vineri, 11 ianuarie 2019

O pasionată de detecție metale a descoperit un important inel sigiliu din aur

Un inel sigiliu de aur din secolul al XVII-lea a fost descoperit de Michelle V., o pasionată de detecție metale din Blackpool, Scoția. Inelul este în stare perfectă și se estimează că are o valoare de aproximativ 10.000 de lire sterline (un inel similar a fost vândut anterior la licitație pentru această sumă de bani).


Michelle V., în vârstă de 53 de ani, a descoperit artefactul la o adâncime de 15 cm, în timpul vacanței din Loch Lomond. Ea a obținut permisiunea unui proprietar local de terenuri pentru a căuta pe un câmp din apropierea cabanei de vacanță.


Pasionata de detecție metale, care are funcția de profesor la o școală, a povestit că efectiv a început să danseze de bucurie, atunci când a descoperit inelul din aur:

"A fost un moment foarte emoționant, nu mă așteptam să găsesc ceva atât de special. Inelul era la 15 centimetri adâncime. Evident, găsirea unui artefact din aur este o situație rară pentru noi, detectoriștii, așa că am dansat un pic pentru a sărbători descoperirea!"


Inelul a fost catalogat de către Scottish Treasure Trove ca fiind o comoară și este considerat foarte important din punct de vedere istoric. Va fi expus într-un muzeu, iar doamna Vall va primi o recompensă, pe care o va împărți cu proprietarul terenului.

Se crede că inelul a aparținut lui Edward Colman. Înainte de a fi executat în anul 1678, Colam a fost un curtean al regelui Charles al II-lea. Inelul poartă stema familiei lui Edward Colman și se crede că a aparținut inițial bunicului său Samuel, care a trăit în Norfolk între anii 1569 și 1653.


Edward Colman a fost condamnat ca parte a unei false conspirații "dejucată" de preotul Titus Oates în 1678. Preotul Oates, supranumit mai târziu "Titus the Liar", a susținut că mai mulți bărbați catolici au complotat să-l ucidă pe Rege, împreună cu Edward Colman. Deși mai târziu s-a dovedit ca fiind o acuzație nefondată, falsul complot a cauzat executarea a cel puțin 22 de persoane, inclusiv executarea lui Colman.


Nu este prima data când pasionata de detecție metale a descoperit ceva valoros.


În anul 2017, doamna Michelle V. a descoperit o monedă din aur în valoare de peste 46000 euro, pierdută probabil de unul dintre soldații lui Richard III în timpul bătăliei de la Bosworth, în anul 1485.

2 comentarii despre subiectul „O pasionată de detecție metale a descoperit un important inel sigiliu din aur”:
Anonim spunea...

O femeie cu noroc!

Marius spunea...

Da, dar e o femeie care a cumparat un detector de metale si care merge la detectie periodic, chiar si in vacanta, ca altfel nu ar fi gasit nimic. Daca stai acasa la tv si daca nu ai detector de metale, sunt sanse extrem de mici sa gasesti ceva, indiferent ca esti barbat sau femeie. De fapt e o femeie care isi face norocul cu mana ei, cu pasiunea ei si cu detectorul ei de metale.

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.