NEWS

EXCLUSIV

Comori din Romania

Comori internationale

Comori ascunse in ape

Detectoare de metale

Legenda pierdutei săbii Kusanagi

Kusanagi-nu-Tsurugi este o sabie japoneza legendara și unul dintre cele trei obiecte regale imperiale din Japonia. A fost numită initial Ama-no-Murakumo-nu-Tsurugi ( "Sabia care adună norii din Rai"), dar numele său a fost schimbat mai târziu in mai popularul Kusanagi-nu-Tsurugi ("Sabia care seceră iarba" ).

Reconstituire grafică a sabiei Kusanagi, in fața presupusei sale locații actuale, Altarul Atsuta


Legenda

Considerata comoară natională in Japonia, Kusanagi-nu-Tsurugi are o origine care se extinde în mitologie. Zeul Susanoo ar fi întâlnit o familie îndurerată, devastata de temutul Yamata-nu-Orochi, un șarpe cu opt capete, care ucisese șapte din cele opt fiice ale familiei, iar creatura se apropia sa ucida si pe ultima fată, pe Kushinada-hime. Susanoo si-a oferit ajutorul si a cerut in schimb in casatorie pe Kushinada-hime, care a fost de acord. Zeul a taiat capetele monstrului si intr-una din cozi a descoperit sabia, pe care a numit-o Sabia care adună norii din Rai.

Povestea mitologica isi deapana firul generații mai târziu, în timpul domniei împăratului Keiko, cand sabia a fost oferita unui mare războinic, Yamato Takeru, ca parte dintr-o pereche de cadouri din partea matusii sale, pentru a fi utila ca protectie în vremuri de primejdie. Insa Yamato a fost prins intr-o capcana, fiind ademenit pe o pășune deschisă, în timpul unei expediții de vânătoare, de catre un dictator militar trădător, care a napustit asupra lui Yamato o ploaie de sageti aprinse. Calul i-a fost ucis, iar iarba inalta si uscata s-a aprins. Pentru a nu arde de viu, războinicul Yamato Takeru a folosit sabia pentru a taia iarba si a-si face drum, dar a descoperit si că sabia i-a permis să controleze vântul și sa deplaseze aerul în direcția miscarii tăișului. Profitând de această magie, Yamato Takeru i-a folosit darul pentru a indrepta focul în direcția atacatorului și a oamenilor acestuia, care au cazut cu totii in propria lor capcana. Yamato Takeru a redenumit sabia ca Kusanagi-nu-Tsurugi, pentru a comemora evadarea și victoria sa. În cele din urmă, Yamato Takeru s-a căsătorit și a cazut prada unui monstru, după ce a ignorat sfatul soției sale de a lua sabia cu el.

Istoria

Deși sabia este menționată în Kojiki, această carte este o colecție de mituri japoneze și nu este considerata un document istoric. Prima mențiune istorică de încredere despre sabie este în Nihonshoki. Cu toate că Nihonshoki conține, de asemenea, povestiri mitologice care nu sunt considerate surse istorice de încredere, se înregistrează unele evenimente care au fost contemporane sau aproape contemporane, iar aceste secțiuni ale cărții sunt considerate istorice. În Nihonshoki, sabia Kusanagi a fost îndepărtata de la Palatul Imperial in anul 688 și mutata la Altarul Atsuta, după ce sabia a fost considerata că a cauzat imbolnavirea împăratului Temmu. Împreună cu bijuteria Yasakani no Magatama și scutul oglinda Yata nu Kagami, sabia este una dintre cele trei obiecte imperiale ale Japoniei, sabia reprezentand virtutea vitejiei.

Se spune ca sabia Kusanagi este pastrata si acum la acest altar, dar nu este disponibila pentru prezentare publica, iar existența sa nu poate fi confirmată. În timpul perioadei Edo, un preot shinto, a pretins că a văzut sabia. Potrivit lui, sabia era de aproximativ 84 de cm lungime, în formă de trestie, de culoare metalică albă și era bine întreținuta. O alta inregistrare susține că acest preot a murit ulterior de blestemul și puterea sabiei, dar acest lucru este cel mai probabil o poveste care a fost raspandita pentru a sublinia puterea sabiei.

Recent, televiziunea naționala NHK a trimis o echipa de reporteri la Altarul Atsuta pentru a filma sabia, dar nu i s-a oferit acordul pentru acest documentar.

În povestea Heike, o colecție de povestiri populare transcrise în anul 1371, se spune că sabia ar fi fost pierduta pe mare, după înfrângerea clanului Heike în bătălia navala de la Dan-nu-ura. Bunica împăratului și anturajul său s-ar fi sinucis, arauncandu-se în apele strâmtorii, luând cu ei două din cele trei obiecte regale: bijuteria sacra și sabia Kusanagi. Scutul oglinda ar fi fost recuperat la limita, atunci când una dintre femeile din anturaj se pregatea sa se arunce cu el in apa. Deși bijuteria sacra se spune că a fost găsită plutind pe o scandura in valuri, sabia Kusanagi ar fi fost pierduta pentru totdeauna. Deși inspirata de evenimente istorice, povestea Heike este o colecție de poezie epică transmisa prin viu grai și este scrisa aproape la 200 de ani de la evenimente, astfel încât puterea dovezii sale ca document istoric este discutabilă.

O alta poveste susține că sabia a fost semnalata ca furata din nou în secolul al șaselea de catre un călugăr de la Silla. Cu toate acestea, nava lui s-ar fi scufundat în mare, iar sabia a plutit intr-o cutie spre uscat, la Ise, unde a fost recuperata de preoții Shinto.

Din cauza refuzului preoților Shinto de a arăta sabia și deoarece are o destul de vaga referință istorică, starea actuală sau chiar existența sabiei ca artefact istoric nu se paote confirma. Ultima aparitie declarata a sabiei a fost în anul 1989, când împăratul Akihito a urcat pe tron, insa sabia (inclusiv bijuteria sacra) au fost prezentate invaluite.

Că este doar un pretext misterios folosit pentru a creste imboldul national japonez, daca a existat si a fost pierduta sau daca este o comoara istorica adevarata bine pazită, probabil doar timpul ne va deslusi adevarul.

Legenda butoiului cu bani de aur, legat cu lanțuri de schitul Bâlteni, Ilfov

Legenda spune că un fost schit din Bâlteni, Ilfov ar fi fost ridicat din porunca lui Radu-Negru, in urma unui vis ce 1-ar fi avut chiar pe locul unde a fost zidit schitul, inainte de lupta cu tatarii, loc in care Dumnezeu i-ar fi spus, conform legendei:
"Aveam in gand sa te pierd, atat pe tine, cat si pe ostile tale, prin colnicele astea neumblate; dar din mila pentru popor, care n-a trecut la necredinta, te iert si pe tine. Du-te repede si strange-ti oastea si porneste impotriva păgânului, care-ti va sta inainte peste doua ape mari, in drumul tău. Il vei bate si-l vei face una cu pamantul, iar la intoarcere, in locul asta sa ai grija ca sa-mi faci o mânăstire spre aducere aminte. La zidirea acestei manastiri sa ajute toti robii scapati de sub mâna păgânului !"
Cand s-a trezit, a plecat cu oastea peste apa Snagovului si a Vlasiei si au invins tatarii, dupa o lupta de trei zile si trei nopti. Dupa ce ispravi Radu Voda cu păgânii, luă prada ce o strânsesera tatarii in jafurile ce le facuseră în țară, apoi plecă cu oastea si cu robii eliberati la locul unde avusese visul implinit. Aici, cu totii s-au apucat de muncă. Au fabricat mai intai caramida, iar cum printre boierii lui Voda erau si din cei ce se pricepeau la planuri, acestia desenară o mânăstire strașnică, cu ziduri groase, cu gândul că de-o mai veni dusmanii, sa aiba unde-si adaposti oastea la nevoie. Cum ispravi de invelit manastirea, deoarce il asteptau treburile domniei, Voda lua o parte din oaste si pleca spre scaunul domnesc, iar la manastire lasa o capetenie de-a lui, sa continue munca. Ajutat si de fiul domnitorului, care ajunse acolo mai tarziu, terminara de construit mânăstirea.

La un moment dat, căpetenia si fiul au plecat inapoi la Vodă, iar manastirea ar fi fost lasata in ingrijirea unor calugari bătrani, fosti ostasi ai lui Radu Negru, carora aici le-au putrezit oasele, fiindca ochi cu domnitorul lor nu au mai dat. Se pare ca batranii calugari, avand pe mână averea schitului, si-au condus gospodarirea mânastirii singuri, fara a mai fi nevoie sä recurga la sprijinul domnitorului.

Cateva sute de ani mai tarziu, se spune ca dupa ce mai multe greutati ar fi trecut peste capul manastirii, dupa ce a suferit cateva năvăliri turcesti, dupa ce biserica fusese saracita de tot ce a avut mai de pret, un Voda care a domnit mai tarziu, dupa Radu Negru, ar fi dat mosia Balteni, cu manastirea si cu satele de pe mosie, unui general de-al sau, ca rasplata pentru mai multe vitejii aratate in luptele cu dușmanii, dar si pentru ca fusese credincios domnitorului. Dupa moartea generalului, sotia acestuia, de suparare, s-a calugarit impreuna cu toti copiii ei, inchizandu-se in manastirea Balteni.

Intamplandu-se ca la o vanatoare sa rataceasca prin partea locului, vornicul Hristea a dat aici peste nevasta generalului, care era deja foarte batrana. Placandu-i amplasarea locului, si vazand si zidurile cele groase ale manastirii, se hotari s-o cumpere de la nevasta generalului, cu moșii cu tot, ca sa-si adaposteasca aici oastea, la timp de razboi. Cum calugarita era batrana si neputincioasa, accepta bucuroasa sa faca targul cu Hristea.

Dupa ce s-a incheiat intelegereacu nevasta generalului, Hristea s-a apucat si a reparat manastirea si zidurile acestia, asa cum le-a fost construite prima data Radu Negru Voda.

Tot aici, la manastire, si-a aduse avutii nenumarate. Se mai spune ca a ordonat sa se sape un sant foarte adanc de la biserica si pana in garla din spatele manastirii. Prin acest șant a introdus un lant gros de fier pe care 1-a intors dupa pristol ( masa sfanta din altarul bisericii ), iar cele doua capete ale lantului le-a dus tocmai in mijlocul gârlei. De aceste capete a prins strasnic un butoi mare plin cu bani de aur si a blestemat ca daca va scoate cineva butoiul de bani, acela sa fie legat ca din banii gasiti sa faca manastirea asa de frumoasa, cum nu va mai fi alta in tara pe vremea aceea. Iar daca banii nu se vor mai gasi in veacul veacului, inseamna ca asa este vointa lui Dumnezeu.


Din ce se stie din legendele localnicilor, butoiul cautat nu a mai fost gasit nici pana in ziua de azi.

Aceasta e legenda comorii butoiului cu bani de aur, legat cu lanțuri. Poate nimic nu e adevarat sau poate schitul a fost in alta parte, nu unde este cel actual.

Insa adevarata comoara este schitul existent acum. Acesta a fost declarat monument istoric, servind in continuare obstea satului Balteni, ca biserica de parohie. In Lista Monumentelor Istorice, Schitul Balteni se afla inregistrat cu Codul - IF-II-m-A-15265. Localnicii numesc Lacul Balteni fie Lacul Scrovistea, fie Lacul Manastirii.

Pentru a ajunge acolo, se merge pe Drumul National 1, Bucuresti - Ploiesti pana la Tancabesti, unde se cotește spre comuna Periș pe Drumul Judetean 101B, apoi pe Drumul Comunal 179, pana in satul Bâlteni. Odata intrati in sat, pe partea dreapta, se inalta minunatul Schit Balteni.

In prezent, aici nu se mai gaseste nimic din fostul schit de odinioara, devastat de tatari in anul 1602. Biserica pe care o gasim astazi in satul Balteni - cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae - este de factura mai noua, apartinand anului 1626 si se datoreaza credinciosului vornic Hrizea.

Comoara unui bogat viking, strălucind în gloria milenară

Un tezaur spectaculos, considerat a fi economiile de o viață ale unui bogat viking, a fost prezentat după ce a fost restaurat cu migală la fosta glorie strălucitoare.


Lotul de artefacte incredibil de rare, despre care se crede că datează de la sfârșitul secolulului IX sau începutul secolului al X-lea, a fost descoperit in anul 2012 de catre cativa detectoristi de metale, in nord-estul Angliei.

Tezaurul include o sabie cu mâner din aur, coliere si inele din argint de purtat la gât, o bratara de argint, lingouri de argint, nituri din aur si alte artefacte.

Natalie McCaul, curator de Arheologie la Muzeul York Trust, a declarat: "Doar acum putem vedea frumusetea reală și măiestria incredibilă implicată în crearea artefactelor din aceasta comoara. Doar mânerul anglo-saxon al sabiei nu este realizat de vikingi, fiind probabil obtinut in jafurile desfasurate de către acestia".



Lucrările de restaurare a fost efectuate în ultimele câteva luni, după ce artefactele au fost cumparate.




Un studiu recent a pus in lumina importanța femeilor în colonizarea Insulelor Britanice în Evul Mediu, sugerând ca vikingii erau orientati catre familie și nicidecum doar însetati de sânge, cum se credea anterior.

Cercetatorii de la Universitatea din Oslo au arătat că un număr semnificativ de femei au însoțit bărbații vikingi, atunci când acestia au navigat spre continent. De fapt, experții cred că familii întregi au călătorit in bărcile lor pentru a forma comunități pe terenurile nou cucerite.

Ce comori ascunde capsula timpului din Boston ?

După o zi intreaga petrecuta culcată pe spate pe o scândură de lemn si după ce cu grijă minuțioasă a lucrat pe partea inferioară a unui bloc de piatră, restauratoarea Pam Hatch a aratat curiosilor, intr-un ropot de aplauze, o cutie verde.



De fapt, era o capsula a timpului, ascunsă în Muzeul de Arte Frumoase din Boston.



"Mă simt fericită, ușurată si foarte interesată să văd ce ascunde aceasta cutie", a spus ea, după ce si-a realizat o fotografie selfie cu capsula. La extractia care a durat șapte ore a participat peste 10 muncitori, iar pana a ajunge la cutie, acestia au descoperit mai multe monede mici ( ce pareau din argint ) pe care probabil le-au aruncat in tencuiala functionarii, pentru a purta noroc.


Conținutul original al capsulei timpului a fost plasat în anul 1795 de către guvernatorul Samuel Adams, de catre Paul Revere și William Scollay, într-o ceremonie din centrul orașului Boston. Cutia a fost descoperita în timpul reparațiilor de urgență la fundație, în anul 1855, iar apoi a fost îngropata din nou, până când ieri a vazut iarasi lumina zilei.

Se crede ca in cutie se va gasi o colecție de monede de argint și cupru datând din perioada 1652-1855, o farfurie de argint gravata, ziare ale vremii, sigiliul Commonwealth, carti și o pagină principala din "Massachusetts Colony Records".

Cutia a fost luata sub escorta Poliției de Stat, urmand sa fie utilizate raze X pentru a-i determina conținutul.


Dupa ce cutia va fi deschisa, iar continutul va fi examinat, acesta si cutia vor fi repuse in acelasi loc de unde au fost extrase. Oficialii nu s-au decis inca daca vor adăuga si alte obiecte in cutie.

În octombrie, o capsulă a timpului asemanatoare, veche de un secol, a scos la iveala capul statuii unui leu de aur, precum si scrisori sigilate, fotografii și articole de ziar in stare aproape perfecta.

21 monede romane, declarate comoară

21 monede romane, descoperite de un detectorist de metale în Shropshire ( Anglia ) au fost declarate comoara. Monedele, care vor fi cunoscute sub numele de Tezaurul Claverley, au fost găsite pe un teren agricol în anul 2013 de către Christopher Rowley.



Acesta scana impreuna cu un coleg detectorist, când a gasit tezaurul de monede, ce datează din secolul al IV-lea. Detectoristul care a descoperit monedele a notificat ofițerul de legătură, iar acesta a contactat British Museum.

La o expertiza ce a avut loc ieri, reprezentantul oficial a decis că monedele reprezinta o comoară si deci interes pentru muzee.

Într-un raport din partea British Museum, un specialist a declarat ca monedele, care sunt de origine romană și confecționate dintr-un aliaj de cupru, sunt din perioada 270 - 337 d.hr, fiind batute în timpul domniei lui Constantin cel Mare.

Comoara piratului Șorecar

Olivier Levasseur, poreclit La Buse (Șorecar) sau La Bouche (Gura) din primele sale zile de pirat, datorita vitezei și cruzimii cu care ataca, s-a născut la Calais în timpul Războiului de nouă ani (1688-1697), într-o familie burgheză înstărită si a devenit ofițer de marină, avand o educație excelentă.

În timpul Războiului de Succesiune Spaniol (1701-1714), el a luptat pentru Coroana Franceză. Când războiul s-a încheiat, i-a fost ordonat să se întoarcă acasă cu nava sa. In schimb, el s-a alăturat în anul 1716 piratului Benjamin Hornigold.


După un an de jafuri, grupul de pirati s-a divizat, iar Levasseur decide să își încerce norocul pe coasta Africii de Vest. Levasseur s-a dovedit un bun lider, deși avea deja o rana la un ochi, care îi ingreuna vederea.


În anul 1719, el a operat o perioada împreună cu Howell Davis și Thomas Cocklyn. În anul 1720, au atacat portul Ouidah, pe coasta Beninului, lăsând cetatea locală în ruine. Mai târziu, dar în același an, el a naufragiat în Canalul Mozambic și a ramas blocat în insula Anjouan. Ochiul lui rănit a devenit complet orb, asa ca l-a acoperit.

Din anul 1720 a lansat raiduri de la o bază a piratilor dn insula Sainte-Marie, chiar în largul coastei Madagascarului, împreună cu pirații John Taylor și Edward. Ei au jefuit și au vândut prada comercianților din Olanda, pentru o suma echivalenta in zilele noastre cu 15 milioane de euro. Levasseur și Taylor au naufragiat pe insula Mauritius.

Tocmai ce atacasera si jefuisera un mare galion portughez, denumit Nossa Senhora do Cabo (Maica Domnului din Cape) sau Virgem Do Cabo (Fecioara din Cape), încărcată cu comori aparținând episcopului de Goa, poreclit de asemenea Patriarhul Indiilor de Est, precum și ale viceregele Portugaliei.

Pirații au urcat la bordul navei fără a trage un singur foc de arma, pentru că nava fusese avariata puternic într-o furtună. Pentru a evita scufundarea corabiei, echipajul aruncase toate cele 72 de tunuri peste bord, apoi ancorase pe insula Réunion, pentru a incepe reparațiile.


Prada a constat in lingouri din aur și argint, zeci de cutii pline cu guinee de aur, diamante, perle, mătase, artă și obiecte de cult de la Catedrala Se din Goa, inclusiv Crucea de aur pur din Goa, încrustata cu diamante, rubine și smaralde.

Crucea a fost atat de grea, încât a fost nevoie de 3 oameni pentru a o transporta pe nava piratului Levasseur. De fapt, comoara a fost atât de mare (estimata la peste 150 milioane euro actuali), că pirații nu s-au mai deranjat să jefuiască oamenii de pe bord, ceea ce în mod normal ar fi făcut.

Când prada a fost împărțită, fiecare pirat primit cate 50.000 guinee de aur (valorand cam 10 milioane de euro actuali) si 42 diamante.

Levasseur și Taylor au împărțit aurul rămas, argintul, precum și alte obiecte, lui Levasseur revenindu-i si crucea de aur.

În anul 1724, Levasseur a trimis un negociator guvernatorului, pe insula Bourbon (azi Réunion), pentru a discuta despre o amnistie care au fost oferita tuturor piraților din Oceanul Indian, daca renuntau la atacuri. Cu toate acestea, guvernul francez a dorit o mare parte din comorile pradate anterior, asa ca Levasseur a decis să nu beneficieze de amnistie și s-a stabilit în secret pe arhipelagul Seychelles. În cele din urmă, el a fost capturat in apropiere de Fort Dauphin, Madagascar si a fost apoi dus la Saint-Denis, Reunion, unde a fost spânzurat pentru piraterie, in luna iulie 1730.

Legenda spune că atunci când a stat pe eșafod, el avea un colier în jurul gâtului său, care conține o criptogramă formata din 17 rânduri de text, și l-a aruncat-o în mulțimea care privea, exclamând: "Să găsească a mea comoara cel care poate înțelege ce am scris aici".


Unde a ajuns acest colier nu se stie, dar a fost pastrata criptograma. Multi cautatori de comori au încercat sa decodeze criptograma, in speranța că soluția le va indica locatia comorii.

În anul 1923, văduva unui anumit Charles Savy a găsit niște sculpturi în stâncile de pe plajă Bel Ombre, din apropiere de Beau Vallon, pe insula Mahé, ca urmare a nivelului scăzut al apei in acel an. Ea a găsit sculptura unui câine, a unui șarpe, a unei broaște țestoase, a unui cal, a unei zburatoare, doua inimi unite, o gaura a cheii, un ochi mirat, o cutie, o cifră pe corpul unei femei tinere și capul unui om.

Un notar public din Victoria a auzit de această descoperire și a înțeles ca respectivele simboluri au fost create de pirați. El a căutat în arhivele sale și a găsit două conexiuni posibile.

Prima a fost un hartă a plajei Bel Ombre, publicat în Lisabona anului 1735. Aceasta specifica: "proprietar al terenului ... la Buse", adica exact porecla piratului.

A doua conexiune a fost ultima dorinta a piratului Bernardin Nageon de L'Estang, poreclit Le Butin, care a murit 70 de ani dupa Levasseur și care a susținut că a intrat in posesia unor comori ale lui Levasseur. Acesta dorinta scrisă conținea si 3 criptograme, dar și 2 scrisori.

Una dintre scrisori era catre nepotul său: "Am pierdut o mulțime de documente în timpul naufragiului. Am adunat deja mai multe comori, dar există încă patru. Le veți găsi cu cheia din combinațiile acestea și din celelalte documente".

Fratelui său i-a scris: "Căpitanul noastra a fost ranit. El s-a asigurat că eram francmason și apoi mi-a încredințat hârtiile și secretele sale, înainte de a muri. Promite-mi că fiul tău cel mare va căuta comoara și va îndeplini visul meu de a reconstrui casa noastră. Ti-am trimis cele trei documente".

Notarul a contactat pe văduva Savy, iar după câteva săpături in zona "ochiului mirat", au descoperit două sicrie conținând rămășițele a doi oameni, identificati ca pirați dupa inelele de aur din urechile lor stângi, precum și un al treilea corp fără sicriu. Insa nicio comoară nu a fost găsită în această locație.

În anul 1947, englezul Reginald Cruise-Wilkins, un vecin al vaduvei Savy, a studiat documentele, dar criptograma a fost mult prea dificil de rezolvat. Acesta credea ca descifrarea ar putea fi realizată numai pornind de la cele două scrisori si cele trei criptograme scrise într-un alfabet misterios, ce pare un rebus sau cel puțin un scris inițiatic care ar putea fi pus în legătură cu simbolismul masonic.

Cruise-Wilkins a descoperit apoi o legătură cu Zodiile, Solomon și cei doisprezece munci ale lui Hercule. El credea ca diferite sarcini, reprezentând Muncile lui Hercule, ar trebui să fie întreprinse în ordine strictă. Camera comorilor ar fi undeva în subteran și trebuie să fie abordata cu atenție, pentru a evita să fie inundata. Aceasta este protejata de maree, care necesită îndiguire pentru a le tine departe, și ar trebui inceputa munca dinspre nord, mai credea Wilkins.

O posibila cheie de descifrare a alfabetului folosit de piratul La Buse


Până la moartea sa, Cruise-Wilkins a căutat și a săpat în insula Mahé. Într-o peșteră, cu excepția unor arme vechi, unele monede și sarcoface ale piratilor, el nu a găsit nimic. A trecut in Lumea de Apoi pe 3 mai 1977, nedecodand complet codul. Fiul său, profesorul de istorie John Seychelles, caută si acum comoara.

Sală de ospăț vikingă, descoperită cu ajutorul radarelor geofizice

Arheologii de la Universitatea din Stockholm și Universitatea Umea au utilizat un radar penetrant in sol, o metodă geofizica non-invaziva, pentru a localiza si realiza harta fundației unei constuctii vikinge.



Despre locatia unde a fost gasita constuctia s-a crezut mult timp ca este o movilă înmormântare. Dar arheologii au descoperit acum că era de fapt temelia unei mari clădiri, datând din perioada vikingilor. Sala a fost probabil casa unei familii regale ale cărui morminte bogate in artefacte au fost anterior excavate în apropiere.

Paralelismul este cunoscut de la mai multe sit-uri arheologice din epoca respectiva, iar descoperire pare mai degrabă o sală de ospăț, asemanatoare cu o alta descoperita in apropiere. Clădirea avea aproximativ 14 de metri lățime și pereti dubli, precum si patru intrari. Măsurătorile indică de asemenea un șemineu mare în centrul podelei.

"Investigația noastră demonstrează că măsurătorile geofizice non-invazive pot fi instrumente puternice pentru studierea fundatiilor constructiilor similare din alte zone. Aceste masuratori permit cercetatorilor să estimeze vechimea unei clădiri fără săpături costisitoare", a declarat seful Laboratorului de Cercetare Arheologica de la Universitatea din Stockholm.

Comoara Biciului lui Dumnezeu

Supranumit în unele texte bisericești ca "Biciul lui Dumnezeu", deoarece a cucerit mare parte din Europa cu hoardele de razboinici călăreti si a impus conditii si taxe, inclusiv Papei, Attila a domnit peste huni in perioada 433 - 453.


Se spune ca a avut capitala in apropierea orsaului Tokaj din actuala Ungarie, de unde armatele sale plecau in expeditii si supuneau popoare si unde se intorceau cu bogate prăzi.

Se crede că până si imparatul roman Teodosius al II-lea, ce a domnit pana in anul 450, îi oferea anual lui Atilla un tribut de aproximativ 350 kg de aur, iar Papa Leon I i-a platit 6000 kg aur, pentru a incheia pacea in anul 452.


În aceste conditii, hunii ar fi creat o economie nouă, bazată pe aur, nemaivand atat de multa nevoie să pastoreasca turmele si axandu-sesi mai mult pe prăzi din razboaie.

Attila este menționat ca Etzel în epopeea-legendă Cântecul Nibelungilor, de asemenea ca Atli în legenda nordică „Volsunga Saga” și ca Attilius în „Thidrekssaga”. Attila ar un fi diminutiv al cuvântului „tatăl”, adica diminutivul „tătucul”.

Desi a călărit si luptat in multe expeditii, Attila s-a intors mereu in viată, insa sfarsitul i-a venit tocmai in noaptea celei de-a 300 nunti, in anul 453. Un an mai tarziu, blestemul victimelor l-a ajuns si pe fiul său Ellac, ce preluase comanda armatei si tronul, acesta fiind ucis intr-o batalie.

Imperiul hunilor s-a destramat in urmatorii 20 de ani, iar multi dintre huni s-ar fi retras pe pământurile Rusiei actuale.

Dupa aventurile acestor vieti zbuciumate, a rămas un mister si mai multe legende, care povestesc despre comorile ingropate impreuna cu Attila si mai tarziu cu fiul său.

Atilila ar fi fost inmormantat intr-un sicriu din aur, acest sicriu ar fi fost introdus intr-un altul din argint, iar in exterior, un alt sicriu de fier le cuprindea pe celelealte două. Aurul și argintul se spune că simbolizau statutul de rege puternic, în timp ce fierul desemna simbolic puterea asupra tuturor neamurilor. Impreuna cu Atilla ar fi fost ingropate si insemnele sale regale, armele sale, dar si cele mai pretioase dintre cele capturate in expeditii, bijuterii si alte obiecte personale, dar si multe lăzi cu aur, argint si pietre pretioase.


Însă locatia aceastei fabuloase comori trebuia să fie tainică in fața celor care o cautau. Una dintre legende povesteste ca un grup de oameni au fost trimiși pentru a îngropa comorile si pe Attila, pe timp de noapte, iar apoi toți martorii au fost ucisi. O alta legenda spune ca ar fi fost ingopat impreuna cu mari comori in stepă, apoi mii de cai au călcat în picioare pământul pentru a ascunde locatia mormântului. În timp ce povestile despre locul de înmormântare lui Attila sunt numeroase, există un consens in toate si anume ca a fost ingropat cu una dintre cele mai importante comori din lume.

Desi se crede ca mormintele ar fi undeva la sud de Budapesta, pe un deal aflat intr-o câmpie întinsă, legenda dăinuie in continuare, fiind alimentată mai ales de faptul ca nu au fost încă descoperite locurile de veci si comorile celor doua căpetenii războinice.

Cum să folosești o comoară de peste 50000 euro ca opritor de ușă

Un agricultor care era pe punctul de a arunca un pumnal vechi de 3500 de ani, găsit în timp ce se afla la arat in East Rudham, Norfolk, în anul 2002, a primit de la un muzeu o mică avere pentru artefactul rar, mai exact suma de 40.000 lire sterline ( peste 50000 euro ).


Fermierul a folosit pumnalul ceremonial din Epoca Bronzului ca un opritor de ușă la biroul său, timp de 12 ani, fara sa isi dea seama ca obiectul avea o vechime de 3500 de ani. Pumnalul are o lungime totala de 68,6 cm si este de o importanță istorica incredibilă, conform expertilor.

Comoara de bronz a fost denumita Rudham Dirk si este expusă acum la Muzeul Castelului Norwich.

"A vrut sa arunce artefactul la gunoi, dar un prieten l-a sfatuit sa il lase sa il examineze cu ajutorul unor experti. Imediat am știut că este un artefact extrem de important. Este de trei ori mai mare decat un pumnal Dirk normal. Acest pumnal a fost utilizat doar pentru ceremonii, dar natura exacta a acestor ritualuri este necunoscuta. Pumnalul a fost în mod deliberat realizat cu margini contondente și fără mâner și a fost imposibil sa fi fost utilizat ca armă. Au fost făcute câteva descoperiri similare in Olanda și Franța, artfecatul demonstrand comunicațiile internaționale în Epoca de Bronz.", a declarat Dr. Tim Pestell, curator senior de arheologie la Castelul Norwich.

Pumnalul a fost achiziționat de la proprietar printr-o intelegere privată, care a inclus o contributie majoritara ( 39000 din cele 40000 lire sterline platite) din partea la Fondul Național al Patrimoniului, ce a pus conditia ca pumnalul să rămână în Marea Britanie.

Dr. Pestell a adaugat: "Este uimitor că artefcatul a fost utilizat peste 10 ani ca un opritor de ușă, doar există o mulțime de obiecte similare care se gasesc in gospodrie si care puteau fi folosite in acest scop. Oamenii nu sunt conștienți intotdeauna de importanța istorică a unor obiecte. Îi sfatuiesc să le examineze cu ajutorul unor specialisti".

Pumnalul de bronz are 1.9 kg, contine nouă zecimi cupru și o zecime staniu.

Singurul exemplu de pumnal de acest tip, găsit în Marea Britanie, a fost descoperit atunci când un om a trecut peste el, in timp ce se plimba într-o pădure din Oxborough, Norfolk, în anul 1988. În prezent, respectivul pumnal expus la Muzeul Britanic.

Este posibil ca pumnalul cumparat de la fermier sa fi fost realizat în același atelier si de același meșter cu cel al pumnalului expus la Muzeul Britanic.

In afara de acestea, mai exista doar patru alte exemple de pumnale ceremoniale Dirks, dintre care două au fost descoperite în Olanda și două în Franța.

Disclaimer

Atentie: Toate articolele de pe acest site trebuie interpretate ca simple legende, nicidecum ca surse de informare istorică. Desi o legenda poate fi punctul de plecare intr-o cercetare, pentru informatii exacte din punct de vedere istoric va invitam sa studiati lucrari de specialitate. Nu ne asumam nici o responsabilitate in privinta exactitatii acestor informatii sau a efectelor produse de interpretarea sau utilizarea acestor informatii.





 
Copyright © 2010-2014 HARTA COMORII.