O comoară medievală unică, descoperită de un pasionat de detecție metale, a fost descrisă ca fiind "deosebită față de orice alt artefact găsit". Obiectul are lungime de 3 cm, o lățime de 1,5 centimetri și o înălțime de 8 milimetri și cântărește 11,29 grame. Peter F., un pensionar în vârstă de 64 de ani, a descoperit obiectul din argint aurit (despre care se crede că datează din secolele VI - XI) pe terenurile agricole din Devon.
Deoarece nu există artefacte similare, autoritățile au precizat că "identitatea exactă și funcția acestui artefact nu sunt cunoscute". Experții cred totuși că obiectul este capacul unei cutii foarte mici care a depozitat moaște. Astfel de cutii erau utilizate pentru a păstra o relicvă ( reală ori presupusă ), cum ar fi osemintele degetului unui sfânt sau o bucată din Sfânta Cruce.
Pasiunea descoperitorului pentru detecția de metale s-a născut abia după ce s-a pensionat. Acesta este membru al unui club de detecție metale și a mai găsit diverse obiecte, inclusiv monede vechi, dar niciuna dintre descoperirile sale nu a fost declarată ca fiind comoară, înainte de aceasta. Detectoristul a găsit obiectul îngropat la 23 cm adâncime în pământ, pe terenurile agricole din apropierea orașului Wembury, in data de 3 mai 2016.
El a spus: "Când am găsit obiectul, am șters pământul de pe acesta și atunci mi-am dat seama că era destul de vechi. Sunt mulțumit că ar putea ajunge la Muzeul Plymouth, nu atât pentru recompensa financiară, ci pentru ca e minunat că oamenii vor vedea descoperirea mea".
Obiectul a fost declarat oficial comoară de către autorități, care au precizat: "Nimic similar nu a mai fost găsit, deci este o descoperire foarte fascinantă. Comisia de evaluare a comorilor din cadrul Muzeului Britanic va decide un preț de piață complet și corect. Muzeul Plymouth speră să achiziționeze obiectul."
Trimiteți un comentariu
☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.