miercuri, 8 septembrie 2010

Tezaurul dacilor, pradat in totalitate de romani ?

Istoricii şi arheologii s-au văzut puşi în faţa unei enigme pe care trebuiau s-o rezolve: Traian a intrat în posesia tezaurului lui Decebal sau nu? Potrivit istoricului Dio Cassius, asa cum acesta scrie in Istoria Romana, comorile lui Decebal ar fi ajuns în mâinile romanilor, precauţiunile luate de regele dac dovedindu-se a fi complet inutile, din cauza trădării lui Bicilis. În afară de Dio Cassius cu a sa Istoria romană, Criton, medicul personal al împăratului Traian, consemnează într-o scriere intitulată Geticele că „după ce a cucerit-o [pe Sciţia după cum denumeşte acesta teritoriul Daciei] pentru prima oară şi [1-a învins] pe Decebal, conducătorul geţilor, puternicul Traian a adus romanilor cinci milioane de livre de aur, o cantitate dublă de argint, în afară de cupe şi lucruri [scumpe], depăşind orice preţuire, apoi turme şi arme şi peste cinci sute de mii de bărbaţi cât se poate de potriviţi pentru luptă, împreună cu armele lor". Relatarea lui Criton este realuată în veacul al VI-lea de un autor antic, Ioannes Lydus. Să nu uităm că ipoteza capturării comorii lui Decebal este susţinută şi de scena nr. CXXXVIII de pe Columna lui Traian care înfăţişează un grup de animale de povară ce duc pe spinările lor samare pline cu felurite obiecte, tabloul respectiv dorindu-se a reprezenta transportarea la Roma a tezaurului Daciei luat ca pradă de război.




Este evident că romanii au dispus pe neaşteptate de o sursă enormă de venit cu care au realizat un vast program de construcţii monumentale, inaugurat în capitala imperiului roman, mai ales după anul 106, ca să nu mai punem la socoteală redresarea situaţiei financiare precare lăsată în urma sa de Nero, care secătuise visteria. La toate acestea - foruri, şosele, apeducte, băi publice şi numeroase statui - s-au adăugat o serie de spectacole care au ţinut vreme de o sută douăzeci şi trei de zile, în cursul cărora au fost ucise „cam unsprezece mii de animale sălbatice" şi au luptat „zece mii de gladiatori". „De asemenea -menţionează acelaşi Dio Cassius -... Traian construieşte drumuri de piatră prin mlaştinile pompeiene, cu clădiri pe margini şi cu poduri măreţe. Topeşte toată moneda deteriorată. Întemeiază biblioteci şi ridică în for o columnă foarte mare, atât pentru a-i sluji de mormânt, cât şi ca o dovadă de măreţie a lucrărilor din for". Desigur că toate acestea şi încă multe altele au necesitat bani mulţi. De unde toţi aceştia dacă nu din aurul provenit din tezaurul lui Decebal?



Dar se pare că bogăţiile Daciei erau departe de a se fi epuizat o dată cu ocupaţia romană. O suită de descoperiri ce s-au întins pe toată durata secolelor ce au urmat vin să demonstreze imensitatea dimensiunilor tezaurului dac.



Un comentariu despre subiectul „Tezaurul dacilor, pradat in totalitate de romani ?”:
Anonim spunea...

Adevarul este ca romani au invadat si cucerit dacia tocmai pentru a pune mana pe aurul si argintul de pe meleagurile noastre.
De ce aveau nevoie stringenta de tot mai mult metal pretios? Simplu, pentru a bate cat mai multa moneda sa-si plateasca Senatorii, politicienii, bogatii acelor vremuri, baietii destepti ai romei precum si uriasa armata care cucerea si anexa noi teritori pentru bunastarea inaltei clase sociale.
Clasa sociala care se distra si-si umpleau burtile cu toate bunatatile.
Acei paraziti care traiau regeste pe spinarea poporului si a popoarelor.
Dar ca intotdeauna vine si inevitabilul sfarsit al bairamului cand aurul si argintul dispare incet incet si este inlocuit de cupru ca de, de unde atata metal pretios pentru toti hotii.
Aflati mai multe din acest film.
https://www.youtube.com/watch?v=GEFksaqdrjg

Trimiteți un comentariu

  ☑ Am citit și accept Regulamentul comentariilor.