vineri, 3 septembrie 2010

Comoara de 80 de milioane de dolari

Ceramică chinezească, oglinzi din bronz, perle, rubine şi safire: 271.000 de piese alcătuiesc această comoară, una dintre cele mai importante aduse la suprafaţă în Asia, consideră Luc Heymans, directorul belgian al societăţii de explorare submarină Cosmix.

O comoară arheologică spectaculoasă, descoperită pe o corabie care a naufragiat în largul Indoneziei în urmă cu peste 1.000 de ani, va fi scoasă la licitaţie miercuri, la Jakarta, pentru un preţ estimat la cel puţin 80 de milioane de dolari.


În 2003, pescarii indonezieni au scos la suprafaţă în plasele lor bucăţi de porţelan, în largul portului Cirebon de pe insula Java.



Epava acestei corăbii, al cărei nume, port de origine şi cauză a naufragiului au rămas deocamdată necunoscute, se află la o adâncime de 55 de metri, adâncimea oferindu-i o anumită protecţie împotriva jafurilor, o practică curentă în perioada naufragiului său, care a avut loc în epoca celor Cinci Dinastii chinezeşti (907 - 960).



"Schimburile comerciale erau înfloritoare între lumea arabă şi Asia, iar porturile din Java şi Sumatra erau foarte frecventate. După cantitatea mare de ceramică chinezească, credem că pe această corabie se afla un ambasador", a explicat Luc Heymans.



Peste 22.000 de scufundări au fost necesare pentru ca scafandrii belgieni, australieni, indonezieni, britanici şi francezi să aducă la suprafaţă vase de ceai ornate cu frunze de lotus, obiecte din sticlă datând din epoca dinastiei Fatimide, farfurii din porţelan fin, dar şi obiecte decorate cu o caligrafie arabă, ce ilustrează pătrunderea islamului în Asia de Sud-Est.



Aproximativ 11.000 de perle, 4.000 de rubine, 400 de safire şi peste 2.200 de granate au fost scoase din adâncuri şi urmează să fie expertizate de specialişti, într-un depozit din Jakarta, aflat sub o supraveghere strictă.



După deschiderea unei anchete judiciare, doi scafandri - un francez şi un german - au fost reţinuţi de forţele de poliţie la începutul anului 2006, fiind bănuiţi că au participat la scufundări arheologice ilegale. Ei au petrecut peste o lună în închisoare.



Procedurile pentru obţinerea dreptului de comercializare trenau, iar exploratorii europeni care au finanţat operaţiunea se temeau că cele 10 milioane de dolari investite vor fi pierdute pentru totdeauna, pe fundul mării Java.



Însă acordul încheiat cu autorităţile indoneziene prevede ca această comoară să fie vândută într-un singur lot şi că statul indonezian va primi 50% din valoarea tranzacţiei, organizată de Ministerul Mărilor şi Pescuitului din această ţară. Potrivit unui oficial indonezian, valoarea tranzacţiei va depăşi 80 de milioane de dolari. În opinia sa, principalele oferte vor proveni din China, Singapore, Japonia şi Taiwan.



Experţii se tem, însă, ca această comoară să nu fie dispersată şi solicită Indonezia, cel mai mare arhipelag din lume, să îşi protejeze mai bine descoperirile arheologice. În opinia lor, în largul apelor indoneziene există câteva mii de epave care au rămas neexplorate



Niciun comentariu despre subiectul „Comoara de 80 de milioane de dolari”:

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.