Harta aurului egiptenilor, prima hartă geologică din lume

Istoricii antici au lăsat mărturii în care povesteau că în regatul Egiptului aurul era la fel de răspândit ca nisipul. Dincolo de metaforă, este totuși documentat că din anul 3200 î. Hr. căutătorii publici de aur au prospectat în mod constant depozite și filoane pentru a satisface necesarul de metal prețios pentru faraoni. De exemplu, în mormântul lui Tutankhamon au fost depozitate peste 500 de obiecte din aur pur. Totuși, originea aurului egiptean a fost necunoscută pentru mult timp.

Arheologul Rosemarie Klemm și geologul Dietrich Klemm au descoperit în anii 1980 minele pierdute, utilizând o veche hartă egipteană ( cunoscuta în prezent ca harta papirus din Torino). Această hartă a comorilor este foarte specială, deoarece include și geologia terenului din jurul minelor antice. Harta și informația sa geologică preced hărțile geologice moderne cu aproape 3000 de ani.

Descoperită lângă modernul Luxor (anticul Tebe) între anii 1814 și 1821, harta a fost ulterior colectată de Bernardino Drovetti ( colecționar de antichități și consul in Egipt ) și în final vândută regelui Carol Felix al Sardiniei, domnitor al Regatului Italiei de Nord. Regele Felix a fondat Muzeul Egiptean din Torino în anul 1824, unde harta este găzduită și astăzi.

Harta este desenată pe un papirus cu lungimea de 2,8 metri și lățimea de 0,41 metri, fiind datată ca realizare în anul 1150 î.Hr. A fost desenată pentru o expediție condusă de faraonul Ramses al IV-lea, pentru a fi utilizată în căutarea de blocuri de piatră care să fie sculptate ca statui.

Este un document unic, deoarece este singura hartă topografică cunoscută a Egiptului antic. Harta descrie peisajul de-a lungul unui wadi (numele arab pentru o vale uscată din deșert) lungă de 15 km. Profilul munților este desenat pe ambele maluri ale văii. Inscripțiile descriu "Muntele aurului", "Muntele argintului", dar și locații precum "Satul minerilor", "Muntele (sau Templul) lui Amun", drumurile spre Marea Roșie și un drum spre orașul Ta-menti (astăzi dispărut).

Culorile diferite afișate pe hartă sunt inspirate de culorile reale ale rocilor, un granit roșu-roz (Fawakhir-Granit), gresie verde și altele, precum și galben pentru nisipul deșertului. Se mai identifică o carieră de piatră și mai multe filoane de aur. Cea mai importanta indicație marcată pe hartă este amplasamentul unui fântâni din apropierea satului minerilor. Datorită acestui punct de reper, arheologii au identificat zona desenată pe harta.

Aceasta este situată de-a lungul Wadi Hammamat, lângă Bir-Um-Fawakhir, aproape 100 km la Est de Luxor. Cu ajutorul hărții, arheologii au descoperit semne străvechi ale mineritului de exploatare a filoanelor masive de cuarț, cum ar fi tuneluri de 48 metri adâncime sub nivelul solului.

Cele mai importante filoane sunt de asemenea afișate ca linii ondulate. Aurul era mai puțin întâlnit ca bucata mare de metal nativ și era găsit în special ca fragmente mici distribuite aleatoriu în roca masivă de cuarț, aproape invizibile cu ochiul liber.

Urmând filoanele în munte, minerii au extras roca, au zdrobit-o și au separat nisipul de aur. Piloni de nisip de cuarț ( și rămășițele pietrelor zdrobite ) sunt încă vizibili astăzi în deșert, ca o mărturie a muncii aspre depuse de către minerii vechi din valea Wadi Hammamat.

Documentul este nu doar o hartă a comorilor exploatabile sau o hartă topografică cu indicații pentru mineri, ci și o hartă geologică adevărată. Chiar dacă rocile nu sunt identificate sau descrise în detaliu, iar harta nu conține informații stratigrafice, acesta este un document unic, o mărturie frumoasă și rară a observațiilor practice și geologice ale vechilor egipteni.