marți, 14 octombrie 2014

87 de monede au fost confiscate într-un târg din Cluj de către Poliția Română

87 monede, considerate de către Politia Română ca fiind comercializate ilegal, au fost ridicate de poliţiştii specializaţi în protejarea patrimoniului cultural naţional din cadrul I.G.P.R., în urma unei acţiuni desfăşurate în Târgul de icoane şi antichităţi din localitatea Negreni, judeţul Cluj, anunță Politia Română printr-un informare de presă.

Sursă imagine: Poliția Română

În perioada 8 - 12 octombrie a.c., Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, a organizat o acţiune pentru protejarea patrimoniului cultural naţional, în Târgul de icoane şi antichităţi din localitatea Negreni, judeţul Cluj. La acţiune au participat poliţişti de investigaţii criminale cu atribuţii pe linia protejării patrimoniului cultural naţional din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale - I.G.P.R. şi din cadrul I.P.J. Alba, Bihor, Cluj, Gorj, Hunedoara, Neamţ, Mureş şi Sibiu. Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor de investigare a fraudelor şi de ordine publică.

În urma controalelor de specialitate, au fost identificate mai multe persoane care comercializau 87 de monede antice şi medievale, din argint şi bronz, despre care Politia Română a precizat că sunt provenite din braconaj arheologic.

Monedele au fost ridicate şi predate Muzeului Aurului din municipiul Brad.

In aceeasi actiune au fost ridicate si 96 de tablouri, precum peste 70 de flori de mină.

Poliţiştii au aplicat şase sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, Legii nr. 182/2000 pentru protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, şi Legii nr. 85/2003 - Legea Minelor.

2 comentarii despre subiectul „87 de monede au fost confiscate într-un târg din Cluj de către Poliția Română”:
Anonim spunea...

Interesant articol dar pentru a fi inteles fenomenul de la noi cu vanzari de obiecte care pot fi catalogate de patrimoniu cititorii ar trebui informati de istoria acestor obiecte.
Cei care au o varsta destul de inaintata si deja nu mai au ce astepta de la aceasta viata stiu cum in tineretea lor bunicii ii luau langa ei si le punea in fata o cutie din lemn de mahon frumos sculptata care avea o incuietoare mica incat copilul in minte lui se intreba cum de exista o asemenea incuietoare. Si printr-un gest incet dar ferm bunicul introducea cheita in locasul incuietori si descuia cutia magica dar nu ridica capacul pana nu ii cerea nepotului sa ii promita ceva:
- promiti sa nu spui la nimeni ce o sa vezi aici ?
- dar de ce bunicule sa nu spun.
- pentru ca or sa vina niste oameni rai care o sa ma duca la inchisoare.
- atunci bunicule promit pentru ca eu te iubesc.
Atunci bunicul cu mainile tremurand, poate de varsta sau poate de frica ridica capacul cutiei frumos sculptate iar la lumina palida a becului scotea cate o moneda mare si alba spunand cu vocea tremurata,
- acesta a fost regele romaniei !
dupa care punand-o in manutele nepotului il intreba
- iti place ?
Iar nepotelul cu bucurie in suflet si in voce spunea, daaaa !
- este din argint si este o comoara, ii am de la nunta mea au fost cadou de nunta.
Copilul in nevinovatia lui intreaba pe bunic,
- bunicule pot sa ma culc cu el, este asa frumos si nu il pierd.
Bunicul se gandeste iar inima ii spune sa lase pentr-o noapte moneda la nepot. Dar stai, deodata fata-i din blanda si blajina in piatra se transforma si ca un vis aevea il vede pe vecinul care cu ani in urma fusese vizitat de doi barbati ce dintr-o volga coborara. Vecinul om bun si bucuros de oaspeti ii invita in casa spunandule ca indata la masa ii aseaza dar ei cu vocea dura parca venind din groapa ii spuse scurt si aprig, argintii unde sunt ?
El ne stiind sa minta, cu vocea-i tremuranda porni spre o firida intr-un ungher ascunsa,
- aici sunt in asta cutiuta, e tot ce-am strans prin munca in anii de demult.
Deschise cutiuta varsand pe masa-n graba tot ce era in ea, cinci bani deargint, o verigheta si-un inel, ceva harti legale si trei smocuri de par lipite fiecare c-un buburuz de ceara cei aduceau aminte de-un an de la botez, Ion, Petru si Ana, cei trei copi ai lui.
Cei doi in graba il luara pe vecin si urcanduse in volga plecara la Aiud iar de atunci vecinul peacasa na trecut.
Atunci bunicul ca dintr-un vis revine si spune panicat sa-i dea napoi moneda, sa mearga la culcat.
Nepotul se supune, moneda in palma ii pune iar cand da sa se culce se uita la bunic spunand c-o voce blanda,
- EU N-O SA SPUN NIMIC.

Anonim spunea...

Frumoasa poza de la acest articol, mi-aduce aminte de magazinele Consignatia pe care le puteai gasi in marile orase. Dupa marea razmerita din 89' cand intrai intr-un magazin din acest fel privirea iti era atrasa de peretii plini cu tablouri, pendule, arme si halebarde, adevarate opere de arta dar si chiciuri mai ieftine sau scumpe. Dupa 90' oamenii au inceput sa scoata la lumina operele de arta ascunse de privirea militienilor in vremea comunistilor. Gaseai tablouri de pictori consacrati dar gaseai si obiecte de arta vechi de sute de ani iar la monede de la monede comuniste pana la epoca romana. Toate se vindeau la liber si nu interesa pe nimeni de patrimoniul romaniei, toti erau ingandurati cum sa-si deschida un chioschulet cu coca-cola si topi-top !
Venise democratia peste noi, baietii care cu ani in urma vindeau bilete la cinematografe acum se reprofilase pe blugi si aur aduse din Turcia, acel aur albicios care il cumparai de la bazarul turc ca fiind de 14 carate iar cand mergeai la noi la bijutier aflai ca nu are mai mult de 10.
Asa ca pe cand noi cumparam toate prostiile de peste tot la noi veneau colectionarii de prin vest intrand in Consignatia plecau cu patrimoniul tarii.
Sincer, daca mergeai in Consignatia din orasul meu vedeai mai multe exponate decat in tot Muzeul si nu-ti mai trebuia bilet.
Cam asta ar fi povestea obiectelor de patrimoniu vandute fara acte dar un lucru sigur este ca nu erau furate !
Acuma stati unpic si lesne va ganditi, cum poti sa ai tu acte piun lucru mostenit ?

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.