizari de la cititorii care au obtinut autorizatia si daca au întâmpinat astfel de dificultati, cauzate tocmai de buna-credință a noilor proprietari de detectoare, care doresc să le folosească in legalitate. De asemenea, orice precizari de la autoritati sunt bine-venite pentru elucidarea acestor proceduri.

145 de comentarii despre subiectul „Este necesară autorizație prealabilă, înainte de a cumpăra un detector de metale ?”:
Laurentiu spunea...

M-ati lasat aproape fără cuvinte cu acest articol. Normal legea trebuie interpretata in aplicarea ei, altfel detinerea si folosirea legala de detectoare de metale devine imposibila, fiindca nu ai cum sa obtii autorizatie. Chiar sunt curios daca ne va lamuri cineva. Sigur sunt multi care au avut astfel de probleme in țara. Ma mir ca nu a dezbatut nimeni pana acum aceasta problema.

detrax spunea...

Eu nu cred ca exista vreo autoritate ce elibereaza autorizatiile sa puna astfel problema si sa nu elibereze autorizatia. Sau exista???? Ar fi culmea.

Anonim spunea...

uau ce aberatie in lege
eu am fost si miau dat autorizatie dupa ce am cumparat detectorul nu mia cerut nimeni sa am autorizatie inainte sa cumpar detectoru
pai cum sa o obtin inainte daca nam factura?

gean spunea...

Eu sunt patit. Am avut problema asta, mi-a zis ca trebuia sa am inainte sa cumpar detectorul autorizatie si nu a vrut sa imi dea, ba chiar a vrut sa mi-l confiste detectorul ( sa-l predau era termenul folosit parca ). Dar dupa mai multe discutii, doamna de acolo a intrebat incolo si incoace a vazut ca nu se poate cum scrie in lege si a aflat de la colegii dumneaei din alte judete ca asa se face. Vii cu factura si cu detectorul dupa ce il cumperi si ce mai trebuie si iti da autorizatie. Deci problema e reala si nu stiu daca peste tot sunt oameni intelegatori.

Anonim spunea...

si eu vreau sa cumpar detector si astept un raspuns de la cineva oficial daca se poate ca nu vreau sa fiu penalizat ca n am nici o vina ca legea nu e clara, poate ne ajuta vreun domn sau vreo doamna cu un raspuns oficial ?

Anonim spunea...

Poate trebuie depusa o declaratie pe care o faci la notar si o depui la politie in care spui ca vei cumpara un detector inainte sa il cumperi.

Laurentiu spunea...

Anonim, conform carei legi sau ordin trebuie aceasta declaratie la notar inainte de a cumpara detectorul ? Poti sa ne spui numarul legii sau ordinului respectiv, in care scrie de declaratia la notar prealabila ? Sau doar ti-ai imaginat tu asta ca pe o posibila explicatie ? In lege e vorba de autorizatie prealabila, nu de declaratie prealabila la notar. Faci confuzie. Altcineva cu alte pareri utile ?

Anonim spunea...

mergeti la politie la Patrimoniu si intrebati ca sigur va vor explica

Anonim spunea...

pai si daca la politie spune ca trebuie autorizatie IN PREALABIL ca asa stipuleaza legea?dar eu n-am factura si detectorul sa le prezint ca sa obtin autorizatia in prealabil.

Anonim spunea...

hmmmmmm deci in anumite judete trebuie in prealabil iar in alte judete nu si depindem de oamenii de acolo daca sunt de treaba sa ne dea autorizatia ? ca nu mai inteleg nimic

Anonim spunea...

Ar fi metoda buna sa limiteze detinerea si cumpararea de detectoare. SIncer eu am detector de multi ani dar n-am avut astfel de probleme cand am luat autorizatia. Sa nu fie vreo circulara de prin politie care sa explice mai pe larg procedura si sa nu stim noi de ea. Poate o posteaza cineva la comentarii daca o are ?

Anonim spunea...

solutia aia cu declaratia e daca nu ai factura si l-ailuat la mana a doua detectorul si declari la notar pe propria raspundere si specifici seria si altele ca sa obtiii autorizatia. desi nu e prevazuta in lege o astfel de posibilitate, cred ca e acceptata. Dar nu poti face declaratie la notar ca ai cumparat detectorul la mana a doua, ca tu l-a cumparat nou, deci pica aceasta solutie. Plus ca declaratia aia o faci tot dupa ce l-ai cumparat, ca trecis eria in el si modelul si marca, deci tot nu te ajuta cunimic sa obtii autorizatie in prealabil cf legii.

Anonim spunea...

La notar mergi daca nu ai factura ( de exemplu l-ai cumparat de pe Ebay ) sau daca l-ai cumparat SH. Daca il cumperi second hand, la notar faci act de vanzare-cumparare notarial, cu seriile toate, inclusiv de pe bobine, apoi vanzatorul face cerere de radiere a autorizatiei la politia unde a obtinut-o, iar apoi cumparatorul merge la politie cu actul de vanzare cumparare de la notar si isi ia autorizatie de ca noul proprietar.

Dar probabil aici e vorba de detectoare noi cumparate, deci nu vad ce treaba are notarul. Totusi, miramaș sa ceara cineva de la Politie autorizarea in prealabil ca in lege, ca nu prea se poate decat daca nu cere si factura. Aiai cu autorizarea in prealabil sigur se refera la cei care vand detectoare ( firme ).

Anonim spunea...

Politia nu emite o autorizatia pentru un aparat care in respectivul moment nu exista in proprietatea ta. Plus ca pe autoriztie se trece numarul aparatului, seria, factura etc, aceste elemente dovedind CLAR ca legea trebuie aplicata interpretat ( in prealabil se refera la societatile comerciale care vand detectoare). Acele elemente si date ce sunt trecute efectiv pe autorizatie urmeaza sa le aflii dupa achizitionare si nu premergator achizitonarii. Deci cum sa elibereze in prealabil o autorizatie cu elemente din viitor ?

Anonim spunea...

Stiati ca si pin-pointerele trebuie autorizate ? Sunt tot detectoare de metale, chiar daca au putere mica.

Anonim spunea...

Poate o solutie ar fi sa faci cu factura proforma autorizatia si cand cumperi detectorul sa le spui la firma de unde il cumpari sa emita factura originala normala acelasi numar de serie al aparatului ca si pe factura proforma si apoi mergi si depui si factura originala la Politie. Astfel esti in acelasi timp cu autorizatie dupa cumparare, si in prealabil. Bine, asta daca iti acepta politia proforma ( desi nu prea cred, ca legea spune ca trebuie factura in original ) si plus ca te risti sa te trezesti ca ai o autorizatie pentru un detector cu alte serii, pe care nu il ai, iar dectectorul care l-ai cumparat sa nu aiba autorizatie, ca are alta serie. Deci cam pica solutia mea, dar am zis sa explic si aceasta posibilitate imposibila.

Anonim spunea...

Sa va spun si eu cateva date concrete pentru inscrierea detectorului. Adevarat este ca pretentile difera de la judet la judet.In majoritatea judetelor unde nu prea ai ce sa gasesti se cumpara mai intai detectorul si apoi mergi cu el si cu dosarul si in 5-10 zile iei autorizatia.In Alba si Hunedoara se vehiculeaza ideea ca intai ceri autorizare si dupa aceea poti avea asupra ta detectorul ( ceea ce eu zic ca este o aiureala, dar se face pentru a descuraja oamenii ).Dee, acolo e aurul lui Decebal.Dar ca sa nu aveti probleme mai intai mergeti la biroul arme a Municipiului dumneavoastra si cereti sfatul si sigur o sa primiti sfatul cel bun.Nu credeti ce zic unii ca acolo e bau-bau, daca vorbiti respectuos veti fi intampinati cu un zambet.Eu am cumparat detectorul dinafara din UE si la 6 zile de la primirea acasa prin curier am depus actele si dupa 5 zile m-au sunat sa ridic autorizatia iar o cunostinta care de felul lui vorbeste flegmatic a fost plimbat pentru factura si a primit autorizatia dupa 15 zile.Vorba aia din batrani: VORBA DULCE MULT ADUCE.
Daca cumparati din afara UE atunci pachetul ajunge la vama si pe langa taxe si TVA. va mai cere si autorizatie, acolo apare problema cu intai autorizatia si apoi ai detectorul pentru ca domnul vames conform legii nu va poate elibera detectorul daca nu ai pe el autorizatie.
Acum mai apare si problema cu garantia, daca vi se strica trebuie sa-l trimiteti in tara de unde l-ati cumparat pe cheltuiala dumneavoastra dus-intors care costa destul si trebuie sa faci acte vamale cu declaratii.Iar daca se pierde cum il mai radiati de la politie ca nu mai aveti aparatul.Probleme sunt si pot apare destule.Sper sa va ajute la ceva sfaturile mele.Succes

Anonim spunea...

Baieti, da politia nu iti primeste dosarul daca nu duci si detectorul ca sa vada seria de pe el.Cum sa iti faca ei autorizatie cand tu nu ai dovada reala ca detectorul se numeste xxx si are seria yyy.Acestea cu intai autorizatia si apoi detectorul sunt povesti.Da poti sa ai probleme la autorizare daca nu ai cazierul curat si nu il primesti.Si inca ceva, factura sa aibe pe ea numele tau si adresa ta din buletin si sa fie factura cu stampila vizibila, ca de nu trebuie sa mai mergi si la un notar sa dai o declaratie si costa 200 lei.

Anonim spunea...

Dupa umila mea parere, leguitorul care a scris acest paragraf a folosit cuvantul IN PREALABIL gandinduse la armele de foc unde intai primesti o hartie ca esti intreg la cap si poti sa detii o arma si apoi mergi la magazinu de arme, iti cumperi o arma, care iti place, si dupa aceea faci dosarul, cu factura si cu arma la tine mergi la biroul arme si munitii si depui dosarul.Da acolo in cazul cu arme ( in prealabil) iei hartia ca poti sa deti o arma,ca esti apt.Dar pentru un detector nu e nevoie de hartia ca esti apt ci e vorba sa inscri nu lucru cu serie si nume in dosarul pentru politie.DA, SI EU ZIC CA E AIUREA SA CERI MAI INTAI AUTORIZAREA SI APOI SA-TI VINA DETECTORUL.DA IN CAZUL CAND CINEVA NU VREA SA AI TU UN DETECTOR POATE SA ITI PUNA TOT FELUL DE CONDITI.

Anonim spunea...

Ce povesti ca eu am chiar acum problema asta ! M-am dus cu detectorul si nu vor sa-mi dea autorizatie, ba chiar a zis sa il predau ca nu am autorizatie prealabila pentru el ! Lamuri-ma ce sa fac! L-am cumparat de pe net din Romania, am factura tot, spun ca nu am autorizatia in prealabil, ca asa spune legea ! Si da asa spune legea e clar din ce vad scris aici, dar eu ce fac, ca e absurda legea si imposibila !

Anonim spunea...

Lai cumparat de pe net din Romania, adica de la un cetatean si nu de la magazin ca sa ai factura.Ati fost amandoi la notar sa faceti contract vanzare-cumparare cu adresa ta si seria detectorului, contract legalizat de notar ? Daca nu ai contractul normal ca nu il poti inscrie.Mergi la vanzator si faceti contract legal ca de nu e bai.

Anonim spunea...

L-am cumparat de la un magazin de pe net din Romania, nu dau numele sa nu ziceti ca le fac publicitate. Oamenii mi-au dat factura cu serie detector pe ea. Am fost la politie si mi-au spus ca trebuia sa fi luat autorizatia dinainte sa cumpar detectorul, fiindca in lege spune exact cum am gasit aici in articol, in prealabil. ca de aia am cautat pe net si am gasit asta, dar tot nu prea inteleg. Deci ce fac? Ba m-a rugat politicos sa merg sa predau detectorul, ca sunt in ilegalitate. Nu stie acel angajat de la Politie legea sau nu o stiu eu ? Sunt foarte dezamagit, sper sa rezolv cumva, am dat o gramada de bani pe detector.... :(((

Anonim spunea...

Da tu esti acelasi tip care scria aceasi poveste inventata pe un sait de detectoristi si teau banat ca sa nu mai intri.Oare nu vezi cat de stupid esti ? Si poate ca mai dezinformezi pe uni incepatori ? Uite aici ce ai postat pe acel sait:
garretfury » Joi Dec 05, 2013 12:37 am
ma scuzati,poate este stupida postarea mea,mi-am luat un detector garret ace 250 si vreau sa-l legalizez.Problema e ca am auzit de la un prieten care are si el detector ca aici la noi ar fi o mica problema.Cica trebuie sa mergi la patrimoniu inainte sa-ti cumperi detectorul,faci o cerere,platesti nus ce taxa si te suna un comisar Ciuta Marius. Dupa 3,4 sapt si iti zice prin telefon sa ii dai seria si nr detectorului pe care inca nu l-ai cumparat sa le treaca in cerere.Pe urma mergi iarasi la patrimoniu si iti iei autorizatia si mai mergi o data cand iti vine aparatul sa-i faca poze.Cam stupid,nu? in alte parti nu e asa,dar aici in alba probabil datorita bratarilor au innebunit comisarii si nu mai stiu ce sa faca sa-i opreasca pe detectoristi... oricum din cate am auzit de la "masteri" sunt goale sitt-urile,acuma se cauta prin locuri noi de care nici muzeul nu stie.
SA STIE TOTI CEI CARE VOR SA-SI CUMPERE DETECTOR CA MAI INTAI CUMPERI DETECTORUL SI APOI FACETI DOSARUL. si nu mai ascultati pe toti care spun lucruri mincinoase.

Anonim spunea...

Nu, nu sunt eu acela. Dupa cum observi, respectivul pune virgule fara sa puna spatii dupa ele (deci scrie incorect gramatical ). De asemenea, daca analizezi modul meu de exprimare, cu siguranta acela nu al meu. Nu il cunosc pe acel domn de la patrimoniu despre care amintesti in mesajul citat. Dupa cum observi, am avut bunul simt sa nu dau nume, nu ca altii. Nu te condamn pentru acuzele nefondate si poate iti accept scuzele, daca imi dai si mie acel link sa verific cum a rezolvat respectivul problema. Situatia mea e reala si daca nu o voi rezolva cu sfaturile unora de aici, o voi rezolva pe alta cale pana la urmă, una legală in instanta.

Anonim spunea...

Ai primit cele mai bune si mai complecte sfaturi aici de la cei care au postat.
Daca e adevarat ca ai toate actele in regula, cazierul tau e fara pata si nu te-ai luat in gura cu cei de la Patrimoniu sau Politie atunci mergi linistit si depune-ti dosarul.
Daca te-ai luat in gura cu dansii atunci mergi si cere-ti scuze si cadeti la invoiala sa depui dosarul.Daca ai facut afirmatii aiurea pe net inainte sa-ti iei detectorul atunci normal ca cei de la Patrimoniu sunt suparati pe tine si nu pot avea incredere in ceea ce vei face tu cu detectorul pe teren.
Iar daca totul e o minciuna si ai inventat totul ca o gluma proasta, sa-ti fie rusine ca prostesti lumea cu vorbe mincinuoase.
Sa sti ca majoritatea detectoristilor sunt baieti de treaba si daca ii intrebi despre detectie apoi sta cu tine de vorba cateva ore pe aceasta tema.
Dar ca sa vina cineva cu vorbe mincinoase si intrebari stupide este ca o bataie de joc la adresa lor.
Iti doresc succes la inregistrarea detectorului si nu uita ca o vorba buna face cat o mie de cuvinte.

Anonim spunea...

Ok, multumesc de sfaturi. Am vorbit cat se poate de frumos. Respectivul reprezentant al autoritatii nu are nimic impotriva mea ( sau cel putin asa cred ), chiar a spus ca ii pare rau ca nu poate sa ma ajute, dar trebuie sa respect legea si trebuia sa iau in prealabil autorizatie si de asemenea sa vin sa predau detectorul. Ma gandesc ca poate e nou si nu stie practica in aceasta privinta, nu ma gandesc ca ma șicanează. O sa il rog sa isi sune omologii din alte judete, după cum a recomandat cineva mai sus, si sa verifice ce metodologie aplica ei si revin mai tarziu si va povestesc ce am mai rezolvat.

Anonim spunea...

Un sfat pentru persoanele care detin un detector si se intreaba daca au voie sa detecteze pe litoralul Romanesc.
Raspunsul este NU.
Poate ca multi veti zice: dar nu este RAN.
Nu este tot litoralu trecut in RAN dar pe litoralul nostru cat si in apa marii este interzisa detectia .Daca nu credeti atunci cautati pe net stiri despre persoane amendate pentru detectie pe litoral, aici aveti un astfel de caz petrecut in martie 2011.
Subiect: Politisti cu imaginatie extrem de bogata
M-a mancat undeva sa ma duc pe plaja din eforie nord inarmat cu un detector de metale pentru a face niste teste cu noua bobina. Pe plaja am fost acostat de un politist si un jandarm (nici nu pusesem aparatul in functiune) si invitat la sectie pentru a verifica daca autorizatia de detinere a detectorului emisa in bucuresti este valabila si pentru constanta. I-am insotit la sectie unde ulterior a venit un inspector de la politia constanta care m-a anuntat ca imi opreste detectorul pentru verificari. Am fost deacord si cu acest aspect si am completat un proces verbal de constatare (imprejurarile cum m-am intalnit cu echipajul) si altul prin care dau in custodie detectorul. Mentionez ca eu eram singur si ei erau vreo 5. Cel de la constanta a mai zis ca ma va suna in cateva zile pentru a ma anunta cum e cu detectorul.A doua zi in ziarul local a aparut un articol prin care eram prezentat ca un braconier arheologic si prin care se anunta ca voi avea dosar penal pentru ca as fi incalcat legea 182/2000
In legea respectiva gasim urmatorul articol
Art. 92
(1) Efectuarea de catre persoanele fizice sau juridice neautorizate, conform art. 47, a unor detectii sau sapaturi in siturile arheologice constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani si confiscarea detectoarelor.
(2) Tentativa se pedepseste.

Citeste mai mult: http://www.avocatnet.ro/content/forum%7CdisplayTopicPage/topicID_195888/Politisti-cu-imaginatie-extrem-de-bogata.
Parerea mea este ca nu merita sa riscati pentru ca tot mai multi spun ca vor merge la mare pentru detectie.

Anonim spunea...

O intrebare minora... Cand completez cererea tip... Ce sa scriu la `urmând să-l folosesc la ......................................................` ??? Multumesc

Anonim spunea...

Scri asa : PENTRU ACTIVITATI RECREATIVE.
Este o formulare prin care arati ca nu cauti intentionat comori ci poate din noroc gasesti una. Adevarul este ca ai nevoie de un car de noroc sa dai peste o comoara adevarata,de aceea sunt putini norocosi, dar cine stie unde ti-e norocul. Succes la inscriere.

petre spunea...

nu va mailuati dupa toate birfele,cunperi detectorul cu factura si certificat de garantie,mergi la politie cu dosarul (taxe+cazier +detector ) faci cerere ,dai odeclaratie ,cum ca,cunosti legea cu privire la detectie ,si folosesti detectorul ca ,un HOBYY,si o sa-ti elibereze,autorizatia ....deloc greu ! o zi buna va doresc .

Anonim spunea...

Pentru tine legea e bârfă ??

Anonim spunea...

Acum si voi ! Va luati de om ca a folosit la repezeala cuvantul BARFA , la fel ar fi putut scrie : zvonuri, povesti, sfaturi, indemnuri e.t.c. Dar restul propozitilor sunt folositoare incepatorilor.Adevarul este ca pentru cine nu cunoaste procedura cel mai indicat este sa mearga la Politie si sa ceara un sfat de la Ofiterul de serviciu si vei primi toate datele necesare pentru inscriere fara sa-ti ceara numele sau sa te repede si e bine ca poate difera de la Judet la Judet. Eu nu a trebuit sa dau declaratie separata cu siturile pentru ca e cuprins un text in cerere.Acum sau cam obisnuit si Domni Politisti cu doritorii de acest Hobi si nu ii mai vad ca pe niste ciudati.Indrazniti si nu fiti fricosi ca nu va fac nimic.Respectatii si veti fi respectati.O zi buna si la primavara sa fie cat mai multi detectoristi pe plaiurile noastre.Succes.

Anonim spunea...

Spuneam acum vreo 20 de zile ca am avut probleme in judetul meu ( prefer sa nu dau localizare, pentru a nu se pierde credibilitatea functionarului respectiv ) sa obtin autorizatia. Functionarul imi invoca sa predau detectorul, ca nu am obtinut autorizatia IN PREALABIL. Ma simt dator sa va anunt ca am reusit sa il lamuresc pe respectivul ca nu interpreta legea corect, desi o cunostea. Mi-a dat pana la urma autorizatia, dupa ce am avut trei sedinte de dezbatere a legii cu respectivul, in ultima fiind ajutat de un avocat. Asadar, legea nu e barfa cum a spus cineva mai sus, dar situatia cu autorizatie obtinuta in PREALABIL este reala si mi s-a intamplat mie. Sper sa nu intampinati si voi ce probleme am avut eu, chiar daca unora din judete cu personal mai intelegator, nu vi s-a intamplat ! Multumesc tuturor pentru sfaturi, nu stiu ce m-as fi facut fara incurajarile voastre in tot acest timp pierdut cu explicatii obositoare ! Spor la detectie !

Anonim spunea...

Pentru toti iubitorii de Detectie vreau sa va atrag atentia cum la noi in Romania exista persoane care fac o propaganda agresiva impotriva acestui Hobi. Spun lucruri mincinoase,emana tot felul de idei conspirative,acuza oameni nevinovati,aduc dovezi mincinoase cum faceau Stalinistii pe vremuri cand din om cinstit si gospodar te trezeai ca esti facut talhar si ticalos. Din pacate mai avem si in zilele noastre asemenea mincinosi care incearca sa dezinformeze opinia publica,adica persoane in posturi de conducere.Acest individ nesimtit ( ******* ******* ) care spune ca e angajat la muzeul ******** a ajuns sa-si sape seful si spera sa i se alature si alti Arheologi ( poate vrea sa devina el sef ).Toate acestea le face din invidie si din rautate.Dar de ce nu spune ce salarii au ei ,acesti Arheologi si ce fac unii dintre ei pentru a justifica acesti bani care ii iau luna de luna.Nu zic, sunt si Arheologi activi care muncesc cat doi dar sunt si paraziti care plimba o hartie toata ziua.Poate ca acest individ o fi prieten cu Directorul de la Muzeul din ****** ****** care urmeaza sa fie demis pentru inactivitatea lui??Sunt si Arheologi incompetenti pe care nu ii duce mintea sa descopere ceva de valoare si atunci din ciuda scornesc povesti mincinoase poate asa se vor face si ei remarcati.
RUSINE SA ITI FIE TIE ***** ******* un om fara onoare care desi avem legi destul de drastice pentru detectie, tu ceri legi draconice impotriva detectoristilor.Dupa ce ca detectoristii au inteles ca a preda ceea ce gasesc Muzeelor ca asa e normal, vi tu un om nesimtit si arunci noroi pe imaginea acestor oameni? Rusine sa iti fie.

Administrator spunea...

Stimate cititor anonim, va intelegem supararea, dar avem cateva reguli aici. Fara atacuri si acuze la persoane este una dintre acestea. Am editat mesajul dvs. postat in mod anonim. Noi suntem o comunitate pozitiva si educativa, in nici un caz o comunitate de acuzatori directi impotriva unor persoane fizice sau juridice, determinate si individualizate. Multumim pentru intelegere.

Anonim spunea...

Buna ziua D-ule Administrator.
Va dau perfecta dreptate dar acesta este un raspuna la atacurile impotriva detectiei in Romania.Va intreb daca indivizi ca el reusesc sa schimbe legile incat se va interzice dreptul la acest hobi,cine va avea de suferit? Normal, cei ce iubesc aventura, necunoscutul, istoria, dar nu au o diploma de arheolog in buzunar.Cel mai rau este ca pana in anii 2000 se scria ca in Romania exista detectoare si detectoristi dar nu se preda nimic la Muzee.Anul trecut 2013 cand Muzeele au fost asaltate de detectoristi care vroiau sa-si predea descoperirile au inceput in toamna sa apara voci care denigrau aceste descoperiri si predari legale.Acum eu va intreb: trebuie sa fie speriati detectoristii cinstiti ca sa fuga de Muzee?Trebuie ca omul daca descopera ceva istoric sa ingroape inapoi si sa-l lase acolo pentru a nu avea probleme majore la predare? Nu inteleg, oamenii astia, chear sunt inconstienti cand fac afirmatii rau voitoare sau sunt rau intentionati si invidiosi pe munca altora?Daca noi ca oameni tacem cand vedem atata rautate atunci sa nu ne miram cand ne vom pierde dreptul la o viata mai buna si libera.Sa nu uitam ca facem parte din Europa si nu mai suntem sub tutela URSS cand omul nu avea nici un drept si facea ce i se ordona.
D-ule Administrator va multumesc ca ati corectat postatarea mea, dar cand am citit stirea pe DetectieMetal pur si simplu am explodat de furie si nemultumire ca oameni cu facultati si doctorate pot emana asemenea ganduri, ma astept ca intr-o zi si romanii sa gandeasca democratic ca altfel degeaba suntem o tara democrata.
Sa auzim numai de bine si sa fie cati mai multi cautatori de istorie si la noi in Romania.
Numai bine.

detrax spunea...

Da, are dreptate administratorul, trebuie sa vorbim la nivel conceptual si nu sa jignim sau sa acuzam si nici sa dam nume de persoane sau date care le pot determina identificarea acestora. Asa si trebuie, asa e civilizat si foarte bine ca v-am modifcat mesajul.

Legat de subiect, cred ca ce spunea omul ala mai sus ca avut probleme cu obtinerea autorizatie, cred ca spune adevarul. Probabil unele autoritati locale au primit sfaturi de la arheologii de stat sau sefii lor sa nu mai dea autorizatii de detectoare de metal sau sa ingreuneze acest hobby. Acum este legal, dar probabil se urmareste ca sa se dea o lege ca detinerea si utilizarea detectoarelor de metale sa devina ilegala, daca nu esti arheolog, chiar daca in toate tarile Uniunii Europene este legala si apreciata. Ne intoarcem, usor, usor, la comunism...

Anonim spunea...

OBŢINEREA AUTORIZAŢIEI DE DEŢINERE A DETECTOARELOR DE
METALE

Persoanele interesate de achiziţionarea detectoarelor de metale o pot face de la societăţile comerciale autorizate
conform O.G. 43/2000, privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de
interes naţional şi a Legii nr. 258/23.06.2006, privind modificarea şi completarea O.G. 43/2000.

După achiziţionarea aparatului este necesară obţinerea autorizaţiei de deţinere a detectorului de metale.

Aceasta autorizaţie se eliberează de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti ( pentru persoanele
care au domiciliul pe raza Capitalei ), după prezentarea următoarelor documente :

a) Cerere tip

b) Carte de identitate şi copie

c) Actul cu care se dovedeşte că solicitantul este proprietarul detectorului de metale (copie şi original)

d) Chitanţa emisă de unităţile CEC (din care să rezulte că a fost achitată suma de 10 RON, reprezentând taxa
pentru autorizaţie)

e) Certificat de cazier judiciar

Sursa Politia Romana: http://b.politiaromana.ro/pdf/examen_detectivi/2011/comercializare_detectoare_metale.pdf

Anonim spunea...

NU, nu este necesara autorizatia prealabila pentru ca autorizarea se face dupa cumpararea detectorului.
In schimb trebuie rugaciunea prealabila ca institutile statului sa nu dea legi tampite contra detectoristilor.
Sa speram ca si detectoristii cat si comercianti de detectoare vor mai avea acest hobi prevazut prin lege.
Speram si asteptam.

Anonim spunea...

AVIZ viitorilor Detectoristi.Nu se merita sa uitati din < intamplare > vreo moneda prin casa ca s-ar putea sa patiti ca ei. Mai bine predatile pe toate la Muzeu contra recompensa si dormiti linistit.
http://www.mediafax.ro/social/peste-150-de-monede-antice-si-medievale-confiscate-de-politisti-de-la-un-targ-numismatic-din-brasov-12139289?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+mediafax%2FQddx+%28Mediafax_ALL%29

Anonim spunea...

Pentru cei care cauta o comoara nu mai este nevoie de detector. Va cumparati un caine care nu trebuie inscris la Politie, doar trebuie sa iesiti cu el la plimbare si sa il lasati sa sape unde-l taie capul si poate veti fi si dumneavoastra gasitorul unei comori formata din peste 1400 monede din aur in valoare de peste 10 milioane de dolari.
Problema va fi ca la noi trebuie sa o predai Statului si vei primi calificativul de: braconier de situri arheologice. Succes in sapaturi de catei.
Daca nu credeti atunci cititi.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/au-gasit-o-comoara-in-timp-ce-si-plimbau-cainele-sunt-mai-bogati-cu-un-milion-de-dolari-1084289.html
Bineanteles ca la noi se spune 1 Milion de dolari ca sa nu se oftice Romanii dar la ei se declara Adevarul ca face peste 10 Milioane.Ce-ti este si cu presa asta de la noi.
http://www.sfgate.com/bayarea/article/Gold-Country-couple-discovers-millions-in-buried-5266314.php?gfs#photo-5937962

Anonim spunea...

Fain ! :))

Anonim spunea...

La noi in Romania avem oameni cinstiti, onesti care sunt Detectoristi amatori si predau ce gasesc Muzeului.
Da predau si obiectele din aur care au o valoare inestimabila ca dovezi istorice care valoreaza mult mai mult decat greutatea lor ca aur.
Acum sa vedem la cat evaluati voi recompensa !!! oare va fi tot una de nimic ???
Invatati sa respectati omul chear daca nu este un Arheolog ingust la minte.Numai de bine.
http://www.historydetecting.com/viewtopic.php?f=21&t=241

VGL spunea...

Am citit cateva din comentariile de aici si am inteles cum stau lucrurile , sper ! Am totusi o intrebare la care nu -i gasesc raspunsul : Daca am un hoby, sunt pasionat de ELECTRONICA si cum sunt atatea documentatii , imi fac singur DETECTORUL , sau mi-l face un prieten , altcineva , cum pot sa intru in LEGALITATE ?! Este prevazuta aceasta POSIBILITATE ?! Sau nu este voie ?!

Anonim spunea...

Da se pot inregistra la Politie si detectoare realizate de amatori dar va trebui sa ii dai un nume si o serie care sa fie inscriptionate pe el la un atelier specializat.Dupa acea mergi la Notar si faci o declaratie pe proprie raspundere ca detectorul este al tau si are seria e.t.c. Si dupa aceea mergi la politie si il inregistrezi ca pe unul din magazin. Acum apare problema peste ce fel de Politist dai, ca poate nu o sa accepte sa til inscrie. De aceea mai intai mergi la Politia de la voi Birou Arme si intreba ca sa nu dai degeaba banii pe inscriptionare si la Notar.

Anonim spunea...

Era sa uit.
Dupa ce pui actibildul cu Denumire si Serie pe Detector trebuie sa-i faci cateva poze din anumite unghiuri si sa le scoti la imprimanta pentru a fi depuse la dosar .
Asta pentru a se sti cum arata Detectorul fiind unicat. Bafta

Anonim spunea...

Eu am ramas fara detector, pentru ca nu aveam autorizatie in prealabil. Am depus dosar pentru autorizare, si dupa 10 zile ma trezesc cu el confiscat. Mi-au dat avertisment. Le-am multumit ca nu mi-au dat amenda.

Anonim spunea...

Am achizitionat un detector de pe Ebay.de. este vorba de un MD 6008. Din pacate aparatul nu are marcat pe el Seruial Nr.
Pe factura primita apare doar modelul,pretul si numele magazinului de pe Ebay.
Din nefericire factura nu are nici stampila si nici semnatura.

Va rog sa ma lamuriti ce pot sa fac in cazul acesta.

Anonim spunea...

Cel mai bine e sa nu declari detectorul. Vorba cuiva: screw the goverment! Ce mama zmeului, daca caut un surub cu detectorul la mine in gradina trebuie sa anunt militia?
O alta lege tampita, ca multe altele din Romania.

detrax spunea...

Este ilegal ce spui tu. Risti amenda sau puscarie.

Anonim spunea...

chiar asa ,asta nu o inteleg,de ce iti trebuie de fapt autorizatie de la politie ca sa detii un detector de metale???

Anonim spunea...

Fiindca exista o lege care statuează asta. E exact cum te-ai intreba de ce e necesar sa ai permis de conducere pentru a conduce o masina pe drumurile publice. Sau de ce trebuie sa platim impozite. Simplu. Din cauza că exista o lege pentru asta. Atat cat e in vigoare, trebui respectata, sub sanctiunea legii, in caz de nerespectare.

Anonim spunea...

Si eu zic vorba din batrani: unde-i lege nu-i tocmeala. In traducere, unde este o lege ea trebuie aplicata.
Dar alta ma supara pe mine. Suntem singura tara din Europa care are aceasta lege comunista, nici la Bulgari sau Cehi sau Unguri nu trebuie declarat detectorul si la noi DA. Ce suntem noi mai prosti ca popor decat alti???
Unde este democratia , sau asta vreti sa spuneti ca e democratic???
La noi intotdeauna conducatorii au facut ce au vrut cu poporul ca stie ca tace ca prostul.
Ceausescu ne-a dat salam cu soia? ne-a dat.
Iliescu ne-a dat bataie cu minerii? ne-a dat.
Constantinescu ne-a facut popor de prosti si ca ii e scarba de noi prin strainataturi? ne-a facut.
Basescu, o Basescu avem ce spune si despre el dar tacem ca ne verifica securistii postarile si telefoanele, asa ca toti sunteti baieti buni !!! (a-s posta un ranjet mare si galben dar aici nu se poate din program).
Deci aceasta lege data de Dinozaurii comunisti NU este o lege democrata si liberala ci este o lege care ingradeste libertatea omului asa cum era si in comunism, dar tinand cont ca tot aceiasi comunisti sau urmasi lor fac legea la noi, sa nu ne mai miram.

Anonim spunea...

Hai sa desfacem firul in patru ca sa vedem din ce este facut.
Daca intrebi pe cei care te pun sa inregistrezi detectorul: da domnule de ce trebuie sa inregistrez detectorul?
Raspunsul va fi acesta: pentru ca multi braconieri au intrat cu detectorul in situri si au gasit artefacte.
Dar intrebarea este: daca noi cei cinstiti inregistram detectorul atunci si braconierii credeti ca il vor inregistra?
Si daca cineva e hot cu detectorul, credeti ca toti posesori de detectoare automat vor fi hoti?
Daca un nebun ii da in cap cu toporul la vecinul lui atunci inseamna ca toti trebuie sa-si inregistreze toporul la politie ca este un posibil criminal?
Aceasta gaselnita cu inregistratul la politie a detectorului este conceputa pentru ai descuraja pe unii de a-si cumpara un detector pe ideea ca multi au o retinere fata de organul statului si atunci renunta.
Alta gaselnita este atunci cand te prezinti pentru prima data la Muzeu si vine ologu sau arheologul si iti spune: da de ce faci detectii pe camp ca nu ai voie(bineanteles o mare minciuna) si asta pentru ai descuraja pe cei care au avut curajul sa inscrie detectorul si acum i se mai pune o piedica, poate tine si te lasi.
Si mai e gaselnita care i s-a aplicat lui Sopry21 din P. Neamt care a enervat un arheolog prin priceperea lui de a gasi locuri unde au locuit daci si romani si unde arheologii habar nu aveau ca exista asemenea locatii. Si atunci pac urmarire, pac interceptari, pac acuzari, pai cum, un silvicultor sa fie mai destept decat un Arheolog care a luat o gramada de salariu depomana? Nu vai, sa vina politia, sa vina jandarmii, sa vina SRI-ul ca am gasit pe unul care ne umple Muzeele cu monede rare si nu stim de unde si mai ales cum face.
Pai va spun eu in locul lui mai fraierilor: omul este impatimit de istorie, de istoria tarii lui si a citit mai multe carti decat un Arheolog pus pe post de partid. Dar invidia e mare si relatile sus puse multe, asa ca ia sa dam de pamant cu el sa nu mai apara si altii pe viitor. Dar vati dat arama pe fata ca tot ofticati sunteti si acum in democratie si faceti tot ce va taie capul si nu avet frica si credinta in Dumnezeu, taiati si spintecati cum vreti voi si apoi cand sunteti dati jos din functii sau vin necazurile peste voi va intrebati, de ce.
Uite, de aia ca mai exista si un judecator drept care nu tine cont de functii sau relatii, asa ca toti platim dupa faptele noastre.

Anonim spunea...

Ma tot chinui de o ora sa intra in RAN sa vad cate sit-uri noi au creat cei de la Suceava sa vad daca au mai ramas ceva gradini fara punct rosu dar nu am reusit.
Am intrat in prima fila unde am ales Jud. Suceava si a intrat prima fila dar de acolo nu s-a mai miscat nici la stanga nici la dreapta, a intepenit exact ca ochiul mortului.
Poate ca cei responsabili cu RAN-ul modifica acum descrierile eronate trecute din anii vechi si tulburi.
Sau poate ca trec noile si multele locatii declarate sit in urma obiectelor predate de Detectoristi.
Sau ar mai fi o varianta si anume fiind vreme rea si urata in toata tara au intrat toti Detectoristii pe RAN ca sa vada unde sa nu caute din greseala si s-a blocat site-ul.
Cine stie care e motivul, dar un lucru e sigur, ca mai este mult de asteptat pana sa avem si noi asa ceva pe meleagurile noastre ca sa fim in pas cu tarile serioase.
http://www.magic.gov.uk/

Anonim spunea...

Nu te mai chinui ca am intrat eu acum si in judetul suceava sau creat 5 situri arhe dar pe anul 2012 asa ca sa nu mai cleveteasca lumea ca arheologi fac situri pentru un ciob sau un briceag medieval.
Acum sunt si ei mai responsabili si fac ce trebuie facut si nu situri pe legende.
Bravo lor si ar fi timpul ca sa intre toate pe fagasul lor sa fie bine, iar clevetitorii din ambele tabere sa isi vada de treaba lor sa nu mai dezinformeze lumea.
A sosit timpul ca detectoristi sa caute si sa predea ceea ce gaseste si asta se si intampla daca cititi pe forumurile de detectie.Incepe un nou sezon de detectie si sa speram ca vor fi cat mai multi pasionati de detectie si sa avem cat mai multe vitrine umplute la Muzee pana la sfarsitul anului.Si nu uitati ca cel mai important este sa traiti in pace unii cu altii.
Pace voua.

Anonim spunea...

Si ce este mai curios ca in Jud. Bistrita Nasaud s-au creat, ghici? un ( 1 bucata ) sit arheologic in anul 2010 si de atunci nu mai este altul creat. Dar asta este foarte bine ca doar nu o cream un sit pentru o cruciulita din bronz pierduta de vreun preot prea grabit sa iasa din padurile dese din zona Bistritei daca tinem cont ca acolo salasluia Contele Fantoma cel din filmele de groaza.
Asa ca sa nu se mai jeluiasca Detectoristul din Bistrita ca daca predai un artefact la Muzeu automat iti face si sit arheologic pentru ca acuma avem oameni competenti la RAN si seriosi mai ales ca au inceput sa schimbe punctele de reper trecute in anii vechi ai epocii de aur, definite aberant si parca scrise de un copil din grupa mare de la gradinita luand ca punct de reper un gard, o baltoaca, o tarla de zarzavat, un palc de pomi uscati, o fantana daramata, un cuib de cuci si alte puncte de reper calatoare..

Unknown spunea...

Buna seara. Am si eu o intrebare ca pe net nu am gasit nimic sigur. Vreau sa-mi cumpar un detector de metale si sa obtin autorizatie dar eu colectionez si monede( am dupa 1800, creitari, copeci, romanesti multe carol I, mihai, carol II) O parte le am din familie iar restul cumparate din targuri, okazii, mercador. Intrand in posesia detectorului daca cumva mi se face un control respectivii ar putea spune ca ele sunt gasite cu detectorul. Aveti idee daca mi se pot confisca? Multumesc.

Anonim spunea...

E cu dus si cu intors, Teoretic nu stiu o lege sa interzica colectionarea monedelor mai noi de trei secole, practic nu poti sa stii niciodata cum interpreteaza legea autoritatile.

Anonim spunea...

Pe langa ca iti sunt confiscate toate monedele si alte obiecte vechi care pot fi considerate de patrimoniu ti se confisca si detectorul, lopata sau lopetile, tarnacopul, bocancii, cismele de guma, hainele murdare cu pamant, manusile,caciula, sapca cu cozoroc, cartile de istorie, hartile Romaniei, solutile de curatat parchetul si faianta, calculatorul, tableta, telefoanele Iphone 2, 3, 4, 5 sau 6 depinde ce modele ai, umbrela, pelerina de ploaie, rucsacul, plasa cu capacele de bere si potcoave ruginite. Si dupa toate acestea mergi cu domnii la interogatoriu si intre timp gazetele de scandal fac din tine neom, delicvent, braconier, profitor, risti sa ramai fara servici pentru ca patronul isi schimba total ideea despre tine si daca pana atunci erai dat exemplu de om cinstit si onest la locul de munca din aceea clipa fatidica vei deveni oaia neagra a colectivului si va trebui sa demisionezi de buna voie, vei avea un dosar pe rol ca hot si tainuitor asa ca alt loc de munca ciuciu sau baibai, procesul poate dura ani de zile in care vei fi parasit de cei dragi considerand ca esti o rusine si o povara pentru ei, o sa iti treaca prin minte tot felul de ganduri negre satul de viata si minciuna, iar daca vei reusi sa ramai in toate mintile chear daca vei fi un boschetar la colt de strada cu mana intinsa si se va termina procesul cu o condamnare cu suspendare atunci vei fi fericit.
Daca mai vrei sa devi detectorist atunci succes.

Anonim spunea...

Să nu exagerăm...

Anonim spunea...

Si eu am vrut sa cumpar un detector sa incep a cauta obiecte pierdute dar acum mam hotarat sa mai astept cativa ani poate vreo 20 si daca se schimba birocratia atunci cumpar unul ca doar comorile asteapta de 2000 de ani ce mai conteaza 20 in plus. Dar acum strang bani pentru un excavator si ma apuc de sapat prin curtile oamenilor sa caut sticle de beutura ca pot sa le vand la colectionari asta pana nu se pune prohibitie si pe sticla de beutura. Cred ca primul cartier unde o sa caut va fi cartierul Primaverii ca acolo sau beut cele mai scumpe beuturi si gasesc cele mai faine sticle. O sa fac filmulete si le pun pe Goangal ca sa vada tot poporul ce fac eu cu excavatorul.
https://www.youtube.com/watch?v=gve4-Vu4cTE

Anonim spunea...

Repet, hai sa nu exageram. Am detector de mai multi ani, merg de zeci de ori la detectie pe an si nu am avut niciodata probleme.

Anonim spunea...

Sunt un autorizat, bine echipat, bine dotat si pasionat detectorist care citeste cu interes postarile de aici.

PE SCURT PENTRU CEI CARE INTENTIONEAZA SA IMBRATISEZE ACEST HOBY PALPITANT.
Concluziile pe care le-am tras citind aceste postari sunt urmatoarele:
1. Se poate obtine autorizarea detectorului cu conditia ca politistul care o emite sa incalce prevederile legale. (aici nu sunt probleme)
2. Dupa ce devii fericitul posesor al unui detector autorizat, trebuie sa gasesti un loc unde sa-l ascunzi. Nu carecumva sa-l scoti de acolo pentru ca:
2.1. Un prieten 'bine intentionat' iti poate face necazuri, (aici sunt probleme)
2.2. Un arheolog 'bine intentionat' iti poate face necazuri, (aici sunt probleme)
2.3. Un politist 'bine intentionat' iti poate face necazuri, (aici sunt probleme)
2.4. Oricum l-ai folosi, incalci legea. (si aici sunt probleme, pentru noi)
2.5. Mai sunt si cate unii care stiu unde si cum sa prospecteze fara sa intre in 'pixul' celor de mai sus. respectiv: prietenilor, arheologilor, politistilor vigilenti. (Poate ne invatati si pe noi cum sa procedam...)

Singurul gand care ma consoleaza acum este acela ca in sfarsit, utilizarea acestor detectoare este legiferata, iar braconajul arheologic bineinteles, este pe cale de disparitie.

Sa fiti iubiti si sa avem rabdare, ca poate cineva va avea un gand bun, si va interzice cu desavarsire acest hoby decadent.
Macar nu ne vom mai risipi banii pe echipament.
Daca mai aveam o rima ma faceam poet. (M-am scos, am alt hoby!)

Anonim spunea...

Din fericire, nu este asa cum spui tu anonim. Unii dintre cei care comentati pe aici nu vreti decat sa speriati pe altii sa nu cumpere detectoare, ca sa nu aveti concurenta. Sau sunteti arheologi care incercati sa faceti asta, cand vedeti ca nu vă merge pe căi legislative ( adica nu ati reusit sa dati legi care ingradesc detectorismul) si atunci aplicati flame-ul, ca sa speriati novicii.

Cumparati fratilor detectoare si mergeti la căutari, nu ascultati povestile negativiste ale unora la comentarii. Am doua detectoare de 6 ani si nu am avut niciodata probleme. Am facut mii de detectii.

Sa va fie rusine celor care incercati sa speriati la comentarii pe noii detectoristi !

Anonim spunea...

Noi suntem bibani si vrem sa ne apucam de aces hobi dar daca intri pe forumurile detectoristilor vezi ca o duc bine doar detectoristii care au serviciu de barosan sau sunt printrun partid si ei scule sau care pupa papucul arheologului.
Pai noi berbecuti incepatori ce ar trebui sa facem ca sa nu ne fugareasca nenea si sa ne explice filozofic ca nici in curte nu poti detecta ?

Anonim spunea...

Spune ca esti popa la toata lumea si sa vezi ce respectat vei fi.

Anonim spunea...

Nu pot sa spun asa ceva ca ma bate Doamne Doamne.
Da pot sa le spun ca sunt Pastor (adica Cioban dar spus mai literar).

Anonim spunea...

Gata baieti sa stiti ca mati convins.
Imi cumpar si eu un detector dar sa treaca vremea asta cacacioasa cas numai ploi si iar ploi.
Mai intai ma gandesc de unde sa cumpar de la o firma din afara ca este mai ieftin sau sa cumpar de la noi pentru ca in caz de defect in garantie pot sa il dau la reparat fara sa mai platesc 300 ron curierul.

Anonim spunea...

Din fericire?
Din fericire nu percepem toti realitatea privind din acelasi unghi.
Din fericire unii dintre noi au sansa unei imagini de ansamblu.
Din nefericire, dupa ani in care detectoristii si comerciantii din domeniu deopotriva o iau in mod vulgar la gioale, nimeni nu a reusit sa infiinteze o asociatie care sa aibe sanse sa ne sustina si sa ne apere interesele. (Interese? Un hoby amarit de pe urma caruia profita arheologii. Acestia ar trebui sa ne fie recunoscatori si sa se miste pe teren pentru a-si face treba)
Datorita incompetentei si a abuzurilor unora, astazi suntem in situatia de a ne-o lua rau de tot daca, pe plaja Marii Negre spre exemplu, scoatem detectorul pentru a cauta cercelul pierdut de sotie sau de copil.
Pur si simplu nu avem voie pentru ca, ne aflam in zona de protectie a Monumentului Istoric numit MAREA NEAGRA. Auzi monument istoric.
Sa le fie rusine!
Ne baga pe toti in tagma hotilor?
Dragilor, va rugam sa ne respectati, si pana la urma, incercati si voi sa va purtati ca niste profesionisti.
Vreti mai mult?
Sa vorbim despre ambitia si reusita arheologilor romani de a legifera activitatile de pe Platoului Continental al Marii Negre. (doar este monument istoric)
Acestia au reusit sa ne interzica dreptul de prospectare subacvatica nu numai in zonele Marii Negre aferente Romaniei ci pe intreg platoul continental al acesteia.
Nu ca vecinii nostri ar tine cont de asta, dar care este nivelul de incompetenta necesar pentru a debita si promulga asa ceva?

Anonim spunea...

Nu imi schimb parerea. Exagerezi pe tot siteul asta, cu comentarii la toate articolele. Imaginea de ansamblu pe care ti-ai format-o este eronata. Faci flame interesat si tai elanul celor care vor sa se apuce de acest hobby. Eu nu am avut niciodata probleme. Tu ai avut o situatie nefericta probabil, de aceea esti asa disperat. Prietene, ce faci tu se numeste FLAME si ar trebui moderat de catre adminii acestui site.

Anonim spunea...

Cumparati detector si apucate de acest hobi ca merita mai ales daca ai zone libere care nu sunt declarate sit si sa sti ca inca mai sunt destui detectoristi in romania dar nu mai posteaza nimic ca sau saturat de prosti.
Daca scria ca a gasit doua monede din argint si mai cauta a doua zi ca poate mai sunt si altele si le preda la muzeu ziua urmatoare totdeauna aparea cel putin unu prost sa zica de stratigrafie sau cenusa sau alte prosti iar daca posta si poze cum a sapat dupa obiect apareau alte comentarii ba ca groapa e prea mare, ba ca nu a folosit spaclu si maturica, ba ca trebuia sa lase pe doctoranti sa caute restul si tot felul de aiureli, normal ca sau saturat si nu mai scriu nimic. Cine a pierdut ? Eu, tu, toti pentru ca invatam ce si cum din descoperirile lor, da asa e la noi mai bine sa ramanem prosti decat unul mai istet sa ne invete. Da la straini nu vezi comentarii tampite ca la noi, acolo sunt felicitati de restul pasionatilor de detectie iar aia cu doctorate nici nu se baga ca sar face de rusine ca ei sunt oameni finuti si cu doctorate la Oxford University si nu la Academia Ștefan Gheorghiu.

Anonim spunea...

Am cumparat un detector PROSPECTOR T150 de pe net (Romania), fara factura binenteles. Trebuie inregistrat acest aparat?

Anonim spunea...

Pai de ce l-ai cumparat fara factura? Cere-i firmei factura, ca altfel nu poti lua autorizatia de utilizare de la Politie. Sau daca e second hand, trebuie sa mergi la notar cu vanzatorul, sa faceti act notarial de vanzare-cumparare. Nu e voie sa folosesti detectoare fara autorizatie, pe care nu ti-o da Politia fara un act de provenienta a detectorului. E exact cum ai merge pe stada cu un autoturism neimatriculat si fara permis. Adica iei amenda si castigi si un dosar penal.

Anonim spunea...

Stie cineva in termen de cate zile de la achizitia unui detector de metale se pot depune actele pentru autorizatie? E specificat undeva? Cate zile?

Anonim spunea...

Nu este prevazut un termen maxim ca număr de zile după cumpărare pentru depunerea cererii, ci doar un termen de maxim 10 zile in care va primi autorizatia, după ce a depus cererea si actele necesare. Intre timp, pana obtii autorizatia, il tii acasa si nu iesi pe teren cu el, ca e ilegal sa faci asta.

Anonim spunea...

dar cum sa/l cumperi daca e ilegal sa-l detii,daca te prinde cu el nu te arde



Anonim spunea...

Nu e ilegal sa il detii fara autorizatie, e ilegal sa il folosesti fara autorizatie. Autorizatia se numeste de detinere, dar e de fapt pentru utilizare detector. Normal ca poate sa fie ilegal si sa il detii, daca il cumperi acum si iti iei autorizatie peste 3 luni sau 1 an, că e clar ca e foarte posibil sa il fi folosit in timpul respectiv, fara sa ai autorizatie si trezesti suspiciuni. Scrie pe factura cand l-ai cumparat.

Anonim spunea...

De fapt si de drept Autorizatia este pentru a fi luat in evidenta Politiei pentru a fi urmarit in activitatea ta de Detectorist.
Dar fiti linistiti ca atata timp cat respectati legea nu veti pati nimic, problemele apar doar atunci cand calcati legile detectiei si sigur veti fi trasi la raspundere.
Sfatul meu este sa respectati legea si sa va bucurati de Detector cat mai mult timp.

Anonim spunea...

Unde se plateste taxa pentru detinere si utilizare detector de metale ?

Anonim spunea...

Eu am platit la Trezorerie. la Finanțe, ce apartine de ANAF, nu stiu exact cu e la tine in judet.

Anonim spunea...

:)

Anonim spunea...

buna,am o intrebare .....daca imi voi procura si eu un detector de metale autorizat pe numele meu , ma pot duce peste hotare si sa ma pot folosi de el?

Anonim spunea...

Te cam complici. Depinde in ce tara mergi si te interesezi daca in tara respectiva e permisa detectia si daca e permisa cu detectoare autorizate in alta tara. Nu are cam nimeni de unde sa stie asta, decat daca intrebi intai autoritatile din tara respectiva, unde vrei sa scanezi.

Anonim spunea...

Poporul roman are o vorbă : “Hoţul strigă – Hoţii!”

Anonim spunea...

Mai oameni buni ! Cel mai corect este sa va informati inainte de a cumpara detectorul respectiv. Nu este greu ! Un drum la Politia locala, daca nu acolo o sa-ti spuna ei unde, spui, asa frumos ca vrei sa cumperi un detector de metale, cu care sa-ti umpli timpul liber, este un hobby al tau sa cauti metale, obiecte vechi. Daca este sa dai peste un site arheologic, o comoara, este normal, conform legislatiei (ca ne place sau nu ne place!!!) sa anunti autoritatile. Daca gasesti azi un ban vechi, maine o casca de neamt in nu stiu ce gradina si vrei sa o pastrezi nu cred ca iti face cineva ceva. Dar inainte, eu zic sa ne informam ca sa nu dam banii degeaba pe detector si sa ne plimbam cu el prin beciul casei...si atat! Spor la cautat!

Anonim spunea...

În cât timp se eliberează autorizația? Și cât ar costa De exemplu eu vreau sa vin în vacanță în ro și vreau sa fac prospectie pe timpul vacantei care sunt în jur de 14 zile în cazul meu

Anonim spunea...

Nu costa mult, vreo cativa zeci de euro, dar iti trebuie dovada de cazier curat, apoi verificarea si prezentarea detectorului si a facturii de achizitionare si restul tacâmului si asta in Romania cred ca dureaza peste 14 zile.

Anonim spunea...

Pentru cei care se afla in ceata totala din cauza paragrafului care stipuleaza ( autorizare in prealabil ) trebuie mentionat ca detectoarele fiind puse pentru autorizare la biroul de arme domnii au folosit legislatia prevazuta pentru arme pentru ca nu exista o lege legala in Europa care sa fie pentru autorizarea detectoarelor. Asa ca s-a apelat la smecheria romaneasca santem in europa dar facem legi cum vrem noi sau daca nu folosim alte legi europene pentru alte lucruri ca la noi merge si asa.
Daca pana acum era problema cum sa inregistrezi un detector acum a aparut o alta problema, cum sa vinzi un detector autorizat pentru alta persoana si sa il radiezi de pe numele tau.
Daca inainte era suficient sa mergeti la notar si sa faceti act de vanzare - cumparare acum tot mai multe voci apun ca trebuie vandut printr-un magazin de detectoare de mana adoua dar daca ne uitam la legea vanzari - cumparari de arme neletale secand vedem ca se poate vinde si cu act notarial. Dar atunci de ce uni fac abuzuri negand valabilitatea actului notarial. Enigma totala. Si cred ca detectorul este o arma neletala, sau o fi una letala ???
Uitati legea prin care se poate vinde o arma neletala autorizata pe persoana.

Povestea este asta: tatal meu detine de vreo 5 ani un pistol cu gaz si vrea sa il vanda, ce acte trebuie facute?

RADIEREA
a) Solicitantul se prezintă la organul de poliţie competent pentru radierea armelor neletale prevăzute la categoria F din anexa legii în termen de 5 zile de la înstrăinare cu următoarele documente:
cerere model;
factura de vânzare a armei neletale eliberată de un armurier, sau după caz, act de donaţie;
certificatul de deţinător;
BI/CI – original şi copie;

B) Solicitantul se prezintă la organul de poliţie competent pentru radierea armelor neletale prevăzute la categoria E din anexa legii în termen de 10 zile de la înstrăinare cu următoarele documente:
cerere model;
factura de vânzare a armei neletale eliberată de un armurier, sau după caz, act de donaţie;
permisul de armă;
dovada achitării taxei de radiere a armei din permis (10 RON)
BI/CI – original şi copie;
Observaţii:
Orice operaţiune de vânzare cumpărare a armelor neletale se va face numai prin intermediul armurierilor.
Dovada dobândirii-procurării unei arme neletale se poate face şi cu actele notariale prevăzute de lege (certificat de moştenitor, donaţie, etc.), în original sau copie autentificată.

Armele neletale nu pot fi înstrăinate sau împrumutate de către posesorii acestora, cu excepţia cazului în care acestea sunt depuse la organul de poliţie competent, la personalul abilitat prin lege să păstreze şi să asigure securitatea temporară a armelor, la intrarea în instituţiile publice, în mijloacele de transport naval ori aerian, precum şi în alte locuri stabilite prin lege sau la armurieri, în vederea depozitării sau înstrăinării.

Certificatul de deţinător. Persoanele care au procurat arme neletale din categoria F din anexa legii au obligaţia ca, în termen de 5 zile de la data procurării, să se prezinte cu acestea la organele de poliţie componente, în vederea eliberării certificatului de deţinător. Certificatul de deţinător conferă titularului dreptul de deţinere, port şi folosire a armelor înscrise în acest document.

DECI POTI MERGE LA NOTAR SI FACI ACT DE DONATIE PRIN CARE DOVEDESTI INSTRAINAREA LUI LEGAL. asa poti sa scapi de un detector letal. Letal ca te omoara cu zile, faci infarct de atata birocratie.

Mama lor de detectoare letale si neletale ca periculoase mai sant. Daca nu stai bine cu nervii o iei razna de atata prostie.

Anonim spunea...

Bree asta nui prostie asta e democratie dai poti spune si hotie
Daca cumperi detectoru dai taxa la perceptorul
Pentru autorizare mai platesti iar o paraie
Iara de te-ai saturat nul poti da decat cu act
Pentru-a face-un actisor mai platesti un comision
Iara pentru terminare trebuie sa scoti paraie
Cand rasuflii usurat cai scapat de detectat
Esti sunat la telefon ca mai ai un comision
Comisionul pentru tara cai scapat deasa povara
Si acum ca amintire mai primesti o bucurie
Ca dosarul s-a pierdut si s-o iei delanceput.

Epigrama scrisa de N.C. care se prapadeste de ras in ce hal a ajuns romania de la plumbuirea lui de Mos Craciun.

Anonim spunea...

Salut
ca cetatean strain,ce sanse am sa vin cu detectorul meu in Romania pt. cautare.
Stie cineva cum e legislatia pt cetatenii straini ?

Anonim spunea...

Legislatia e aceeasi ca si pentru cetatenii români. Scopul legislatiei detectiei de metale este protejarea patrimoniului care poate sa fie descoperit pe teritoriul României, indiferent de nationalitatea celui care poate găsi obiecte de patrimoniu.

Anonim spunea...

Principiul teritorialitatii este principiul de baza in cadrul aplicarii legii penale in spatiu, consacrat in art.3 Cod Penal, potrivit caruia legea penala se aplica tuturor infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei.Legea penala are in vedere infractiunile savarsite pe teritoriul tarii fara sa intereseze calitatea celor care le comit, care pot fi cetateni romani, persoane ce domiciliaza in Romania sau cetateni straini, intrucat prin faptele savarsite s aduce atingere valorilor sociale ocrotite de legea penala si intregii ordini de drept.In cazul savarsirii faptelor de catre cetateni straini sau persoane care nu domiciliaza in Romania, conditiile de tragere la raspundere penala,de aplicare si executare a sanctiunilor sunt cele prevazute in legea romana,fara sa intereseze reglementarea statului caruia apartine faptuitorul.

Anonim spunea...

Buna seara tuturor! Sunt plecat din tara de mai multi ani si detin 2 detectoare de metale si un pinpointer pe care le folosesc la intalnirile cu clubul din care fac parte. Aici nu este nevoie de o autorizatie de detinere.

In urma cu aproximativ 25 de ani am ingropat in gradina in Romania mai multe monezi pe care as vrea sa le recuperez si ma tenteaza sa aduc cu mine unul din detectoare cand voi veni in Romania. Pentru folosirea unui detector de metale pe proprietate privata personala este nevoie de autorizatie de detinere?

Alta problema ar mai fi cu monezile. Sunt monezi din perioada de dinainte de revolutie. Daca reusesc sa le recuperez, trebuiesc predate la muzeu? Sincer, nu as crede ca prezinta interes avand in vedere ca nu sunt mai vechi de 40 de ani, din cate imi amintesc erau din 1976 majoritatea dar pentru mine au o mare valoare sentimentala si as vrea sa le pastrez.

Multumesc.

Anonim spunea...

Si o alta intrebare... dupa ce se aproba cererea de autorizare, poate o alta persoana sa mearga la Politie pentru a o ridica? Daca imputernicesc persoana respectiva sa ridice documente in numele meu?

Anonim spunea...

Daca monezile sunt din editie 1976, nu sunt parte din patrimoniu, nu trebuie predate.
Legat de imputenicire, daca respectivul are procura prin notar din Romania, pe care nu o puteti obtine decat prin prezenta dvs. la notar, teoretic ar putea sa ridice autorizatia pentru detector. Practic, e posibil ca sa mai fie nevoie sa semnati niste declaratii si sa va luati personal anumite angajamente, ceea ce nu cred ca se pot face prin procura.
Nu va recomad sa utilizati detectorul fara autorizatie nici chiar in curtea care este proprietatea dvs, nu se stie, poate vreun vecin va face poze si va reclama la Politie si daca intalniti un agent mai zelos, puteti avea probleme.

Anonim spunea...

buna ziua as avea si eu o mica intrebare daca cumpar un detector de metale la mana a doua proprietarul are autorizatie pe el eu cum as putea sa trec autorizatia lui pe mine astept raspuns multumesc mult

Anonim spunea...

Mergi la notar cu proprietarul, care are si factura detectorului si faci contract de vanzare cumparare pe respectivul detector, specificand si seria acestuia si toate datele vanzatorului si ale tale. Apoi cu contractul de vanzare cumparare ( sau copie legalizata ), respectivul vanzator merge la Politie si anuleaza autorizatia sa, fiindca autorizatiile sunt nominale si nu se transfera. Cu contractul de la notar, cu factura si alte acte necesare, tu mergi la Politie si iti obtii autorizatie pe numele tau.

Mai exact, dupa ce ai facut actul la notar, etapele obtinerii autorizatiei de detinere a unui detector de metale sunt:

1.Sa ai Factura Fiscala ce va trebui sa contina:
Datele posesorului: Nume, Prenume, Adresa de domiciliu, Seria si Numarul Cartii de Identitate, CNP.
Datele detectorului: Firma Producatoare, Modelul, Numarul de Serie.

2.Obtii cazierul tau judiciar.

3.Achiti o taxa Taxe de 10 lei ( sau posibil de 30 lei ) la Trezoreria din orasul de domiciliu. Taxa de 10 lei se va achita pentru fiecare produs in parte; de exemplu, pentru doua detectoare achizitionate cu aceiasi Factura se vor achita doua taxe a cate 10 lei fiecare.

Autorizatia va fi emisa de Directia Generala de Politie a Judetului dumneavoastra, unde veti depune urmatoarele acte:
-Factura Fiscala copie si original
-Cazier
-Chitanta taxa platita
-Carte de identitate copie si original
-Cerere tip ( o veti obtine si completa la Sectia De Politie)
-Deasemeni veti avea la dvoastra si detectorul de metale achizitionat pentru a se putea verifica corectitudinea inregistrarilor din Factura Fiscala, emisa de catre firma autorizata sa comercializeze detectoare de metale
Autorizatia se elibereaza in termen de 10 zile.

Recomandari:
Respectati procedura si etapele de obtinere a autorizatiei de detinere, pentru a folosi in mod legal detectorul.
Respectati Legislatia cu privire la utilizarea detectoarelor de metale pe teritoriul Romaniei:
Legea 182 / 2000 privind patrimoniul mobil
Ordonanta de guvern 43/2000
Cod Civil Art. 946
Legea 5/2000


Siturile arheologice sunt afisate la Repertoriul Arheologic National aici: http://ran.cimec.ro/

Anonim spunea...

sii... platesti amenda?

Anonim spunea...

Gresit !!!!

Anonim spunea...

pana la urma sa inteleg si eu,autorizatia o obtin inainte de a-mi cumpara un detector sau dupa ce imi cumpar un detector?

Anonim spunea...

Dupa lege ar cam trebui inainte, cred ca pe baza unei facturi proforme, insa in Romania se obtine dupa ce cumperi detectorul, cam asa am vazut si auzit ca se practica, nu am auzit invers decat ce au mai comentat cate unii la comentarii prin diverse locuri si oricum pana la urma au rezolvat cu autorizatia tot dupa cumparare. Ideea e sa nu mergi DELOC la detectie cu detectorul respectiv pana nu ai autorizatie. Pana atunci il tii frumos in cutia lui, acasa la tine.

Anonim spunea...

aha,am inteles prietene.....inca nu mi-am cumparat detector,vreau inainte sa strang cat mai multe informatii dupa care procur unul......sunt pasionat de acest hobby,imi placea de mic sa gasesc lucruri pierdute,imi place acea stare de emotie, in fine......am cateva poturi si poate voi da peste o mica comoara sau mai multe....sti ceva despre detectorul GARET AT PRO?.....merci de sfat si bafta daca practici acest sport

Anonim spunea...

Sunt foarte bune detectoarele Garett, mai ales pentru incepatori. Poti sa iti cumperi, recomand, e stabil si usor de lucrat cu el si nu e diferenta de mai mult decat cativa centimetri adancime la detectie fata de detectoarele de zeci de mii de euro. Majoritatea comorilor au fost gasite cu Garett in ultimul timp in Romania, chiar cu cele mai ieftine modele de Garett.

Anonim spunea...

buna ziua la toat-a lumea, multumesc in primul rand celor care au postat sfaturi utile cu adevarat. da, am obtinut si eu autorizatia dupa ce am citit sfaturile sau parerile voastre, dupa care am stat si am studiat H.G 43/2000 si adevarul ca dupa ce am platit taxele, etc. am luat aparatul in spate am mers la politie unde am depus documentatia la patrimoniu iar dupa sapte zile aveam in mana autorizatia fara a intampina nici o problema din partea cuiva. Nu a fost nevoie de nici o aprobare din partea politiei in prealabil pentru asi da acordul sa achizitionez aparatul ales de mine. De acum pot sa ies pe teren nu doar cu gandul ci si faptic, multumesc tuturor celor care au postat sfaturi utile, un nou detectorist, cu stima Alexandru cel bun

Anonim spunea...

Sa-l folosesti cu placere !

Anonim spunea...

dl admin felicitari pt dezvoltarea acestui site e exceptional o rugaminte aveti cumva idee cum se procedeaza in germania pt acest hobby multumesc

Administrator spunea...

Mulțumesc. Din ce am citit, legile sunt diferite in Germania de la o zona la alta, nici detectoristii germani nu le stiu prea bine pe toate. Oricum, trebuie sa te interesezi la autoritatile locale, deoarece in unele landuri din Germania legislatia este foarte restrictiva, risti amenzi uriașe daca nu o respecti, in altele trebuie doar anumite aprobari si acorduri, in altele legislatia este foarte permisivă. Oricum, cu siguranta cred ca trebuie acordul proprietarului terenului si probabil ca nu vei putea detecta in siturile arheologice declarate si langa monumentele istorice. Insă repet, cel mai bine este sa ceri sfatul autoritatilor locale competente din zona din Germania unde vei detecta, asa iti vei putea practica linistit hobby-ul, fiind sigur ca stii legile zonale si nu le poti incalca din greseala.

Anonim spunea...

Buna ziua, am o intrebare. Am luat un detector de pe olx de la o doamna la care i a murit sotul. In situatia asta cum procedez ?

Anonim spunea...

Probabil singura sansa este aceasta, dar nu stiu sigur daca e acceptata la Politia din zona ta, trebuie sa intrebi: face doamna succesiune la notar pentru detector, apoi mergi cu ea la notar, unde se prezinta cu toate datele si actele necesare si factura detectorului si faceti vanzare-cumparare prin notar. Era bine sa te informezi inainte de a cumpara detectorul. Sfatul meu prietenesc e sa soliciti anularea vanzarii si sa ceri banii inapoi, mai ales daca nu ti-a dat contract de vanzare cumparare sau de donatie prin notar si factura in original.

Anonim spunea...

Va salut , doresc sa achizionez un detector de metale Seben Allround , care am inteles ca nu ar avea serie .Se poate legaliza fara serie .Va multumesc !

Anonim spunea...

E o situatie cu semnul intrebarii. Inainte de a-l achizitiona, mergi la tine la Politie si intreaba daca accepta sa ii puna ei serie, desi sansele sunt mici, dar totusi nu inexistente. Fara raspunsul exact si afirmativ al Politiei de unde obtii autorizatia, nu il cumpara.

Adrian spunea...

Buna ziua ,vreau sa cumpar un detector de metale din Polonia ,la care factura se emite in poloneza , spuneti-mi daca pot sa merg la politie cu factura asa cum este in limba poloneza sau trebuie sa o traduc si legalizez si spuneti-mi daca la dosar trebuie neaparat si certificat de garantie .

Anonim spunea...

Certificat de garantie nu cred ca trebuie, dar este foarte posibil sa fie necesara traducere legalizata...
Sfatul meu este: mergi la Politie inainte de a comanda si cumpara detectorul si solicita toate detaliile necesare.

Anonim spunea...

Cred ca articolul din lege se refera la obtinerea autorizatiei inainte de a folosi dispozitivul.

Danciu Cristian. spunea...

Salut.. am citit parte din intrebari si raspunsuri de mai sus.. problema mea e diferita.lucrez in italia. Am gasit anunt pe Facebook pe un grup de detectoristi.am contactat persoana.neam intalnit.probat detector.inteles la pret platit.nu mai avea actele..nu le am nici eu.. singurele probe ca lam cumparat sant mesajele scrise pe facebook mesenger..vreau sal aduc in romania si sami iau autorizatie.cum fac daca nam factura..aici si nou cand il cumperi pt garanzie e deajuns bonu de casa.. aici nu se megafactureaza si nu se cer mega autorizatii..deci.. ce ma sfatuiti..

Anonim spunea...

Nu ai ce sa faci, nu poti sa obtii autorizatie in Romania fara actele de provenienta. Iti recomand sa vinzi detectorul in Italia si sa iti cumperi unul cu factura din Romania.

Anonim spunea...

deci trebuie sa merg la politie mai intai... sa declar ca vreau sa cumpar un detector de metale?

Anonim spunea...

Nu. Tu trebuie sa mergi la Politie si soliciti de acolo detalii, deoarece difera procedura de la o zona la alta, desi nu ar trebui sa fie asa. E o simpla deplasare prin oras. Ca detectorist vei face mii de deplasari prin campuri si paduri, prin teren accidentat. Deci asta cu mersul la Politie pentru informatii e un minim efort, comparativ cu ce eforturi fizice urmeaza sa depui in acest hobby al detectiei.

Eventual cere o factura proforma de la firma de unde vrei sa cumperi detectorul, daca vrei sa fii complet echipat. :)

Anonim spunea...

Va salut ,spuneti-mi daca se poate legaliza un detector ce are trecut doar o serie si nu are si un nr , pentru ca in cerere vad ca trebuie completat cu serie ,nr si dupa completarea numelui si seriei ce trebuie trecut la -DOVEDIND CU ACTUL.......... Va multumesc.

Anonim spunea...

Mergi cu factura cu care l-ai cumparat la Patrimoniu, la Politie. Firma de unde l-ai cumparat e posibil sa nu aiba un numar la acel detector, desi nu prea cred. Solicita sa iti completeze toate datele. Daca e cumparat la mana a doua si nu ai factura, poti sa abandonezi ideea de obtine autorizatie pentru acel detector, deci nu il vei putea folosi si probbabil va trebui sa il returnezi sau sa il predai la Politie, chestii complicate deja.

NU MAI CUMPARATI DETECTOARE DE METALE LA MANA A DOUA FARA FACTURA SI FARA ACT DE VANZARE - CUMPARARE PRIN NOTAR SI DATI BANII DOAR DUPA CE FOSTUL PROPRIETAR A RADIAT DETECTORUL DE PE NUMELE LUI ! ALTFEL RISCATI SA VA TREZITI CU UN BIBELOU IN CASA SAU CHIAR CU UN DOSAR PENAL.

Anonim spunea...

Buna tuturor,
Doresc sa achizitionez un detector de metale iar intrebarile mele sunt urmatoarele: Care este procentul care-mi revine LEGAL, din valoare comorii pe care o descopär, si care sunt actele necesare in cazul unui cetatean sträin de origine romana pe teritoriul Romaniei ??? Multumesc!!

Anonim spunea...

1. Legea nu prevede un regim special pentru obtinerea unei autorizatii de catre o persoana care nu are cetatenie română. Probabil obtinerea sau nu a autorizatiei, precum si actele necesare, vor depinde de cum interpreteaza legea cei de la departamentul de patrimoniu de la Politia din raza judetului unde mergi sa obtii autorizatia. Asadar, sfatul meu e sa aflii numarul de telefon de la acea sectie de politie, sa suni si sa intrebi toate inforamtiile pe care doresti sa le aflii.

2. In Romania, pentru o comoara gasita si declarata legal in 72 de ore de la gasirea intamplatoare, recompensa este de 15-30% sau chiar mai mult ( in caz ca este un tezaur important), dar de obicei cu valoare estimata la valoarea metalului pretios sau mai mult, dar nu la valoarea de piata de la licitatii pentru acea comoara in strainatate. Vei primi insa banii dupa o jumatate de an, 1 an, 2 ani sau chiar mai tarziu.

Unknown spunea...

Daca detectez o pepita de aur nativ de X grame, se considera tezaur? Doresc sa mi se explice. Multumesc

Anonim spunea...

Nu se considera tezaur, ca nu are nicio valoare istorica.
Dar se aplica probabil legislatia pentru cautatorii de aur ( probabil sunt necesare si pentru cautarea de aur niste autorizatii ), pe care nu o stiu.

Unknown spunea...

Salut!As dori sa imi cumpar un detector de metale pana in 2000 lei,cu bobina rezistenta la apa(sa pot detecta SI pe plaja lacar la 30 cm adancime)...ati putea sa imi spuneti va rog ce ar fi ma bine sa cumpar?...si daca actele pentru autorizatie se pot depune si de alta persoana(nu sunt in tara)?Multumesc frumos!

Anonim spunea...

Probabil actele se pot depune de alta persoana cu procura legalizata la notar, dar numai pe numele celui care va folosi detectorul de metale. Însă aceasta părere este probabila, cel mai bine sa întrebe persoana respectiva la Politia din zona ta de domiciliu. Autorizația e valabila doar in Romania, nu si in alte tari.

Pe plaje in Romania detecția de metale este in general interzisa, deoarece cam tot litoralul romanesc e declarat sit arheologic, iar in situri arheologice si in apropierea acestora este interzisa detectia de metale.

Legat de recomandarea unui detector de metale, caracteristicile tehnice si performantele le stiu cel mai bine vanzatorii autorizati de detectoare metale, deoarece mereu apar motele noi de detectoare, iar ei le testeaza. Pasionații de detectie metale nu prea au posibilitati financiare sa cumpere ca sa testeze si sa compare diversele tipuri de detectoare de metale care se lansează constant pe piața. Asa ca alege un magazin autorizat sau mai multe si suna-i pentru recomandari.

gianni camani spunea...

Locuiesc în Italia, aici nu ai nevoie de permisiunea de a deține detectorul de metale, aș vrea să am permisiunea, am boboc de bla bla bla, trebuie să vină să-mi perie România să caute minerale, nu-mi pasă comorile contelui Dracula sau chiar l Omul norocos al lui Stalin ... cum pot să fac? aș putea avea permisiunea? Îl cunosc pe vecinul care vânează joc în Slovenia și i se permite să aducă o Arama peste graniță și cu siguranță să poată trage, de la tine, varză, cum poți face pentru a culege pietrele cu detectorul de metale? cuvinte pentru a vă justifica, dar cred că am înțeles greșit, vă las a chance ...

Anonim spunea...

In Romania è necessaria l'autorizzazione. Lo stato rumeno ti autorizzerà a utilizzare un metal detector, non importa lo scopo di utilizzo.

Anonim spunea...

Ce poți să aștepți în această țară, care în loc să facă tot posibilul ca această populație din țară care este interesată de căutarea aurului să nu mai fie așa îngrădită de cineva care nu știe prea multe. Dacă merg la munte într-o duminică ce fac? Că vreau să mă joc în râu de-a căutătorii în nisip, așa de curiozitate. Bag seama că trebuie taxe!!! Spune-ți și voi cei interesați o părere, vă salut.

Niculae spunea...

Nu are nimeni treaba cu tine dacă te joci de-a căutătorii în nisip. Important e sa nu ai utilaje de căutător de aur, că atunci aceea nu mai e joaca, e exploatare ( e adevarat, la nivel mic ) a resurselor statului.

Unknown spunea...

3numerați toate utilajele interzise pentru ca cei interesați să știe .

Niculae spunea...

Nu trebuie sa enumăr eu toate utilajele, ca sunt sute de modele, altă treabă nu am decât să pierd ore întregi sa iți fac ție lista? Orice utilaj și orice metodă, dacă le folosești pentru extracția aurului, este un astfel de utilaj.

Niculae spunea...

Si nu mai continui discutia despre extractia de aur, aici nu se discuta despre utilaje pentru extractia aurului, se discuta despre posibila necesitate a unei autorizații prealabile înainte de a cumpăra un detector de metale de metale, asa ca suntem offtopic.

Exista alte subiecte pentru ceea ce te intereseaza, discuta in acele subiecte cu oameni care sunt interesati de acest subiect al extractiei de aur, de exemplu aici:

https://hartacomorii.blogspot.com/2013/09/unde-gasesti-aur-in-apele-romaniei.html

Unknown spunea...

Auziți Oameni buni !!!Resursele Statului (Ale pămîntului)mai bine spus ,Și dacă sînt asemenea legi făcute de asemenea Oameni Resursele acolo vor Rămîne încă cîteva mii sau milioane de ani.

Niculae spunea...

Mai oameni buni, nu intelegeti ca trebuie aviz pentru exploatarea aurului? Poftim cititi aici si sa incheiem subiectul, ca nu se discuta aici despre exploatarea aurului, ci despre detectoare de metale:

https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/exploatarea-aurului-aluvionar-devine-afacere-apuseni-cinci-firme-primit-avize-obtinerea-metalului-pretios-albia-rauri-1_5b72d82bdf52022f7561dc34/index.html

Anonim spunea...

Detin autorizatie de la politie pentru un detector de metale.
Intrebare:
Cum pot sa-l vand legal.Fara metoda "donatie"

Anonim spunea...

Ai intrebat la Politie? Cu siguranta ca ei stiu cel mai bine, mai ales ca legea e interpretabila si depinde de cum interpreteaza fiecare sectie de patrimoniu de judet in parte cum vad problema. Detectorul de metale are regim special. El trebuie sa fie radiat de pe fostul proprietar si "inmatriculat" pe viitorul proprietar. Deţinerea şi/sau comercializarea detectoarelor de metale este supusă unui regim strict, fiind necesară autorizarea prealabilă la inspectoratul de poliţie judeţean în a cărui rază teritorială deţinătorii îşi au domiciliul.

Vezi si Ordonanţa nr. 43/2000, in care se vorbeste de comercializare, care poate fi asimilata cu vanzarea, mai ales ca in lege scrie si despre persoane fizice care comercializeaza:

(10) Persoanele fizice și juridice care dețin și/sau comercializează detectoare de metale sunt obligate să obțină în prealabil autorizația inspectoratului de poliție al județului respectiv, a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz, sediul, și să se înregistreze la aceste autorități.

Deci e complicata treaba in privinta vanzarii unui detector de metale de catre opersoana fizica. Sfatul meu e sa mergi personal la sectia de patrimoniu de judet si vei afla detaliile si procedurile exacte, nu merita din comoditate sa te trezesti cu dosar penal pentru comercializare fara autorizatie de detectoare de metale si cu amenzi usturatoare. Tu ai autorizatie de detinere si utilziare, nu ai autorizatie de comercializare. Mai bine intreaba acolo si stai linistit.

Anonim spunea...

Am mai studiat putin de atunci si am gasit
:ORDIN nr. 251 din 31 mai 2004
pentru aprobarea Normelor tehnice privind deținerea și comercializarea detectoarelor de metale.
NORME TEHNICE
privind deținerea și comercializarea detectoarelor de metale
Capitolul III Eliberarea autorizației de comercializare
Articolul 5
Agenții economici care comercializează detectoare de metale trebuie să aibă prevedere în acest sens în obiectul de activitate al societății și să fie autorizați conform legii.
Articolul 6
În vederea obținerii autorizației pentru comercializarea detectoarelor de metale, agentul economic solicitant va depune la unitatea de poliție prevăzută la art. 1 alin. (1) următoarele documente:
a) cerere-tip, completată conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme tehnice;
b) actul de înregistrare a societății, împreună cu statutul (copie și original), din care să rezulte că are ca obiect de activitate comercializarea detectoarelor de metale;
c) actul de identitate al administratorului societății, precum și ale tuturor persoanelor angajate ca vânzători de detectoare de metale (copie și original);
d) chitanță din care să reiasă că a fost plătită la C.E.C. suma de 300.000 lei reprezentând taxa pentru autorizație;
e) certificatele de cazier judiciar ale persoanelor prevăzute la lit. c).
Articolul 7
(1) Spațiul destinat comercializării detectoarelor de metale trebuie să aibă un afișaj stradal cu denumirea agentului economic și a obiectului de activitate și totodată să fie prevăzut cu sistem de alarmă ori să se încheie contract de prestări de servicii cu o societate de pază și securitate sau să aibă pază proprie permanent.
(2) Spațiul de comercializare trebuie să fie folosit în exclusivitate pentru comerțul cu detectoare de metale.
(3) Ofițerul de poliție căruia i-a fost repartizată lucrarea de eliberare a autorizației va verifica, inclusiv prin deplasare la fața locului, îndeplinirea de către solicitant a criteriilor minime de autorizare, întocmind o notă în acest sens.
Articolul 8
Autorizația de comercializare a detectoarelor de metale se eliberează în termen de 10 zile de la depunerea documentației complete și se emite conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 la prezentele norme tehnice.
Articolul 9
(1) Orice modificare privind sediul sau obiectul de activitate pentru care s-a emis autorizația trebuie comunicată unității de poliție care a eliberat autorizația, în termen de 5 zile de la data producerii acesteia, în scopul efectuării modificărilor în baza de date.
(2) Autorizația de comercializare poate fi retrasă, pe o perioadă nedeterminată, prin dispoziție a șefului unității de poliție competent, atunci când se constată că nu sunt respectate prevederile Ordonanței Guvernului nr. 43/2000, modificată și completată prin Legea nr. 462/2003, și ale prezentelor norme tehnice.
Articolul 10
Autorizația de deținere sau de comercializare a detectoarelor de metale este emisă de ofițerul de poliție care îndeplinește atribuții pe linia protejării patrimoniului cultural național, numit prin dispoziție a șefului unității de poliție competent, iar înregistrarea se face în registrul special constituit.

Anonim spunea...

Nu spune nimic de comercializeare de catre persoanele fizice.
Art.5(10) face referire la persoane juridice.
O alta anomalie este Art.27
Articolul 27
(1) Vânzarea sau oferirea spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizația prevăzută la art. 5 alin. (10) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Detectoarele oferite spre vânzare în condițiile alin. (1) se confiscă.

Nu mai inteleg nimic.
Poate ne descurca cineva...legal vorbind.

Anonim spunea...

Este doar parerea mea:

Persoanale fizice care detin legal un detector de metale au 2 variante: donatie sau panoplie.
Este OK pentru persoane juridice.Iti trebuie autorizatie de comercializare in prealabil...o gramada de autorizatii.
La acestea le vad sensul dar la persoanele fizice care vor sa-si vanda detectorul legal ?
Ce spuneti de " oferirea spre vanzare".?
Pentru ca,nu putem vorbi de comercializare.
Exista o lege pe care trebuie sa o respectam.La persoane juridice sunt normele tehnice privind deținerea și comercializarea detectoarelor de metale.
UNDE sunt normele de vanzare sau oferirea spre vanzare,nu de comercializare, la persoanele fizice ?
Cum se aplica legea ?

Nu mai vorbesc de obtinerea autorizatiei de detinere.."in prealabil",acest subiect cred ca sa mai discutat(o alta anomalie).

Repet: Este doar parerea mea

Anonim spunea...

Salut,
am cumparat un detector de metale acum un an de zile, si nici pana acum nu l-am inregistrat, fiind mai tot timpul sunt plecat din tara nu am avut timp sa il inregistrez. Vreau sa imi rezerv ceva timp sa trec prin toate formalitatile de inregistrare. Aparatul este inca in cutia lui exact cum a fost expediat, in cutia lui originala, sigilat, nefolosit. Credeti ca va fi problema, faprul ca nu l-am inregistrat pana acum, chiar daca u a fost deloc folosit?

multumesc anticipat.

Anonim spunea...

Nu e o problema daca nu l-ai inregistrat, mai ales ca e sigilat. Sa nu il folosesti pe teren pana nu obtii autorizatia.

Anonim spunea...

Salut, am o intrebare: un cetatean UE fara de permis de sedere in Romania poate sa obtina autorizatia pt metal detector? Sotia e romanca dar eu n-am cerut niciodata permis de sedere fiind ca plec foarte des si nu prea avea rost...

Cristi spunea...

Legea nu prevede o astfel de situație. Va trebui sa depui certificat de Cazier și Carte de identitate copie si original. Nu știu cum poți depune aceste documente, dacă nu ai cetățenie română. Mai bine întreabă la Poliția Județeană.

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.