48 de tone de lingouri de argint, o comoară de 200 milioane de euro

O adevărată comoara în greutate de 48 de tone, formată de lingouri de argint, a fost descoperită pe epava navei britanice SS Gairsoppa, scufundata in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial in largul coastelor Irlandei. Tezaurul a fost evaluat la valoarea de aproximativ 200 de milioane de euro.

Comoara descoperita in septembrie anul trecut a necesitat o misiune extrem de dificila de recuperare a lingourilor, care se gaseau la circa cinci kilometri adancime, pe fundul Oceanului Atlantic, potrivit The Telegraph via ziare.com.

Nava Gairsoppa, care transporta marfa, s-a scufundat in februarie 1943, la aproximativ 480 de kilometri sud-vest de Galway, Irlanda.

Ea a fost folosită de guvernul britanic, iar din echipajul său de 85 de marinari nu a supravietuit decat un singur ofiter, care a reusit sa ajunga la țărm dupa ce nava a fost lovita de o torpila germană.

Comoara de argint a ajuns in Marea Britanie dupa ce guvernul a platit 325.000 de lire sterline proprietarilor marfii. Comoara a fost recuperata de catre compania de explorari subacvatice, Odyssey Marine.

Firma va incerca, de asemenea, sa recupereze si alte 17 tone de argint, aflate intr-o alta epava descoperita, cea a navei SS Mantola, ce se gaseste la 160 de kilometri distanta de Gairsoppa

O barcă veche de secole a fost descoperită în Mureș

În albia Mureşului a fost descoperită o barcă veche de câteva secole. Specialiştii cred că ambarcaţiunea, care a fost scobită direct în trunchiul unui copac, era folosită pentru transportul sării, din Transilvania în Ungaria.

Pe care au descoperit-o din întâmplare. Câţiva cercetători care se plimbau pe malul Mureşului au observat o formaţiune ciudată. Şi au mers să investigheze. În scurt timp şi-au dat seama că au făcut o descoperire importantă.

Specialiştii cred că ambarcaţiunea a navigat pe Mureş în Evul Mediu.

Barca a fost realizată dintr-un trunchi de stejar, iar arheologii spun că s-a păstrat atât de bine tocmai pentru că a stat în ultimele secole a fost acoperită de apă şi mâl.

Fiind prima monoxilă descoperită pe Mureşul inferior, experţii de la parcul naţional lunca nu ştiu exact cum să o conserve. Aşa că le-au cerut ajutorul unor colegi din Sibiu, Braşov şi Suceava. Sursa: antena3.ro

Comorile de porţelan de pe nava "Steaua adevărului"

Doar aurul, argintul şi pietrele preţioase, pe care visează să le descopere vânătorii de comori, sunt singurele tezaure care merită căutate printre recife? În ultimii ani, metalelor şi pietrelor preţioase li s-au adăugat şi alte artefacte de mare valoare comercială, pe lângă valoarea lor istorică şi artistică.
Una dintre cele mai remarcabile descoperiri din ultimele decenii a fost găsirea a unei nave chineze, Tek Sing ( numele tradus înseamnă Steaua adevărului ), de la al cărei naufragiu au trecut aproape 200 de ani. Tek Sing s-a scufundat în 1822, în Marea Chinei de Sud, cu aproximativ 1.800 de oameni la bord - echipaj şi pasageri.

Plecată din portul Amoy (azi Xiamen) din China, Tek Sing se îndrepta spre Jakarta, Indonezia, ducând o mare încărcătură de porţelanuri chinezeşti şi 1.600 de emigranţi chinezi. După o lună de călătorie, căpitanul a decis să o ia pe-o scurtătură, prin Strâmtoarea Gaspar, care leagă Marea Chinei de Sud de Marea Java. Decizie fatală: nava s-a lovit de un recif şi s-a scufundat, cu porţelanuri şi oameni cu tot, la o adâncime de 30 metri. Doar vreo 200 de oameni au supravieţuit tragediei şi au fost salvaţi de două vase aflate în apropiere.

Timp de aproape două secole, epava lui Tek Sing a zăcut pe fundul Mării Chinei de Sud, până când şi-a îndreptat atenţia spre ea un explorator şi scafandru britanic, Michael Hatcher, care se specializase în operaţiuni de recuperare în Marea Chinei de Sud şi devenise cunoscut datorită aducerii la suprafaţă a încărcăturii de porţelan a unui vas al Companiei Olandeze a Indiilor de Răsărit, Geldermalsen, scufundat în 1751. (Multe dintre porţelanurile recuperate au fost vândute, ulterior, la o mare şi foarte profitabilă licitaţie, organizată de celebra casă Christie's.)

În secolul al XVIII-lea şi secolul al XIX-lea, China devenise teatrul unei activităţi masive de producţie şi export de porţelan către pieţele europene, iar între Bătrânul Continent şi China se desfăşura un comerţ intens şi prosper, cu cantităţi uriaşe din asemenea obiecte, care se vindeau bine şi împodobeau multe cămine europene.

Tek Sing, nefericita joncă chineză ce avea să-şi afle sfârşitul în 1822, era una dintre miile de nave care transportau fragile încărcături de porţelan alb-albastru spre Indonezia (la vremea aceea colonie olandeză), de unde erau preluate de nave olandeze care le duceau în Europa.

În luna mai a anului 1999, Michael Hatcher a localizat epava şi a început lunga operaţiune de adunare şi aducere la suprafaţă a delicatelor boluri, farfurii şi bibelouri care alcătuiseră încărcătura comercială a navei. Echipajul lui Hatcher a recuperat aproximativ 350.000 piese, dintre care foarte multe au suportat extraordinar de bine şederea lor de aproape două secole în apele sărate ale oceanului. O mare licitaţie a fost organizată la Stuttgart, Germania, în noiembrie 2000, pentru a pune la îndemâna colecţionarilor aceste obiecte, emoţionante nu atât prin frumuseţe, cât prin vechime şi prin soarta lor deosebită.

În epava lui Tek Sing şi în jurul ei au fost găsite şi rămăşiţe umane - victimele tragediei din 1822 - dar acestea au fost lăsate în pace, respectând credinţa membrilor chinezi şi indonezieni ai echipei de scufundători ai lui Hatcher: aduce ghinion să tulburi morţii din somnul lor veşnic.

Scufundătorii s-au mărginit, aşadar, să aducă la suprafaţă delicatele porţelanuri, dintre care unele, căzute pe fundul mării, fuseseră cotropite de corali, alcătuind curioase îmbinări de natural şi artificial, de forme de viaţă şi obiecte lucrate de om, ca pentru a reaminti vremurile în care natura se dovedea aproape întotdeauna mai puternică decât omul, iar corăbiile erau adesea victime ale mării. Sursa: descopera.ro, wikipedia.org

Comorile de pe corabia Nuestra Señora de la Concepción

În 1683, căpitanul William Phips sosea în Anglia, venind din colonia britanică nord-americană, cu o ambiţie ce părea să aibă puţini sorţi de izbândă: să convingă câţiva dintre puternicii zilei – chiar pe rege, dacă ar fi fost posibil – să investească într-o idee măreaţă: o operaţiune de recuperare a comorilor de pe navele spaniole scufundate, nave care, ani în şir, după descoperirea Americii de către Columb, căraseră spre Europa bogăţiile lumii noi. Unele dintre aceste vase ajunseseră cu bine în porturile europene, altele însă, mai puţin ocrotite de soartă, fuseseră prinse de furtuni, se izbiseră de stânci şi, cu coca sfărâmată, se scufundaseră, ducând cu ele, în adâncul mării, şi comorile – uneori uriaşe – pe care care le purtau. Veacuri la rând după aceste tragice întâmplări, căutătorii de comori visau să readucă la suprafaţă aceste bogăţii, iar unii dintre ei, cei mai îndrăzneţi şi mai norocoşi – dar, vorba romanilor, norocul îi ajută pe cei îndrăzneţi – chiar au izbutit să-şi împlinească visele.

Chiar şi până în prezent, William Phips a fost unul dintre aceşti norocoşi căutători. Născut în teritoriile britanice din America de Nord, de origine nu foarte înaltă (dar, având, totuşi, în Anglia nişte rude bine situate), el se pregătise pentru meseria de constructor de nave, deschizându-şi chiar propriul său şantier naval. Dar, în 1682, s-a apucat de o nouă îndeletnicire: vânătoarea de comori. A făcut o primă încercare în Bahamas, unde a reuşit să recupereze o parte din încărcătura unor nave spaniole scufundate; nu fost un succes spectaculos, dar a fost, totuşi, un succes, aducând celor implicaţi un profit de câteva mii de lire, în banii de azi - destul pentru a încuraja ambiţiile viitoare.

Pentru o operaţiune de mare anvergură, avea nevoie de fonduri pe măsură aşa că, în 1683, a venit la Londra, căutând finanţare pentru proiectul său. Cu ajutorul legăturilor de familie şi al scrisorilor de recomandare, a ajuns nu numai la oameni importanţi din marina britanică, dar şi la regele Carol al II-lea. Acesta a fost de acord să îi împrumute lui Phips o fregată a marinei engleze, având grijă, totodată, ca, în afară de cele 10 procente din eventuala comoară cuvenite, conform legii, coroanei britanice, să-şi asigure, pentru el personal, 25 % din ceea ce urma să găsească Phips (care, după cum se vede, fusese foarte convingător şi persuadase pe toată lumea că existau, într-adevăr, mari bogăţii scufundate care putea fi scoase la suprafaţă. La urma urmei, nu era greu de crezut, doar marina britanică avea la activ, în istoria ei, scufundarea a destule corăbii spaniole, în cursul războaielor navale pentru supremaţia economică, din secolele precedente).

Phips a pornit spre America, cu fregata şi cu doi împuterniciţi ai regelui, care urmau să asiste la operaţiuni şi să protejeze interesele monarhiei britanice în cursul expediţiei. Căutarea a durat doi ani şi nu a fost scutită de dificultăţi: neînţelegeri între Phips şi agenţii regelui în ceea ce priveşte disciplina, probleme cu aprovizionarea, concurenţă din partea altor întreprinzători, răzmeriţa unei părţi din echipaj... una peste alta, după cercetări şi scufundări în Jamaica şi în preajma insulei Hispaniola, din Caraibe, Phips s-a ales cu prea puţin: bilanţul expediţiei era negativ, cheltuielile fuseseră mai mari decât câştigul.

Totuşi, omul nu s-a dat bătut: el avea o idee - fixă, dacă vreţi - cum că există, în preajma coastelor Americii Centrale, galioane spaniole pline de bogăţii ce puteau fi recuperate. Şi, cu această convingere, a reuşit din nou să-şi asigure sprijin. Fratele şi urmaşul la tron al lui Carol al II-lea, regele James (Iacob) al II-lea, a refuzat iniţial să contribuie la expediţie, dar Phips a beneficiat de ajutorul unui nobil, ducele de Albemarle, care, încrezător în şansele de succes al încăpăţânatului navigator, a adunat în jurul lui un grup de persoane interesate, pe care le-a convins să investească într-o nouă expediţie, urmând să primească un câştig proporţional cu sumele investite. Există istorici care susţin că organizarea acestei expediţii a jucat un rol în dezvoltarea economică a Marii Britanii, în evoluţia sistemului de piaţă capitalist, stimulând dezvoltarea societăţilor pe acţiuni şi, posibil, chiar înfiinţarea Băncii Angliei (1694), modelul pe care se bazează conceptul modern de bancă, prezent în marea majoritate a instituţiilor de acest tip din ziua de azi.

Cu sprijinul nobilului său protector, Phips a căpătat, astfel, destui bani pentru a cumpăra şi echipa două nave şi, în 1686, a ajuns iar în Hispaniola.

Iar aici, a dat lovitura. În sfârşit!

Epava care i-a adus celebritatea a fost cea a navei Nuestra Señora de la Concepción, un galion spaniol scufundat în anul 1641, în urma ciocnirii de un recif, în largul insulei Hispaniola, în arhipelagul Caraibelor. Concepción era o navă aproape legendară, despre a cărei încărcătură se povesteau minuni: se spunea că ar fi transportat o comoară uluitoare, de peste 140 de tone de monede de argint, plus obiecte din aur, pietre preţioase şi cine ştie câte altele. Corabia fabuloasă bântuia imaginaţia şi visele tuturor căutătorilor de tezaure submarine - şi le mai bântuie şi acum, după trei secole.

După mai multe luni de căutări, Phips a reuşit să localizeze epava (care se găsea la 17 metri adâncime) şi, în două luni, cu ajutorul unor scufundători experimentaţi - mulţi dintre ei erau pescuitori de perle din Bahamas şi de pe coastele Oceanului Indian -, a recuperat, de pe galionul scufundat, o comoară - extraordinară, într-adevăr! - de monede de argint, evaluată, la vremea respectivă, la 210.000 lire sterline, echivalentul a 13 milioane de lire astăzi!

William Phips descărcând comoara găsită

În vara anului 1687, Phips s-a întors în triumf la Londra, aducând cu el magnificul tezaur smuls mării. Regele James al II-lea l-a numit cavaler, spre a-i mulţumi că adusese naţiunii această bogăţie (din care coroana britanică şi-a tras partea ei - 10% - conform vechiului obicei al zeciuielii), l-a numit şerif general (un fel de vice-guvernator) al New England - posesiunea coroanei britanice în America de Nord - iar Phips a devenit "omul zilei".

Vânătoarea de comori submarine, era, la vremea aceea, o afacere aflată abia la începutul dezvoltării sale. Comparativ cu tehnologiile actuale, ceea ce exista pe vremea aceea era atât de precar, încât izbânda lui Phips pare şi mai uimitoare. Ca şi acum, conta mult la ce adâncime se găsea epava, dar miza era încă şi mai dificilă dacă ne gândim la mijloacele de scufundare disponibile. Cum a reuşit Phips?

În primul rând, s-a bazat pe capacităţile unor scufundători de profesie, bine antrenaţi, capabili să se scufunde în apnee - ţinându-şi respiraţia - pînă la adâncimi de cîteva zeci de metri. Apoi, existau deja, de ceva vreme, nişte dispozitive de scufundare, foarte primitive când le comparăm cu tehnicile actuale, dar care reuşeau să furnizeze scufundătorului o mică rezervă de aer, care îi permitea să-şi prelungească şederea sub apă.

Efectul scufundării în apă a unui vas cu gura în jos - păstrarea unui spaţiu umplut cu aer în partea de sus a recipientului - era, cu siguranţă, cunoscut; fusese observat şi, pesemne, utilizat în scop practic de mult timp, din Antichitate încă, de vreme ce Aristotel (secolul al IV-lea î. e. n.) scria despre posibilitatea scufundării cu o căldare care să permită scufundătorilor să respire, iar Roger Bacon, un cărturar englez din secolul al XIII-lea, relatează că Alexandru cel Mare (care a fost elevul lui Aristotel) s-ar fi scufundat în Mediterana într-un clopot de sticlă, ca să vadă cu ochii lui minunile lumii submarine.

În secolul al XVI-lea fuseseră deja publicate schiţe ale unor modele - chiar dacă rudimentare - de asemenea dispozitive, iar la vremea când s-au desfăşurat expediţiile lui Phips, aceste clopote de scufundare, cum erau numite, începuseră să se dezvolte, prin perfecţionări succesive. Celebrul astronom englez Halley inventase şi el un astfel de clopot, a cărui rezervă de aer putea fi reînnoită (cu ajutorul unor butoaie etanşe, pline cu aer, trimise de la suprafaţă) şi, acest model a fost, se pare, folosit şi de oamenii lui Phips şi a contribuit la succesul încercării.

La sfârşitul anului 1687, încredinţat de faptul că vasul spaniol mai ascundea încă mari bogăţii, Phips a plecat într-o nouă expediţie. Dar vestea se răspândise deja şi exploratorul a avut surpriza ca, la înapoierea sa în Hispaniola, să dea peste vreo 20 de vase mai mici, care mişunau prin zonă, conduse de alţi aventurieri care sperau să aibă şi ei norocul lui Phips. O nouă campanie de scufundări a mai adus doar vreo 10.000 de lire - departe de valoarea capturii iniţiale -, după care Phips s-a apucat de alte treburi, văzându-şi de postul său administrativ în New England, de cariera sa militară şi politică (avea să ajungă, în ultimii ani ai vieţii, guvernator al provinciei Massachusetts Bay) şi lăsând căutarea comorilor pe seama altor cavaleri ai norocului.

Dar povestea galionului Concepción şi a comorilor sale nu se termină aici. Această corabie era, se pare, una cu adevărat deosebită; nu degeaba i se dusese vestea şi era urmărită astfel de vînătorii de tezaure. Încărcătura ei era într-adevăr formidabilă, dovadă faptul că, la 300 de ani după norocoasa încercare a lui Phips, alte două "tranşe" din tezaur au fost scoase din epavă - de data acesta cu ajutorul unor tehnologii de localizare şi scufundare mult mai performante, rezultate ale progresului tehnologic al secolului XX.

În anii 1970, un scufundător american, bântuit şi el de obsesia comorilor spaniole ale mărilor, Burt Webber, a început să caute epavele pline de aur şi argint, datând din vremurile de aur ale colonialismului spaniol. Iniţial, şi-a îndreptat căutările spre Atocha (Nuestra Señora de Atocha), o altă corabie a Spaniei, care, lovită de furtună, s-a scufundat, încărcată cu bogăţii, în 1622, în arhipelagul Florida Keys. Webber n-a avut succes cu Atocha; altcuiva îi fusese menit s-o găsească, unui alt vânător american de comori, Mel Fischer (1922-1998), care a devenit celebru prin această descoperire (1985). (Compania specializată în operaţiuni de recuperare a încărcăturii epavelor, fondată de Mel Fischer, lucrează şi azi la această operaţiune, aducând la suprafaţă, încet-încet, comorile de pe Atocha. Totuşi, partea cea mai preţioasă a acesteia - cea care conţinea, după cât se ştie, o încărcătură de smaralde de o valoare nepreţuită, încă nu a fost găsită).

Revenim la Webber: renunţând la Atocha, el şi-a îndreptat cercetările spre Concepción (fiindcă veni vorba, au existat multe nave spaniole care purtau acest nume, Nuestra Señora de la Concepción, ce evocă imaginea Fecioarei şi dogma Imaculatei Concepţiuni, foarte frecvent amintite în religia catolică. Concepción "a lui Webber" era aceeaşi navă cercetată, cu atâta succes, de William Phips, cu aproape trei veacuri mai înainte.)

În aceste trei veacuri, se cam aşternuse uitarea peste corabie şi povestea ei, dar regăsirea, într-o arhivă din Anglia, a jurnalului de bord provenit de pe una dintre navele folosite de Phips în operaţiunile sale i-a dat lui Webber un nou imbold. Jurnalul menţiona locul în care naufragiase galionul, într-o zonă cu recifuri, care primise, între timp, numele de Silver Bank, tocmai datorită încărcăturilor de argint pierdute aici în naufragiile corăbiilor spaniole.

Dezvoltând, între timp, şi un nou magnetometru perfecţionat, un instrument care urma să ajute la detectarea prezenţei metalelor pe fundul mării, Webber a izbândit: a localizat epava şi a adus la suprafaţă o nouă "porţie" de monede preţioase, pe care a trebuit să le împartă, juma-juma, cu guvernul Republicii Dominicane (pe al cărei teritoriu se găsea locul), conform înţelegerii iniţiale, în lipsa căreia n-ar fi putut obţine autorizaţia de a explora apele în acea zonă.

Gata cu Concepción? Ei bine, nu! Corabia a continuat să-şi exercite fascinaţia şi asupra altor îndrăzneţi. În anii 1990, Tracy Bowden, fomdatorul firmei Silverbank Treasures, a negociat cu Republica Dominicană un nou acord, pentru a căpăta dreptul de a cerceta epava. În cursul mai multor campanii, a adus la suprafaţă o altă parte din încărcătura navei: monede, lingouri şi vase din argint, precum şi bijuterii din aur împodobite cu pietre preţioase. Iar explorarea rămăşiţelor legendarei corăbii continuă şi astăzi, iar scafandrii actuali, cu excelentele lor echipamente, care le permit să reziste ore întregi sub apă, sunt, într-un fel, urmaşii scufundătorilor indieni care, acum trei sute de ani, coborau în adâncul mării, în căutarea tezaurelor pierdute, având drept sprijin doar nişte alcătuiri rudimentare, din lemn şi metal.

Secole de-a rândul, progresul în materie de echipamente de scufundare s-a exprimat doar prin dezvoltarea unor sisteme care permiteau reînnoirea aerului conţinut în clopotul/butoiul/sfera sau ce-o fi fost, cu care scufundătorul cobora în apă. Dar, astfel, scufundătorul aveau prea puţină autonomie, depinzând de rezerva de aer furnizat de la suprafaţă.

Un mare pas înainte în explorararea subacvatică, indiferent de scopul ei - cercetare, misiune militară, montaje sau reparaţii, divertisment ori căutare de comori - a fost înregistrat în secolul XX, odată cu inventarea, în 1943, de către Emile Gagnan şi Jacques-Yves Cousteau, a unui dispozitiv ce permitea respiraţia într-un circuit deschis, în timpul scufundării libere. Numit Aqualung, acesta reprezenta, de fapt, primul echipament de scuba-diving care s-a dovedit a avea succes comercial. Într-o versiune perfecţionată de australianul Ted Eldred, a stat, mai apoi, la baza construcţiei tuturor aparatelor de scufundare cu respiraţie în sistem deschis, folosite şi azi pe scară largă.

Scuba - astăzi un cuvânt de sine-stătător - a început prin a fi un acronim: vine de la iniţialele cuvintelor din expresia self contained underwater breathing apparatus, ce descrie sumar rostul şi caracteristicile acestui sistem, care a revoluţionat "meseria" de scafandru, inclusiv în domeniul arheologiei submarine şi al vânătorii de comori. Sursa text: descopera.ro.

8 kilometri de comori in Callatis, orasul antic descoperit in Marea Neagră

Dacă prin alte părţi oamenii au ştiut să profite de trecutul lor, au scos de sub ape insule întregi cu tot cu temple sau au inventat un trecut care nu a existat vreodată, mizând pe turism, la noi nu se găsesc bani nici măcar pentru câteva bărci şi o pereche de ochelari subacvatici, lucruri care ar putea atrage iubitorii de vestigii. În urmă cu doi ani, o echipă de scafandri a găsit cetatea antică a Callatisului, scufundată în apele Mării Negre.

Jeno Szabo este singurul român care a făcut parte din echipa lui Jacques-Yves Cousteau şi are la activ peste şapte mii de scufundări prin apele din toată lumea, unde a găsit nenumărate comori. În 2004, echipa de scafandri specializaţi în arheologie subacvatică condusă de Jeno Szabo a început să facă primele investigaţii pentru a putea demara acţiunile de căutare ale vechiului Callatis.

Trei ani mai târziu au obţinut ajutorul scafandrilor unguri care au venit şi cu aparatura necesară unei astfel de acţiuni. Au făcut un plan de cheltuieli estimative şi l-au înaintat secretarului general al Ministerului Culturii şi Cultelor de la acea vreme, Virgil Niţulescu, care a aprobat iniţial bugetul. Într-o săptămână de scufundări au găsit ruine, străzi, coloane şi o epavă a unei corăbii care folosea la transportarea marmurei. În apropierea epavei au fost găsite şi fragmente ceramice.

Tot într-o săptămână au cheltuit şi peste 15 mii de euro din buzunarele propriii, iar ministerul s-a făcut că plouă. Investigaţiile s-au oprit şi nu au fost reluate nici până în zilele noastre. Fascinaţi de descoperirea senzaţională, membrii echipei au încercat să strângă bani de pe unde s-a putut, au înfiinţat un Centru de Cercetări Subacvatice, toate fără prea mare succes.

Deşi iniţial nu au vrut să facă publică povestea de teama căutătorilor de comori care ar putea distruge vestigiile, scafandrii arheologi s-au hotărât să ceară ajutor de la alţii şi i-au chemat pe cei de la Discovery Channel, care ar putea da o parte din banii necesari, în schimbul exclusivităţii.

OPT KILOMETRI TICSIŢI DE COMORI

"Am luat legătura cu Ambasadorul ONU în România, doamna Soknan Han Jung, despre care ştiam că e pasionată de scufundări. Am luat-o de mână şi am dus-o pe străzile pavate de sub apă, i-am arătăt ce am găsit, iar doamna ambasador s-a arătat foarte entuziasmată de potenţialul cultural al descoperirii.
I-a trimis o scrisoare ministrului Culturii de atunci, Adrian Iorgulescu, în care îi aducea la cunoştinţă că perimetrul investigat a fost doar de 0,0025% din aria detectată de aparate, iar cercetarea întregii suprafeţe poate scoate la lumină valori culturale nemăsurate şi, în acelaşi timp, poate contribui la dezvoltarea turismului în zona litoralului românesc. În final, i-a sugerat includerea Callatisului în proiectul "România frumoasă", care fusese demarat. Nu am mai auzit nimic de atunci, s-a aşternut tăcerea", povesteşte Jeno Szabo.

Coordonatele relevate de aparatura folosită în săptămâna de cercetări au evidenţiat o arie de opt kilometri pătraţi unde au fost înregistrate aşa-numitele "anomalii"- puncte care se diferenţiază de relieful natural. Tehnologia folosită costă câteva sute de mii de euro şi nu există în România, ea a fost adusă de colegii unguri care au participat la scufundări. "Degeaba ne scufundăm o sută de inşi, fără să avem ce ne trebuie. În prima fază se face o survolare instrumentală în care se detecteaza anomaliile, apoi un computer analizează care dintre acestea merită cercetate. Se scufundă apoi un robot ROV teleghidat de la suprafaţă, dotat cu lumini şi camere video, ca la Titanic. Abia apoi merg scafandrii. Interpretarea sonarului este clară, sunt foarte multe anomalii, nu poate fi nici o îndoială că acolo este un sit", povesteşte Rasty, unul dintre membrii Centrului de Cercetări Subacvatice. 

LA ALŢII SE POATE

Vestigiile scufundate ale Callatisului au mai fost însă semnalate şi prin anii '60, când scafandrii militari Constantin Scarlat şi Vasile Cozma au găsit în aceeaşi arie piese arheologice, amfore, ancore ale unor corăbii antice, piese care se află la muzeul din Constanţa. Jeno Szabo  spune că "în acea perioadă tehnica nu permitea însă o cercetare foarte precisă, iar ei nu erau specialişti şi nu puteau identifica toate indiciile".
"Oriunde s-ar întâmpla aşa ceva, toată lumea ar sări să valorifice acest potenţial, s-ar relansa turismul. La noi nu s-a întâmplat nimic. În Grecia siturile subacvatice sunt acoperite cu grilaje metalice pentru a nu se putea lua nimic de acolo, vine turistul şi face scuba-diving. Altele sunt scoase la suprafaţă. În SUA se acoperă cu o cupolă de sticlă, iar turiştii vin cu un mini-submarin şi se uită. Se pot face şi tuneluri sub apă, depinde de buget. Mai mult decât să găseşti un oraş subacvatic pentru a relansa turismul, nu mai e nimic. Am zis că băgăm bani de la noi pentru a continua, dar a venit criza şi nu s-a mai putut. O săptămână de cercetări costă minim 20 de mii de euro, fără a pune la socoteală instrumentele. Dar nu este normal ca o descoperire de genul ăsta să fie finanţată din buzunarul meu. Eu am fost de mic fascinat de această poveste, am citit despre Callatis şi mereu am avut acest avânt de a-l căuta", mai spune Jeno Szabo.

IMPORTANŢĂ ZERO

Specialiştii în arheologie sunt însă moderaţi în ceea ce priveşte descoperirile scafandrilor şi afirmă că nu se pot pronunţa până nu văd cu propriii ochi ce este în adâncurile apelor. "Eu nu spun că nu cred, dar spun că vreau dovezi, ce am văzut nu îmi ajunge. Ceea ce cred ei că sunt străzi, eu cred că este rocă naturală. Mangalia, din punct de vedere arheologic, este de importanţă zero. Asemenea descoperiri nu sunt importante, sunt senzaţionale. Este foarte plauzibil să fie acolo ce spun ei, însă zona este nisipată, trebuie aspiratoare subacvatice, e o muncă de Sisif. În plus, nici nu se pune problema să găsim fonduri, abia avem bani pentru o aşa -zisă reprezentare", susţine dr. Sorin Marcel Colesniuc, cercetător ştiinţific, directorul Muzeului de Arheologie "Callatis" din Mangalia.
În contrapartidă, Jeno Szabo afirmă că aparatura subacvatică folosită pentru prima oară în România de echipa sa nu lasă loc de îndoieli: "Din cele 27 de anomalii identificate nu am apucat să cercetăm în acea săptămână decât patru dintre ele. În toate cele patru locuri am descoperit vestigii. Pentru a verifica toate punctele detectate de radar este nevoie de câteva săptămâni de scufundări".
În lipsa banilor pentru a analiza ceea ce se află în adâncurile de lângă Mangalia, un tezaur cultural şi un potenţial punct de interes turistic fascinant rămâne însă înnecat şi acoperit de nisipurile mării.


CALLATIS, ORAŞUL ANTIC GĂSIT SUB APE 

În aprilie 2007, câţiva scafandri români ajutaţi de colegi din Ungaria au început  o expediţie pentru cercetarea subacvatică, dotaţi cu tehnologie de ultimă oră, similară celei care a dus la descoperirea Titanicului. Sonarele au detectat o "anomalie" ciudată în adâncurile apelor de lângă Mangalia.
La aproximativ 6 metri adâncime, sub nisipul de pe fundul mării, scafandrii au descoperit artefacte, pereţi, coloane şi străzi pavate. Au realizat că au găsit ceea ce căutau, vechiul oraş pierdut al Callatisului, întemeiat de greci la porunca oracolului din Delfi, pe locul unei aşezări getice.
Documentele Antichităţii lasă loc de interpretări în ceea ce priveşte data la care s-a pus temelia cetăţii. Deşi este menţionată în scrieri încă din sec. VI î.Hr, nu există dovezi arheologice mai vechi de sec. IV î.Hr. Cert este că oraşul cunoaşte o perioadă de înflorire rapidă, apoi decade o dată cu începutul erei noastre, însă prosperă din nou în decurs de câteva secole.

Nici data distrugerii cetăţii nu se ştie cu exactitate. Unele ipoteze susţin că o parte a oraşului s-a scufundat în urma unui cutremur, altele aveansează ideea că cetatea a fost înghiţită încet de ape, din cauza procesului de eroziune. Deşi toţi specialiştii în arheologie recunosc că o astfel de descoperire este fabuloasă şi afirmă că vestigiile scoase la lumină până acum pe ţărmul românesc atestă miracolul şi geniul arhitecturii greceşti, majoritatea se abţine să se pronunţe în lipsa văzutului cu propriii ochi.
Fără alocarea unor fonduri pentru o cercetare serioasă a perimetrului, România va rămâne cu un tezaur arheologic necunoscut şi cu un potenţial turistic fascinant în zona Mării Negre, scufundat ca şi oraşul pierdut al Callatisului. Sursa: http://www.jurnalul.ro/special/special/ atlantida-din-marea-neagra-507698.html

Vinurile antice descoperite în Marea Adriatică

In apele Adriaticii, nu departe de tarmul albanez, un grup de pescari a descoperit epava unui vas comercial, inamolit, dar relativ bine conservat. Dupa ce s-au convins ca n-au cum sa ajunga singuri la comorile dinauntru, pescarii au anuntat autoritatille. Intrucat nici cei mai batrani dintre localnici nu-si aminteau de povestea unui vas scufundat, gandul i-a dus la un naufragiu stravechi si o adevarata pestera a lui Ali Baba, incarcata numai cu aur si nestemate.

Pentru cercetari, au venit la fata locului arheologii, istoricii, scafandrii. Lovitura de teatru: vasul dateaza din timpul cuceritorilor romani si este incarcat cu... vin. In total, s-au identificat 300 recipienti din argila arsa, destinati, probabil, Europei Occidentale.

 Romanii, desi aveau vii bogate in tara lor, cumparau si exportau curent cantitati mari din peninsula Balcanica, bogata in vinuri. Arheologii au pus locul sub paza severa si au interzis accesul strainilor la vas, violarea incarcaturii sau inotul subacvatic in intreaga zona.

 Un singur recipient de argila, plin cu vin, a fost scos "de proba". Dupa multe sute de ani de depozitare, vinul inca exista in vas, dar nu stim in ce stare.

 Vasele, inchise ermetic si pastrate la o temperatura relativ constanta, au asigurat conditiile de conservare.

 Nu se stie daca pe vas se mai aflau si alte valori: aur, podoabe, monezi antice. In ce priveste vinul, informatii neoficiale arata ca el se va vinde la licitatie cu participare internationala. O asemenea licitatie a mai fost organizata pentru valorificarea unei colectii de vinuri imbuteliate, care au stat cateva decenii pe fundul marii baltice. Atunci, a fost un succes.

 Poate ca acum va fi un succes si mai rasunator. Datorită vechimea vinului din Adriatica, se prefigureaza doritori cu bani multi pentru vinul antic gasit de albanezi.

Sursa: pravda.ru via http://www.ziare.com/magazin/descoperire/ comoara-nepretuita-pe-fundul-adriaticii-vin-din-roma-antica-1116054

A fost descoperită comoara căpitanului Henry Morgan?

O echipă de arheologi americani a găsit epava "Satisfaction", principala navă a flotei căpitanului Henry Morgan, pe fundul unui golf în Panama. Nava a dispărut în 1671, împreună cu alte patru, iar la bordul acesteia s-au găsit numeroase cutii şi cufere crestate, scrie news.discovery.com via gandul.info.

Cuferele recuperate de pe nava naufragiată nu au fost încă deschise, însă reprezentanţii companiei "Captain Morgan", care produce celebra băutură ce poartă numele piratului, speră să găsească rom datând din secolul al XVII-lea.

Iniţial, grupul de arheologi care au început să facă scufundări în presupusul loc unde ar fi dispărut navele, a rămas fără resurse materiale pentru a continua explorările subacvatice, dar au primit ajutor chiar de la actualii deţinători ai brandului de rom "Captain Morgan".

 "Când s-a ivit ocazia să ajutăm la aceste explorări, am profitat şi ne-am implicat imediat. Lucrurile găsite în această misiune vor readuce brandul Henry Morgan şi aventurile căpitanului la viaţă într-un mod în care nu ne-am aşteptat", a declarat Tom Herbst, directorul de branding de la filiala din SUA a companiei.

Echipa care a realizat expediţia şi căutările a fost compusă atât din arheologi, scafandrii de la Universitatea din Texas, cât şi voluntari. "Pentru noi, adevărata comoară este nava - povestea şi valoarea se află în această navă", a comentat Fritz Hanselman, cel care a condus expediţia.

Sursa: http://www.gandul.info/magazin/ s-a-gasit-epava-navei-capitanului-morgan-piratul- care-a-dat-numele-celebrului-rom-8585400

Și Vladimir Putin găsește comori !

O televiziune rusă a difuzat un reportaj în care Putin a scos din apă ( dintr-un sit subacvatic din Marea Neagră, situat în apropiere de graniţa dintre Rusia şi Ucraina), în prezenţa jurnaliştilor, două vase greceşti din secolul al VI-lea.

Putin s-a scufundat la o adâncime de doar doi metri, după care a ieşit triumfător cu două vase, strigând: "Comoara!". Întrebat dacă era ceva în vasele respective, premierul a răspuns în stilul caracteristic: "Nu, au băut deja tot".

Scena a fost filmată. Vezi in videoclipurile de mai jos cum a devenit premierul rus căutător de comori ...

"Comori" inedite descoperite pe epava navei "Mary Celestia"

Arheologii americani au descoperit diverse artefacte pe o navă care se scufundase acum 147 de ani lângă Insulele Bermude din Atlantic, scrie National Geographic via gandul.info. Scafandrii au recuperat de pe fundul mării sticle de vin de acum 150 de ani, parfumuri şi alte obiecte care au ieşit de sub mâl în urma unei furtuni. Nu se specifica inca daca a fost descoperite si comori din metale pretioase sau bijuterii, dar e imposibil sa nu fi gasit si astfel de obiecte.

"Mary Celestia" a participat la blocada principalelor porturi ale Confederaţiei din timpul Războiului Civil American, care a oprit transporturile internaţionale către sud. Nava s-a scufundat în data de 6 septembrie 1864 când s-a lovit de pietre aflate pe fundul mării şi a dispărut sub ape în câteva minute.

Arheologii au descoperit o ladă cu patru sticle de vin care "stăteau frumos aşezate de parcă aşteptau să fie luate şi destupate", spune Phillipe Rouja, custodele epavelor găsite în zonă. Arheologul Dominique Rissolo spune că dacă miroşi dopul sticlei poţi să simţi aroma puternică a unui vin alb dulce.

De asemenea, aceştia au mai descoperit şi o sticlă cu apă de colonie cu miros de citrice - "Florida Water"- care este produsă şi astăzi. Au mai fost descoperite mai multe perechi de pantofi şi un pieptene. "Aceste obiecte arată elementul uman din timpul Războiului Civil. De multe ori ne uităm la tragedie în ansamblul ei şi uităm de poveştile oamenilor care au suferit atunci. Pentru mine a fost un moment de amintire şi comemorare", spune arheologul Jim Delago.

"Mary Celestia" avea 69 de metri lungime şi putea să se deplaseze cu 24 de Km/h (destul de rapid la vremea aceea), având motoare cu abur şi boilere uriaşe. Nava transporta muniţie, puşti şi alte lucruri necesare de care avea nevoie Confederaţia. Muniţia, puştile şi tot ce era de valoare a fost recuperat imediat de pe fundul mării de la 18 metri adâncime, însă obiectele personale au fost uitate pe epavă şi, în timp, au fost acoperite de mâl.

Locuitorii de pe Insulele Bermude simpatizau cauza Confederaţiei, motiv pentru care consulul Charles Allen nu a putut să pună steagul american nicăieri pe teritoriul insulei. După ce s-a scufundat "Mary Celesta", au existat nişte zvonuri conform cărora navigatorul, John Virgin, ar fi fost plătit de către consul să scufunde nava la scurt timp după ce a ieşit din port. Charles Allen nu a negat niciodată zvonurile că l-ar fi mituit pe navigator să distrugă nava, însă le-a scris superiorilor săi din Washington că nu există nici o dovadă care să îl învinovăţească.  Sursa: http://www.gandul.info/magazin/ galerie-foto-arheologii-au-descoperit-epava-navei-mary-celestia- scufundata-acum-147-de-ani-langa-insulele-bermude-8631127/ galerie?p=7#galerie

3422 monede antice, ascunse la 20 de metri in apă

Arheologii italieni au anuntat vineri ca au gasit o comoara formata din 3422 monede antice din bronz, în mica insula Pantelleria, care se afla aproximativ 70 mile sud-vest de Sicilia. Descoperite din intamplare în timpul unui studiu necesar crearii unui itinerar subacvatic arheologic, monedele au fost datate între 264 şi 241 î.Hr.

 La acea vreme Pantelleria, situata în mijlocul strâmtorii Sicilia, devenise mărul discordiei dintre romani şi cartaginezi. Roma a capturat mica insula mediteraneană în anul 255 î.Hr ( în Primul Război Punic ), dar a pierdut-o un an mai târziu. În anul 217 î.Hr., în Doilea Război Punic, Roma a recâştigat insula şi chiar şi a sărbătorit evenimentul cu monede comemorative şi un festival.

Situate la o adâncime de circa 20 de metri ( 68 de picioare ), cel mai probabil monedele reprezintă un episod al luptei romanilor cu cartaginezii.

Surprinzător, toate cele 3422 de monede au aceeasi iconografie.

Pe o parte a monezilor se afla Kore / Tanit, zeita antica a fertilităţii, catre care cartaginezii s-au închinat din anii 550 î.en.

Pe cealalata parte a monedelor se afla capul unui cal, înconjurat de simboluri, cum ar fi stele, litere şi un caduceu. Un caduceu (kerykeion în greacă) este (uneori) un baston înaripat, cu doi șerpi încolăciți în jurul lui. În Antichitate a fost un simbol astrologic al comerțului, și este asociat cu zeul grec Hermes, mesagerul zeilor.

"Din moment ce toate monedele prezinta simbolistica identica, credem că banii au servit pentru o plată specială. Într-adevăr, in tranzacţiile comerciale obişnuite se foloseau alte tipuri de monede,"  a declarat arheologul Leonardo Abelli, directorul de cercetare arheologica.

Potrivit lui Abelli, monedele erau transportate pe o navă cartagineza care se indrepta spre Sicilia si urmau probabil a fi destinate sa finantele actiuni anti-romane. Dar ceva a intervenit în timpul transportului.
"Ei au decis să ascundă comoara pe fundul mării, în ape relativ mici, sperand sa o recuperze mai târziu. Afirmam acest lucru deoarece lângă monede am găsit o ancora mare de piatră", a spus Abelli.

Analiza monedelor va demonstra dacă acestea sunt din Primul sau din Al Doilea Razboi Punic. Cercetarile pentru studierea noului sit arheologic vor continua in septembrie.

Inelul cu smarald in valoare de o jumatate de milion de dolari

Scafandrii din Key West ( Florida ) au descoperit recent un inel de aur cu piatra mare de smarald şi două linguri de argint care se pare ca provin de la Nuestra Senora de Atocha, un galion spaniol care a naufragiat si de pe care a fost recuperata una dintre cele mai mari comori descoperite vreodata din ape.

Angajaţii Treasure Mel Fisher ( compania de recuperari arheologice care a cercetat inca din 1969 sit-ul naufragiului ) cred că aceasta noua descoperire îi aduce mai aproape de o parte cheie ( denumita Sterncastle ) a corabiei cu comori, care inca nu a fost gasita.

"Sterncastle este locul în care clerul şi elita pastrau obiectele personale," a declarat Sean Fisher, purtator de cuvant al Treasure Mel Fisher şi nepot al lui Mel Fisher, fondatorului acestei organizatii de cautari arheologice.

 Corabia ( denumita Nuestra Senora de Atocha ) se intorcea din Lumea Nouă catre Spania, cu o încărcătură de aur şi argint, cand a fost surprinsa si scufundata de catre un uragan, nu departe de Key West, în septembrie 1622.

Foto: atocha.com

Dupa o căutare de 16 ani, Mel Fisher şi echipa sa au găsit partea principala corabiei naufragiate, în septembrie 1985. Atunci ei au descoperit mai mult de 40 de tone de aur şi argint, inclusiv peste 100.000 de monede de argint spaniol cunoscut sub numele de "Pieces of Eight", impreuna cu smaralde columbiene şi alte artefacte. Compania a estimat valoarea comorii gasite la aproape 500 milioane dolari.



De atunci, a spus Sean Fisher, echipa sa a făcut multe descoperiri, pe o raza de zece mile (16 km) fata de locul scufundarii ( sit-ul arheologic original), într-o linie dreaptă.

"Acest lucru ne spune că ne îndreaptăm în direcţia corectă", a spus el. "Exista un teritoriu neexplorat si acolo ne vom indrepta cercetarile in viitor."

Fata de locul initial al naufragiului ( de fapt unde a fost descoperita epava corabiei ), curentele şi uraganele au mutat multe artefacte pretioase ale comorii. "Nava a fost rupta în două şi apoi imprastiata, in decursul a sute de ani, de catre curentii de apa, iar noi cautam toate aceste obiecte pe o arie destul de larga", a spus Sean Fisher.

Fisher se afla pe nava de cercetare a companiei ( JB Magruder ), cand in data de 23 iunie 2011, scafandrul Tim Meade a iesit din apa cu un inel de aur pe care era montata o piatra pretioasa mare, de fapt un smarald, inel care a fost evaluat la un pret de minim 500.000 dolari.

Scafandrii au mai adus la suprafata două linguri de argint şi alte artefacte care vor trebui să fie tratate la laboratoarele Fisher din Key West, înainte de a fi expuse la aer. Spre deosebire de inelul de aur, celelalte artefacte trebuie curatate si abia apoi pot fi evaluate.

"Cred că unul dintre acestea este o balama, iar altul este un capac, asa ca e posibil sa fie bucăţi dintr-o caseta de bijuterii", a spus Sean Fisher.

Fisher are dovezi ( un document manifest de evidenta pentru transportul cu Atocha) ca pe partea nedescoperita inca ( Sterncastle) din corabie erau transportate cel puţin 100.000 de monede, 400 bare de argint şi bijuterii personale de mare valoare.

"Am găsit deja mai mult aur decât este pe manifest," a spus el zambind. "Era aur de contrabandă, astfel încât clerul şi nobilimea să nu mai plătească impozit regelui. Ne aşteptăm sa existe multe elemente în Sterncastle care nu sunt notate pe manifest."

Sean Fisher a descris sentimentul pe care l-a avut cand a atins prima data o comoara, fiind şi prima persoană care să facea acest lucru de aproape 400 de ani. "Aveam 15 ani când am gasit prima mea comoara de argint", a spus Fisher. "Aveam 17 ani atunci cand am gasit aur. Argintul este si el minunat, dar aurul străluceşte mai tare, chiar şi după ce a stat mai mult de 300 de ani ascuns în apă."







Cautarea comorilor este o munca de echipa, a spus Fisher. Doi scafandri cauta zona aleasa, în timp ce alţi membri ai echipajului ii supravegheaza si ii ajuta de pe punte. Intreaga echipa participă şi în cazul în care valoarea descoperirii este determinată, castigul se imparte in mod egal.
Fiecare nava are un echipaj de şase sau opt cercetatori şi cauta in reprize de 10 zile, dacă vremea permite.

Fisher a mai spus 90% din obiectele gasite in vânătoarea de comori nu au valoare financiara.

"Tehnologia de detectie metale ne-a ajutat deasupra apei", a spus el. "Sub apă metodele noastre de căutare nu sa schimbat mult în ultimii ani."

Compania foloseste asa numitele "cutii poştale", de fapt tuburi mari rotunde pe la pupa navei de cercetare, cu ajutorul carora  se inlatura prin suflare stratul superior de moloz şi nisip pe fundul marii.

Inelul si celelalte artefacte au fost descoperite în afara Key West, la aproximativ 35 de mile departare.

Fisher a deschis imediat o sticla de sampanie pentru a sarbatori descoperirea, apoi au continuat imediat vanatoarea de comori.


Articol prezentat in premiera pentru dvs. de catre site-ul nostru http://hartacomorii.blogspot.com.

Comoara de pe corabia căutătorilor de comori

O comoara continand peste 2 tone de aur, metal pretios care valoreaza peste 88 de milioane de euro, a fost descoperita in largul coastelor Țării Galilor, intr-o epava victoriana unei nave scufundate in anul 1859. Scafandrii au scos din apa pepite de aur si monede, precum si alte artefacte, anunta TheAge.

Se pare ca nava se scufundase in apropierea unei insule din Tara Galilor, pe drumul de intoarcere din Australia inapoi spre Marea Britanie, in ultima parte a calatoriei sale de la Melbourne la Liverpool, fiind incarcata cu bogatiile cautatorilor de aur, care reveneau acasa cu aurul pe care il gasisera.

Zona descoperirii comorii

 "S-a gasit aur, pepite si monede, precum si 200 de artefacte. Inca exista mult aur acolo,pe epava, aur care nu a fost inca scos la suprafata", a spus Vincent Thurkettle, seful echipei care a gasit epava si comorile ascunse in ea.

Doar 80% din comoara a fost recuperata, ceea ce inseamna ca inca mai e de munca la bordul navei naufragiate. Descoperirea a fost anuntata catre Receiver of Wreck, care gestioneaza toate epavele. Rudele celor care s-au pierdut in naufragiu vor putea sa isi recupereze bunurile, daca vor putea dovedi ca sunt urmasii acelor aventurieri. Insa probabil aurul gasit va fi obtinut de catre echipa care l-a gasit sau poate aceasta echipa v-a prelua doar contravaloarea de piata a comorii, iar comoara va fi vanduta unui muzeu. Se pare ca echipa care a facut descoperirea studiaza de 7 ani cazul, insa doar acum a fost de acord sa dea detalii in legatura cu uimitoarea lor descoperire.

 Desi se pare ca a fost evaluata comoara gasita, echipa a refuzat sa comunice cat de mare este valoarea aceasteia. Oricum, cel putin 2200 de kilograme de aur au fost gasite pe corabia scufundata, numai valoarea aurului gasit fiind de peste 88 milioane de euro.  Dar probabil orice moneda gasita pe corabie va costa de 2-3 ori cat ar valora in mod normal, multi fiind cei care ar fi dispusi sa plateasca chiar mai mult pentru a avea un astfel de exemplar in colectie.

Sursa: http://www.theage.com.au/victoria/ gold-rush-ship-yields-its-treasures-20110717-1hk4o.html

Comori de peste 110 milioane de dolari, descoperite in epava Titanicului !

Titanicul a fost cel mai mare pachebot din lume la momentul lansării sale la apă.

La trei zile de la plecarea sa din Southampton spre New York, în data de 14 aprilie 1912, la ora 23:40, s-a ciocnit cu un aisberg şi în câteva ore s-a scufundat. În urma acestui accident, mai mult de jumătate din cei 2.228 de pasageri şi-au pierdut viaţa.

Insa in tragicul eveniment al scufundarii Titanicului au ajuns in adancurile oceanului si valorile ( bijuterii de aur si argint, pietre pretioase etc. ) pe care pasagerii le purtau sau le transportau.

Si cum imediat a aparut ideea recuperarii acestor adevarate comori, s-a organizat o expeditia din 2010, care a inclus mulţi veterani ai cercetărilor din trecut asupra Titanicului, a fost organizată de RMS Titanic Inc. Compania are drepturi exclusive asupra epavei Titanicului în ceea ce priveşte recuperarea bunurilor şi a adunat aproape 6.000 de obiecte din nava de croazieră. Acestea sunt evaluate la peste 110 milioane dolari.

Judecătorul Rebecca Beach Smith a decis anul trecut că RMS Titanic are dreptul la recuperarea integrală a valorii comorii de pe Titanic, dar nu a stabilit modalitatea de plată a valorii obiectelor recuperate. Şedinţa a avut rolul de a demonstra costurile extraordinare pe care RMS Titanic Inc. le-a suportat organizând expediţii riscante pentru recuperarea obiectelor de pe vas.

Chris Davino, preşedintele şi directorul executiv al Premier Exhibition, compania-mamă a RMS Titanic, a estimat costul expediţiei din 2010 între 4 şi 5 milioane de dolari.

RMS Titanic Inc., firma fondata in Florida in 1987 de fostul dealer auto George Tulloch cu scopul de a valorifica obiectele de pe epava Titanicului, a castigat in 1994 in justitie, la acelasi tribunal din Virginia, dreptul de exclusivitate asupra operatiunilor de recuperare a epavei si a obiectelor din interiorul ei. Incepand din 1987, RMS Titanic Inc. a organizat sapte expeditii pentru recuperarea obiectelor de pe nava. Justitia i-a interzis insa firmei sa faca uz de obiecte dupa bunul plac, nepermitandu-i sa le vanda. Ca atare, in 2004, firma a cerut tribunalului sa-i acorde o compensatie financiara de 225 de milioane de dolari pentru eforturile sale de cercetare si de salvare de la distrugere a obiectelor de pe nava. Anul trecut, conform presei locale, tribunalul din Norfolk a aprobat acordarea unei compensatii, pentru o valoare de piata estimata de 110 milioane de dolari a obiectelor, ramanand insa in discutie modul de acordare a compensatiei - printr-o vanzare a obiectelor decisa de tribunal sau prin acordarea catre companie a drepturilor exclusive asupra, cu conditii stricte privind intretinerea si folosinta lor viitoare.



Chris Davino, presedintele RMS Titanic Inc., sustine ca intentia lui este sa conserve Titanicul ca pe o mostenire culturala a omenirii, scop in care a si organizat expeditiile de pana acum, dintre care cea din 2010 a avut costuri estimate intre 4 si 5 milioane de dolari.

Firma a colectat in total aproape 6.000 de obiecte de pe vas, de la bijuterii si argintarie pana la articole de mobilier si piese de imbracaminte ale pasagerilor morti, evaluate la peste 110 milioane de dolari.

Sursa partiale: http://www.descopera.ro/dnews/ 8430603-epava-titanicului-cartografiata-3d -pentru-obtinerea-unei-comori-de-110000000-video; http://www.businessmagazin.ro/arta-si-societate/ miza-cercetarilor-de-pe-titanic-o- comoara-de-110-mil-dolari-video-galerie-foto-8432663; completari text si conexare: hartacomorii.blogspot.com

Comoara de pe Awa Maru - Aur, platina si diamante in valoare de 5 miliarde de dolari au ramas nedescoperite

Awa Maru a fost un vapor japonez detinut de Nippon Yusen Kaisha. Nava a fost construită între anii 1941-1943 de către Mitsubishi Shipbuilding & Engineering Co. , Nagasaki, Japonia. Desi nava a fost conceputa pentru a deservi transportul de călători, declanşarea războiului au creat priorităţi oarecum diferite in finalizarea constructiei navei.

Numele acesteia provine in parte de la denumirea antica de Awa, o insula din estul Shikoku, acum incorporata in prefectura moderna Tokoshima. Awa maru fusese de fapt a doua nava maritima care purta acest nume. Prima nava care fusese botezata astfel, avand o masa de 6309 tone, fusese construita în 1899. Ea a fost scoasă din serviciu în 1930, urmand ca noua Awa Maru sa ii preia locul.
 

 Războiul din Pacific a determinat ca noua Awa Maru sa fie rechiziţionata şi reamenajata pentru a fi utilizata in flota auxiliara de către Corpul de Marina a Armatei Imperiale Japoneze, în timpul celui de Al II-lea Război Mondial.

În 1945, Awa Maru a fost folosita ca navă a Crucii Rosii, care transportă bunuri vitale pentru prizonieri de război americani şi aliati aflati în custodie japoneză.

Intr-una din transporturile periodice, Awa Maru a luat la bord mai multe sute de ofiţeri ai marinei comerciale, personal militar, diplomaţi şi civili din Singapore. În plus, existau zvonuri că nava va transporta valori de 5 miliarde de dolari, o adevarata comoara continand 40 de tone de aur , 12 tone de platina, si 150.000 de carate (30 kg) de diamante, precum si alte materiale strategice. Insa oficial, respectiva incarcatura era identificata ca fiind un transport de nichel şi cauciuc.

Nava a plecat din Singapore pe 28 martie, dar pe 1 aprilie a fost interceptata, tarziu in noapte, undeva în strâmtoarea Taiwan, de către submarinul american USS Queenfish, care a confundat-o cu un distrugător.

Torpilele de Queenfish au scufundat nava, fara ca aceasta sa aiba nici o sansa de a ramane pe linia de plutire. Doar un singur pasager din cei 2003 de oameni de la bord şi, dupa cum afirma unii, se pare ca si echipajul ( in mod surprinzator ) au supravieţuit.

 De asemenea, există diferite teorii cu privire la dispariţia unui număr de artefacte arheologice si fosile în timpul celui de al II-lea Război Mondial; o astfel de teorie este ca obiecte de mare valoare arheologica si stiintifica s-au scufundat odata cu Awa Maru, in anul 1945.

Daca este adevarat, o adevarata comoara asteapta intreprinzatori cu resurse sa o scoata iarasi la lumina Soarelui de undeva din adancuri arhipelagului.