Un elev de 13 ani, pasionat de detecție metale, a descoperit o comoară din timpul regelui Bluetooth, cel care a adus creștinismul în Danemarca.
În luna ianuarie, elevul Luca M. și profesorul său făceau detecții pe insula Rügen (Germania), când au găsit ceea ce inițial au crezut că este o bucată de aluminiu.
Dar, după ce au privit cu mai mare atenție, ei și-au dat seama că era un artefact din argint.
În timpul weekendului, serviciul regional de arheologie a început săpături care au acoperit 400 de metri pătrați și care au scos la suprafață restul tezaurului.
Au fost descoperite coliere, perle, broșe, un artefact reprezentând Ciocanul lui Thor, inele, dar și aproximativ 600 de monede, inclusiv peste 100 care datează din vremea regelui Bluetooth, care a cârmuit ceea ce este acum Danemarca, nordul Germaniei, sudul Suediei și părți din Norvegia. Regele danez Harry Bluetooth (Harald Gormsson) a domnit aproximativ între anii 958 - 986.
"Aceasta este cea mai mare descoperire de monede din timpul lui Bluetooth, din sudul Mării Baltice. Este, prin urmare, de o foarte mare importanță", au precizat arheologii.
Cea mai veche monedă este un dirham din Damasc, datând din anul 714, în timp ce cea mai recentă este o monedă din anul 983. Aceasta sugerează că tezaurul ar fi putut fi îngropat la sfârșitul perioadei în care regele Bluetooth era fugar.
"Avem aici cazul rar al unei descoperiri care pare să confirme sursele istorice", a mai precizat arheologii.
Bluetooth este creditat ca unificator al Danemarcei. Născut viking, regele a întors spatele vechii sale religii și a introdus creștinismul în țara nordică. Dar el a fost obligat să fugă în Pomerania, după o rebeliune condusă de fiul său, Sven Gabelbart.
Moștenirea durabilă a regelui Bluetooth a fost omagiată în prezent inclusiv prin tehnologia Bluetooth, care a fost denumită după numele acestui rege. Simbolul grafic al acestei tehnologii este compus din două rune suprapuse, care reprezintă inițialele HB.
Trimiteți un comentariu
☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.