vineri, 1 aprilie 2022

Tezaur rar de monede din timpul lui Constantin, descoperit în Elveția

Un tezaur de peste 1000 de monede din al doilea sfert al secolului al IV-lea a fost descoperit în Bubendorf (în zona central nordică a Elveției) de un voluntar, Daniel L., într-o zonă împădurită din apropierea Castelului Wildenstein. Când detectorul său de metale a semnalat cu sunet puternic, Daniel a săpat puțin și a găsit câteva monede romane și câteva cioburi de vas ceramic, dar insuficiente pentru a explica puterea semnalului. A mai săpat puțin și a descoperit o oală spartă plină cu monede.

El a astupat groapa și a anunțat autoritatile, care au trimis prompt o echipă la locul descoperirii. Au scos vasul într-un bloc de pământ, astfel încât toate monedele, fragmentele de ceramică și orice alte comori arheologice, cum ar fi urme de resturi organice, să poată fi extrase în condiții de laborator. Extracția completă a permis de asemenea cercetătorilor să scaneze blocul de pământ pentru a crea o reprezentare 3D. Un spațiu negru observat la scanări între două straturi de monede s-a dovedit a fi o simplă bucată de piele.

Numărul total de monede a fost de 1290. Toate sunt monede din cupru, deci practic a fost un fel de vas de schimb. Valoarea totală a 1290 de astfel de monede din cupru era echivalentul unui solidus de aur, sau aproximativ două luni de salariu pentru un soldat din legiuni. Toate monedele au fost bătute în timpul domniei lui Constantin (306-337 d.Hr.). Cea mai recentă dintre monede datează din 332-335 d.Hr

Neobișnuit este că tezaurul a fost îngropat într-o perioadă de stabilitate politică și economică. Tezaurele de monede din secolul al IV-lea au fost de obicei îngropate în perioade tulburi, dar domnia lui Constantin nu a fost printre acestea. Tezaurele din această perioadă sunt extrem de rare în tot Imperiul. Se pare că tezaurul a fost îngropat din alte motive. O posibilitate este că a fost o ofrandă religioasă, deoarece locația descoperirii se afla la granița dintre trei moșii romane cunoscute. Deci ar fi putut fi un sacrificiu pe linia de hotar.

Niciun comentariu despre subiectul „Tezaur rar de monede din timpul lui Constantin, descoperit în Elveția”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.